Kavarna Rock Fest 2011

•  

Acum cateva saptamani, impreuna cu niste prieteni, am plecat in Bulgaria pentru cateva zile de muzica, betie si ceva distractie. Asa ca mi-am adus aminte sa scriu cateva randuri pana nu uit tot ce s-a intamplat. Ne-am imbarcat intr-o duba si noaptea ne asezam corturile pe dibuite, in intuneric, la locul de campare. Kavarna e o localitate interesanta, cu stanci la cativa metri de plaja, iar acum era luata cu asalt de bocanci si tricouri negre. Ziua o petreceam la o bodega pe plaja din Kavarna, facand baie, fraternizand cu bulgarii, hranindu-ne cu ceva peste si bere, iar seara inapoi la festival.

Vineri seara incepusera sa cante unii, Dremshade, pe care i-am ascultat de langa corturi si care bagau un death metal destul de atragator. Procedura de intrare se facea cu clasica bratara de acces. Pentru ca eu purtam deja o bratara destul de mare la mana dreapta, unul dintr-un grup de romani vecin de cort m-a rugat sa i-o imprumut, sperand ca aia de la intrare ii vor pune bratara de acces mai sus si ca o va putea da jos si sa-l mai introduca pe unul care nu avea bilet. Din impulsul de a-l ajuta si a nu fi respingator, i-am imprumutat-o, dar la putin timp am inceput sa ma simt inconfortabil fara ea si am luat-o inapoi. N-a reusit sa-i pacaleasca pe cei de la intrare si, la urma urmei, mi se pare ok sa platesti un tribut trupelor pe care ai venit sa le asculti, asa ca saritul gardului la concerte nu e tocmai ok. Nu zic sa le cumperi albumele, dar macar la intrare poti sa platesti bilet.

In fine, am intrat si festivalul se tinea pe un ditamai stadionul plin de iarba, fiind foarte mult spatiu, chiar mai mult decat era necesar. Si la noi s-ar fi putut face la fel, mi se pare prostesc sa inghesui un festival de muzici pe asfaltul din fata de la Romexpo.

Cand am ajuns intr-una din toaletele ecologice, datorita cantitatii de bere consumata, au inceput Katatonia. Leaders am ascultat-o chiar de acolo, pentru ca din diverse motive nu reuseam sa ies oricat as fi vrut. Imi amintesc ca vibra toata cabina desi era amplasata in partea opusa a scenei, iar eu ma chinuiam sa ies de acolo ca doar incepuse concertul. Pana la urma am reusit sa ies si am plecat in fata scenei.

Sunetul era foarte bun si publicul era mereu cu mainile pe sus … tineau ritmul in aplauze, ovationau acordurile mai prelungite si aplaudau iar la final. In spatele scenei era pusa imens coperta ultimului album. Cand am ajuns in fata, trupa trecea la My Twin. Dupa aia, piesa sinceritatii, Ghost of the Sun, pe care am fredonat-o si eu cu pasiune. Toata trupa de pletosi era aliniata in fata scenei, iar in din spatele lor tobarul Jonas canta cu fata acoperita de plete. La un moment dat intreaba: Do you have a good time? Raspuns: Yeeees! Are you waiting for Paradise Lost? Raspuns: Noooo! Si este prezentata o piesa noua, Nephilim, de pe ultimul album, piesa misto, in spiritul autist al trupei. Fara nici o introducere, la piesa July toata suflarea dadea din cap. It’s violent here …

Au urmat Sonata Arctica, nume necunoscut pentru mine. Cand au inceput sa cante mi-am dat seama si de ce. Cantau un power metal complet infantil. Nu doar ca te pliciseau, dar daca incercai sa-i asculti te si cam enervau. Imi amintea de maimutoii din deschidere de la Haggard, la care am avut acelasi sentiment. Aveau se pare cativa sustinatori, dar incomparabil mai putini. Asa ca am ales sa nu-i ascultam si sa ne facem de lucru stand pe jos prin iarba, uitandu-ne la salturile din Bungie si asteptand Paradise Lost.

Grupurile de agitatori au inceput sa se regrupeze in jurul scenei. Paradise au intrat cu piese dinamice, animate de mult fum si jocuri de lumini. In jur de o ora atmosfera a fost bine intretinuta, cantatand multe din piesele vechi. Asta a tinut publicul foarte activ, fredonandu-se aproape toate versurile. Forever Failure a ridicat toate mainile in aer, la fel si bis-urile. Asta a incheiat prima seara a festivalului.

In a doua seara am intrat cu ceva timp inainte de Tiamat. Pentru ca la intrare era un Bungie, care-mi tot distragea mereu atentia, m-am hotarat sa sar pentru prima data. Senzatia de cadere in gol pentru cateva secunde este pe cat de unica, pe atat de agonica. Am sarit, eram perfect ‘purificat’ pentru Tiamat.

La bere coada mergea repede, dar era pusa in partea opusa a stadionului. Pentru ca turele de langa scena la celalat capat al stadionului sa nu mai fie asa dese, am ales sa trecem pe sticle de 1 litru in loc de drafturi. Asta m-a facut sa torn bine pe gat cu fiecare piesa a Timatilor. Pentru mine era trupa de rezistenta din tot festivalul, pe care o asteptasem atat de mult. A fost cam putina lume la inceput pentru asteptarile mele, dar asta nu avea prea mare importanta.

Johan Edlund a aparut cu o palarie pe cap si cu ochii ascunsi dupa niste ochelari de soare. Au inceput cu Fireflower, o piesa de pe albumul Judas Christ, care a introdus foarte bine in atmosfera Tiamat. Sunetul nu era chiar perfect, o microfonie pe ici pe colo, dar ce mai conta. Au fost si ceva piese mai noi pe care nu le mai ascultasem. Geniala Cain a fost una din piesele cantate la inceput, totul fiind reprodus ca pe disc, desi sunetistul nu parea ca tine prea mult cu ei. Mainile erau pe sus, ochii pe scena, capul in headbanging iar mintea in delir. Cand au anuntat Wildhoney era plin de tipete. Forta piesei Wahtever That Hurts a creat multa satisfactie.

Starea de spirit s-a mai relaxat cu cateva hituri simpatice ca Vote For Love. Au cantat si de pe A Deeper Kind of Slumber, Cold Seed ridicand publicul in aer. Dupa primul Bis au introdus pe scena un prieten al formatiei, Fernando Ribeiro, liderul trupei Moonspell, impreuna cu care au cantat The Sleeping Beauty. La al doilea bis, piesa Gaia a terminat concertul in valuri Tiamatice.

Dupa aia Fernando Ribeiro a revenit cu trupa lui si ne-a aratat ce poate. Concertul Moonspell mi-a facut mare placere …. au continuat perfect goth-ul si doom-ul Tiamatilor, cu riff-uri prelungite si foarte reusite. Au comunicat foarte bine cu publicul si intre piese si de zeci de ori in timpul lor salutand si publicul roman, prezent in numar destul de mare dupa raspuns. Probabil ca sunetistul a tinut cu ei pentru ca s-au auzit mult mai bine. Publicul adunat era mult mai mare si la fel de zgomotos. Poate si faptul ca s-a lasat intunericul i-a ajutat, muzica lor potrivindu-se destul de bine pe intuneric. Atmosfera creata era super … si clar suna mult mai bine live decat in studio. Si-au cantat succesele lor Vampiria, Opium .. iar pe la piesa Awake, auzindu-i cum repeta la infinit Awake! Awake! mi-am dat seama ca sunt cam prea luat de prea mult alcool si chiar pe cale sa ma duc la vale.

Cand au venit Opeth pe scena eram deja terminat. Am ajuns prin iarba de cateva ori in cautarea toaletei. Imi amintesc doar ca au interactionat destul de mult cu multimea, au glumit, au cantat, au incurajat headbangingul si au cantat In My Time Of Need! Am ajuns la cort impleticindu-ma, iar ziua urmatoare am luat-o de la capat cu bere, dar mai ponderat in asa fel incat sa ma tin totusi pe picioare seara la festival.

In a treia zi n-am mai prins Suicide Angels … Am intrat pe stadion cand incepusera lacrimogenii de la Lake of Tears. Ii mai vazusem cu 2 saptmani inainte la Arene. A fost cam acelasi lucru si in mare mi-au placut, mai ales ultimul album, Ilwill, din care au cantat mai tot concertul, nu e chiar rau, ba chiar destul de reusit. Oricum, sustinatorii lor au fost cam fazi iar spre sfarsit s-au multumit sa aplaude fara sa le mai ceara vreun bis. Noi cu o zi inainte, pe la aceasi ora, i-am tinut pe Tiamat inca vreun sfert de ora peste cerand bis-uri peste bis-uri pe care le-am si obtinut si ne-am manifestat incomparabil mult mai zgomotos.

Cu ochii pe coarda de la intrarea in stadion, Ana (prietena mea) s-a hotarat sa sara si ea, asa ca amandoi am avut 2 salturi spectaculoase de Bungie Jumping:

Au urmat Arch Enemy, care au rupt intr-adevar gura targului, s-au auzit cel mai bine din tot festivalul si cred ca asta conteaza la impresia finala. Aveam chef de o dezlantuire mai ales din cauza line up-ului prea soft de la festival. Din pacate bulgarii nu se prea inghesuie sa faca pogo, am observat asta pe parcursul celor 3 zile. La noi chiar si la trupele mai soft se mai creaza cate o mosheala in fata. Oricum, Arch Enemy m-au impresionat, iar ca vocal si atitudine Angela rupe. Au avut un solo foarte misto de tobe si unul de chiatara. Piese ca My Apocalypse sau Nemesis au facut atmosfera … ii astept cu interes si la noi in Ianuarie la un concert complet.

In ansamblu festivalul a fost o vacanta de cateva zile excelenta!


Scris de: Ciprian , 15 August 2011

Ultima modificare: ursu' , 7 July 2012