Michael Gira @ Control

•  

Intr-o nu știu care seară … după ce am văzut un concert Islaz în Retro, care fac cântări des și la noi la bar, am ajuns în Control ca sa nu-l ratez pe Michael Gira, care torturează urechile asa mișto … împreună cu Norman Westberg, cântând în premieră și cântece noi Swans.

Și au fost într-un fel …

Materiale noi și din vastele producții semnate Michael Gira, pe care nu le-am mai auzit … dar care au sunat psihedelic și devastator …

Apoi bucați cu ritmuri obsesive și … sa le zicem străpungătoare. Sunete așezate în așa fel încât îți provoacă o ușoară senzație intenționat disconfortantă în urechi … e ca atunci cand te scarpini cu limba în cerul gurii și nu te poți opri. Sau când iți muști buza în interior și deși știi că nu trebuie, tot nu te poți opri …

Și mi-au lovit bine urechile până la sfârșit … am ieșit din sala Berlin cu exigențele satisfăcute.



Amenra la Quantic

•  

Mă bucur să fiu aici și să scriu că am avut deosebita plăcere să particip la concertul Amenra din Quantic.
Aceștia sunt o formație belgiană, mai mult sau mai puțin controversată, care au reușit să își facă un nume impresionant pe scena de metal extrem. Spun „metal extrem” pentru că acești oameni cântă sludge, doom și cochetand cu post-hardcore-ul; astfel reușesc să te vrăjească pe tine, ascultătorule!

Dar hai să vorbesc mai mult despre concert; o seară liniștită de toamnă, 8 noiembrie, fără să am mari așteptări de la viață, primesc un mesaj în care sunt anunțat că am primit invitație la Amenra din Quantic; și ca să ne înțelegem, îi așteptam de ceva timp pe băieții ăștia! Așteptările mele deveneau din ce în ce mai mari pentru o formație de sludge, fiind încă antrenat de la concertul Dopethrone (altă seară teribil de bună ).

Zis și făcut, ajung în Quantic undeva pe la a doua trupă, Elr, (înainte au fost YlLVA) și nu vreau să fiu foarte cârcotaș, însă nu m-au dat pe spate, din moment ce sunetul era foarte tare dat și nu puteam să înțeleg ce se întâmplă cu instrumentele respective pe scenă. Mă întâlnesc cu câțiva prieteni, pentru a ne potoli reciproc entuziasmul și bem câteva beri până în 21:30, când știam că trebuie să înceapă concertul. Deja se aglomerase, se instalase atât liniștea, cât și întunericul în sală și amuzant că se mai trezea câte cineva care să strige „AMENRA!!!” cât îl țineau plămânii. După o mică pregătire a tobarului cu noi și folosirea unui instrument straniu pentru a marca începutul piesei „Boden”, i-am văzut pe toți 5 pe scenă, din senin apăruți acolo prin tot fumul ăla gros și luminile foarte puternice. Am auzit câteva comentarii la adresa luminilor, fumului, dar personal cred că au avut un rol foarte important, singurii mai supărați la adresa asta și care ar avea un motiv, ar fi fotografii.

Un sound apăsător, cu o tentă spirituală, melancolică, care să te pună la treabă, la contemplat, până în momentul în care disperarea și vocea sinistră ieșită din context a solistului te lovește și îți dai seama cât de bine se completează cu ce fac instrumentiștii. Cu siguranță Amenra nu este genul de trupă care să te plictisească, ci ajungi la un moment dat, în mijlocul concertului să închizi ochii și să pășești și mai adânc în universul lor.

Am fost placut impresionat să observ că au cântat piese de pe aproape toate albumele, însă ce mi-a atras mie atenția a fost piesa Boden (mass V) cu acel intro ce parcă urma să dea startul unui ritual. După care au continuat să ne încânte urechile cu piese precum „Razoreter” sau „Thurifer”, iar între aceste două piese cu siguranță a fost preferata publicului, a mea, poate și a lor la ce performanță au avut, superba piesă „A solitary reign”. Recomand albumul Mass VI, cu siguranță o capodoperă a formației, iar pentru experiența completă, recomand ca toată această contemplare pe tot parcursul derulării albumului să aibă loc în căști.

În final, am observat că publicul Amenra știa la ce trebuie să se aștepte și chiar în lipsa unui bis, cu toții am fost foarte impresionați de performanța belgienilor, mai puțin niște mici cârcotași ce își doreau mai puțină lumină, fum, poate chiar un public mai tăcut. Pot spune și că afterparty-ul cu muzică retro ne-a făcut să ne îndepărtăm de acea atmosferă cu tentă simbolistă pe care au lăsat-o artiștii în urma lor; cu ocazia asta, am avut mai mult timp de stat la bere și discutat despre pasiunea ce ne-a reunit în cadrul acestui eveniment. Aștept cu brațele deschise următorul eveniment, marca Amenra!

See ya there!
Cosmin

Video: Headfullofnoise

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



RoadkillSoda in Vama

•  

Sambata seara, cu chef de mare si alcoale am ajuns in Arca, cel mai misto loc din Vama, unde isi pregateau sculele si isi ascuteau sunetele baietii de la RoadkillSoda.

Barul asta are cea mai buna muzica pe care o poti asculta din Vama, in anii astia de invazie turistica. Ca pe vremuri in Hands, am tras un somn strasnic pe scandurile alea de deasupra nisipului, cu muzica prietenoasa in urechi. Bere mereu rece, preturi bune si barmani ok.

Apoi s-a lasat seara si baietii de la RoadKillSoda au inceput sa atace, cu pofta de cantat, vocalul a navalit pe locul din fata scenei, cantand si sarind laolalta cu ceilalti stoneri cu pofta de pus in cap.

Si am intrat asa repede in atmosfera unor ritmuri grunge, misto si difuze, cu o voce tulbure, care incingea un stoner tocmai bun de dat din cap. Si s-a dat … iar si iar.

Si pare ca Patricia a facut o treaba foarte buna manageriind trupa asta. Baietii tin bine publicul in priza, au accente psihedelice vechi, si sunt probabil singura trupa de stoner de pe la noi.

Normal ca nu m-am putut abtine sa dau din cand in cand cu mine de colo, colo in fata scenei. A fost un show destul de nebun, iar trupa merita oricand incercata.

 

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Metallica in 2019

•  

A fost Metallica in 2019 un concert pe care ti l-ai dori sa il mai vezi?

N-am sa sar cu concluzia, iar daca ai fost sau nu a fost te las pe tine sa decizi. Am sa-ti povestesc de-a fir a par ce am observat eu.

Recunosc, am intrat in incinta Arenei Nationale un pic capsat din cauza unui incident premergator. Da, probabil ca eram suficient de carcotas incat sa ma enerveze orice.

Mi-a placut? Categoric Da! … si Categoric Nu! .

Am adorat fiecare moment al unei formatii cu care am crescut. Melodii cantate de niste unii bunicuti in seara asta (fraza alambicata intentionat!). Dar sa recunoastem, la orice ora, in orice zi si oriunde ai asculta Metallica ramane Metallica.

Am juisat pe multe din melodiile metalice ale Metallicii la concert, dar nu pot sa nu observ ca nu suntem in stare sa organizam nici in ziua de astazi un eveniment ca lumea. Stadionul a fost impartit pe sectoare asa cum era de asteptat. Se pare ca tribunele au avut viata diferita fata de gazon fie ca a fost el Gazon A sau B. Langa scena erau locurile alea selecte cu bilete in valoare de mai multi leuti, cel putin un numar cu patru cifre care nu incepe cu 1. Dar sa-I lasam pe “cremosi” in pace si sa ne uitam un pic la tribuna.

Citeste articolul “Metallica in 2019”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



The Cure pe asfalt

•  

Așteptam de ceva timp concertul asta … așa că dupa ce mi-am terminat treaba am plecat grăbit spre Piața Constituției să experimentez evenimentul. Nu e cel mai fericit loc, dar atât poate Bucureștiul să ofere pentru un concert ca ăsta într-o zi de vară.

La intrare m-am așezat la coada de bilete, nu știam sigur daca o sa iau la diamond, adică zona din fața scenei … dar cum tocmai mă găndeam unde sa iau bilet, dau de cineva care vindea invitații la diamond. Mi s-a părut ocazia perfectă să sabotez, atât cât pot, industria mainstream muzicală, care vrând-nevrând a făcut The Cure să funcționeze ca o companie.

Așa că pentru prima dată am piratat intrarea la un concert și am luat la juma’ de preț invitația, iar cel care mi-a dat-o, m-a însoțit până am ajuns bine înauntru. În curtea temporară a acestei multinaționale care găzduia The Cure, găseai bere și sucuri peste tot … și cozi mari și pe măsură, la fel ca în pauza de masă din curțile clădirilor de birouri. Dacă te uitai după cozile marginale însă, scăpai doar cu un minut, doua, de stat la coadă. Așa că după ce m-am adăpat cu ce bere am găsit pe acolo, m-am propulsat în față pentru că trupa începuse să-si facă simțită prezența.

Și pe scenă intră … Robert Smith. Destul de grăsuț, fardat și cu rujul întins, cum numai lui îi șade bine. Și intrăm prin învăluire în post punk-ul lent și psychedelic … a la The Cure. Pictures of You … totul curge ok, show-ul la fel, se concentrează pe emisiile de sunete …

Citeste articolul “The Cure pe asfalt”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Blues de pus pe buză

•  

Am avut și noi Hoochie Coochie Man al nostru. Materializați prin Matej Ptaszek, Roata Man, Sian Brie și Iulia Heleanu.

Matej și Rosta sunt din Ostrova-Cehia, orașul minier din Cehia unde asta primăvară am urmărit sfertul de finala Fed Cup, și bineînțeles că au trecut pragul barului și mulți cehi. Le mulțumim pe această cale că ne-au golit stocul de Bernard.

Bineînțeles că și publicul mioritic a făcut transhumanța către bar, gustând la unison cu cehii, Spoonful sau Sweet Home Chicago.

Mulțumim Blue Sage.

Postat în:

Cronica de concert, Evenimente

|

Etichete:



Harakiri for the Sky @ Quantic

•  

Voi aborda această recenzie printr-o întrebare foarte importantă, dar privită într-un mod destul de general pentru majoritatea ascultătorilor unui anumit gen muzical, mai ales pentru cunoscători și pentru cei ce se delectează cu muzica la un nivel mult mai înalt; ”Tu ce aștepți de la o trupă?” gândește-te puțin la acest aspect. Ei bine, mulți dintre noi vedem muzica ca fiind un refugiu în care ne integrăm și ne găsim liniștea dincolo de diferențele care pot exista între noi, ne apropie și integrează într-un grup social.

Trupa despre care o să vorbim în următoarele rânduri o putem ridica la un nivel impresionant din multe puncte de vedere, fiind o trupă cel puțin interesantă prin temele abordate în cadrul pieselor, complexitatea acestora, simetria și firul narativ ce reiese în urma ascultării unui întreg album, plus o prezență scenică și o execuție de care m-am îndrăgostit. Harakiri for the Sky sunt o trupă pe care mi-am dorit de mult timp să o văd, auzisem de ei acum câțiva ani și în cele din urmă am reușit să îi văd în Quantic Club, în cadrul festivalului Encore Metal Festival, în data de 19 mai 2019, cântând în a doua zi de festival, ca headlineri.

Citeste articolul “Harakiri for the Sky @ Quantic”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Țapinarii în Green Hours

•  

Alaltăseară, la inițiativa echipei de la birou în frunte cu Ana, ne-am dus la Green Hours să-i ascultăm pe cei doi Țapinari.

Pe la 8 și ceva au început cântarea și am tresărit când le-am auzi vocile. Am ascultat piese vechi ca Sfârșit și început de lume sau Sunt Fericit … dar și piese de pe ultimul album, pe care tocmai îl lansau, Săgeată spre cer, care pare ceva mai romanțat …

Sonorizare bună, personalul din Green Hours amabil, grădină bine aranjată și toalete curate, merită oricănd o vizită la un concert pe terasă.

Am râs iar la ironiile Țapinarilor și m-am distrat pe versurile și glumele lor teatrale … până s-a lăsat seara, cu bis și tot tacâmul.

La final am schimbat o vorbă cu ei și a rămas să o punem de un concert în curând, la trei betivi.

Postat în:

Cronica de concert


Șobolani în Quantic

•  

Cum eram prins în plin avânt muncitoresc, în hățișurile infinite ale birocrației românești, Sorin mă întreabă din senin dacă nu vin diseară la OCS în Quantic. Cum i-am văzut de atât de multe ori încat nici nu mă mai entuziasmează, dar nici nu m-am săturat de ei, am zis un aleatoriu: ok, de ce nu …

Ajung la fața locului iar scena era amplasată afară, mai bine, să poată tot omul să ia o gură de aer și de bere. Și au început cu Moska într-o variantă mai acustizată, apoi În Zbor, Odă … și au ținut-o așa cu toate piesele vechi până la final, spre bucuria tovarășului meu de concert.

N-au cântat nimic din ultimii 10 ani și asta mi-a plăcut și mie, nu spun că au scos materiale mai slabe în ultimul timp, ci că înainte cântau foarte bine, pentru că, nu-i așa, ‘înainte era mai bine’ …

Spiritul ok, entuziasmul la el acasă, ne-a trezit ceva amintiri din copilărie și mi-a făcut chef de mare…

În deschiderea lor aflu că au cântat niște copii: Trupa Blană Bombă, eu nu i-am prins, dar colegul meu de concert a laudat mult vocea micului solist, ireală pentru vârsta lui. Cu ei au și încheiat concertul pe scenă dupa bis…cu ceva sentimentalisme la plecare, în timp ce noi ne suiam tacticoși în uber, luând calea treibețivilor.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Jazz și ritm cu Mihai Iordache

•  

Am avut de curând deosebita onoare să-l avem invitat la bar pe Mihai Iordache, stiți voi, cel care compus versurile celor mai cunsocute piese de la Sarmalele Reci și a făcut solo-ul de saxofon de la Tanța la Timpuri Noi. Altfel, este un jazzman de notorietate, prezent la mai toate festivalurile de gen și un nume de referință pe scena de la noi.

Împreună cu Tavi Scurtu la butoane și programe … a ieșit un jazz expresiv cu ritmuri electronice interesante, ușor experiementale … tocmai bune de digerat la 3B.

Citeste articolul “Jazz și ritm cu Mihai Iordache”

Postat în:

Cronica de concert, Evenimente

|

Etichete: