Michael Gira @ Control

•  

Intr-o nu știu care seară … după ce am văzut un concert Islaz în Retro, care fac cântări des și la noi la bar, am ajuns în Control ca sa nu-l ratez pe Michael Gira, care torturează urechile asa mișto … împreună cu Norman Westberg, cântând în premieră și cântece noi Swans.

Și au fost într-un fel …

Materiale noi și din vastele producții semnate Michael Gira, pe care nu le-am mai auzit … dar care au sunat psihedelic și devastator …

Apoi bucați cu ritmuri obsesive și … sa le zicem străpungătoare. Sunete așezate în așa fel încât îți provoacă o ușoară senzație intenționat disconfortantă în urechi … e ca atunci cand te scarpini cu limba în cerul gurii și nu te poți opri. Sau când iți muști buza în interior și deși știi că nu trebuie, tot nu te poți opri …

Și mi-au lovit bine urechile până la sfârșit … am ieșit din sala Berlin cu exigențele satisfăcute.







RoadkillSoda in Vama

•  

Sambata seara, cu chef de mare si alcoale am ajuns in Arca, cel mai misto loc din Vama, unde isi pregateau sculele si isi ascuteau sunetele baietii de la RoadkillSoda.

Barul asta are cea mai buna muzica pe care o poti asculta din Vama, in anii astia de invazie turistica. Ca pe vremuri in Hands, am tras un somn strasnic pe scandurile alea de deasupra nisipului, cu muzica prietenoasa in urechi. Bere mereu rece, preturi bune si barmani ok.

Apoi s-a lasat seara si baietii de la RoadKillSoda au inceput sa atace, cu pofta de cantat, vocalul a navalit pe locul din fata scenei, cantand si sarind laolalta cu ceilalti stoneri cu pofta de pus in cap.

Si am intrat asa repede in atmosfera unor ritmuri grunge, misto si difuze, cu o voce tulbure, care incingea un stoner tocmai bun de dat din cap. Si s-a dat … iar si iar.

Si pare ca Patricia a facut o treaba foarte buna manageriind trupa asta. Baietii tin bine publicul in priza, au accente psihedelice vechi, si sunt probabil singura trupa de stoner de pe la noi.

Normal ca nu m-am putut abtine sa dau din cand in cand cu mine de colo, colo in fata scenei. A fost un show destul de nebun, iar trupa merita oricand incercata.

 

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:




Metallica si Filantropia Comerciala

•  

Da, suspectez Metallica de filantropie comerciala. Exceptand faptul ca banii nu ajung toti unde trebuie si se poarta o negociere financiara si de imagine inaintea tranzactiei, in spate e doar un calcul de marketing si management al unei trupe care functioneaza ca o companie: la incasari de cateva milioane la fiecare concert, trebuie sa mentii o imagine motivanta. In cazul starurilor rock, reclamele de tip Rihanna nu prea prind, pentru ca aparent publicul e oleaca mai inteligent … zic, doar oleaca … si atunci trebuie sa-ti speli imaginea dupa scandalurile cu Napster si aviditatea financiara nejustificata din trecut, bagand mai mult in filantropie comerciala.

La fel cum Bon Jovi detine restaurante pentru saraci si Bono imparte cu donatiile false in stanga si in dreapta mai ceva ca Maica Teresa, investitiile astea se reflecta in incasari si in cotatia pe scena de show biz, tinand publicul cald. Public care trebuie sa consume in continuare aceleasi piese over and over again and again … nu conteaza ca nu mai sunt anii ’80 si intre timp au aparut alte trupe muzicale net superioare, scena metal evoluand … “we are Meeeeeetallicaaaaa”, consumati aceleasi albume over and over, repetativ, repetativ, repetativ, Master, Master, Master, ca sunt the shiet.

Intr-o lume cu o evolutie muzicala si artistica exponentiala, vedetismul obsesiv nu se justifica. Aceste personaje create nu mai sunt oameni care si-au ales meseria de muzicieni sau actori, sunt deodata formatori de opinie, sunt idoli cu milioane de followeri, nu m-ar mira ca maine poimaine unul din ei sa candideze la alegeri si sa castige, mascariciul de Trump doar a deschis drumul …

Imi amintesc de unul din ultimele interviuri cu Dem Radulescu, crescut in alt tip de societate, care la un moment dat il intreaba pe jurnalist: “stiti care e diferenta dintre o celebriate si o vedeta?”

Pai: o celebritate e un om cunoscut pentru ca si-a facut meseria bine, fie ea de muzician sau actor. Vedetismul in schimb e nociv si nu inseamna decat o afacere cu un capital de imagine care are o crestere si un profit constant, la fel ca actiunile star bucks.

Intr-o lume fara vedete inchipuite, milioanele alea de euro incasate pe fiecare concert nu aveau de ca sa mai treaca pe la Metallica ca sa directioneze ei cateva procente din incasari nu stiu carei asociatii le spune lor managerul de proiect sa o faca. Si apoi sa-si faca poza asta triumfatori cu cecul ala la o dimensiune ridicola.

Si ce e cel mai trist e ca in realitate din donatiile astea cam toata lumea profita mai putin nenorocitii aia de copii bolnavi de cancer.

Da, e bine ca s-au dat bani pentru un spital, dar o facem gresit. Scoatem pe loc cateva milioane de euro din buzunar intr-o seara pentru Metallica sau alte vedete si hranim consumerismul obsesiv de star-uri care nu produc nimic concret. Au facut candva niste albume bune. Ok, dar de atunci au trecut niste zeci de ani si alte mii de trupe au facut niste albume si mai bune … Nu este un succes mult prea nemeritat pentru Metallica in detrimentul altor trupe de metal distribuit neechitabil si intretinut de industria asta obsesiva care produce staruri cu cifre de afaceri de milioane si milioane de euro nejustificate si nemeritate?

Mai degraba meritul il poarta asociatia aia pentru ca i-au convins pe ei fiindca pe voi nu va poate convinge nimeni, pentru ca na, nu se lasa cu bere la sfarsit. Iar gestul e o palma pentru un guvern incompetent si disfunctional, ca spitalul asta trebuia facut de stat din contributiile si impozitele noastre.

Asa ca daca chiar te bucuri pentru ca se aduna bani pentru un spital oncologic destinat copiilor bolnavi de cancer, in loc sa scoti intr-o seara pe loc din buzunar impreuna cu altii peste 2 milioane de euro si sa hranesti o industrie nociva, dand bani pe biletele alea, poti sa donezi banii aia direct aici: RO08 INGB 0000 9999 0317 5286. Da, este contul bancar al acelei asociatii pentru construirea spitalului oncologic. Se poate plati si direct, nu trebuie sa treaca neaparat pe la Metallica pentru asta ca sa dea ei mai departe cativa lei din pretul biletului, sa-si creasca astfel capitalul de imagine pe barba ta, data viitoare incasand si mai mult, si mai mult … Sau o poti face prin directionarea procentului de 2% din salariu. Iar in felul asta se pot construi nu unul, ci sute de spitale. Si poti asculta in continuare si Metallica, over and over agen, Master, Master, Master … asta in cazul in care n-ai descoperit ca au mai aparut si alte trupe.

Si da, donatiile sincere nu se fac in gura mare ci discret, fara sa tiparesti cecul ala de 2 metri si sa te bati dupa aia cu pumnii in piept la presa. Iar daca tot o faci, fa tu gestul ala si daca vrei pune si o poza la op, nu credita niste vedete inchipuite sa o faca pentru tine, ca sa-si mareasca pe banii tai capitalul ala de imagine si asa absurd de mare.

Postat în:

Betivisme


The Cure pe asfalt

•  

Așteptam de ceva timp concertul asta … așa că dupa ce mi-am terminat treaba am plecat grăbit spre Piața Constituției să experimentez evenimentul. Nu e cel mai fericit loc, dar atât poate Bucureștiul să ofere pentru un concert ca ăsta într-o zi de vară.

La intrare m-am așezat la coada de bilete, nu știam sigur daca o sa iau la diamond, adică zona din fața scenei … dar cum tocmai mă găndeam unde sa iau bilet, dau de cineva care vindea invitații la diamond. Mi s-a părut ocazia perfectă să sabotez, atât cât pot, industria mainstream muzicală, care vrând-nevrând a făcut The Cure să funcționeze ca o companie.

Așa că pentru prima dată am piratat intrarea la un concert și am luat la juma’ de preț invitația, iar cel care mi-a dat-o, m-a însoțit până am ajuns bine înauntru. În curtea temporară a acestei multinaționale care găzduia The Cure, găseai bere și sucuri peste tot … și cozi mari și pe măsură, la fel ca în pauza de masă din curțile clădirilor de birouri. Dacă te uitai după cozile marginale însă, scăpai doar cu un minut, doua, de stat la coadă. Așa că după ce m-am adăpat cu ce bere am găsit pe acolo, m-am propulsat în față pentru că trupa începuse să-si facă simțită prezența.

Și pe scenă intră … Robert Smith. Destul de grăsuț, fardat și cu rujul întins, cum numai lui îi șade bine. Și intrăm prin învăluire în post punk-ul lent și psychedelic … a la The Cure. Pictures of You … totul curge ok, show-ul la fel, se concentrează pe emisiile de sunete …

Citeste articolul “The Cure pe asfalt”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Țapinarii în Green Hours

•  

Alaltăseară, la inițiativa echipei de la birou în frunte cu Ana, ne-am dus la Green Hours să-i ascultăm pe cei doi Țapinari.

Pe la 8 și ceva au început cântarea și am tresărit când le-am auzi vocile. Am ascultat piese vechi ca Sfârșit și început de lume sau Sunt Fericit … dar și piese de pe ultimul album, pe care tocmai îl lansau, Săgeată spre cer, care pare ceva mai romanțat …

Sonorizare bună, personalul din Green Hours amabil, grădină bine aranjată și toalete curate, merită oricănd o vizită la un concert pe terasă.

Am râs iar la ironiile Țapinarilor și m-am distrat pe versurile și glumele lor teatrale … până s-a lăsat seara, cu bis și tot tacâmul.

La final am schimbat o vorbă cu ei și a rămas să o punem de un concert în curând, la trei betivi.

Postat în:

Cronica de concert