Brutal Assault 2013

•  
brutal assault

Cehia @ Brutal Assault, august 2013

Acum o luna m-am intors din Cehia de la Brutal Assault cu Radu si alti prieteni. Din cauza experientei memorabile din 2010 m-am gandit ca merita osteneala inca unui drum obositor cu masina pana in Cehia. Trec peste formalitatile necesare pentru a ajunge acolo: super glue, bagaje, corturi, izoprene, playlist, masina, benzina, autostrada, drum national, pauza, caransebes, vama, pauza, Ungaria, autostrada, pauza, roviniete, Slovacia, pauza, iar pauza, iar pauza, Cehia … si in sfarsit dupa 19 ore de drum si pauze, am ajuns pe la 10 seara in Jaroměř, locul malefic unde urma sa se intample festivalul cu tricouri negre. Am cinstit locul cu niste beri la terasa de langa corturi unde am constatat ca mai toata lumea era posedata la ora aia de un mers cam impleticit, ceea ce insemna ca ne aflam unde trebuie. Dupa ce seara si dimineata ne-am organizat si reorganizat de cateva ori, am ajuns la scene si am inceput sa colindam locurile.

Primul concert de care imi amintesc in prima zi a fost Novembers Doom pe care nu-i mai ascultasem demult. Mi s-a parut ca lumina zilei nu se potrivea deloc cu doomul cantat de ei, parca mi-ar fi placut sa-i urmaresc noaptea sau sa macar in timpul unei eclipse. Am avut parte si de piesa Rain dar fara ploaie. Stilul lor melodic si poetic a fost cantat cum trebuie, doar cam atat. N-am avut acel sentiment de tresarire sau euforie pe care il asteptam de la ei. Am constatat ca nici sunetul nu era destul de spectaculos, problema care s-a repetat ulterior si la alte trupe. As nota aceasta cantare cu mic minus, sper sa-i prind in alte ocazii mai bune.

Apoi nu stiu de ce am inceput sa mancam, sa bem, sa discutam, sa cumparam produse, iar sa discutam, in loc sa ne inghesuim la concertele care treceau pe langa noi. Era o zapuseala destul de mare si ne-a cam batut soarele in cap pe toti destul de mult, incat la un moment dat m-am oprit la umbra unui zid din cetate si am transmis grupului cu care marsaluiam ca eu o sa ma culc acolo pe iarba, langa alti batuti de soarta. Dupa vreo ora, doua, m-am trezit si am ascultat de acolo un sunet foarte infundat din Devildriver.

Am tras putin cu coada ochiului la Dying Fetus, la Ensiferium, plimbandu-ma de colo colo, alimentat de berea ceheasca de care nu ma mai saturam, asteptand ceea ce cu totii asteptam, concertul zilei … Gojira! Din cauza soarelui puternic m-a izbit o durere de cap destul de mare, chiar inainte de concert. Atmosfera a fost deliranta, publicul in fata se simtea excelent. Au cantat mai mult de pe ultimele albume, ceea ce a fost ok pentru mine, imi plac atat primele albume cat si ultimele. Pe la Blackbone am inceput sa sar si eu prin fata, dar la un moment dat, cand m-am oprit am simtit ca-mi explodeaza capul asa ca am fost nevoit sa asist neputincios la defsasurarea ostilitatilor.

Si mai frustrant a fost cand spre sfarsitul concertului nu mai puteam sa fac nici macar headbaging din cauza durerilor de cap. Asa ca am asistat incapabil la Wisdom Comes si Oroborous :-( Dar nicio problema ca mi-am luat revansa din plin la Rasnov!

Apoi a inceput o ploaie racoritoare si imi pare putin rau acum ca n-am ramas la Antrax. Am urmarit insa o parte din Fear Factory care au executat un trash simplu si hotarat. Am fost apoi cu echipa de soc sa strangem mana celor de la Gojira si stand pe la mesele de langa zona obscura a festivalului, urechile mi-au fost atrase de niste acorduri de black destul de interesante. Si pentru ca sunetele alea ma tot chemau, m-am apropiat de scena ca sa vad despre ce e vorba. Si bine am facut pentru ca am ramas acolo pana au ispravit sa cante Empiryon. Infuziunile ocazionale de death curat, atitudinea, atmosfera intunecata, au creat un show interesant. Experienta ar fi fost perfecta daca langa mine nu s-ar fi gasit un imbecil care pur si simplu a inceput sa se pise. As fi vrut sa-i trag cateva, dar era o leguma umblatoare si nu cred ca ar fi inteles nici macar de ce.

Am incheiat seara cu Marduk. Mereu mi-au placut tricourile lor cu “Fuck Me Jesus”. Au adus foarte mult a Mayhem, au cantat un black metal murdar, obscur si foarte satanist, asa cum le sta bine norvegienilor de speta asta.

Ziua doi a fost innorata si ploioasa, mi s-a parut perfect asa pentru ca ma saturasem de soarele si arsita din prima zi. Am inceput ziua asa cum o incepe toata lumea acolo, cu alcool si in loc sa mergem direct la concerte ne-am dus ca pensionarii sa mancam ciorba locala de usturoi si dupa aia iar in cort sa dormim, pentru ca eram destul de rupti, de la mult drum si nesomn. Spre regretul meu m-am trezit destul de tarziu incat sa ratez Pro-Pain ai alte trupe interesante. Spre rusinea mea, la festivalul asta am lalait-o mai mult in afara concertelor, lucru de care acum imi pare destul de rau.

Am ajuns buimac la Orphaned Land pe o ploaie si niste tunete infernale. M-am mirat sa vad aproape pe toata lumea alungata de ploaie sub corturile comerciantilor si foarte putina lume in fata scenei. Pai acum 3 ani la Devin Townsend nu a mutat pe nimeni ploia din loc. Am constatat de asemenea ca la acest festival a fost mult mai putina lume fata de cel de atunci si a curs ceva mai putin alcool, spun asta pentru ca la cel din 2010 tin minte ca ma impiedicam la tot pasul de betivi domind pe jos sau aiurea.

Dupa ceva beri, discutii, negocieri si achizitii de tricouri si alte produse negre, ne-am adunat in fata scenei la Meshuggah. Startul lor a fost unul infundat de un sunet nu prost, ci foarte prost. Pot spune ca la concertul de anul trecut din Bucuresti sunetul a fost cu adevarat perfect, puternic, superior, de o calitate rar intalnita la concerte in general, indiferent de tara de care vornim. Apoi pe parcurs, de la piesa la piesa sunetul si-a mai revenit, spre sfarsit s-a auzit chiar destul de bine, dar tot nu s-a ajuns la performanta concertului din Bucuresti care a fost cu adevarat unic. Mi-am brutalizat capatana pe obZen, Bleed si alte rafale trase spre noi de armele cu 8 corzi.

Dupa asta am mers la Obscure Scene unde am avut o surpiriza deosebita: “We are Atari Teenage Riot and we are from internet!” Eram sigur ca numele lor a fost inspirat dupa actul de no wave numit Teen Age Riot. Aflu insa de pe net ca numele lor a fost inspirat de la o piesa rock and roll din 57, neavand nicio legatura cu ce credeam eu. In fine, concertul a avut un aer foarte dinamic si furios, au cantat un fel de electronic-industrial-tehno-punk numit indeobste digital hardcore. Adevarul este ca stilul asta electronic, desi produs cu ajutorul mult dependentului software, iese cu mult din tiparele genului prelucrat in modul asta. Chiar ei au povestit ca publicul de la evenimente electro nu-i inghit, “they fucking hate us”, gasindu-si in schimb publicul in locuri mult mai reale ca BA, unde “oamenilor le pasa cu adevarat de muzica si nu de moda”. Mi-a placut ca pe langa piesele militante, mereu au avut ceva foarte interesant de spus, ba despre multdivinizatii Slayer, ba despre protestele lor, asta in comparatie cu tonele de trupe care la concerte spun doar “you people are great”, “we feel great”, “you are the best” si alte clisee de gen.

Atari au emanat o energie si o atitudine greu de descris, au creat o atmosfera super, bagand in priza sutele de metalisti prezenti, facandu-i si facandu-ma sa dansez epuizant pe niste versuri cu care rezonam. Au avut infuzii de industrial, tehno, jungle, drum and base, toate mixate energic pe un punk hardcore excelent. Am aflat de la ei ca au fost si sunt implicati in miscari si evenimente anti-fasciste, anarhiste, au luat parte la ocuparea Wall Street-ului, ca si-au expus clar si determinat ideile militante din zona asta, alegandu-se de-a lungul anilor cu banari, amenzi si arestari. Mai tot timpul au cerut inchiderea luminilor, multe peise cantandu-se si dansandu-se energic pe intuneric. A fost o surpiza si o experienta deosebita pe care o recomand si pe care as repeta-o oricand.

Dupa asta am revenit la treburi serioase, in fata scenelor mari, unde m-am inarmat cu mai multe beri sa fac fata atrocitatilor de la Carcass, care m-au impresionat. Am ascultat mult death primar old school, morbid, grind si alte core-uri nedeslusite. La unele piese pe ecranul din dreapta curgeau imagini cu diverse cadavre in curs de putrefactie. De data asta s-a auzit foarte bine, clar, provocator, metalic \m/ !

Dupa aceea am ajuns iar la Obscure Stage unde am urmarit o trupa de cehi Five Seconds to Leave foarte metal psihedelici, care mi-au placut peste masura. Si iar m-am pierdut de chipurile cunoscute, asa ca alcoolizat si ratacit m-am lasat absorbit de vrajile facute in toiul noptii de Cult Of Luna, la al caror ritual mai asistasem cu cateva luni inainte. Urletele lor au strabatut excelent in noapte prin ritmurile captivante de sludge si pe scena luminata mereu albastru. La final am plecat hipnotizat spre cort, iar in din multime niste pusti grohaiau satanic cat ii tineau plamanii zähne putzen! zähne putzen! grohaiala cu care m-am molipsit si eu repede si am dus-o mai departe.

Ziua trei am inceput-o de dimineata ca de obicei cu bere dupa bere, strangand pahare de plastic personalizate cu BA ca amintire, tricouri si ce se mai putea de la standarile de acolo. Pierdut prin cetatea festivalului am ratat Primordial, dar i-am recuperat 2 saptamani mai tarziu la Rasnov unde au fost pentru mine surpriza de acolo. Am ajuns insa la Biohazard si am sarit cu Radu intr-un circle pit in care mi-am amintit ca mai sunt asamblat si din organe interne. Intensitatea atmosferei nu m-a lasat insa sa parasesc haosul din fata pana la final, cand Biohazard i-au injurat putin pe organizatori ca n-au fost lasati sa faca bis, desi publicul a cerut asta din plin.

Apoi am urmarit si ascultat in premiera concertul Ihsahn & Leprous care s-a desfasurat la inceput intr-un recital devastator cu vocea vocalului de la Emperor, iar apoi cu ritmuri avantgardist-progresive destul de interesante. Am dat si ultima tura in zona de merchandise unde mi-am umplut rucsacul de alte produse negre, pentru zile nerge, am urcat apoi pe dealul din fata scenei unde am social-berizat cu lumea, astfel incat atunci cand au inceput Clawfinger aveam deja prea multe beri la bord. A fost o placere sa-i urmaresc, au executat un rap metal ca la carte din anii ’90. M-am bucurat si am cantat cu ei Two Sides, The Price We Pay, iar la finalul concertului cand am auzit vocea diabolica de copil cantand: When I grow up there will be a day when everybody has to do what I say, am sarit de sus din extrama zonei de concert de pe deal, alergand pana in fata scenei la un pogo foarte insufletit pe Do What I Say, pe care m-am dezlantuit foarte inversunat.

Cu riscul sa dezamagesc audienta, dintr-o vorba in alta, dintr-o bere in alta, am inceput incet, incet sa pierd cate ceva… am pierdut din jetoane, apoi am pierdut iar chipurile cunoscute cu care umblam, am inceput sa-mi pierd si echilibrul, si cel mai rau sa pierd din concerte, am pierdut contactul cu Behemoth, cu Opeth, pe care stiu ca in abstract i-am urmarit, dar greu pot sa mai reproduc amintiri din acele momente. Stiu ca mi-am revenit cu un gulas si ganganeam si oracaim prin ploaie cu pelerina trasa pe mine dupa Carphatian Forest care mi-au incantat mintea incetosata.

Apoi au venit Saturnus si m-au incarcat la loc. I-am asteptat tot festivalul, era ultima noapte, ultimul concert, publicul medita in liniste si s-a auzit atat de bine, i-am simtit pana in ficati, I Long… a fost devastator, am facut headbanging cu tot corpul, ar fi mers excelent dupa ploaia aia un Rain Wash Me dar a urmat Forest of Insomnia… bun si asa. A fost un ritual de doom hipnotic si demential.

Asa s-a incheiat si ultima noapte de la festival, iar eu am luat-o de la capat cu zähne putzen si am tinut-o asa pana dimineata betivand cu niste metalisti de pe diverse meleaguri, pana cand a rasarit soarele. Spre dimineata cand am ajuns la cort nici n-am adormit prea bine, ca Radu si restul echipei au inceput sa impacheteze repede toata caravana cu noaptea in cap, pornind in zorii zilei mai departe, ca niste triburi africane, spre urmatoarea destinatie de cucerit.


Scris de: Ciprian , 8 September 2013

Ultima modificare: ursu' , 9 September 2013