Damien Rice la Opera Nationala

•  

La inceput de octombrie am ajuns la opera nationala pentru a vedea concertul lui Damien Rice. Nu a fost ceva planificat, ba chiar a venit pe neasteptate. Intre timp am aflat ca toate bilete s-au dat in primele 15 minute (lucky me), de unde si revolta si nemultumirile oamenilor cu privire la organizare. Ceea ce lumea nu a inteles este ca pentru un astfel de concert, asta era locul ideal, cel putin cu impresia asta am ramas dupa concert. Despre Damien nu stiam prea multe, dar nici strain nu-mi era. Chiar ma gandeam: stai sa vezi la ce chestie romantico siropoasa ajung, dar cu totii avem nevoie din cand in cand de asa ceva.

Auzisem ”The blower’s daughter”(unul dintre primele lui single-uri) intr-un film hollywoodian cu Julia Roberts si Jude Law, si cred ca atunci am aflat de el. Apoi am dat peste coverul facut de Anneke Van Giersbergen tot la aceeasi piesa, si mi-a placut mai mult varianta ei. Si ca sa ne lamurim asa un pic cu cine este Rice si de ce scriu eu despre el, o sa zic ca acest domn m-a surprins intr-un mod placut, indie-alternative asa cum este. Cam toate piesele lui sunt triste/depresive, in ciuda acestui lucru, am descoperit un om haios care interactioneaza foarte placut cu publicul sau. Initial a facut parte dintr-o trupa rock, apoi si-a inceput cariera solo si are trei albume la activ. Revenind la concert, sunetul a fost impecabil, ceea ce mai rar mi-a fost dat sa intalnesc. Apoi, eu care nu prea ma uit la jocurile de lumini, pot spune ca am fost impresionata de toate momentele in care luminile si-au facut jocul exact cand trebuia si asa cum trebuia, completand perfect atmosfera de concert. Pesemne ca are o echipa grozava in spate.

Aproape dupa fiecare cantec avea un speech, si parca parea ca lumea ii absoarbe fiecare cuvant. A povestit cum fiecare cantec inseamna terapie pentru el, asa cum poate pentru altii scrisul este terapie sau pictatul sau mai stiu eu ce. La bis a bagat ”Cheers Darling ”, o piesa pentru care se pare ca are pregatit un scenariu in caz ca o canta. In coltul din stanga scenei era asezata o masuta pe care erau doua pahare si o sticla de vin. A chemat o tipa din sala sa-l ajute cu ”Cheers Darling”. Sigur ca a fost mare nebunie, publicul preponderent fiind de gen feminin, iar norocoasa a fost o tipa care statea mai in spate.

A doua zi am aflat ca a mai stat la o cantare in spatelei operei si la povesti cu oamenii care mai erau pe-acolo. Cheers, Damien!

Filmari: Lys Wantsmusic

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: