Șpriț de vară cu Sarmalele Reci, la Trei Bețivi

•  

Povestea șprițului de vară vine din dorințe străfulgerate, nebunie și boemie. Așa că stând la un pahar de toamnă în bar, Sorin aruncă o dumă … cum ar fi să facem Șpriț de vară iarna. Și cum nu trebuie să-mi spui a doua oară când îmi place o idee, după reușitul eveniment cu Mike Godorja & Blue Spirit și poeziile lui Nichita, am pus mâna pe mouse și am luat legatura cu Gabriela, impresara Sarmalelor Reci. Și de acolo lucrurile s-au legat de la sine, trupa știa barul, noi iubeam trupa, le-a plăcut ideea așa că am trecut la treabă să organizăm concertul în online și să-l transmitem live pe facebook.

Recuzita: Am dat o fugă la mare cu Manuela cu scopul declarat de a aduce nisip de mare în bar pentru concert. L-am pus într-o saltea pneumatică, pe deasupra am presărat scoici, jucării și diverse accesorii de vară, o umbrelă și gata decorul.

Trupa a venit cu poftă de cântat și veselie. I-am cunoscut astfel pe Zoltan, Emil, Mircea cu care am povestit una alta și a fost o întâlnire deosebită. Cei de la Peach Art Crew i-au aranjat intr-un cerc, astfel încât să fie mai interactivă filmarea de 360 de grade cu camera în mijloc … și start: Show-ul a început dinamic cu Șpriț de vară și s-a terminat tot cu Șpriț de vară. Am reascultat cântece vechi cu care am crescut și pe care am dansat cu masca trei bețivi pe nas și cu vara și muzica în inimă: Aurolac, Tatiana, Răpirea din Serai, Balada baiatului sărac, Violeta, Telefonul nu mai sună, La televizor, Țara te vrea prost, Gașsca de la bloc și altele …

Evenimentul a fost un succes, cu foarte multe comentarii în online pline de entuziasm și bucurie! Transmisa nu a fost tocmai perfectă, au fost unele probleme și blocaje de transmisie dar chiar și așa, vibe-ul și bucuria concertului a fost de milioane!

Și dacă nu mă credeți aici este concertul integral, “fară sughituri”:

În urma acestei povești a rămas o prietenie cu Zoltan și Gabriela (impresara trupei) și planificări de proiecte viitoare cu ei de care veți auzi în curând :)

Postat în:

Cronica de concert, Evenimente

|

Etichete: