At The Gates @Quantic

•  
At The Gates

Sunt câteva formaţii despre care am amintirea primului contact. Nu sunt multe, dar în general sunt printre formaţiile mele preferate. Una din ele este At The Gates. Am avut cu ei de fapt două contacte – primul a fost prin ’93-’94, când unul din prietenii din acea perioadă (toată lumea îl ştia de Groparu’) a venit cu o casetă cu albumul “With Fear I Kiss the Burning Darkness” şi ne-a dat puţin pe spate.

Era ceva nou şi interesant. Apoi am aflat şi de “The Red in the Sky is Ours”, care era mai vechi, dar la fel de interesant pentru perioada aia. A urmat şi “Terminal Spirit Disease”, dar deja eram obişnuiţi cu ei… Însă peste câţiva ani, prin ’96, am comandat direct la Earache nişte tricouri, hanorace şi un vinil (Nazi Punks Fuck Off – Napalm Death) şi am fost mega surprinşi să găsim în pachet o casetă demo cu At The Gates cu primele patru piese de pe albumul “Slaughter of The Soul”, care urma să fie lansat. Am rupt caseta aia în două! Am ascultat-o la maxim de nenumărate ori, pentru că suna atât de bine de nu ne venea să credem… iar restul e poveste!

I-am mai văzut pe suedezi în 2015 la Rockstadt Extreme Fest, dar sonorizarea a fost proastă şi am plecat dezamăgit. Aşa că anul ăsta am primit oarecum înca un cadou prin prezenţa lor în Bucureşti, în turneul de lansare al ultimului lor album, “To Drink From The Night Itself”.

Toată distracţia a avut loc în Quantic, iar în deschidere au fost două trupe româneşti – Twist of Fate şi W3 4R3 NUM83R5 – al căror fan nu prea sunt. Faza e că m-am şi nimerit sincronizat cu un alt eveniment, aşa că am ajuns destul de târziu la concert, fix când ultimii începeau să cânte penultima piesă.

At The Gates

La faţa locului m-am întâlnit cu beţivii de serviciu Răzvan şi Sorin, am stat puţin la discuţii şi destul de repede am auzit intro-ul, s-au stins luminile în sală şi pe scenă au venit gothenburghezii. Aşa cum m-am aşteptat, au căntat oarecum alternativ câte o piesă de pe albumul nou şi apoi câte o piesă de pe albumele mai vechi. La început am fost mai “timid” şi am stat în spatele mixerului cu băieţii, dar cu cât cântau piese mai vechi şi îmi încălzeam memoria cu versurile şi cu acordurile, cu atât m-am apropiat mai mult de scenă. Sunetul a fost foarte bun, auzindu-se de la o poştă că sunetistul lor nu mai era beat/fumat (ca la Rockstadt), iar lumea se simţea bine. Lumea care, spre neplăcuta mea surpriză, era în număr mult mai mic decât mă aşteptam. Pentru o trupă atât de bună şi de mare m-aş fi aşteptat la cel puţin 400-500 de oameni, dar nu ştiu dacă am depăşit 250-270. Eh, nici nu mai contează. Ideea e că de pe la mijlocul concertului am început să intru cu adevărat în atmosferă şi am făcut headbanging de calitate (ha!), dar am şi urlat versurile atât cât mi le aminteam.

At The Gates

Am fost impresionat că au cântat piese de pe TOATE albumele, dar reacţia cea mai bună au avut-o pentru piesele de pe “Slaughter of The Soul”, aşa cum era de aşteptat, fiind cel mai popular album al lor. În faţa scenei am văzut şi ceva mişcare, deşi mai puţină decât mi-ar fi plăcut; din păcate românul încă nu ştie să facă un moshpit cum trebuie la concertele metal, iar cei care încearcă să pornească un circle pit sunt de cele mai multe ori bruscaţi şi împinşi în margine, în schimb tipii cu sticlele de bere în mână fac legea. Dar putem trece şi peste astea atunci când trupa face tot posibilul să cânte bine. Iar At The Gates chiar au făcut asta…

După aproape două ore show-ul s-a terminat cu “Kingdom Gone” (old school cool) urmată de “The Night Eternal” (de pe “At War With Reality”) şi o tonă de aplauze şi urlete. Şi uite aşa am ajuns să-mi mai satisfac o dorinţă din vremea liceului: să-i văd live cum trebuie pe At The Gates!

(articolul îl dedic lui Alin “Groparu'”, care mi-a deschis gustul pentru ATG)

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:


Scris de: ursu' , 7 December 2018

Ultima modificare: ursu' , 7 December 2018