Nu mai lungesc bla-bla-ul si trec la fapte. Cand am intrat in club, dupa ce am platit intrarea, mi s-a oferit un tricou cu logo-ul primei formatii care urma sa cante. L-am refuzat politicos, nu pentru ca nu-mi placea tricoul, ci pentru ca imi era prea mic. In jur de ora 20:00 au inceput sa cante baietii de la Deadeye Dick, formatie despre care nu auzisem. Cat au facut probele de sunet am remarcat – impreuna cu betivul de Ciciocle – tobarul, care batea foarte ok. Apoi mi-a sunat foarte bine intro-ul lor, care pe alocuri semana cu Meshuggah. Baietii au fost ajutati la voce de vocalul de la Proof, care a dat chiar bine si pe stilul lor. Cam 20 de minute au cantat un deathcore bun, dinamic si surprinzator de “proaspat” pentru scena din Romania. Lumea nu prea s-a agitat la ei, decat pe final, poate si pentru ca nu ii cunostea bine. Sper sa continue munca pe care o fac si sa le iasa ceva bun. Mi-a placut ideea lor de a-si promova imaginea prin oferirea tricourilor cadou.

Proof, a doua trupa a serii, au ajuns pe scena dupa vreo 10-15 minute de soundcheck si apoi si-au inceput show-ul. Pe ei i-am mai vazut si am mai scris chiar aici pe site. O trupa de hardcore cu ceva influente “metalice”, o muzica foarte dinamica si rapida. Baietii astia ies din tiparele trupelor romanesti prin faptul ca chiar se misca pe scena. Unul din chitaristi mai avea putin si cadea de pe scena daca s-ar fi agitat mai mult. Publicul a raspuns pe masura cu moshpit-uri, stage diving, circle pit-uri si tot ce se poate. La un moment dat m-am bagat si eu “la joc”, dar se pare ca sunt atat de fioros (Ciciocle a zis) incat sperii publicul hardcorist. Ca sa trag o linie, Proof sunt chiar buni si astept sa reuseasca sa scoata un album, desi stiu ca e greu pe plaiurile noastre manelistice.

Si apoi au fost Protest Urban. Am auzit de mult timp de ei, dar nu ii ascultasem. Daca pana la ei s-a cantat putin metal si ceva hardcore, baietii astia au trecut inapoi la metal. Un metal rapid si brutal, pe multe pasaje chiar sunand foarte grindcore. Daca in alte cazuri as fi tentat sa spun ca m-a impresionat unul sau altul din membrii trupei, la ei nu pot spune asta. Chitara, bass-ul, tobele, vocea, toate suna foarte foarte bine. Chiar imi pare rau ca nu i-am ascultat de mai demult si nu am incercat sa-i vad intr-un concert. La ei a fost maximul in ceea ce priveste miscarea publicului. Lumea a sarit de pe scena, s-a agitat la maxim, ceea ce demonstreaza clar ca trupa e buna.

Recitalul celor de la Protest Urban s-a dovedit atat de energic si de antrenant, incat publicul era complet extenuat la finalul sau. Poate ca asta e explicatia faptului ca, in momentul in care Dodiez au ucat pe scena, aproape jumatate de spectatori plecasera sau se retrasesera in bar sa-si traga rasuflarea. O alta explicatie ar fi ora tarzie la care a inceput recitalul, intarziat de soundcheck-urile trupelor precedente. In ceea ce ma priveste, situatia mi-a convenit de minune, pentru ca am profitat de spatiul rarefiat din fata scenei pentru a ma manifesta in voie. Sincer, nu mai tin minte mare lucru din ce se petrecea pe scena, fiind prea preocupat sa “moshesc” si sa alerg in circle pit. Dar banuiesc ca mi-a placut, pentru ca altfel m-as fi dedicat celeilalte activitati preferate, anume bautul berii. Din amintirile mele incetosate de aburii alcoolului, reiese ca baietii au cantat ceva metal-trash (conform lui Alex, consultantul pe teme de Dodiez al site-ului). Cert e ca finalul concertului m-a gasit rupt de oboseala, dar fericit. Nu credeam ca ma pot simti atat de bine la un concert de metal romanesc. Si pot spune cu mana pe inima ca metalul underground de la noi a recuperat mult in ultimii ani din decalajul fata de ce se canta “afara”. Astept cu nerabdare urmatorul eveniment de gen. Poate data viitoare voi fi mai lucid si voi sti mai multe amanunte la finalul show-ului.

Dupa un concert “serios”, cum a fost cel cu Paradise Lost, am zis sa merg ieri seara si la un concert mai “friendly”, Crize si Romeo Must Die (metalcore/hardcore Anglia). Pentru ca nu prea cunosc fani Crize (in general metalistii pe care ii stiu nu suporta trupele romanesti din noul val), am fost cu un sigur amic, fara treaba cu forumul de fata.

Concertul trebuia sa inceapa pe la 20:00, asa ca ne-am intalnit la 21:00 in fata la Fire, convinsi ca punctualitatea romaneasca va fi cea “traditionala”. Binenteles, concertul a inceput la 22:00, ceea ce nu m-a deranjat, ptr ca am avut timp sa ma trotilez. Primii au urcat pe scena “crizatii”. E a doua oara cand i-am vazut live, prima oara fiind in deschidere la Misery Index. Tin minte ca atunci nu prea mi-au placut, dar acum trebuie sa recunosc ca au sunat bine. Nu stiu ce cantau ei acum cativa ani, probabil nu-metal, dar sound-ul lor a evoluat foarte mult, inspre un metalcore mai brutal, mai spre deathcore, tinzand spre un sunet Misery Index/Despised Icon (nu ca as fi eu marele critic de metale grele). Interpretarea a fost destul de “curata”, sunetul foarte bun ptr un concert in Fire. Tot timpul s-a auzit o “coloana sonora” pe fundal, cu fel de fel de sample-uri, asigurand o omogenitate reusita a intregului concert. Nu pot sa insir aici piesele interpretate, pentru ca nu le cunosc, dar multe au sunat foarte bine. Singura chestie care m-a deranjat a fost unul din chitaristi, care mai baga “voce” din cand in cand. Spun “voce” pentru ca de fapt era un fel de growl, mai degraba guitat. Imi plac growl-urile, dar nu alea bagat fara sens, doar ca sa para piesa mai brutala.

Dupa o pauza (de bere) au urmat cei de la Romeo Must Die. Registrul muzical a fost aproximativ acelasi, dar s-a vazut imediat ca pe scena era o trupa din afara. Fara a excela la capitolul tehnica, purul entuziasm si energia degajata de membrii trupei s-a rasfrant asupra sound-ului, parand ca spre cei prezenti cobora de pe scena un zid de sunet, care te obliga pur si simplu sa dai din cap, daca nu chiar sa te arunci in mijlocul mosh pit-ului. Pacat de badigarzii de c***t ai Fire-ului, care au reusit (ca de fiecare data) sa strice cheful celor prezenti. Adica solistul cerea publicului sa faca wall of death, sau circle pit-uri, pentru ca in doua secunde sa apara in mijloc doi badigarzi care urlau spre spectatori sa se potoleasca. Cu toate astea cei din fata au fost destul de activi, s-a mosh-it, s-a facut crowd surf-ing, a fost frumos. Chiar si mie, care stateam in zona pensionarilor, in spate, imi venea de multe ori sa merg in fata sa ma bag in mijlocul evenimentelor.

In fine, sa n-o mai lungesc, a fost o seara reusita. Am facut poze cu Romeo Must Die, am vorbit cu unul din chitaristi (care e sudor, intr-un orasel de langa Londra) despre muzica, despre fotbal, despre romani etc. Am mai baut niste beri, mi-am luat un tricou si am ajuns multumit acasa. Dpdv bugetar, bilet+tricou+beri au facut un pic mai putin decat cheltuiala de la Paradise Lost. Dar m-am simtit de 5 ori mai bine. Concertele de club sunt mult mai tari decat astea de sala. Abia astept sa se mai organizeze vreun eveniment.