Korrozão în România, episodul 2

•  
comments 13

Acum trei ani am fost într-un club obscur din București la un concert cu două trupe braziliene. Acum, ca și atunci, Korrozão nu s-a putut bucura pe deplin de un public numeros, dar măcar prima oară a existat un motiv destul de bun – nimeni nu-i știa.

Stagedive la Mediocracy

(Nici n-ar mai trebui să menționez) Concertul din Fire a început la 21:30, deși pe afiș era anunțată ora 20:00. Oricum, fiind deja o obișnuință, nimeni nu s-a arătat surprins și totul a mers ca și cum ar fi normal… Primii care au cântat au fost Mediocracy din București, o surpriză plăcută pentru mine. Cu un sunet “fresh”, o combinație de sludge, hardcore și metalcore, băieții au cantat vreo cinci piese care au durat cam 20-25 de minute, dar aceste minute puține cât s-au aflat pe scenă au fost pline de energie și de pe scenă, dar și în fața ei. Publicul, format în mare parte din prieteni ai trupei și cunoscători, a făcut moshpit, stage diving și tot ce trebuie la un concert de acest gen. Sunetul a fost foarte bun la ei și pot spune că ăsta a fost un mare avantaj. Pe final au avut chiar și un bis (datorită în special tipului de lângă noi care a strigat ritmat, la fiecare 10 secunde “ÎNCĂ UNA!!!”), chestie care nu prea se întâmplă la trupele de deschidere.
Citeste articolul “Korrozão în România, episodul 2”



Rock brazilian in Bucuresti

•  
comments 2

Aseara, in clubul Pirat – un club in care incap maxim 30 de oameni – de langa Piata Matache, am fost la un concert de care lumea nu prea stia. Au cantat doua trupe braziliene: Crust Division – hardcore punk si Korrozão – thrash/death metal.

Mai intai de toate tin sa va spun ca am ramas surprins de suprafata mica a clubului, care se compune din 3 camere: barul, sala de concerte si o salita mica cu fotbal de masa. Nu am cedat vazand locul mic, si ne-am pus pe baut bere (eu cu inca doi prieteni). Dupa ce am asteptat ceva vreme (vreo doua beri, cred), am aflat ca au venit trupele. Concertul trebuia sa inceapa, dupa cum scria pe afis, la 20:30, dar din cauza traficului din Bucuresti au ajuns pe la 21:00 si au inceput sa cante pe la 21:45. Citeste articolul “Rock brazilian in Bucuresti”