Deftones in Bucuresti

•  
comments 1

Alaltaseara, deja turmentat de o sticla de vin, am plecat la Arenele Romane sa vad mult asteptatul concert Deftones. Vorbesc aici in numele meu, pentru ca onorabilii initiatori ai acestui site nu sunt prea mari fani Deftones, desi eu am inceput sa-i ascult cand Sorin mi-a spus acum vreo 10 ani cat de tare e albumul White Poney. Si de atunci nu m-am mai putut opri din ascultat Deftones, desi el s-a oprit. Unii spun ca ar fi o trupa cam ’emo’, desi eu cred ca acest cult numit emo nu prea are de-a face cu adevarat cu muzica, ci mai degraba cu o moda a unor pusti. Altii spun, mai in gluma, mai in serios, ca ar fi cam ‘pop’, iar eu, mai serios cand vine vorba de Deftones, spun ca ei dintotdeauna au fost ceea ce conventional se cheama nu metal sau metal alternativ.

Metal interiorizat foarte poetic si care nu prea cunoaste limite.

Deftonsii au mai fost acum ceva ani in Bucuresti cap de afis la un mini festival dar n-am putut ajunge atunci. Oricum, una e prezenta unei trupe la un festival, alta la un concet complet.

Am ajuns la arene pe la ora 19 cand se pregateau sa inceapa Luna Amara. M-am aprovizionat cu primele beri si am inceput sa cant odata cu ei piesele care i-au facut cunoscuti de pe albumul Asfalt. Ce-as putea spune… sunt aceeasi de ani de zile. Si-au facut treaba bine cantandu-si Asfaltul si aratand ca n-au murit. Mi-au pastrat dispozitia cu care deja venisem, reamintindu-mi de versurile lor antisociale.

Au urmat Parazitii, o trupa pe care nu o mai ascult de mult si pe care nici acum n-am ascultat-o, preferand sa stau de vorba cu Nic Cocarlea, pe care m-am bucurat foarte mult sa-l intalnesc. Nic si Sorin sunt oamenii de la care mi-am luat o insemnata cantitate de muzica incepand de prin adolescenta si pana astazi. Cine este Nic? Face din placere emisiuni la radio de pe la inceputul anilor ’90 si continua si acum. Promoveaza si imprastie inepuizabil muzica avangardista si idei in mod gratuit. Deseori intra in conflict cu managerii de la radio pentru ca e cam neadecvat si deloc radiofonic, dar tocmai asta imi place la el. Muzica luata de la el, insa, mi-a dat infinite satisfactii de-a lungul anilor asa ca mi-a facut o mare pacere sa-i pot face cinste cu o bere si sa stau de vorba cu el. Citeste articolul “Deftones in Bucuresti”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: