Ultimul concert la care am fost a fost: Lydia Lunch in Control, o poeta punk vertiabila. De consemnat ca a venit impreuna cu basistul Algiz Kizys de la Swans si tobosarul Bob Bert de la Sonic Youth. A fost muzica greu de mestecat si digerat, no wave si post punk experimental. M-am gasit acolo cu Victor, Vali si Tudorita, oamenii barului.
Sonorizarea bine pusa la punct, show-ul s-a desfasurat limpede si clar, cu toate sonoritatile specifice. Tema serii a fost albumul Retrovirus, proiect lucrat impreuna cu cei de mai sus, dar au trecut si prin muzici de pe vremea Teenage Jesus and the Jerks, trupa mama a Lydiei cu care a influentat noise punk-ul si a pus bazele no wave-ului. A punctat putin si din necontenitele ei poezii nervoase care vorbesc mult despre feminism si integritate. Un show cu doamna asta pot spune ca a fost chiar un cenaclu de poezie la care am luat parte acum ceva ani in Kulturhaus. A fost si The Gospel Singer, reluat si pe Big Sexy Noise mai recent, si nu stiu ce sa mai spun ca a mai cantat. Despre Lydia Lunch nu se poate vorbi in hit-uri.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu-mi fac niciodata brad de Craciun. Nu mai intru in amanunte legate de semnificatia absurd-religioasa a acestei sarbatori comerciale, dar eu cand am ocazia, fac un fel de anti Craciun. O data am sarbatorit in Private Hell cu Radu acum 5 ani la Satan Claus Party cu mai multe trupe de metale. Acum, de cand avem lacasul nostru de cult si anticult, cel mai bun loc de antisarbatoare cre(s)tina este la bar.
Acum o saptamana am fost sa-i vad pe baietii de la OCS, sarbatorind 20 de ani de muzica. Am tot fost la concertele lor cam de cand au inceput sa cante, dar n-am scris inca despre ei pana acum … cred ca 20 de ani e o ocazie buna.
Am ajuns in Expirat pe la 9, clubul e intr-un spatiu mare si foarte bun de concerte langa Parcul Carol, cam pe unde a fost un Metalhead Meeting candva, pe Constantin Istrati nr. 1.
Au un loc de sandwich-uri si 2 baruri, spatiul este aerisit, mare, mi se pare excelent fata de spatiul inghesuit din centrul vechi. Inauntru, sala e foarte modernizata, cu o calitate acustica foarte buna, ar trebui tinute mai multe concerte aici, poate concura destul de bine cu Control la capitolul concerte.
Ciprian: Acum cateva zile am ajuns cu Ana in Quantic la unul din cele mai asteptate concerte cu islandezii de la Sólstafir. Cand am ajuns acolo am gasit Quanticul mai plin ca niciodata. Ne-a surprins faptul ca aveau bilet la golden si negolden, dar diferenta fiind de 30 de lei, am zis hai sa luam la golden. Dupa ce ne-am aprovizionat cu beri, am cautat acest golden pana am gasit zona din fata scenei delimitata de o un gard solid si metalic pazit cu strasnicie de bodyguarzi. Ciudata idee au avut cei de la Metalhead cu acest gard in Quantic, dar vom reveni la asta mai tarziu, o las pe Ana sa spuna mai departe ce si cum.
Ana: Acum cativa ani am fost la un concert Arcturus in Brasov, atunci i-am descoperit pe cei de la Solstafir. Inainte de Arcturus s-au facut cateva proiectii de videoclipuri, printre care si ”Fjara” de la Solstafir. Mi-am notat in telefon numele trupei, ca nu cumva sa-l uit. Intre timp am vazut ca au vreo sase albume la activ, ultimul chiar de anul asta. Dupa ce i-am vazut vara asta la Rockstadt, am zis ca trebuie sa ajung si la concertul din Quantic. Cred a fost prima oara cand am vazut clubul Quantic plin ochi, chiar nu ma asteptam. Ne-am miscat cu greu prin multime pentru a ajunge mai in fata, daca tot ne luaseram bilete la golden. Pe tot parcursul concertului a fost o atmosfera hipnotizanta, iar vocalul a interactionat foarte mult cu noi. Au cantat ”Hula” de pe ultimul album ”Berdreyminn”, iar Addi a coborat si a cantat printre oameni cu strangeri de maini si imbratisari.
Timpul trece si uit sa scriu despre ultimul concert de zile mari la care am luat parte. Metal Gates este un festival care a adunat in Quantic trupe din toate zonele: in prima zi headlinerii au fost Saturnus, a doua zi Swallow the Sun si in ultima azi Primordial.
Am inceput cu Saturnus care au atins cele mai joase note ce probabil pot avea loc la un concert de metal. A fost intunecat si depresiv, ei canta de obicei la ore tarzii din noapte, au terminat pe la 1. Mai multe despre concertul lor a scris Ana aici.
A doua zi am ajuns in Quantic cand au inceput finlandezii de la Swallow the Sun, tare si in forta, cu un sunet puternic si destul de bun. Deci, daca sunetistul e bun poate sa faca si minuni intr-o sala cu ecou si acustica de obicei foarte proasta.
Era un prilej foarte bun sa-i ascult pentru ca erau pe lista mea demult, dar pur si simplu n-am prea avut cand sa-mi plec urechea supra lor. Asa ca au fost o surpriza placuta. Parca era o alta versiune a trupei My Dying Bride … ceva mai concentrata pe death metal, riff-uri si instrumente. Cu linii melodice ba extrem de calme, ba mai intense, au jucat un doom metalic complet, cu voci foarte joase.
New festival in town, si anume Metal Gates Festival, un festival la care a fost anuntata trupa Saturnus, si chiar nu aveam de gand sa ratez concertul lor, fiind una din trupele mele preferate din categoria doom melodic. Festivalul a fost anuntat pentru 16 – 18 noiembrie in Quantic. Chiar in prima zi de festival concertau si cei de la Saturnus. A fost putina agitatie fiindca in aceeasi seara as fi vrut sa mai ajung la alte doua concerte. Dupa un pic de organizare am facut in asa fel incat sa prind si concertul celor de la Vulture Industries, despre care a scris Ursu’ aici, dar la concertul cu numarul trei nu am avut cum sa mai ajung.
La bisul vulturilor, am zis ca trebuie sa-mi iau zborul spre saturnienii mei, in speranta ca voi prinde concertul de la inceput. Si asa a fost, am intrat pe acorduri saturniene (cum imi place mie sa zic), chiar la ”Pretend”, piesa cu care au inceput concertul. ”Pretend”este de pe albumul ”Veronika Decides to Die”, care este numit asa dupa cartea cu acelasi nume a lui Paulo Coehlo. Si da, cand eram mai mica am citit cartea, la vremea aceea mi-a placut, daca as citi-o acum poate n-as mai zice la fel. Anyway, pe tot parcursul concertului s-au tot auzit strigate din public: Veronica, Veronica, Veronica!, lucru destul de amuzant. Si trebuie sa zic ca asta ar fi albumul pe care l-am ascultat over and over and over, again and again. Ca sa nu ma pierd in detalii inutile, am fost placut surprinsa sa vad ca sala de la Quantic era plina, si nu mai zic ca mi s-a parut ca sunetul a fost destul de ok, de regula, asta fiind o problema majora intalnita acolo.
Saturnienii si-au continuat cantarea si cu piese de pe alte albume: ”Wind Torn”, ”I love Thee”, ”Empty Handed”, ”Murkey Water”, n-au uitat nici de ”Christ Goodbye” sau ”Forest of Insomnia”. Publicul era pe masura, pletele zburau pe ritmuri dark melodice, fiecare traind in felul lui pasajele de ”sorrow, loss, and death”. In engleza parca nu suna atat de dramatic. Mereu mi-a placut la Saturnus trecerea de la growl voice la vocea clean si la pasajele in care se recita.
I-am vazut prima oara in Colectiv, cam cu vreo 2 saptamani inainte de tragedie, chiar si ei au avut la acel concert cateva jocuri de faclii. Am scris aici. Au tinut sa ne vorbeasca despre asta si despre cat de aproape au fost de…. in rest, cuvintele sunt de prisos.
Intre timp oamenii s-au mai rarit, fiind totusi o zi lucratoare din saptamana, iar orologiul arata aproape ora 1. Dar cei care au mai ramas, nu au uitat sa ceara bis, pe care l-au si primit de altfel. Si asa s-a incheiat seara de joi, cu doua concerte la care a meritat sa ajung.
P.S.1 : Recunosc ca mi-a placut mai mult concertul din Colectiv, poate si fiindca i-am vazut pentru prima oara.
P.S.2 : Inainte de Saturnus au mai cantat: Descend Into Despair, Mourning Sun si Abigail.
P.S. 3 : Ciprian a fost cu mine, el o sa ne povesteasca despre celelalte doua seri de Metal Gates.
*Clip filmat de Raul Negoita.
Luna trecuta am vrut sa plec in weekend intr-un ‘city break’ in Europa, si cum nu eram decis in ce oras sa merg, am consultat ghidul turistic songkick.com unde sunt listate concertele din toata lumea. Am importat de pe last fm trupele pe care le ascult si m-am uitat pe unde au concerte. Pe multe le-am tot vazut, altele nu aveau concerte programate, iar Nick Cave and The Bad Seeds tocmai faceau turul Europei. Cum nu l-am vazut niciodata, am rezervat bilete cu o luna inainte prin wizz air la un pret destul de bun dus intors, am comandat biletele la concert care se vindeau doar printate, au venit prin dhl si mi-am luat zborul sa descopar Geneva, punctul culminant fiind domnul Cave, zis pe meleagurile noastre si Nicu Pestera.
Da, Geneva este extrem de scumpa, nu poti lua mai nimic sub 10 franci. In schimb tara, orasul si oamenii sunt de nota 10. In seara cu pricina am inchiriat cu prietena mea doua biciclete, am luat orasul la roata si dupa ce am facut pe turistii vizitand Palatul Pacii (Natiunilor Unite) ne-am indreptat spre arena concertului. Pentru internet, Elvetia nefiind in Uniunea Europeana, trebuia activat roamingul, iar internetul costa 1 Mb = 8 Euro asa ca am tinut pe off tot timpul datele mobile. Ceea ce e destul de aiurea cand esti calare pe bicicleta si nu prea stii pe unde sa o iei. Trebuie sa verifici mereu google maps in offline si sa te uiti tot timpul dupa indicatoare sau sa mai intrebi lumea. In cele din urma am ajuns la arena, dupa multi km de pedalat, rupti de foame, si abia dupa ce am intrat in arena am aflat ca nu se mai putea iesi de acolo decat definitiv. Asa ca a trebuit sa ne umplem stomacul cu ce aveau pe acolo, shaorma si carnati cu cartofi prajiti, ceea ce nu era chiar idealul inaintea unui concert cu Nick Cave. In fine, dupa ce am luat de la standul de merch produse de o valoare pe care n-am vrut s-o cunosc, platind cu cardul si evitand sa ma uit pe POS, ne-am ocupat locurile de pe bilete care erau cam pe aici…
Cu vulturii norvegieni nu te pui! Nu avem ce discuta pe tema asta!
Joi, 16 noiembrie 2017, la un an si cateva zile de la ultimul lor concert aici (in Fabrica, Bucuresti), i-am prins din nou pe nebuni! Abia asteptam momentul.
Am ajuns pe la 20:40, chiar daca stiam ca evenimentul urma sa inceapa la 20:30. Am zis ca oricum nu-mi plac baietii din deschidere (desi nu ascultasem prea mult), plus ca de obicei se intarzie. Dar, cand am ajuns, lume era, dar inca nu incepuse concertul. Asa ca am facut o halta la bar, sa-mi iau o bere, iar apoi m-am dus sa arunc o privire la merch, unde mi-am facut planurile de achizitii. Citeste articolul “Stranger times indeed!”→
1
