Floydisme si Zeppelisme cu vioara si chitara

•  

When violin meets guitar au mai fost la noi si anul trecut, de altfel fiind prima cantare in aceasta formula (Natalia – vioara, Florentin – chitara). Fiindca ne-au placut foarte mult, am mai organizat o cantare pe la sfarsitul lunii ianuarie. Proiectul lor se numeste MetaVivaldi, intrunirea dintre chitara si vioara – pe Anotimpurile lui Vivaldi – cu Pink Floyd, Led Zepplin, Deep Purple sau Queen. Acordurile instrumentelor s-au contopit intr-un duo emotionant, facandu-i pe cei prezenti sa ceara binecunoscutul bis, iar pe noi ne-au convins sa-i mai invitam pe la bar.



Mudhoney @ Santeria Social Club

•  

Si au mai trecut niste ani irositi in munca si alcoale, soarele s-a mai invartit de multe sute de ori in jurul pamantului si iar am ajuns la un concert memorabil. O trupa pe care o ascultam in draci de cate ori aveam chef de un punk mai sintetic… Ideea i-a venit Lindei care a vazut ca la ea in oras vin acesti baieti caposi in tenisi, Mudhoney. Asa ca am luat bilete de avion impreuna cu Ana, si am reeditat putin din vacanta de asta vara.

Si asa am ajuns la Santeria Social Club, locul in care se aduna punk-erii din acest oras destinatie, Milano. Organizare buna, nu ca la noi, personal super amabil, fara coada mare la bere, fara bodyguarzi sau bounceri idioti … o sala de concerte cu acustica foarte buna, pe langa care Quantic pare caminul cultural din Fetesti. Am dat o tura la standul de merch si mi-am luat cate putin din tot ce se putea lua, iar apoi ne-am asezat mai prin fata si am asteptat cu emotii si bucurie sa inceapa concertul.

Si au inceput … cu Into the Drink, I Like it Small, dinamic si frumos ..

Citeste articolul “Mudhoney @ Santeria Social Club”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



At The Gates @Quantic

•  

Sunt câteva formaţii despre care am amintirea primului contact. Nu sunt multe, dar în general sunt printre formaţiile mele preferate. Una din ele este At The Gates. Am avut cu ei de fapt două contacte – primul a fost prin ’93-’94, când unul din prietenii din acea perioadă (toată lumea îl ştia de Groparu’) a venit cu o casetă cu albumul “With Fear I Kiss the Burning Darkness” şi ne-a dat puţin pe spate. Citeste articolul “At The Gates @Quantic”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



OCS si Copilul rebel …

•  

Aseara, satul de institutii, obstructii birocratie si psd, m-am hotarat sa iau o gura de aer si de bere pe inserat … si sa dau o fuga pana in Control sa-l vad pe Stoica cantand cu trupa lui, Ulise, abia lansati. Nepunctual fiind, am ajuns fix cand ei au ispravit … Ce sa fac, mi-am luat o bere si m-am pus la taifas cu gasca vesela, Victor & Vali and company.

Asa ca am ramas si bine am facut. Au aparut baietii cu pofta de cantat, Dan cu castile trase pe urechi, Nucu care s-a mai ingrasat … au avut un sunet bine reglat si au dat ce s-a putut mai bun din ei. Si noi la fel. Oda in Piata Romana a fost fara instrumente, doar recitata de public si Dan pe niste corzi in fundal. Apoi Copilul Rebel …

Si pretextul concertului, un cantec nou: Iepurele Ateu si Proasta Testoasa. Am dansat si am stat suspendat in ritmurile mental colective ale acestei simple formatii. Pot spune ca la concertul asta m-am simtit ca la douajdeani cand OCS tineau concerte in Web Club, Fire si in cele cateva locuri din Bucuresti, pe vremea cand viitorul parea mai negru decat acum. Spre final s-au incins niste pogo-uri frumoase in fata, in care ne-am destrabalat … a fost misto, ca pe vremuri si ca in liceu.

Berile au curs pe gat lin si frumos, mistoul si taclalele la fel, a fost o seara mirobolanta!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Dan, Artan și Dan Ulise, Partizan și O.C.S

•  

@ Luni, 1 octombrie 2018, Expirat
Ulise: Dan Stoica și Cătălin Fuioagă

Concerte cu Partizan și O.C.S am tot văzut și am tot sărit, dar peste Ulise nu prea aveam cum sa sar. Așteptam de prea mult timp un concert cu ei. Unde mai pui că îi cunosc personal, aveam deci și o datorie morală față de ei.

Citeste articolul “Dan, Artan și Dan Ulise, Partizan și O.C.S”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,



The Tiger Lillies in Control

•  

Aseara am ajuns in Control sa vad pentru a 3-a oara The Tiger Lillies. In mod normal n-as fi putut intra la concert, am aflat acolo ca e sold out de 3 zile. Dar insistent cum sunt, am reusit totusi sa intru … breaking the law. Inauntru era o atmosfera misto, dar incomod de plin.

Martyn canta la pian niste romante psichedelice de toata frumusetea si a tinut-o asa multa vreme. Sunetul a fost foarte bun, sala asta Berlin din Control este cred, cea mai buna sala de concerte din Bucuresti … pacat ca nu e mai mare. Era liniste in sala si toate urechile si ochii erau atintiti asupra lui Martyn, care insira versurile ultimului album, un vers mai macabru decat altul. Trebuie sa ai o doza buna de umor negru ca sa vii la concertele Tigger Lilles … temele abordate sunt aceleasi: drogurile grele, sexul infractional, crimele, moartea si in general filozofia neagra. Ca la teatru, concertul a fost intrerupt de o pauza, moment de respiro pentru toata lumea, sala fiind aglomerata peste capacitate.

Citeste articolul “The Tiger Lillies in Control”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Damien Rice la Opera Nationala

•  

La inceput de octombrie am ajuns la opera nationala pentru a vedea concertul lui Damien Rice. Nu a fost ceva planificat, ba chiar a venit pe neasteptate. Intre timp am aflat ca toate bilete s-au dat in primele 15 minute (lucky me), de unde si revolta si nemultumirile oamenilor cu privire la organizare. Ceea ce lumea nu a inteles este ca pentru un astfel de concert, asta era locul ideal, cel putin cu impresia asta am ramas dupa concert. Despre Damien nu stiam prea multe, dar nici strain nu-mi era. Chiar ma gandeam: stai sa vezi la ce chestie romantico siropoasa ajung, dar cu totii avem nevoie din cand in cand de asa ceva.

Auzisem ”The blower’s daughter”(unul dintre primele lui single-uri) intr-un film hollywoodian cu Julia Roberts si Jude Law, si cred ca atunci am aflat de el. Apoi am dat peste coverul facut de Anneke Van Giersbergen tot la aceeasi piesa, si mi-a placut mai mult varianta ei. Si ca sa ne lamurim asa un pic cu cine este Rice si de ce scriu eu despre el, o sa zic ca acest domn m-a surprins intr-un mod placut, indie-alternative asa cum este. Cam toate piesele lui sunt triste/depresive, in ciuda acestui lucru, am descoperit un om haios care interactioneaza foarte placut cu publicul sau. Initial a facut parte dintr-o trupa rock, apoi si-a inceput cariera solo si are trei albume la activ. Revenind la concert, sunetul a fost impecabil, ceea ce mai rar mi-a fost dat sa intalnesc. Apoi, eu care nu prea ma uit la jocurile de lumini, pot spune ca am fost impresionata de toate momentele in care luminile si-au facut jocul exact cand trebuia si asa cum trebuia, completand perfect atmosfera de concert. Pesemne ca are o echipa grozava in spate.

Aproape dupa fiecare cantec avea un speech, si parca parea ca lumea ii absoarbe fiecare cuvant. A povestit cum fiecare cantec inseamna terapie pentru el, asa cum poate pentru altii scrisul este terapie sau pictatul sau mai stiu eu ce. La bis a bagat ”Cheers Darling ”, o piesa pentru care se pare ca are pregatit un scenariu in caz ca o canta. In coltul din stanga scenei era asezata o masuta pe care erau doua pahare si o sticla de vin. A chemat o tipa din sala sa-l ajute cu ”Cheers Darling”. Sigur ca a fost mare nebunie, publicul preponderent fiind de gen feminin, iar norocoasa a fost o tipa care statea mai in spate.

A doua zi am aflat ca a mai stat la o cantare in spatelei operei si la povesti cu oamenii care mai erau pe-acolo. Cheers, Damien!

Filmari: Lys Wantsmusic

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Villagers of Ioannina City in B52

•  

Alaltaseara m-am hotarat sa dau o fuga in B52 sa vad o trupa de stoner & post, care se anunta interesanta, Villagers of Ioannina City, organizata de Patricia cu proiectul ei Psychedelicious, de altfel unul foarte interesant. Ana si rezidentii barului erau deja acolo … iar pe scena erau niste brasoveni Anemic Disco, simpaticuti asa, cantau un post punk simplut si dragut … dar cam atat.

Am stat mai mult pe afara la bere si mici, si cum frigul era staruitor, am revenit inauntru. B52 e o sala excelenta de concerte, cu acustica buna, poate putin mai profi decat Fabrica. Dupa ce am exersat salutul grecesc si am palavragit despre una, despre alta … au inceput cei de la V.I.C.

Stonerul asta e simplu … dar executat frumos si completat de elemente psihedelice interesante, ti se suie repede la cap. Au fost si momente post metal iar vedetele show-ului au fost clarinetul si cimpoiul, care au sustinut influentele traditionale grecesti.

Show-ul a evoluta intereant … pana la ore inaintate aproape de 1 noaptea. Mi s-au parut echivalentul trupei Smallman din Bulgaria, avand deci aceeasi mama, Tool,  A Perfect Circle … samd.

Deficitul meu de atentie, ajuns la cote mai ridicate … nu m-a lasat spre final sa fiu complet acolo. Stiu doar ca s-a incheiat cu un public foate multumit si cu multe aplauze … mi-am luat poate prea repede talpasita spre casa, fiind deja faultat de betia de seara trecuta.



Cugetari si Cuvinte

•  

@ Celelalte Cuvinte, Quantic, 15 septembrie 2018

Sambata am fost sa-mi vad la treaba pentru a ‘nspea oara trupa mea preferata romaneasca. Am ajuns in Quantic pe la noua si ceva, m-am gasit acolo cu Vali, Victor & co. Dupa ce am facut o aprovizionare cu bere la o coada imensa, la intrare am constatat ca nu am bani de intrare si de viitoare beri, noroc cu Victor, betiv de nadejde’, si la bine, dar mai ales la bine :-) Cand am intrat, era plin ochi tot Quantic-ul … nu-mi amintesc de cand nu l-am mai vazut asa aglomerat. Ne-am asezat in spate, si am inceput sa ascultam reproducerea intergala a antologicului album “cu patratele”, a carui tema o avem desenata si la bar de pre vremea Fri Kultur, adica albumul Celelalte Cuvinte I, care incepuse deja.

Citeste articolul “Cugetari si Cuvinte”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Nesseria & The Dignity Complex in Quantic

•  

Sambata seara m-am vazut cu Ana si Sorin (fost cugetator scriitor) in Quantic. Stiind programul de la Something for The Core am ajuns fix inainte sa inceapa francezii de la Nesseria.

Ce au cantat ei mi-e greu sa descriu. Era acolo si progresiv, si death … si zbierete disperate de black … si grindcore si hardcore, toate amestecate intr-un cocktail de desfundat urechile. Si daca nivelul cerebral al muzicii era ridicat, asta a compensat nivelul tehnic al sunetului. Nu te mai intereseaza sa se auda ca in studio, ci sa traiesti intens momentul, sa te lasi purtat de directia muzicii. Chitarile au inundat urechile, tobele au atacat pulsul si rezultatul lor m-a lasat foarte surprins. Nivelul profunzimii adus de trupa asta a depasit asteptarile. E si greu de reprodus in scris. Merita nota maxima si merita ascultati ca tema pentru acasa.

Dupa o pauza de bere si povesti am trecut la repriza a doua, The Dignity Complex, niste brasoveni care au tinut adevarate incursiuni in profunzimea si flexibilitatea metalului progresiv.

M-am lasat dus de chitari si am meditat pe acordurile care au iesit din ele, completate de o voce instrument interesanta.

Si pentru ca nu aveam chef sa ne mai betivanim aiurea pana la ore tarzii, dupa asta ne-am luat talpasita, fiecare la casa lui.