De mult timp ne zbura din cand in cand gandul la un bar. Acum in sfarsit il deschidem. Mai bine spus il redeschidem sub marca Trei Betivi, pe locul in care si-a facut veacul barul nostru de suflet multi ani de zile, Fri Kultur. Niciun alt loc n-ar fi fost mai potrivit si in niciun alt spatiu nu ne-am fi regasit mai mult ca in asta. Aici am petrecut multe nopti si multe momente de betii muzicale memorabile in ultimii 6-7 ani.
Dar si ultimul an tot pe aici l-am petrecut incercand deschiderea barului si tinandu-l astfel cumva doar pentru noi. A durat ceva pentru ca, administrativ vorbind, cand autorizatia de functionare era aproape gata s-a intamplat nenorocirea din Colectiv si asta a blocat totul, nu s-au mai eliberat autorizatii noi pana in aprilie anul asta. Demersurile au devenit mai birocratice, lente si greoaie, dar intr-un final s-au rezolvat.
Nu conteaza cine-i actionarul, cine-s administratorii si cine tine contabilitatea. La partea ideologica, culturala si, mai ales, subculturala a barului veghem cu totii.
La bar raman o parte din aceiasi oameni de la Fri Kultur, care au incredintarea noastra ca vor face treaba buna, asa cum au facut si pentru vechiul bar, in care ne-am simtit mereu atat de bine.
La intrare gasiti noul logo Trei Betivi, lucrat de Costin Chioreanu, iar pe pereti amprentele noastre sub forma de afise sau multe coperti muzicale de albume, pentru ca, asa cum bine a zis un raposat betiv odata, muzica se asculta pe albume :-)
Deschidem vineri 1 iulie, cand facem inaugurarea oficiala, si va asteptam la o bere pe Strada Vasile Lascar, nr. 66, sa povestim si sa ne imbatam cu muzica.
Blazzaj există încă din 1996. În 20 de ani de jazzisme au scos doar două albume. Se auzea deja de prin aprilie melodia Plusunu – așadar, parcă se aude bass-ul unui album nou prin toamnă (da, 20 de ani, se pune și FunkinLeFree).
Mergem în Control deci, la concert. Ceea ce era prevăzut să înceapă la 21.00, a început de fapt, mult mai târziu. I-am văzut cârlionții lui Petre cum a intrat în sală, apoi Vita și toată seara a decurs perfect în ritmuri de acid-jazz, funk și, bineînțeles, puțiiiiiin de tot hardcore. E imposibil să nu simți în vocea lui Tavi faptul că face parte și din Implant pentru refuz, omul ăsta nu se poate abține, îi mai scapă o grohăială, două.
Au deschis seara cu melodia Blazzaj, cu Tavi jos, în fața scenei, cum altfel? A dat startul perfect, lumea avea energie, s-a strâns o adunătură frumoasă de oameni cu energie, gata să dănțuiască. Mai puțin unul dintre bețivi, care, destul de sceptic, își exprima regretul că nu se strâng la fel de mulți oameni și la un concert grind.
Citeste articolul “Blazzajul de sâmbătă seara” →
Sambata seara. Vremea se incalzeste, se cere o bere rece. Biletele sunt cumparate, deci suntem pregatiti. Dupa plimbarea de rutina cu cainele in parc, ne urcam in autobuz si plecam spre Fabrica. Ajungem la 21:10, iar dinauntru nu se auzea nici macar linistea. Nu stiam ce sa cred… “iar nu vine lumea la concert? ce naiba?” Si intram: suntem numai noi (eu si Andreea), inca un cuplu, un tip care isi luase o bere si restul oameni din “staff”: barmanii, sunetistii si doi oameni la merch: Titus si Coro. Citeste articolul “Aura Noir & Bloodway @ Fabrica” →
E prima oara cand ajung sa public o recenzie de concert dupa atat de mult timp (o luna) si asta s-a intamplat pentru ca n-am avut inspiratie imediat dupa concert. Nu stiu de ce, m-am apucat sa scriu si dupa ce am terminat de spus cate ceva despre Obscura – vedeti mai jos – am ramas blocat cand a fost vorba de Death. Totusi, voiam sa public un articol, ca sa ramana macar o amintire aici. Citeste articolul “Death To All si atat!” →
La 24 de ore dupa concertul Shai Hulud eram inapoi in Fabrica pentru un show pregatit de Coro al nostru. “Joia neagra”, asa cum s-a numit evenimentul, ar putea fi o chestie periodica pe care o coace susnumitul. N-o sa intru in povesti prea mult, trec direct la fapte.
Am ajuns la 21:10, cand pe scena erau deja Visions Of Madness, pe care ii mai vazusem o singura data. Desi data trecuta am scris ca sunt o trupa de hardcore, trebuie sa-mi fac mea culpa si sa spun ca oamenii astia canta ceva mai complex, o combinatie de ritmuri si de chestii care s-ar numi, poate, alternative metal. Da, au si thrash, au si hardcore/punk, au si riff-uri mai lente care te duc cu gandul la doom/sludge, au de toate. Si au si cu ce se lauda, pentru ca muzica lor suna chiar bine si e numai buna de mosheala. Numai ca de mosheala n-au avut mare parte, din cauza de public putin. In schimb, au primit multe aplauze binemeritate. Citeste articolul “Joia e neagra uneori” →
Iar, din nou, again, encore, cum vreti voi, un show hardcore in Fabrica – principalul loc unde se mai intampla concerte underground in ultima vreme. De data asta am fost insotit de nevasta, Sorin si Tase si cred ca toti ne-am simtit foarte bine. Am ajuns in club pe la 22:00 si inca nu incepuse sa cante nici o trupa, deci am avut timp sa aruncam un ochi la merch si chiar sa ne luam cate un tricou, eu si Sorin.
Cam la 22:10 au venit pustii de la Take No More pe scena si a fost a doua oara in decurs de o luna cand ii vedeam. Citeste articolul “Shai Huluzi si alti nebuni” →
Aseara am plecat cu Sorin in Fabrica sa vedem ce ravagii mai face death metalul printre oameni. Desi am vrut sa prindem primele trupe, am ajuns acolo pe la 8 si ceva, si am intrat direct la Thy Disease. Sunetul nu era chiar la inaltime, dar polonezii erau chiar buni, au cantat un death industrial, foarte tribal si antrenant.
Au urmat Hate, care desi erau vopsiti pe fata si aratau ca niste blackari suparati, au etalat forta si tehnica death concreta. Au avut si niste rafale curate de tobe, pe care s-a dat la greu din cap. Din chitari a iesit o mare cantitate de note pe secunda de care lumea s-a bucurat din plin. Nu s-a cerut bis, dar interventia lor a fost una reusita. Citeste articolul “Decapitated si metalul mortal brutal polonez” →
Au trecut cateva zile de la evenimentul Doom over Bucharest, dar tot o sa scriu cateva randuri despre seara cu pricina, acompaniata de albumul Somnolent Harmony de la Mourning Beloveth. Desi aflasem de ceva timp de Doom over Bucharest, nu mi-am luat bilet, m-am trezit fix cand nu mai erau bilete, dar spre bucuria mea am rezolvat lucrul asta destul de rapid cu un mesaj pe pagina de facebook a evenimentul, asa am fost contactata de cineva care nu mai avea cum sa ajunga. Si imediat l-am anuntat pe Ciprian ca pe 15 aprilie mergem la Doom over Bucharest in Music Club, tocmai fiindca stiam ca si lui i-ar placea.
Concertele incepeau de pe la 7, dar eu am putut sa ajung dupa 9, si asa am pierdut primele doua trupe romanesti Depths si Descend into Despair, mi-a parut rau, dar sper sa-i prind cu alta ocazie. Citeste articolul “A venit Doom-ul peste Bucuresti” →
De curand am ajuns cu Ana la cel de-al 3-lea concert Smallman tinut in Bucuresti, trupa de care mi-a placut inca de prima data cand i-am ascultat. Seara a fost deschisa dupa ora 9 de o trupa Climate, de care abia atunci am aflat de pe bilet. Muzica lor a fost aproape exclusiv instrumentala, foarte post rock/ metal si foarte progressiva. Parea incredibil cum doar 2 oameni puteau produce o asa densitate cu intensitate de sunete. Mi-au placut si a fost un intro perfect.
Dar dupa introducere a urmat si o dezintroducere, marca Control. In pauza, bit-uri tari si electronice se revarsau peste berile noastre, parca ajunsesem intr-un club de digeiala. Ah da, am uitat, Control e un club de digeiala, care nu prea-si mai pastreaza muzica si obiceiurile inspirate de la Joy Division si ce-a urmat dupa, cum o facea acum 5-6 ani. La fel ca Silver Church sau Colectiv, e un loc creat pentru consum sau hipstareala, si nu are nimic in comun cu concertele pe care le gazduieste. Asta e, in lipsa unor spatii de explorari muzicale autentice, suntem turisti de cateva ore in cluburi in care altfel n-am intra probabil niciodata. Citeste articolul “Cimpoiul bulgaresc in Control” →
1
