Batrana fecioara inca e de metal

•  

Iron Maiden – 4 august 2008, Stadionul Cotroceni, 20.000 de spectatori

Eu nu-s mare fan Maiden. Am ascultat portia mea de maidenisme cand eram prin liceu (acu muuulti ani) dar intre timp am evoluat la metale mai moderne, pierzand contactul cu Dickinson & Co. Totusi, cand am auzit asta iarna (sau toamna? uatevar) ca baietii o sa treaca prin Romania in turneul lor mamut m-a apucat asa un chef sa merg si eu sa-i vad. Mai ales ca i-am pierdut cand au venit prima oara la Budapesta. Pardon, Bucuresti. Insa, din lipsa de buget la timpul respectiv, nu mi-am luat bilet si dupa aia am aflat ca e sold out, asa ca m-am impacat cu ideea. Insa Mos Craciun a venit mai devreme anul asta in persoana unui prieten de-al meu si ruda prin alianta cu je (noroc cumetre!) si m-am pomenit cu o zi inainte de concert cu un bilet moca pe gazon A. Acu ce era sa fac? A trebuit sa merg si nu mi-a parut rau deloc. Citeste articolul “Batrana fecioara inca e de metal”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Massive Attack la Bucuresti. Massive!

•  

Ii spuneam cuiva ca o sa vorbesc singur dupa concertul Massive Attack. Nu am fost departe de adevar, doar ca la cateva minute dupa concert, am inceput sa discut cu prieteni, cunoscuti, amici si care toti erau impresionati de trupa britanica.

Un concert ca un protest al eliberarii mintii de orice oprelisti. Au inceput cu piese noi in nota “gotica” (termen folosit chiar de ei) specifica noului album. Melodiile nu suna deloc rau, iar invitatele lor “pe voce” si-au facut datoria din cadrul prezentului turne: o negresa voluptoasa si Stephanie Dosen.

Melodii cunoscute cantete au fost Mezzanine, Safe From Harm, Risingson, Unfinished Sympathy. Teardrop (indiscutabil, cea mi folosita piesa Massive Attack in coverurile altor trupe) a avut parte de contributia voce si chitara a domnisoarei Dosen, prestatie foarte apreciata de public. Citeste articolul “Massive Attack la Bucuresti. Massive!”



Metallica, 23 iulie 2008, Cotroceni!

•  
comments 7

Metallica, o trupa pe cat de celebra , pe atat de controversata printre fanii metalului. Pe multi i-a deranjat directia pe care au luat-o in anii ’90, neapreciind albumele noi la fel de mult ca pe cele din anii ’80, socotindu-le doar o strategie comerciala pentru a atrage fani din noua generatie. La acest lucru se adauga si scandalul Napster, un episod de trista amintire pentru numele trupei. Cat despre mine, recunosc ca ma aflu printre cei care nu se impaca prea bine cu directia noua luata de trupa incepand de la Load in sus (chiar daca sunt si eu “membru” al “generatiei noi”) si prefer sa ma gandesc , atunci cand zic Metallica, la trupa care a lansat opere de arta precum Master of Puppets, Ride the lightning, Kill ‘em all, And justice for all sau Black album. Totusi, nici un om normal (care asculta metal) la cap n-ar rata ocazia de a vedea macar odata in viata Metallica. Eu speram la un playlist echilibrat, cu multe piese noi, dar si cu tot atat de multe piese vechi, pentru ca- aici jos palaria pentru trupa- n-au renuntat niciodata la ele in concerte. Totusi, asteptarile mi-au fost depasite fara drept de apel. Citeste articolul “Metallica, 23 iulie 2008, Cotroceni!”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



RATM + The Mars Volta + militantism = muzica buna

•  

One Day As A Lion Navigand pe myspace zilele trecute, am dat peste unul din cele mai bine tinute secrete muzicale din ultimul timp: proiectul lui Zack de la Rocha (Rage Against the Machine) si Jon Theodore (ex The Mars Volta), intitulat dupa creionarea ideilor celor doi, One Day As A Lion. Numele provine de la o poza controversata, in alb-negru, din anii ’70, a carei descriere era: “Mai bine esti leu o zi, decat miel, o mie de ani”.
Numele i-a picat ca o manusa lui Zack, sustinator fervent al EZLN, al carei principal model (E. Zapata) avea o zicala celebra, preluata si de alti artisti (Max Cavalera): “Mai bine mor in picioare, decat sa continuu sa traiesc in genunchi”.

EP-ul incepe cu piesa care se gaseste oficial si pe pagina lor de myspace, Wild International.

Mesajul albumului este, inevitabil, unul militant, protestatar, revolutionar. Versurile sunt specifice lui Zack, dar nu anacronice, din punct de vedere istoric. Preia teme si combate teme precum razboiul, sistemul, politica externa, credinta de orice fel. Indeamna la lupta si la desteptarea maselor. Da, omul nu s-a schimbat. Stilul rap de voce pica cel putin interesant pe compozitile instrumentale la care si de la Rocha a avut un rol, prin keyboard (rol pe care si-l indeplineste de minune, dand un groove special, ca de exemplu pe piesa One Day As A Lion). Citeste articolul “RATM + The Mars Volta + militantism = muzica buna”

Postat în:

Recenzie de album

|

Etichete:



The Phuncky Cypress Crew

•  

De 15 ani ma tot gandeam cum ar fi sa-i vad o data in viata mea pe Cypress Hill in concert. Nu mi-ar fi dat prin minte nici daca se ruga cineva de mine ca anul asta o sa se intample sa fie chemati in Romania, sa cante pe o scena intr-un festival. Dar a fost sa fie si bineinteles ca nu puteam rata ocazia…

Si a venit ziua de 4 iulie, ziua in care “mosnegii” de la “Dealul Chiparosilor” au ajuns in Bucuresti. Pe o zi calda, ca si anul trecut la B’Estival (acum B’Estfest), am mers pe betoanele parcarii din complexul Romexpo, impreuna cu cativa prieteni, sa vedem ce era de vazut. O sa scriu pe scurt 2-3 cuvinte despre celelalte trupe si apoi trecem la baietii aia mari din California. Citeste articolul “The Phuncky Cypress Crew”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Estradasphere – Palace of Mirrors (2006)

•  
comments 1

Estradasphere - Palace of MirrorsDe acest album se leaga o amintire amuzanta. Prima oara am auzit de aceasta trupa pe lastfm, cand ascultam “radio mike patton” si, printre multe ciudatenii, mi-a “sarit” in casti o piesa Estradasphere. Mi s-a parut interesant, dar mi-a fost lene sa notez numele trupei, pentru a cauta ulterior si alte piese. Asa ca informatia a ramas undeva, intr-un coltisor prafuit al memoriei mele. Pana cand, intr-o zi, cautand pe net informatii despre trupa Sculptured, am observat ca tobarul lor canta in acelasi timp si cu Estradasphere. Intamplator, ma convorbeam in acel moment cu Ursu’, impartasindu-i aceasta informatie. Ca sa observ ca peste cateva secunde radea in hohote pe messenger. Foarte curios sa aflu de ce, am accesat linkul trimis de el: http://www.myspace.com/estradasphere . Peste cateva secunde radeam si eu. Cam asta a fost prima mea experienta legata de Estradasphere. Citeste articolul “Estradasphere – Palace of Mirrors (2006)”

Postat în:

Recenzie de album

|

Etichete:



Dodiez Urban

•  
comments 1

Cand e cald lumea incearca sa evite ingramadeala si spatiile mici inchise. Nu insa toata lumea isi face o prioritate din asta, iar cand e vorba de un concert bun unii se aduna in cluburi mici si se simt bine. Asa a fost miercuri, 25 iunie, in Suburbia, unde s-au adunat aproximativ 100 de oameni sa-i vada pe Deadeye Dick, Proof, Protest Urban si Dodiez. Intr-adevar, cam putina lume, dar decat multi si prosti, mai bine putini si buni.

Deadeye Dick liveNu mai lungesc bla-bla-ul si trec la fapte. Cand am intrat in club, dupa ce am platit intrarea, mi s-a oferit un tricou cu logo-ul primei formatii care urma sa cante. L-am refuzat politicos, nu pentru ca nu-mi placea tricoul, ci pentru ca imi era prea mic. In jur de ora 20:00 au inceput sa cante baietii de la Deadeye Dick, formatie despre care nu auzisem. Citeste articolul “Dodiez Urban”



Polkadot Cadaver- Purgatory Dance Party (2007)

•  

Am dat acum putin timp peste aceasta trupa din Maryland, SUA (loc de provenienta al altor doua trupe dragi mie- Dying Fetus si Misery Index), ascultand albumul lor de debut- Purgatory Dance Party. Chiar daca n-am fost extaziat de muzica lor, pot spune ca mi-a placut destul de mult de cand l-am ascultat.

Pe scurt, Polkadot Cadaver sunt o trupa de rock/metal experimental, progresiv, creata, din cate am citit, pe scheletul altei trupe- Dog Fashion Disco (nu i-am ascultat). Primul lucru pe care l-am remarcat la ei este  asemanarea izbitoare cu Faith No More, lucru pe care mi l-a confirmat si expertul nostru Pattonist (aka Ciciocle), deci acum pot sa afirm fara teama acest lucru.

Citeste articolul “Polkadot Cadaver- Purgatory Dance Party (2007)”

Postat în:

Recenzie de album

|

Etichete:



Rock Im Park 2008 (II)

•  
comments 7

Prima zi de festival

Si eu si Alex ne asteptam sa dormim mult, dupa multele ore de calatorit cu autocarul si plimbarile prin oras facute cu o zi inainte. In jur de 8:30 ne-am trezit amandoi si am iesit din cort. Vremea era buna, desi pe net (cu doua zile inainte) se anunta ploaie. Am mancat cateva sandvisuri care ii ramasesera lui Alex si ne-am facut planul pentru acea zi.

Am mai facut o plimbare prin centru, pentru ca nu stiam ca in apropiere de noi este un supermaket Aldi. De acolo ne-am alimentat cu ceva mancare si un sixpack de bere la PET la 0,5l. Desi vazusem lumea in jurul nostru cu bere serioasa, n-am reusit sa gasim si noi, asa ca ne-am multumit cu aia de la Aldi.

Ne-am intors apoi la cort si ne-am planificat timpul. Uitandu-ma la lista cu formatiile care urmau sa cante mi-am zis ca o sa am o zi libera, insa nu am vrut sa-l las pe Alex singur la concerte. Si in plus m-as fi plictisit de moarte la cort.

Am ajuns la scena mare cand canta prima trupa din festival, Rival Schools, o trupa de alternative, cross-over, indie (mersi Alex :P). Cum nu-mi place stilul, nu prea am fost atent la ei. Mi-a ramas in memorie doar momentul in care vocalul, auzind strigatele din public “Helga!!!!”, a zis ceva de genul “I don’t know what’s this helga thing but I hope it’s not something bad”. Citeste articolul “Rock Im Park 2008 (II)”



Rock Im Park 2008 (I)

•  

Plecam

4 iunie 2008, ora 4:00 AM. Ma vad cu Alex la locul din care urmeaza sa plece autocarul. Lumea incepe sa se adune si incepem sa ne facem o idee despre oamenii cu care o sa calatorim mai mult de 24 de ore pana in Nürnberg. Bineinteles, toti sunt romanii tipici care merg “afara” la munca, imbracati care mai de care mai colorat, in treninguri sau in camasi transpirate. Mai toti au cu ei genti de voiaj imense cu care o sa se intoarca inapoi fara sa fi pus ceva inafara de cateva mii de euroi cu care isi fac poze cand se intorc. Sunt exact tipul de oameni pe care ii detestam (si eu si Alex).
Dar sa trecem peste aceste aspecte… Prima surpriza am avut-o chiar cand sa urcam in autocar, cand ni s-a spus ca unul din noi are locul 10, iar celalalt locul 48, desi Alex cumparase ambele bilete in acelasi moment. Deja nu ma mai mira nimic in Romania, asa ca am trecut peste asta si ne-am asezat amandoi pe locurile 47 si 48, urmand ca mai tarziu sa ne intelegem cu lumea asupra locurilor. Din fericire pana in Germania nu am schimbat locurile. Citeste articolul “Rock Im Park 2008 (I)”

Postat în:

Cronica de concert