Cristos putrezind in biserica de argint

•  

Grecoteii de la Rotting Christ nu se numara printre trupele dupa care sunt innebunit, dar cu toate astea am preferat sa fiu prezent aseara in Silver Church, acesta fiind primul concert dintr-o serie lunga ce se intinde pe mai si iunie si care face amenintari foarte agresive la adresa buzunarului.

Am ajuns la fata locului pe la ora 20, cu un chef si entuziasm deloc iesit din comun. E ceva in legatura cu Silver Church care nu-mi inspira concert de metal. Stiu ca e mare, stiu ca incape multa lume si ca sunetul e deobicei bunicel, ca are garderoba si toate cele, dar e ceva acolo care nu ma face sa ma simt foarte “metal” cand intru. Sa fie berea la eprubeta de 0,33 care se da la 5 ron si parca nici nu-ti dai seama cand se goleste? Decorul cu candelabre si chestii ? Nu stiu ce e, dar parca simt dorul unui concert intr-o bomba infecta precum defunctul LMC.

In fine. Dupa oprirea la garderoba si la tejgheaua cu bere, si dupa ce “diverse persoane din anturaj” au lasat juma de milion la standul cu tricouri, am venit putin mai aproape de scena, unde incepusera deja sa cante Daylight Misery. Pierdusem primele doua trupe care am inteles ca au cantat inainte, dar nu m-a deranjat foarte mult. Daylight cantau un melodic death metal care a impresionat in special prin banalitatea lui. La asta s-a mai adaugat si un sunet prost astfel incat mi-am petrecut timpul privind PRIN scena, din cand in cand revenind cu mintea in incapere ca sa mai vad ce mai zice trupa.  Trupa nu prea zicea mai niciodata altceva decat a zis la prima impresie, asa ca tot ce-mi mai amintesc este ca au facut un cover despre care “diverse persoane din anturaj” au zis ca a masacrat piesa originala.

Cam o jumatate de ora a durat perioada de mai sus (trecuta destul de repede), urmand, dupa un soundcheck scurt finlandezii de la Omnium Gatherum. Sunetul s-a imbunatatit miraculos, iar in sala lumea (acum inmultita in fata scenei) a inceput sa se mai agite pe ritmuri de melodic death metal, de data asta mult mai inchegat. Nu suna rau, se agita pe scena destul de mult (mai ales solistul), lumea de prin fata a apreciat efortul si din ce am vazut s-a simtit bine. Cu toate astea, forma concertistica slaba s-a manifestat din nou la mine, mai ales ca nu mai gust stilul asta de metal asa de mult cum il gustam in urma cu ceva ani.

Evident, pauza de dinainte de blasfemiatorii mediteraneeni a fost apreciata, urmand o alternanta de facut plinul la bar si golit combustibilul in luxoasa baie din Silver. Apropo de baie, dincolo de faptul ca e foarte curata si arata bine, sunt doua lucruri pe care e imposibil sa nu le remarci. Una e doar amuzanta, dar a doua e intriganta. Cu siguranta ca multi ati vazut un desen intr-una din cabine, cu doua buci inaripate, sub care scrie “Divide et impera”. Nu inteleg insa ce cauta un scaun cu spatar, asezat chiar in spatele pisoarelor. Pentru ce e pus fix acolo ? Sa stai cateva minute jos sa te gandesti la ce-ai de facut ? Sta deobicei un(o) inspector(are) care foloseste ochiometrul pentru masuratori ? Este un loc simbolic rezervat zeului pisatului care coboara pe acel tron pus in colt si de acolo judeca muritorii in functie de cantitatea de ofrande lichide pe care le lasa ? E imposibil sa nu speculezi, chiar si metafizic, cand vezi acel scaun stand in colt.

Asa, ziceam ceva de concert. Deci, pe la fix ora 22 au intrat in scena Rotting Christ. Au bagat un intro atmosferic, apoi au inceput sa dea drumul la metal, in special cu piese de pe Aealo, ultimul album. Nu s-au limitat la acesta, au cantat multe piese “din urma” – de pe Theogonia, Sanctus Diavolos si Non serviam, albume care-s mult mai pe gustul meu decat Aealo. Destul de multa energie pe scena, ceea ce a mai ridicat atmosfera si in sala si m-a facut si pe mine sa ma implic mai activ in desfasurarea treburilor. Mult crowd surfing, uneori devenit haotic, astfel incat din cand in cand imi mai cadea cate un om in cap. Cineva, dupa un crowd surfing prin juma de sala, statea si se uita pe jos dupa telefoane, bani si alte artefacte de buzunar (telefoanele cel putin am vazut ca si le-a gasit). Din cand in cand se incingea cate un moshpit/ circle pit, la unele nebagandu-se mai mult de trei oameni, la altele intrand o parte buna din oamenii din fata. Din moshpit nu putea lipsi elemente autohtone precum oameni cu tigara aprinsa, sticle de bere aruncate pe jos la intamplare si alte astfel de evenimente, dar deja nu mai sunt o surpriza la concertele de la noi.

Rotting Christ au cantat in total cam o ora, au avut parte de o sonorizare foarte buna si s-au comportat pe scena normal pentru o trupa cu experienta.

A fost, pana la urma, o seara placuta. Concertul n-a fost cu nimic iesit din comun, dar a fost o incalzire buna pentru ce mai urmeaza in urmatoarele saptamani.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:


Scris de: mihai , 5 May 2011

Ultima modificare: mihai , 7 July 2012