Dan, Artan și Dan Ulise, Partizan și O.C.S

•  

@ Luni, 1 octombrie 2018, Expirat
Ulise: Dan Stoica și Cătălin Fuioagă

Concerte cu Partizan și O.C.S am tot văzut și am tot sărit, dar peste Ulise nu prea aveam cum sa sar. Așteptam de prea mult timp un concert cu ei. Unde mai pui că îi cunosc personal, aveam deci și o datorie morală față de ei.

Citeste articolul “Dan, Artan și Dan Ulise, Partizan și O.C.S”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



The Tiger Lillies in Control

•  

Aseara am ajuns in Control sa vad pentru a 3-a oara The Tiger Lillies. In mod normal n-as fi putut intra la concert, am aflat acolo ca e sold out de 3 zile. Dar insistent cum sunt, am reusit totusi sa intru … breaking the law. Inauntru era o atmosfera misto, dar incomod de plin.

Martyn canta la pian niste romante psichedelice de toata frumusetea si a tinut-o asa multa vreme. Sunetul a fost foarte bun, sala asta Berlin din Control este cred, cea mai buna sala de concerte din Bucuresti … pacat ca nu e mai mare. Era liniste in sala si toate urechile si ochii erau atintiti asupra lui Martyn, care insira versurile ultimului album, un vers mai macabru decat altul. Trebuie sa ai o doza buna de umor negru ca sa vii la concertele Tigger Lilles … temele abordate sunt aceleasi: drogurile grele, sexul infractional, crimele, moartea si in general filozofia neagra. Ca la teatru, concertul a fost intrerupt de o pauza, moment de respiro pentru toata lumea, sala fiind aglomerata peste capacitate.

Citeste articolul “The Tiger Lillies in Control”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Damien Rice la Opera Nationala

•  

La inceput de octombrie am ajuns la opera nationala pentru a vedea concertul lui Damien Rice. Nu a fost ceva planificat, ba chiar a venit pe neasteptate. Intre timp am aflat ca toate bilete s-au dat in primele 15 minute (lucky me), de unde si revolta si nemultumirile oamenilor cu privire la organizare. Ceea ce lumea nu a inteles este ca pentru un astfel de concert, asta era locul ideal, cel putin cu impresia asta am ramas dupa concert. Despre Damien nu stiam prea multe, dar nici strain nu-mi era. Chiar ma gandeam: stai sa vezi la ce chestie romantico siropoasa ajung, dar cu totii avem nevoie din cand in cand de asa ceva.

Auzisem ”The blower’s daughter”(unul dintre primele lui single-uri) intr-un film hollywoodian cu Julia Roberts si Jude Law, si cred ca atunci am aflat de el. Apoi am dat peste coverul facut de Anneke Van Giersbergen tot la aceeasi piesa, si mi-a placut mai mult varianta ei. Si ca sa ne lamurim asa un pic cu cine este Rice si de ce scriu eu despre el, o sa zic ca acest domn m-a surprins intr-un mod placut, indie-alternative asa cum este. Cam toate piesele lui sunt triste/depresive, in ciuda acestui lucru, am descoperit un om haios care interactioneaza foarte placut cu publicul sau. Initial a facut parte dintr-o trupa rock, apoi si-a inceput cariera solo si are trei albume la activ. Revenind la concert, sunetul a fost impecabil, ceea ce mai rar mi-a fost dat sa intalnesc. Apoi, eu care nu prea ma uit la jocurile de lumini, pot spune ca am fost impresionata de toate momentele in care luminile si-au facut jocul exact cand trebuia si asa cum trebuia, completand perfect atmosfera de concert. Pesemne ca are o echipa grozava in spate.

Aproape dupa fiecare cantec avea un speech, si parca parea ca lumea ii absoarbe fiecare cuvant. A povestit cum fiecare cantec inseamna terapie pentru el, asa cum poate pentru altii scrisul este terapie sau pictatul sau mai stiu eu ce. La bis a bagat ”Cheers Darling ”, o piesa pentru care se pare ca are pregatit un scenariu in caz ca o canta. In coltul din stanga scenei era asezata o masuta pe care erau doua pahare si o sticla de vin. A chemat o tipa din sala sa-l ajute cu ”Cheers Darling”. Sigur ca a fost mare nebunie, publicul preponderent fiind de gen feminin, iar norocoasa a fost o tipa care statea mai in spate.

A doua zi am aflat ca a mai stat la o cantare in spatelei operei si la povesti cu oamenii care mai erau pe-acolo. Cheers, Damien!

Filmari: Lys Wantsmusic

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Bun îi vinul ghiurghiuliu – cu trupa Zexe

•  

Cu băieții de la Zexe am făcut cunoștință sâmbătă trecută, la un concert susținut la Zona Liberă. Mi-au plăcut mult și m-am gândit să vi-i prezint și vouă.
Silviu Fologea și Vlad Gălățianu sunt colaboratori ai Teatrului Nottara dar și iubitori de jazz, bossa-nova, folclor și lăutărească.
Vlad Gălățianu – voce, chitară
Silviu Fologea – chitară

Pentru ca totul să iasă bine avem reducere la carafa de vin de la domeniile Averești.

Intrarea pe bază de donație – suport artist.

Pagina evenimentului: facebook.com/events/281872929320111/

Postat în:

Barul Trei Betivi


Villagers of Ioannina City in B52

•  

Alaltaseara m-am hotarat sa dau o fuga in B52 sa vad o trupa de stoner & post, care se anunta interesanta, Villagers of Ioannina City, organizata de Patricia cu proiectul ei Psychedelicious, de altfel unul foarte interesant. Ana si rezidentii barului erau deja acolo … iar pe scena erau niste brasoveni Anemic Disco, simpaticuti asa, cantau un post punk simplut si dragut … dar cam atat.

Am stat mai mult pe afara la bere si mici, si cum frigul era staruitor, am revenit inauntru. B52 e o sala excelenta de concerte, cu acustica buna, poate putin mai profi decat Fabrica. Dupa ce am exersat salutul grecesc si am palavragit despre una, despre alta … au inceput cei de la V.I.C.

Stonerul asta e simplu … dar executat frumos si completat de elemente psihedelice interesante, ti se suie repede la cap. Au fost si momente post metal iar vedetele show-ului au fost clarinetul si cimpoiul, care au sustinut influentele traditionale grecesti.

Show-ul a evoluta intereant … pana la ore inaintate aproape de 1 noaptea. Mi s-au parut echivalentul trupei Smallman din Bulgaria, avand deci aceeasi mama, Tool,  A Perfect Circle … samd.

Deficitul meu de atentie, ajuns la cote mai ridicate … nu m-a lasat spre final sa fiu complet acolo. Stiu doar ca s-a incheiat cu un public foate multumit si cu multe aplauze … mi-am luat poate prea repede talpasita spre casa, fiind deja faultat de betia de seara trecuta.




Maria Tănase – 105 ani – vinil și documentar

•  

Este foarte greu să faci descrierea unui eveniment dedicat Mariei Tănase, prea puține rânduri.
Am avut seri dedicate multor genuri muzicale, iar acum a venit rândul folclorului. Impropriu spus “folclorului” pentru că în cântecele Mariei Tănase întâlnim romanțe, muzica ușoară, muzică de petrecere, folclor dar și muzică lăutărească.

Din program:

Divinil: muzica Mariei Tănase pe vinil, discurile 1 și 2.
Invitat special: regizorul și scenaristul Damian Laurentiu ne va prezenta documentarul său despre viața Mariei Tănase.
Divinil: muzica Mariei Tănase pe vinil, discurile 3, 4 și 5.

Pagina evenimentului: Maria Tănase – 105 ani – vinil și documentar

Postat în:

Barul Trei Betivi


Cugetari si Cuvinte

•  

@ Celelalte Cuvinte, Quantic, 15 septembrie 2018

Sambata am fost sa-mi vad la treaba pentru a ‘nspea oara trupa mea preferata romaneasca. Am ajuns in Quantic pe la noua si ceva, m-am gasit acolo cu Vali, Victor & co. Dupa ce am facut o aprovizionare cu bere la o coada imensa, la intrare am constatat ca nu am bani de intrare si de viitoare beri, noroc cu Victor, betiv de nadejde’, si la bine, dar mai ales la bine :-) Cand am intrat, era plin ochi tot Quantic-ul … nu-mi amintesc de cand nu l-am mai vazut asa aglomerat. Ne-am asezat in spate, si am inceput sa ascultam reproducerea intergala a antologicului album “cu patratele”, a carui tema o avem desenata si la bar de pre vremea Fri Kultur, adica albumul Celelalte Cuvinte I, care incepuse deja.

Citeste articolul “Cugetari si Cuvinte”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:




Nesseria & The Dignity Complex in Quantic

•  

Sambata seara m-am vazut cu Ana si Sorin (fost cugetator scriitor) in Quantic. Stiind programul de la Something for The Core am ajuns fix inainte sa inceapa francezii de la Nesseria.

Ce au cantat ei mi-e greu sa descriu. Era acolo si progresiv, si death … si zbierete disperate de black … si grindcore si hardcore, toate amestecate intr-un cocktail de desfundat urechile. Si daca nivelul cerebral al muzicii era ridicat, asta a compensat nivelul tehnic al sunetului. Nu te mai intereseaza sa se auda ca in studio, ci sa traiesti intens momentul, sa te lasi purtat de directia muzicii. Chitarile au inundat urechile, tobele au atacat pulsul si rezultatul lor m-a lasat foarte surprins. Nivelul profunzimii adus de trupa asta a depasit asteptarile. E si greu de reprodus in scris. Merita nota maxima si merita ascultati ca tema pentru acasa.

Dupa o pauza de bere si povesti am trecut la repriza a doua, The Dignity Complex, niste brasoveni care au tinut adevarate incursiuni in profunzimea si flexibilitatea metalului progresiv.

M-am lasat dus de chitari si am meditat pe acordurile care au iesit din ele, completate de o voce instrument interesanta.

Si pentru ca nu aveam chef sa ne mai betivanim aiurea pana la ore tarzii, dupa asta ne-am luat talpasita, fiecare la casa lui.