Raised Fist @ John Dee, Oslo

•  
comments 1

Dupa o saptamana mai relaxata la munca, am asteptat cu mare interes vineri seara, pentru a merge la primul concert hardcore de cand sunt in Norvegia. Timpul a trecut repede si s-a facut vineri seara, ora 21:00. M-am deplasat la locatia clubului, unde deja era lume adunata la intrare. Urma sa vad pentru prima oara doua trupe necunoscute pentru mine – Pilgrimz si Your Demise – si una cunoscuta – Raised Fist. Pe Raised Fist ii stiu de ceva vreme, dupa ce, cu aproape doi ani inainte de a-i asculta, imi pusesem nick “RaisedFist” pe net… Dar nu mai lungesc povestea, si o sa fiu scurt si la obiect, hardcore.

Pilgrimz

La 21:30, dupa ce consumasem prima bere si m-am acomodat in club, au urcat pe scena Pilgrimz, o trupa din Danemarca. Lume nu era chiar multa si toti cei care venisera in fata scenei aveau chef de incalzire. Danezii canta o fuziune de hardcore cu metal, dar mai mult spre hardcore-ul modern. Muzica, foarte dinamica, si energia vocalului au facut ca cei din club sa se apropie de scena si sa inceapa sa dea din cap, un semn bun pentru ce urma sa vina. La un moment dat trupa a anuntat ca va canta doua piese noi, a doua din ele neavand titlu. Vocalul a intrebat publicul cum ar vrea sa se cheme piesa, la care raspunsul a fost super tare: “fuckin’ biatch”. Asa ca Pilgrimz au cantat “FUUUUUCKIN’ BIAAAAATCH” si au incheiat jumatatea de ora pe care o aveau. Citeste articolul “Raised Fist @ John Dee, Oslo”



Enslaved @ Garage Oslo

•  
comments 1

Daca tot am ajuns in tarile astea reci, mi-am promis sa nu ratez nici un concert care ar putea fi interesant, asa ca nu puteam lipsi de la concertul celor de la Enslaved. Mi-am luat biletul cu 3 zile inainte si am asteptat cu nerabdare seara concertului.

Am ajuns in club la 21:00, pentru ca asa era anuntat concertul peste tot. Cand colo, surprize-surprize, concertul incepea la 23:00. Avand in vedere ca era prea rece afara sa ma mai plimb prin oras, am ramas sa savurez o bere-doua in compania catorva metalisti care nu m-au bagat in seama. Clubul e mic, in genul fostului Underground din Bucuresti, deci ar fi incaput maxim 150 de persoane acolo. Pe toata durata asteptarii am ascultat o trupa care mi-a placut, dar pe care, din pacate, nu o cunosc… o sa mai cercetez.

Enslaved live @ Garage Oslo

Citeste articolul “Enslaved @ Garage Oslo”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Progressive Nation in Oslo

•  

Sunt in Oslo si mi-am facut planuri, inca dinainte de a veni, sa merg la cateva concerte pe care le prind in perioada cat stau aici. Am fost intr-o mare dilema daca sa merg sau nu la Progressive Nation, un “festival mobil” in care canta Dream Theater, Opeth, Bigelf si Unexpect. Dintre toate trupele, Unexpect si Opeth imi erau cel mai pe plac, desi trebuie sa recunosc ca si Dream Theater imi plac intr-o anumita masura.

Sambata, in ziua concertului, inca nu stiam daca o sa ma duc sau nu. Asteptam colegii sa-mi spuna ce planuri au. Am aflat in jur de 10 dimineata ca n-o sa mergem in excursie, asa ca m-am dus direct la casa de bilete a salii de concerte (care e la doi pasi de hotel, la propriu). Normal ca era inchis, ca doar asa mi se intampla mereu. M-am dus apoi la un magazin de muzica sa intreb de unde as putea sa-mi cumpar bilet. M-au trimis la un alt magazin care vinde de obicei bilete. De acolo m-au trimis in alta parte, unde mi s-a spus ca la Oslo Spektrum – sala de concerte – se vand bilete doar la casele lor. Putin dezamagit, m-am intors la hotel si am inceput sa caut pe net, sa vad de unde pot lua un bilet. Am cumparat unul online, direct de pe site-ul salii.

Seara, la ora 18:00, in piata din fata hotelului, erau adunati sute de rockeri care asteptau sa intre la concert. Dupa ce am stat la o coada si am intrat in sala, in momentul in care am prezentat biletul, mi s-a spus ca nu pot intra pe acolo, ca nu am bilet in zona respectiva. Am facut inconjurul salii si pana la urma am reusit sa intru. In sala, am intrat direct spre standul cu tricouri si produse cu formatiile din concert. M-am uitat in mod special dupa un tricou cu Unexpect si chiar am pus ochii pe unul. Apoi am facut o scanare dupa un loc de unde as putea sa-mi iau o bere. Am vazut pe unde era locul cu pricina si cand am ajuns acolo am vazut doua tipe care verificau buletinele celor care intrau sa cumpere bere, sa nu cumva sa fie minori printre ei. M-am dus si eu mai cu tupeu si le-am zis ca nu am buletinul la mine, moment in care tipele au zambit si au zis frumos “pai se vede ca esti mai matur de 18 ani” si mi-au dat voie sa intru… Si asa m-am alimentat cu singura bere pe seara asta, pentru ca la 65 de coroane (aproximativ 33 ron) nu imi permiteam mai mult.

Dar, gata cu palavrele, sa trecem la concertele trupelor. Eram foarte curios cum suna live Unexpect, una din trupele pe care le-am ascultat destul de recent (in ultimul an). Au urcat pe scena toti sapte (da, 7) si au inceput in forta. Am fost impresionat inca de la inceput de sunetul clar, de felul in care se auzea fiecare instrument in parte. Vioara se combina perfect cu vocea tipei. Bass-ul cu 8 corzi iti intorcea stomacul in toate directiile. Am fost surprins si de reactia publicului, una foarte buna, pentru ca stiu ca stilul lor nu e prea usor de inghitit. In jumatate de ora, atat cat au cantat, Unexpect au fost mai mult decat ma asteptam. Din pacate, din cauza ca au piese lungi, au cantat doar 5 piese, ceea ce nu prea a fost de ajuns pentru asteptarile mele. Dar poate o sa-i mai prind vreodata intr-un concert full. Citeste articolul “Progressive Nation in Oslo”



Pro Hearing Pain

•  
comments 6

Pentru cine nu stie engleza, “hearing” inseamna auz. Aseara, in LMC, am fost la cel mai prost concert la care am fost in viata mea, din toate punctele de vedere. De ce spun asta?

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate! Citeste articolul “Pro Hearing Pain”



“This is the best party concert that I’ve ever been to”

•  

Faith No More, Sala Polivalenta, Bucuresti, 15 august 2009

Mike Patton
Pe 12 iunie am primit un telefon de la Ursu, cica urma se se difuzeze live pe net concertul Faith No More de la Download Festival. Cred ca am ajuns acasa fugind, am dat drumu la pc, am pornit stream-ul, i-am dat fullscreen si am stat vreo ora in fata lui in asteptarea baietilor. Cand au intrat pe scena m-a luat cu ameteli. Nu-mi venea sa cred ca ii vad in direct, dupa atatia ani. Ma simteam de parca eram acolo, intre zecile de mii de spectatori. Ii tot repetam ca prostu’ lu nevasta-mea: ba, e Faith No More live pe net. Am inceput sa sar ca nebunu prin casa, sa ma tavalesc pe jos, cu sonoru la maxim. Pana si fi-miu se uita cu mila la mine. Da’ pur si simplu dadeam pe afara de atata bucurie. Adevaru e ca aveam si motive. Trupetii pareau mai in forma ca oricand, asa ca aveam motive intemeiate sa astept cu infrigurare clipa cand aveam sa-i vad fata in fata, de la cativa pasi. Evident, zilele s-au scurs cu incetinitorul, dar, in sfarsit, a venit si 15 august. M-am zvarcolit la munca vreo 8 ore, nu mai aveam chef de nimic. Vorbisem cu un coleg sa vina la 18 sa ma schimbe. A intarziat 15 minute. In alea 15 minute parca am avut un carbune inrosit in fund. Imi venea sa pun mana pe un cutit si sa ajung la stirile pro tv. In sfarsit, a ajuns, si am spart termopanul. Am cules-o pe nevasta-mea din fata fabricii, am mai adunat doi prieteni de pe drum si am gonit ca turbatul spre zona Z, incalcand in 15 minute cam jumatate din legile de circulatie. Fara motiv, binenteles. Polivalenta era aproape goala. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa am reped la standul de produse de unde mi-am luat 2 tricouri, un afis si (mai tarziu) un hanorac. Al doilea lucru a fost sa dau o raita pe la standul cu sucuri. Am golit rapid 3 pahare de bere, dar m-am rezumat doar la atat, pentru ca voiam sa fiu cat mai lucid. Apoi m-am postat in fata, ancorandu-ma de gard, unde am ramas nemiscat vreo 3 ore, ca nu cumva sa pierd locul.

Citeste articolul ““This is the best party concert that I’ve ever been to””

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Metalcamp 2009 (Zilele III, IV si V)

•  

Ziua III

M-am pornit de dimineata impreuna cu prietenul meu spre un deal impozant din apropierea orasului. Pe varful lui a fost construita o cetate pe la 1100, ale carei ruine mai exista si acum. Curiozitatea ne-a impins spre acel loc si am facut o plimbare. Asta a fost principalul motiv pentru care n-am reusit sa ajung la primele doua trupe din ziua a treia.

Cand am ajuns la scena, pe un soare puternic, cantau Sonic Syndicate. Inca de la primele sunete si de la primul contact vizual mi-am dat seama ca-s “pusti” din generatia noua de metal. Ceea ce vor ei sa cante e un death metal melodic, insa, din pacate, cam ii fac de rusine pe conationalii lor suedezi care au inventat genul. Pe scena am vazut doi chitaristi si o bassista care aratau ca niste robotei: stateau nemiscati si dadeau din cap de mama focului. Pe langa ei se agitau de zori doi vocali, unul din ei pierzandu-si vocea la un moment dat. Chestia asta m-a facut sa zambesc amar si sa ma intorc sa beau o bere fara a-i mai baga prea mult in seama. Ziua continua cu nume mari si nu avea rost sa-mi consum nervii cu pustii astia. (Da, sunt cam arogant.) Citeste articolul “Metalcamp 2009 (Zilele III, IV si V)”



Metalcamp 2009 (Zilele I si II)

•  
comments 1

Crowd

Asa cum m-am obisnuit in ultimii ani, a trebuit sa merg si vara asta la un festival mare in Europa. Sansa mi-a oferit festivalul Metal Camp din Slovenia, un festival care tine 5 zile si care promitea mult. N-o sa stau mult pe vorbe si o sa povestesc ceea ce am vazut. Tin de la inceput sa precizez ca ceea ce nu m-a interesat nu am vazut, iar unele trupe care meritau vazute le-am pierdut in principal din cauza conditiilor meteo nefavorabile.

Ziua I

Am ajuns in Tolmin, Slovenia, un oras de 10-12.000 de locuitori, pe la 9:30 dimineata. Am mers sa-mi iau acreditarea, dar mi s-a spus ca acestea se dau doar de la ora 10:00, asa ca, impreuna cu prietenul cu care am fost, ne-am indreptat spre prima terasa sa degustam berea slovena. Aici, plin de metalisti, plin de voie buna. Inafara de pretul cam piperat (1,50 Euro / 0,33l bere) totul a fost bine. In jur de 10:15 am mers inapoi la “biroul de acreditari” unde, dupa o scurta asteptare, mi-am luat bratara si ecusoanele de presa si am pornit sa ne punem cortul. Nu mai lungesc povestea cu aventurile din camping, ca nu e locul aici… Citeste articolul “Metalcamp 2009 (Zilele I si II)”



Silence calls the storm

•  

Quo Vadis, o trupa – dupa parerea mea – dintre cele mai bune din noul val de death metal tehnic/progresiv, a concertat ieri in Live Metal Club, acesta fiind primul lor concert in Romania, urmand inca unul la Cluj. Albumele lor din studio suna excelent, asa ca am fost incantat de faptul ca am sa asist pe viu la un concert de-al lor. Sigur, au lansat si un album live, dar altceva e cand asculti la boxele unui calculator un concert si alta e cand esti acolo.

In LMC am ajuns pe la 20 si ceva, la timp pentru a prinde ultima piesa a primei trupe care a concertat (si de al carei nume nu sunt sigur – Iluminati?). Aceasta ultima piesa era de fapt cover dupa piesa “Mother man” de la Atheist, ceea ce nu mi-a displacut deloc.
Citeste articolul “Silence calls the storm”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



Mr. Bungle

•  

Pffff…. am ezitat multa vreme sa scriu acest articol, pentru ca sunt incredibil de multe lucruri de spus despre aceasta trupa. I-am inebunit pur si simplu pe prietenii mei cu povesti despre Mr. Bungle. Numai sa rostiti in fata lor acest nume si o sa-i vedeti cum isi pun mainile in cap si incep sa-si smulga parul de disperare. Mr. Bungle este formatia care mi-a schimbat complet parerea despre muzica. Si cand ma gandesc ca nu auzisem de ei pana acum cativa ani…

Prin liceu am dat peste Faith No More. Desi nu mi-a placut la inceput, treptat m-am indragostit de muzica lor, in special de albumul Angel Dust. FNM devenise trupa mea de rock preferata si nu credeam ca o sa aud ceva vreodata care sa-mi placa mai mult. Pana cand un amic mi-a spus ca, daca despre FNM am o asemenea parere, pai atunci ce se mai poate spunde despre Mr. Bungle? Era prima oara cand auzeam acest nume. Am cautat putin pe net si am aflat ca e vorba despre prima trupa a lui Mike Patton, solistul din Faith No More. Plin de curiozitate, am cautat albumele pe internet. Tin minte si acum prima piesa pe care am ascultat-o: Travolta (Quote, Unquote). Am ramas cu gura cascata. Cu siguranta nu ma asteptam la un asemena stil muzical. Dupa ce am mai ascultat doua piese (Ars Morendi si Goodbye Sober Day) a trebuit sa-i dau dreptate amicului meu: Mr. Bungle era cu mult peste Faith No More. Iar din acea zi, universul meu muzical a aratat cu totul altfel. Citeste articolul “Mr. Bungle”

Postat în:

Uncategorized

|

Etichete:

,

,



Bucharest Something Nights 7

•  

Nu stiu de ce se mai cheama “Bucharest Metal Nights”, dar cert e ca sambata seara (14 martie) am fost la un mini-festival in LMC cu muzici diverse, cu public destul de numeros si cu o atmosfera interesanta. Am ajuns in sala inainte ca a doua trupa de pe afis sa inceapa sa cante. Nu stiu nimic despre prima formatie – First Division, asa ca nu pot sa-mi dau cu parerea.

Sorin: pe langa faptul ca la concert urmau sa asiste doar doi betivi (al teilea gasind o scuza emo ca sa nu vina) era cat pe ce sa nu mai ajungem nici noi, din cauza unei pardalnice dureri de masea ce il chinuia pe Urs. Noroc cu sufletul milos care a inventat medicamentul minune Aulin. Chiar si asa, Ursul a fost nevoi sa se trateze toata seara cu suculetz, motiv pentru care observatiile lui sunt mai lucide decat ale mele, filtrate prin aburii alcoolului.

Dwarf Planet e o trupa noua pentru mine. Nu stiam la ce sa ma astept, dar la prima piesa am ramas placut surprins de ceea ce auzeam. Un deathcore modern, dinamic, cu o voce a lui Fane (care mai canta si pe la MG42) foarte buna. A doua piesa a venit si cu a doua voce, a bassistului, care la inceput mi s-a parut ca nu intra bine in “decor”, dar la urmatoarele piese s-a lipit mai bine de ceea ce vor baietii sa ne arate. Cu cat treceau de la o piesa la alta mi-am dat seama ca aud pentru prima oara o trupa de metal din Romania care incearca si altceva decat ceea ce impun tiparele. Partile experimentale, cu ceva solo-uri bine lucrate si plasate, vocea a doua, clara si ritmul sincopat al tobelor sunt semne clare ca se intampla ceva bun cu aparitia acestei formatii pe scena metal de la noi. Sper ca trupa sa continue si sa mai auzim de ei in viitor.

Citeste articolul “Bucharest Something Nights 7”