Costa Gravos – Sick My Duck (2006)

•  

Mmmm, inca o trupa care parca s-a nascut special sa faca muzica pentru mine. Ce s-au gandit intr-o zi niste baieti din Lille? Ia sa ne facem noi o formatie, sa cantam ca Mr. Bungle, Carnival In Coal si Crotchduster la un loc, asa cum ii place lui Ciciocle. Iar rezultatul? Un super album, cu douazeci de mii de influente si treisprezece mii de stiluri, pornind de la hardcore, trecand prin ska, jazz, reggae, blues, death metal si un strop de muzica a la caraibe (salsa, curacao, rumba, mambo sau merengue).

Nu pot gasi fraze suficient de inteligibile pentru a descrie acest album. Este oarecum scurt, dar scurtimea e compensata de “denistatea” materialului. Fiecare piesa e o intreaga aventura. Nu stii, ca ascultator, la ce sa te astepti. La o “eruptie” brusca si zgomotoasa de sunete, sau un pasaj calm de jazz, punctat de pian. Sau eventual cateva riff-uri death metal, sau poate va place rap-metal-ul a la Limp Bizkit. Totul pigmentat de onomatopee si trompete desprinse din albumul omonim al lui Mr. Bungle. Cu alte cuvinte, “look around, and check that mess”. POate va va deranja, va va enerva, dar cu siguranta nu va va plictisi.

In ciuda faptului ca e un album foarte eterogen, piesele sunt suficient de “organice” pentru a forma un tot unitar, chiar daca unele pasaje par oarecum rupte din context. De fapt cred ca asta a fost si intentia. Sa socheze ascultatorul, sa-l faca sa tresara la fiecare schimbare de ritm, la fiecare pauza… Insa de multe ori chiar se rupe firul si ai impresia ca e vorba de o cu totul alta piesa. Mai ales atunci cand stilurile sunt total opuse.

Trupetii nu exceleaza la capitolul tehnica. Partiturile sunt de baza, cateva acorduri, cateva power cordes. Tobele sunt si ele simpliste. Totul e compensat de multimea de sample-uri, onomatopee si instrumente neconventionale. Important e ca toate curg natural, fara efort, fara incercari de a impresiona ascultatorii prin virtuozitate extrema care, in final, nu face altceva decat sa plictiseasca.

Partea cea mai proasta e ca albumul e aproape imposibil de gasit. Pretul unul e prohbitiv. 16 euro daca ai norocul sa te fi nascut la nord sau vest de Marsilia. Cu taxe postale si bancare, poti sa faci rost de el, in Romania, la “doar” 25 de euro. Singura speranta e sa vina baietii intr-un concert la noi, altfel va trebui sa va orientati catre alte mijloace de a face rost de album. Anul asta, frantujii vor mai scoate un LP si poate ca vor incerca un turneu european. Cine stie, poate vor ajunge si prin Romania, si vom avea ocazia sa cumparam albumul direct de la sursa. In orice caz, merita sa puneti mana pe el, prin orice mijloace.

Postat în:

Recenzie de album

|

Etichete:


Scris de: sorin , 12 May 2008

Ultima modificare: Ciprian , 7 February 2019