Make yourself heard-loud and clear! (Altar in Suburbia)

•  
comments 2

O vineri seara la un concert de metal nu e niciodata o alegere proasta, chiar si cand nu sunt neaparat setat pe “concert mode”.Pretul a fost de doar 20 de ron, in el intrand si noul EP al celor de la Altar.

Ca sa trec peste vorbarie inutila, am ajuns in Suburbia pe la ora 20:30, pe scena cantand deja cei de la Conflict Mental- lucru pe care l-am remarcat datorita tricourilor membrilor trupei, pentru ca nu stiam cine sunt. In afara de asta, trupa a cantat un fel de groove metal, din ce-am putut eu sa-mi dau seama, avand o prestatie destul de energica. Piesele au sunat chiar bine, impresia generala fiind ca trupa chiar “merge” la un concert, sa dezmorteasca masele de metalisti amortiti.iar in plus, cu un vocal destul de simpatic si ceva mai alcoolizat, lumea din fata scenei a inceput sa miste din plete. Sunetul a fost chiar peste asteptari, cu cateva sincope. din partea sunetistului.

Dupa o pauza de jumatate de ora a urmat trupa Negative Core, fost Tarantula, din cate am inteles. Din pacate sunetul n-a mai fost ca la trupa precedenta, lucru care a fost destul de deranjant urechilor. N-am inteles prea mult din recitalul trupei, tot ce-am remarcat fiind  ca baga un fel de death-thrash, destul de sec totusi, lucru care a facut sa nu simt prea mare suparare atunci cand s-a terminat. Citeste articolul “Make yourself heard-loud and clear! (Altar in Suburbia)”



Born From Pain + The Setup @ Fabrica

•  

Parca nu mai aveam chef azi sa mai fac o recenzie la un concert, dar am stat si m-am gandit si mi-am amintit cat de misto a fost, asa ca o sa scriu cate ceva despre concertul Proof, DeathDrive, The Setup si Born From Pain de aseara din Fabrica.

Ca de obicei la noi, concertul a inceput cam cu o ora intarziere. De fapt, nici n-ar mai trebui sa scriu chestia asta, ca e la ordinea zilei. Dupa ce am salutat lumea prezenta in sala si m-am informat cu privire la marfa de acolo (mama, ce limbaj!), mi-am luat o bere si am asteptat cumintel sa inceapa spectacolul.

Primii au fost Proof. Obisnuiti deja cu faptul ca mereu canta in deschiderea concertelor, baietii au incercat si de data asta sa puna lumea in miscare. Din pacate, nu prea au avut cu cine, pentru ca “pustii” din fata sunt prea plictisiti de concerte, desi pe net se plang ca nu au parte de ele. Sa trec si peste asta, prestatia celor de la Proof mi s-a parut mai slaba decat in trecut. La inceput au avut si ceva probleme cu sunetul, vocea auzindu-se cu mult mai tare decat instrumentele. Dar instrumentele au fost alea care le-au dat de furca baietilor. Probabil din cauza oboselii sau a unor alte motive, de cateva ori in timpul concertului tobarul s-a cam pierdut si era pe alt ritm decat chitaristul si bassistul. Bineinteles ca pana la final s-a reglat totul, dar deja au ceva experienta si nu ma asteptam la asta…
Citeste articolul “Born From Pain + The Setup @ Fabrica”



Deathdrive @ Suburbia

•  
comments 1

La doar cateva zile dupa ce m-am intors din Norvegia, a trebuit sa onorez invitatia prietenilor de la Deathdrive de a merge la concertul din Suburbia, pe care l-au tinut in compania celor de la Deadeye Dick si a francezilor de la Nine Eleven si Fire At Will. Dintre cele doua trupe franceze, am cautat pe net doar Nine Eleven si vazusem ca suna hardcore. Cealalta trupa era pentru mine o necunoscuta totala.

Am ajuns in club, impreuna cu prietenul meu Alex, la 20:30, ora oficiala anuntata a inceperii concertului. Fiind venit din Norvegia, unde am vazut cateva concerte, ar fi fost o surpriza placuta pentru mine sa vad ca programul se respecta, dar ca sa se continue traditia romaneasca, a durat mult mai mult decat ma asteptam.

In jur de 21:15 au urcat pe scena Deadeye Dick. Ultima mea experienta la un concert al lor n-a fost prea placuta. Cantasera in deschidere la Pro-Pain, in “renovatul” LMC, cu un sunet execrabil. Atunci nu intelesesem de ce le trebuie doi vocali, pentru ca nici unul nu se auzea bine. La fel si chitarile, au sunat oribil. Insa in seara asta totul a fost la polul opus. Sonorizarea a fost foarte buna pentru ei si am putut aprecia prezenta celor doi vocali. Am fost foarte placut surprins sa observ ca cei doi se completeaza foarte bine. Citeste articolul “Deathdrive @ Suburbia”



Un concert inopi(n)a(t)

•  
comments 1
Vineri seara, scapat de la munca mai devreme, trebuia sa particip la o intalnire de afaceri cu un mogul al alcoolului, dar din motice <del>obiective</del>subiective nu am mai ajuns. In schimb, m-am pomenit in Suburbia, unde, culmea obrazniciei, la intrare mi s-au cerut 11 lei. Motivul: cica in interior actionau la limita legalitatii Indian Fall si acolitii: Inopia, Lotul national de Hardcore si inca o trupa (al carei nume nu l-am retinut). Dupa o scurta lupta interioara am decis ca suma ceruta este prea mica pentru a justifica pretul unui taxi spre alta locatie cu licenta de vanzare a bauturilor alcoolice, asa ca m-am hotarat sa risc si sa intru in obiectiv. Unde mai pui ca sloganul evenimentului pretindea ca in pretul biletului e inclus si un shot (cu un continut neprecizat).
Odata intrat in locatie am observat cu agilitate ca prima trupa (al carei nume il retinusem) parasise deja locul faptei. Am profitat de acest lucru printr-o incursiune la bar, unde mi-am incasat cei 30 de arginti sub forma unui asa-zisului shot, care s-a dovedit a fi un paharel umplut cu un suc de portocale mizer, cu o concentratie de alcool sub 1/1000. In mai putin de o secunda (cat a durat sa testez continutul paharelului) am hotarat ca e timpul sa-mi iau o bere (sau chiar mai multe). Si dupa ce m-am dotat corespunzator m-am indreptat spre “sala” unde se “inghesuiau” undeva intre 80 si 100 de persoane (incluzand membrii trupelor, angajatii barului si morisson – care e un nene si el). Pe scena isi faceau incalzirea niste oameni, despre care am aflat ulterior ca se numesc Inopia (asta dupa ce m-am facut de rusine confundandu-i cu Indian Fall – oare din cauza lu’ ditamai afisul care umplea juma’ de perete?!?)
En fin, asa zisa incalzire consta in faptul ca toata lumea statea cu gatul sucit spre peretele din spate, unde era proiectat un videclip interesant. As vrea sa pun un link spre el aici, dar din nefericire n-am gasit pe iutub. Poate o sa apara mai incolo. Dupa acest intro a inceput adevaratul show. Pe scena se inghesuiau vreo 6 persoane. Ca se inghesuiau e confirmat de faptul ca unul din chitaristi n-a mai avut loc si s-a desfasurat in fata celorlalti, pe ringul de “dans” (a se citi pogo, mosh etc). Revenind, pe scena se desfasurau (de la stanga la dreapta) un chitarist, o claparita, un tobar, o violonista, un vocalist si o basista. Plus chitaristul mai sus mentionat. Adica mai pe scurt, 4 domni si 3 frumoase si elegante domnisoare, care mi-au lasat o foarte placuta impresie (tinand cont ca eu nu suport partile feminie din heavy metal). Ce a urmat m-a lasat extrem de impresionat, mai ales ca genul abordat nu e chiar pe felia mea. Mai precis, septupletul (sau cum s-o zice) a tinut un show de epic simfonic gothic metal in stilul Haggard sau Therion, executat corect (zic eu) chiar daca sunetul nu a fost la inaltime. Este primul show de gen la care asist si nu m-am plictisit deloc pe parcursul celor (aprox.) 45 de minute. Desi spectacolele de tipul asta sunt cam statice, solistul a incercat sa anime atmosfera coborand in public si luand un fan pe sus, apoi sarind cu el pe umar. Dar in general atmosfera a fost calma, accentul fiind pus in primul rand pe muzica.
Dupa ce spectacolul a luat sfarsit, in aplauzele darnice ale celor prezenti, am schimbat cateva vorbe cu solistu trupei, Stefan (sper sa fi retinut bine numele). De la el am aflat ca trupetii au studii muzicale, licee de muzica, scoli populare etc. ba, mai mult, claparita a facut conservatorul, ca formatia e din Bucuresti si ca el (solistul) canta in stil bariton, invatat la seminar. Mai multe intrebari nu am pus, din lipsa de inspiratie. In fine, ca sa inchei, as trece la plusuri vocile feminine, muzicalitatea pieselor si  tehnica trupei, destul de buna. La minusuri, in primul rand, evident intra sunetul: vioara nu se auzea aproape deloc, basul vibra atat de tare ca m-a luat durerea de burta, si a fost nevoie de o multime de “retusuri” din partea sunetistului, care a facut permanent naveta intre scena si pupitru, tot mufand si legand cabluri. Tot la minusuri as baga si vocea, care nu m-a convins. Ca sa va faceti o idee a fost ceva gen Moonspell, insa registrul mi s-a parut limitat, cu foarte putine variatii. 99% din timp a fost voce clean, cu un growl pe ici pe colo. Din partea mea as fi vrut mai multa brutalitate, in contrast cu vocile feminine, but that’s just me. Alte minusuri nu imi vin in cap acum, desi sunt de obicei carcotas.
Dupa Inopia am dat inca o raita la bar ca sa ma pregatesc pentru Lotul national de Hardcore, o alta premiera. Dar m-am pregatit degeaba. Baietii s-au prezentat la concert cum s-a prezentat nationala de fotbal la Belgrad. Mai precis, au lasat hardcorul acasa. Cum sa descriu stilul… un fel de hardcore metal, gen Pro Pain, sau Implant pentru refuz, dar foarte lent. Ma rog, nu va imaginati ca era sludge, sau post-hardcore, cum canta un milion de trupe acum. Nu, doar ca parea ca e un permanent breakdown. Ba la un moment dat au facut si breakdown la breakdown, ca sa-mi arate ca se putea canta mai lent. O singura piesa mi-a ramas in minte, dar nu din cauza ca era ceva de capul ei, cu refrenul: “sa sarim, sa sarim”, dar modul cum era interpretata te facea mai degraba sa te asezi pe scaun. In fine, nu mai scriu ca se supara lumea pe mine, cert e ca ma asteptat sa asist la un concert de hardcore, dar nu a fost nimic de genul asta. Pacat de vocea solistului, care a bagat chiar bine, dar nu l-a ajutat deloc repertoriul ales.
Ultima trupa a fost capul de afis, Indian Fall. Din pacate, cam in acest moment ma apucase o mare foame, asa ca am fugit pana la colt sa-mi iau o shaorma, pierzand astfel inceputul recitalului. Dupa ce am terminat cina mi-am mai luat o bere si m-am bagat intr-un colt sa-i studiez pe baieti. Dar n-am apucat sa ascult cateva acorduri ca si-a facut aparitia un prieten de-al meu pe care nu-l mai vazusem de ceva vreme si ne-am pus pe povestit. Printre doua barfe mai reusem si eu sa dau o ureche, dar, sincer, nu m-a “lovit” vreo piesa suficient de tare ca sa-mi atraga atentia. Ce am inteles eu din primele lor piese ar fi ca Indian Fall canta un fel de blackened death metal, lucru intarit de vocea “evil” si de cateva pasaje de black, dar nu sunt marele expert in domeniu, asa ca as putea sa ma insel. Spre finalul concertului stilul s-a schimbat putin, dand intr-un fel de prog death, prilej pentru vocal sa schimbe de cateva ori registrul. As zice si ca pe alocuri am sesizat si 1-2 tente de avant-prog, dar n-as baga mana in foc. Cert e ca la finalul show-ului eram la fel de nelamurit ca la inceput, asa ca mai am nevoie de o auditie ca sa-mi formez o opinie.
Oricum, sunt multumit ca am nimerit la acest concert din greseala. Daca as fi stiut din timp de el, probabil nu as fi mers in Suburbia si nu as fi auzit de Inopia. E bine ca o data la 100 de ani mai apare ceva care ma surprinde in muzica romaneasca.

Inopia, Lotul National de Hardcore, Indian Fall – Suburbia, 30 octombrie 2009

Vineri seara, scapat de la munca mai devreme, trebuia sa particip la o intalnire de afaceri cu un mogul al alcoolului, dar din motive subiective obiective nu am mai ajuns. In schimb, m-am pomenit in Suburbia, unde, culmea obrazniciei, la intrare mi s-au cerut 11 lei. Motivul: cica in interior actionau la limita legalitatii Indian Fall si acolitii: Inopia, Lotul National de Hardcore si inca o trupa (al carei nume nu l-am retinut). Dupa o scurta lupta interioara am decis ca suma ceruta este prea mica pentru a justifica pretul unui taxi spre alta locatie cu licenta de vanzare a bauturilor alcoolice, asa ca m-am hotarat sa risc si sa intru in obiectiv. Unde mai pui ca sloganul evenimentului pretindea ca in pretul biletului e inclus si un shot (cu un continut neprecizat)

Odata intrat in locatie am observat cu agilitate ca prima trupa (al carei nume il retinusem) parasise deja locul faptei. Am profitat de acest lucru printr-o incursiune la bar, unde mi-am incasat cei 30 de arginti sub forma unui asa-zisului shot, care s-a dovedit a fi un paharel umplut cu un suc de portocale mizer, cu o concentratie de alcool sub 1/1000. In mai putin de o secunda (cat a durat sa testez continutul paharelului) am hotarat ca e timpul sa-mi iau o bere (sau chiar mai multe). Si dupa ce m-am dotat corespunzator m-am indreptat spre “sala” unde se “inghesuiau” undeva intre 80 si 100 de persoane (incluzand membrii trupelor, angajatii barului si morisson – care e un nene si el). Pe scena isi faceau incalzirea niste oameni, despre care am aflat ulterior ca se numesc Inopia (asta dupa ce m-am facut de rusine confundandu-i cu Indian Fall – oare din cauza lu’ ditamai afisul care umplea juma’ de perete?!?) Citeste articolul “Un concert inopi(n)a(t)”



Entombed si Amon Amarth @ John Dee, Oslo

•  

Prin 1994 am descoperit o trupa de death metal care si-a lasat o amprenta destul de importanta in istoria muzicii: Entombed. Suedezii sunt printre trupele care au inventat stilul, dar care l-au dus si mai departe, spre noi directii. De 15 ani mi-am tot dorit sa-i vad intr-un concert si iata ca, ajuns in Oslo, am reusit sa-i prind si m-am bucurat enorm.

Asadar, sunt la al patrulea – si posibil ultimul – concert pe taramurile scandinave. Din nou in clubul John Dee, un club mic, in care incap maxim 300-350 de persoane. Am ajuns cu putin dupa ora deschiderii, dar deja clubul era pe jumatate plin. Mi-am dus geaca la garderoba (da, ca e civilizatie, nu tre’ sa stai cu ea in mana ca in LMC, sa nu cumva sa ti-o fure careva) si am facut stop direct la standul cu produse promotionale. Nici o secunda nu m-am uitat la jumatatea de stand a celor de la Amon Amarth, pentru ca de cand eram in liceu imi doream sa am un tricou cu Entombed. Asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si mi-am luat un hanorac si un fes cu taticii death-ului suedez. Urmatorul stop a fost la bar, unde m-am alimentat cu o bere, dupa care m-am indreptat spre scena, asteptand sa inceapa show-ul.

Pe afis erau anuntati in deschidere si thrash-erii de la Evile, dar din pacate si-au intrerupt turneul, bassistul lor decedand in Suedia…

Entombed

Citeste articolul “Entombed si Amon Amarth @ John Dee, Oslo”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Raised Fist @ John Dee, Oslo

•  
comments 1

Dupa o saptamana mai relaxata la munca, am asteptat cu mare interes vineri seara, pentru a merge la primul concert hardcore de cand sunt in Norvegia. Timpul a trecut repede si s-a facut vineri seara, ora 21:00. M-am deplasat la locatia clubului, unde deja era lume adunata la intrare. Urma sa vad pentru prima oara doua trupe necunoscute pentru mine – Pilgrimz si Your Demise – si una cunoscuta – Raised Fist. Pe Raised Fist ii stiu de ceva vreme, dupa ce, cu aproape doi ani inainte de a-i asculta, imi pusesem nick “RaisedFist” pe net… Dar nu mai lungesc povestea, si o sa fiu scurt si la obiect, hardcore.

Pilgrimz

La 21:30, dupa ce consumasem prima bere si m-am acomodat in club, au urcat pe scena Pilgrimz, o trupa din Danemarca. Lume nu era chiar multa si toti cei care venisera in fata scenei aveau chef de incalzire. Danezii canta o fuziune de hardcore cu metal, dar mai mult spre hardcore-ul modern. Muzica, foarte dinamica, si energia vocalului au facut ca cei din club sa se apropie de scena si sa inceapa sa dea din cap, un semn bun pentru ce urma sa vina. La un moment dat trupa a anuntat ca va canta doua piese noi, a doua din ele neavand titlu. Vocalul a intrebat publicul cum ar vrea sa se cheme piesa, la care raspunsul a fost super tare: “fuckin’ biatch”. Asa ca Pilgrimz au cantat “FUUUUUCKIN’ BIAAAAATCH” si au incheiat jumatatea de ora pe care o aveau. Citeste articolul “Raised Fist @ John Dee, Oslo”



Enslaved @ Garage Oslo

•  
comments 1

Daca tot am ajuns in tarile astea reci, mi-am promis sa nu ratez nici un concert care ar putea fi interesant, asa ca nu puteam lipsi de la concertul celor de la Enslaved. Mi-am luat biletul cu 3 zile inainte si am asteptat cu nerabdare seara concertului.

Am ajuns in club la 21:00, pentru ca asa era anuntat concertul peste tot. Cand colo, surprize-surprize, concertul incepea la 23:00. Avand in vedere ca era prea rece afara sa ma mai plimb prin oras, am ramas sa savurez o bere-doua in compania catorva metalisti care nu m-au bagat in seama. Clubul e mic, in genul fostului Underground din Bucuresti, deci ar fi incaput maxim 150 de persoane acolo. Pe toata durata asteptarii am ascultat o trupa care mi-a placut, dar pe care, din pacate, nu o cunosc… o sa mai cercetez.

Enslaved live @ Garage Oslo

Citeste articolul “Enslaved @ Garage Oslo”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Progressive Nation in Oslo

•  

Sunt in Oslo si mi-am facut planuri, inca dinainte de a veni, sa merg la cateva concerte pe care le prind in perioada cat stau aici. Am fost intr-o mare dilema daca sa merg sau nu la Progressive Nation, un “festival mobil” in care canta Dream Theater, Opeth, Bigelf si Unexpect. Dintre toate trupele, Unexpect si Opeth imi erau cel mai pe plac, desi trebuie sa recunosc ca si Dream Theater imi plac intr-o anumita masura.

Sambata, in ziua concertului, inca nu stiam daca o sa ma duc sau nu. Asteptam colegii sa-mi spuna ce planuri au. Am aflat in jur de 10 dimineata ca n-o sa mergem in excursie, asa ca m-am dus direct la casa de bilete a salii de concerte (care e la doi pasi de hotel, la propriu). Normal ca era inchis, ca doar asa mi se intampla mereu. M-am dus apoi la un magazin de muzica sa intreb de unde as putea sa-mi cumpar bilet. M-au trimis la un alt magazin care vinde de obicei bilete. De acolo m-au trimis in alta parte, unde mi s-a spus ca la Oslo Spektrum – sala de concerte – se vand bilete doar la casele lor. Putin dezamagit, m-am intors la hotel si am inceput sa caut pe net, sa vad de unde pot lua un bilet. Am cumparat unul online, direct de pe site-ul salii.

Seara, la ora 18:00, in piata din fata hotelului, erau adunati sute de rockeri care asteptau sa intre la concert. Dupa ce am stat la o coada si am intrat in sala, in momentul in care am prezentat biletul, mi s-a spus ca nu pot intra pe acolo, ca nu am bilet in zona respectiva. Am facut inconjurul salii si pana la urma am reusit sa intru. In sala, am intrat direct spre standul cu tricouri si produse cu formatiile din concert. M-am uitat in mod special dupa un tricou cu Unexpect si chiar am pus ochii pe unul. Apoi am facut o scanare dupa un loc de unde as putea sa-mi iau o bere. Am vazut pe unde era locul cu pricina si cand am ajuns acolo am vazut doua tipe care verificau buletinele celor care intrau sa cumpere bere, sa nu cumva sa fie minori printre ei. M-am dus si eu mai cu tupeu si le-am zis ca nu am buletinul la mine, moment in care tipele au zambit si au zis frumos “pai se vede ca esti mai matur de 18 ani” si mi-au dat voie sa intru… Si asa m-am alimentat cu singura bere pe seara asta, pentru ca la 65 de coroane (aproximativ 33 ron) nu imi permiteam mai mult.

Dar, gata cu palavrele, sa trecem la concertele trupelor. Eram foarte curios cum suna live Unexpect, una din trupele pe care le-am ascultat destul de recent (in ultimul an). Au urcat pe scena toti sapte (da, 7) si au inceput in forta. Am fost impresionat inca de la inceput de sunetul clar, de felul in care se auzea fiecare instrument in parte. Vioara se combina perfect cu vocea tipei. Bass-ul cu 8 corzi iti intorcea stomacul in toate directiile. Am fost surprins si de reactia publicului, una foarte buna, pentru ca stiu ca stilul lor nu e prea usor de inghitit. In jumatate de ora, atat cat au cantat, Unexpect au fost mai mult decat ma asteptam. Din pacate, din cauza ca au piese lungi, au cantat doar 5 piese, ceea ce nu prea a fost de ajuns pentru asteptarile mele. Dar poate o sa-i mai prind vreodata intr-un concert full. Citeste articolul “Progressive Nation in Oslo”



Pro Hearing Pain

•  
comments 6

Pentru cine nu stie engleza, “hearing” inseamna auz. Aseara, in LMC, am fost la cel mai prost concert la care am fost in viata mea, din toate punctele de vedere. De ce spun asta?

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate! Citeste articolul “Pro Hearing Pain”



“This is the best party concert that I’ve ever been to”

•  

Faith No More, Sala Polivalenta, Bucuresti, 15 august 2009

Mike Patton
Pe 12 iunie am primit un telefon de la Ursu, cica urma se se difuzeze live pe net concertul Faith No More de la Download Festival. Cred ca am ajuns acasa fugind, am dat drumu la pc, am pornit stream-ul, i-am dat fullscreen si am stat vreo ora in fata lui in asteptarea baietilor. Cand au intrat pe scena m-a luat cu ameteli. Nu-mi venea sa cred ca ii vad in direct, dupa atatia ani. Ma simteam de parca eram acolo, intre zecile de mii de spectatori. Ii tot repetam ca prostu’ lu nevasta-mea: ba, e Faith No More live pe net. Am inceput sa sar ca nebunu prin casa, sa ma tavalesc pe jos, cu sonoru la maxim. Pana si fi-miu se uita cu mila la mine. Da’ pur si simplu dadeam pe afara de atata bucurie. Adevaru e ca aveam si motive. Trupetii pareau mai in forma ca oricand, asa ca aveam motive intemeiate sa astept cu infrigurare clipa cand aveam sa-i vad fata in fata, de la cativa pasi. Evident, zilele s-au scurs cu incetinitorul, dar, in sfarsit, a venit si 15 august. M-am zvarcolit la munca vreo 8 ore, nu mai aveam chef de nimic. Vorbisem cu un coleg sa vina la 18 sa ma schimbe. A intarziat 15 minute. In alea 15 minute parca am avut un carbune inrosit in fund. Imi venea sa pun mana pe un cutit si sa ajung la stirile pro tv. In sfarsit, a ajuns, si am spart termopanul. Am cules-o pe nevasta-mea din fata fabricii, am mai adunat doi prieteni de pe drum si am gonit ca turbatul spre zona Z, incalcand in 15 minute cam jumatate din legile de circulatie. Fara motiv, binenteles. Polivalenta era aproape goala. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa am reped la standul de produse de unde mi-am luat 2 tricouri, un afis si (mai tarziu) un hanorac. Al doilea lucru a fost sa dau o raita pe la standul cu sucuri. Am golit rapid 3 pahare de bere, dar m-am rezumat doar la atat, pentru ca voiam sa fiu cat mai lucid. Apoi m-am postat in fata, ancorandu-ma de gard, unde am ramas nemiscat vreo 3 ore, ca nu cumva sa pierd locul.

Citeste articolul ““This is the best party concert that I’ve ever been to””