Dan, Artan și Dan Ulise, Partizan și O.C.S

•  

@ Luni, 1 octombrie 2018, Expirat
Ulise: Dan Stoica și Cătălin Fuioagă

Concerte cu Partizan și O.C.S am tot văzut și am tot sărit, dar peste Ulise nu prea aveam cum sa sar. Așteptam de prea mult timp un concert cu ei. Unde mai pui că îi cunosc personal, aveam deci și o datorie morală față de ei.

Am ajuns în Expirat și m-am dus direct la bar să-mi iau o bere, zicându-mi că îi voi saluta puțin mai târziu pe Uliși. Îmi iau bere, mă întâlnesc cu câțiva prieteni și ne punem pe povestit. Apare și Dan. Salută, bea bere și se agită lăsând să i se vadă emoțiile. Să știți că sunt mulți artiști care, chiar daca au urcat pe scena de sute de ori, au emoții de parcă ar urca pentru prima dată (vezi Morrison, Joplin, Cocker și chiar Junior Bănică).

Până la urmă pleacă, îl ia pe Fuioagă și ascultă cuminți ce zic prezentatorii bărboși de pe scenă. Au zis ei ceva de fotografie, festival, mulțumiri și apoi i-au chemat pe scenă. Atât așteptam, începusem sa bălesc precum cățeii lui Pavlov. Băieții s-au urcat pe scenă, iar în sală s-au mai stins din lumini.

Au început sa cânte în viteză, nu ca atunci când dai rotația pe 45, dar rapid. Emoțiile. Până la finalul piesei s-au mai reglat și am putut auzi un 33 curat. Au avut și puțin noroc la capitolul sunet pentru că Expirat are, totuși, sunet în garanție. S-au auzit bine. S-a auzit și basul, chiar daca acesta nu era pe scenă. L-a aranjat foarte frumos Fuioagă. Timpul trecea, piesele curgeau lin iar cei ce nu știau cine sunt Ulise începuseră să fie cuceriți de ritm.

Veteranii in ale Uliselor zâmbeau, cântau și dansau, bănuiesc că datul din cap tot la dans intră. Vine și ultima piesa. Băieții mulțumesc publicului, publicul mulțumește trupei iar Dan spune o minciună: “Ne vedem in față la Partizan”. Nu a fost, sau a fost foarte puțin. Probabil dădea autografe prin spate.

Partizan: energici ca întotdeauna. Dacă știe cineva ce consuma băieții ăștia înainte de a urca pe scenă să îmi zică și mie.

O.C.S. : pe băieții ăștia nu-i mai văzusem live de mulți ani, mai precis de când aveam o gagică care mă zbura la toate concertele pe care le susțineau în Vamă sau in Constanța. Fac pariu că m-ar fi înșelat cu Dan, pe vremea aia, dacă ar fi avut ocazia. Una peste alta au cântat bine cum mă și așteptam.

P.S: cu Ulise ne revedem la un nou concert pe 19 octombrie în Underworld.

Alea jacta est.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



20 de ani de Sobolani

•  

Acum o saptamana am fost sa-i vad pe baietii de la OCS, sarbatorind 20 de ani de muzica. Am tot fost la concertele lor cam de cand au inceput sa cante, dar n-am scris inca despre ei pana acum … cred ca 20 de ani e o ocazie buna.

Am ajuns in Expirat pe la 9, clubul e intr-un spatiu mare si foarte bun de concerte langa Parcul Carol, cam pe unde a fost un Metalhead Meeting candva, pe Constantin Istrati nr. 1.

Au un loc de sandwich-uri si 2 baruri, spatiul este aerisit, mare, mi se pare excelent fata de spatiul inghesuit din centrul vechi. Inauntru, sala e foarte modernizata, cu o calitate acustica foarte buna, ar trebui tinute mai multe concerte aici, poate concura destul de bine cu Control la capitolul concerte.

Citeste articolul “20 de ani de Sobolani”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: