Dupa o lunga pauza de concerte am reusit sa prind o “gaura” de la munca si sa trag o fuga pana in Control. Cauza: un concert de hardcore/metal, cap de afis fiind brazilienii de la Confronto, la al doilea lor concert in Romania. Am facut jonctiunea cu ceilalti doi betivi la fata locului, plus alti doi betivi asociati, si ne-am cinstit cu cateva beri reci. Un punct minus pentru locatie a fost lipsa berii la draft. Am apucat sa beau o singura halba bere nefiltrata dupa care am fost informat ca nu mai exista bere la dozator. Nu-mi explic cum s-a terminat cata vreme in club erau vreo 40 de persoane. Dar probabil ca erau foarte insetate.

In fine, am platit taxa de intrare (10 ron) si am purces spre zona scenei. Primii care au spart caldura (ca nu pot zice gheata) au fost baietii de la Proof. Fara menajamente, cei 4 au tras un “pumn” hardcore in fata putinilor oameni prezenti. Ca sa folosesc niste termeni “elevati”, au cantat un straightforward in-your-face hardcore, fara subtilitati, fara “floricele”, si suficient de energic ca sa incalzeasca atmosfera dincolo de limita suportabila. Dovada erau valurile de sudoare care curgeau pe toti cei prezenti. Sunetul a fost bun, poate putin vocea cam in spate, dar asta nu m-a deranjat, pentru ca se auzeau foarte bine instrumentele. Mi-a placut in mod special cum se auzea bass-ul, un instrument de multe ori ignorat (pe nedrept) de sunetisti, dar care a sunat exact asa cum trebuie (Sick Of It All style, cum a remarcat ursu). Baietii mi s-au parut foarte relaxati, stapani pe instrumente. S-a vazut asta clar cand a picat la un moment dat lumina (complet) dar nu s-a auzit nici-un “sughit”, piesa a curs normal, fara vreo sincopa. Pentru mine, momentul culminant al recitalului Proof a fost cover-ul dupa piesa Pride de la Madball, la care Ursu (intr-un acces de entuziasm) a facut backing vocals la microfonul basistului. In fine, a fost deschiderea perfecta pentru un concert de gen.

Dupa o pauza de hidratare de vreo 2 beri, si dupa o scurta raita la sectiune de merchandise, au urmat show-ul brazilienilor de la Confronto. Baietii se afla la a doua vizita in Romania, dupa ce in 2007 au deschis in Suburbia concertul celor de la Misery Index. Spre rusinea mea, desi prezent la acel eveniment, uitasem complet ca au cantat si brazilienii. Asta desi aveam tricou cu ei si stiam ca ii vazusem in concert in Bucuresti. In fine, revenind, ca la orice alt show in care sunt invitate trupe romanesti si straine, s-a auzit/vazut imediat faptul ca baietii sunt din afara Romaniei. Nu stiu ce se intampla cu trupele noastre, ce le lipseste, poate ca nu au mancat destule cereale dimineata cand erau mici, sau au chiulit la orele de sport din tara, dar imediat se simte cand urca strainii pe scena. Poate e pedala dubla mai prezenta, poate chitara suna mai “plin”, sunt mai multe acorduri, nu stiu, dar am aceeasi senzatie de fiecare data. Ma rog, sa revin la Confronto, trupa canta un fel de hardcore-metal, cu un sound ce aduce pe alocuri a metalcore, dar si cu multe pasaje de thrash. Dar totusi, soundul hardcore mi s-a parut cel mai evident. Probabil acest lucru se datoreaza mesajului social promovat de trupa, mesaj ce se regaseste la majoritatea trupelor braziliene. Publicul a reactionat imediat la sound-ul energic, incingand un mini-moshpit in fata scenei, dar majoritatea a stat totusi retrasa, in ciuda semnelor solistului care incerca sa “instige” oamenii la activitati anti-sociale. Probabil ca si caldura a avut un cuvant greu de spus. Cu toate astea, brazilienii au fost multumiti de reactia spectatorilor, tinand sa multumeasca celor prezenti aproape dupa fiecare piesa.

Dupa aproximativ o ora, s-a incheiat si recitalul Confronto. A urmat o pauza lunga, udata din belsug cu bere. Profitand ca brazilienii nu se indurau sa plece, i-am rugat sa acorde un interviu pentru site-ul treibetivi, baietii acceptand imediat. Prin urmare, timp de 22 de minute, rabdatori, Felipe Chehuan (vocalul) si Felipe Ribeiro (tobarul) au raspuns intrebarilor noastre. Intre timp incepuse show-ul Deathdrive, din care am pierdut destul de mult. Dupa ce am revenit in fata scenei, am observat cu stupoare ca publicul nu plecase acasa (cum se intampla de obicei cand se apropie ora ultimului metrou). Mai mult, pastrase suficienta energie pentru a-si face de cap pe acordurile groove metal ale ex-dodiezilor. Despre muzica nu prea pot spune multe, eram incredibil de obosit si deja consumul ridicat de sirop de malt si hamei isi facea efectul. Adica dadusem in amorteala si surzenie partiala. Stiu doar ca dupa ce s-a terminat concertul am reusit cumva sa mai beau 3/4 de bere dupa care am taiat-o spre casa, sa ma odihnesc pentru o noua zi de sclavageala.

Una peste alta a fost un concert reusit. Sunetul a fost ok, locatia bunicica, dar fi fost totusi bun un aer conditionat si o rezerva mai mare de bere la draft. Oricum, m-am simtit grozav, mai ales tinand cont ca am ajuns sa vad un concert la 4-5 luni. Sau poate tocmai de-aia. Acum nu mai ramane decat sa ma relaxez 3 saptamani pana la masacrul de la Brutal Assault.

Czech Republic, here we come!

Ca de obicei la noi, concertul a inceput cam cu o ora intarziere. De fapt, nici n-ar mai trebui sa scriu chestia asta, ca e la ordinea zilei. Dupa ce am salutat lumea prezenta in sala si m-am informat cu privire la marfa de acolo (mama, ce limbaj!), mi-am luat o bere si am asteptat cumintel sa inceapa spectacolul.

Primii au fost Proof. Obisnuiti deja cu faptul ca mereu canta in deschiderea concertelor, baietii au incercat si de data asta sa puna lumea in miscare. Din pacate, nu prea au avut cu cine, pentru ca “pustii” din fata sunt prea plictisiti de concerte, desi pe net se plang ca nu au parte de ele. Sa trec si peste asta, prestatia celor de la Proof mi s-a parut mai slaba decat in trecut. La inceput au avut si ceva probleme cu sunetul, vocea auzindu-se cu mult mai tare decat instrumentele. Dar instrumentele au fost alea care le-au dat de furca baietilor. Probabil din cauza oboselii sau a unor alte motive, de cateva ori in timpul concertului tobarul s-a cam pierdut si era pe alt ritm decat chitaristul si bassistul. Bineinteles ca pana la final s-a reglat totul, dar deja au ceva experienta si nu ma asteptam la asta…

Urmatorii au fost Deathdrive, cam in contrast cu ce s-a cantat in restul serii. Ei sunt mai mult metal decat hardcore, dar asta nu a fost o problema. Spre surprinderea mea, au avut ceva lume animata in fata si chiar spre sfarsit a iesit un circle pit foarte ok. La capitolul prestatie pe scena, le-as da o nota destul de mare. Se cunoaste ca au experienta si se aude de la o posta sunetul mult mai legat decat al celor de la Proof – de exemplu. Cu cat lumea vine mai des si ii aude mai bine, cu atat am impresia ca show-urile lor cresc in valoare.

Si-apoi au urmat “strainii”.. Au urcat pe scena The Setup, trupa de care nu mai auzisem pana acum. De la prima piesa au pus publicul in miscare si asta a fost un semn bun. Deja la a doua piesa eram si eu in mijlocul multimii, iar pana la final a fost intr-adevar incalzirea generala pentru ce urma sa vina… Hardcoristii belgieni au dat foarte bine pe scena, au fost plini de energie si au stiut sa miste publicul. Din muzica sincer n-am prea inteles nimic si nu pentru ca nu ma duce mintea, ci pentru ca am fost mai mult concentrat sa ma feresc de coate si sa sar in fata scenei. Ce pot spune mai mult e ca mai vreau sa-i mai vad.

Born From Pain sunt deja la a treia prezenta in Romania si, cum spuneau si ei, au fost mereu bine primiti si multumiti de publicul de la noi. Nici pe ei nu prea i-am ascultat, dar stiam ca sunt foarte energici si ma asteptam sa iasa ceva tare. Insa nu ma asteptam sa vad ploaia de oameni care a fost. Oricine avea putin curaj se urca pe scena si sarea in public. Aproape ca nu ma mai tineau mainile sa-i car pe sus pe cei care faceau stage diving. Si pe langa pustanii de 50-60 de kile mai prindeam si cate un “purcel” de 80-90 de kile pe care abia puteam sa-l tinem cu totii. Dar ce conteaza din moment ce toata lumea se simte bine? Ce conteaza ca te mai impiedici la un circle pit si trec zece oameni peste tine? Ce conteaza ca iti pierzi adidasii si sari intr-un picior de parca nimic nu s-a intamplat? Ce conteaza ca nu mai ai sapca pe cap si o gasesti apoi plina de urme de talpi? Pana la urma asta e esenta hardcore-ului. Si Born From Pain au stiut foarte bine sa ne faca sa simtim chestiile astea. De mult n-am mai prins un asa show si ma bucur enorm ca am fost acolo printre prieteni. la fel ca si la The Setup, nu prea am fost atent la muzica, pentru ca ma simteam bine doar auzind vocea si ritmurile. Am inteles si am fost de acord si cu “speech-urile” vocalului dintre piese, cand ne-a zis despre “pace” si despre razboaiele in care suntem bagati fara sa fim intrebati, despre libertate, despre ceea ce inseamna sa fii liber. Am fost de acord cu indemnul de a nu baga in seama politica si politicienii, un mesaj care se potriveste la fix cu vremurile pe care le traim, cand la TV e plin de circul psd-pnl-pdl…

Insa cel mai important aseara a fost faptul ca am vazut atmosfera tipica unui concert de hardcore. Prietenii vechi se imbratisau, stateau la vorbe si apoi sareau impreuna in pit. Printre ei, Vlad din Tecuci (aka Reikoon), Gebaila, Cicerone, Piticu’, Leul si alte nume celebre din vremurile bune ale tineretilor noastre. Sa tot fie concerte din astea!

Sorin: pe langa faptul ca la concert urmau sa asiste doar doi betivi (al teilea gasind o scuza emo ca sa nu vina) era cat pe ce sa nu mai ajungem nici noi, din cauza unei pardalnice dureri de masea ce il chinuia pe Urs. Noroc cu sufletul milos care a inventat medicamentul minune Aulin. Chiar si asa, Ursul a fost nevoi sa se trateze toata seara cu suculetz, motiv pentru care observatiile lui sunt mai lucide decat ale mele, filtrate prin aburii alcoolului.

Dwarf Planet e o trupa noua pentru mine. Nu stiam la ce sa ma astept, dar la prima piesa am ramas placut surprins de ceea ce auzeam. Un deathcore modern, dinamic, cu o voce a lui Fane (care mai canta si pe la MG42) foarte buna. A doua piesa a venit si cu a doua voce, a bassistului, care la inceput mi s-a parut ca nu intra bine in “decor”, dar la urmatoarele piese s-a lipit mai bine de ceea ce vor baietii sa ne arate. Cu cat treceau de la o piesa la alta mi-am dat seama ca aud pentru prima oara o trupa de metal din Romania care incearca si altceva decat ceea ce impun tiparele. Partile experimentale, cu ceva solo-uri bine lucrate si plasate, vocea a doua, clara si ritmul sincopat al tobelor sunt semne clare ca se intampla ceva bun cu aparitia acestei formatii pe scena metal de la noi. Sper ca trupa sa continue si sa mai auzim de ei in viitor.

Sorin: Nu stiam la ce sa ma astept cand a inceput recitalul Dwarf Planet (dupa un sound check fara sfarsit). Prima piesa mi s-a parut ok, un stil apropat de deathcore. Dar cand pe a doua piesa a inceput si chitaristul sa bage parti clean, pe refren, am avut impresia ca toata treaba se transforma intr-o smecherie metalcore. Din fericire m-am inselat, am asistat la o prestatie foarte ok, cu radacini in deathcore fara a cadea insa in banalitate (=copy/paste). M-au bucurat mult pasajele experimentale. Din partea mea, la cat mai multe… Astept viitoarele prestatii pentru a-mi forma o parere mai clara.

A urmat apoi o veche cunostinta de-a mea, un prieten din Vaslui, Moloh. Aici s-a produs o ruptura atat de mare ca deja toata lumea se intreba “metal nights?”. Moloh al nostru ne-a prezentat o mostra de breakcore/hardcore rave/techno hardcore care, spre surprinderea mea, nu a adus huiduieli sau injuraturi. La inceput toata lumea a fost putin mirata de ce se auzea de pe scena, dar cu trecerea timpului au inceput sa se miste si sa reactioneze la ritmurile impuse de laptopul de pe scena. Eram convins ca “muzica” asta ar fi buna pentru alt gen de cluburi, dar, la cat de incuiati sunt multi din cei care le frecventeaza, cred ca a fost bine ca Moloh a testat si pe metalisti. Cu siguranta nu a avut nimic de pierdut si poate chiar a castigat cativa curiosi care se vor aventura sa-l asculte si sa-l inteleaga.

Sorin: Habar nu aveam ce inseamna breakcore cad a urcat Moloh pe scena. Ursu’ imi zisese de ceva gen Horse the Band, ceea ce imi daduse sperante. Ceea ce am auzit, insa, nu a avut nici o legatura cu trupa sus-mentionata. Totusi, nceputul prestatiei a fost ok, cu niste sample-uri vesele, gen desene animate, care mi-au amintit de Fantomas. Ceea ce a urmat a dus repede la risipirea entuziasmului: un fel de rave combinat cu drum’n bass, asezonat cu rafale de lumina de la un nenorocit de stroboscop ce mi-a asasinat cateva milioane de neuroni si celule nervoase din nervul optic. Moloh, in sine, e foarte simpatic. A facut show pe scena, stage diving, a instigat publicul, a dansat, a stat in cap etc. Dar actul artistic Moloh e departe de mine, desi am ascultat some weird shit la viata mea. Probabil s-a facut o asociere in mintea mea intre muzica lui Moloh si muzica house, care pe mine ma streseaza nespus. Cat despre faptul a spectatorii au asistat cu rabdare la tot recitalul, n-au huiduit si chiar au aplaudat, probabil se datoreaza mult si faptului ca mai  toata lumea il stie pe Moloh de la n concerte si evenimente.

Proof nu prea mai au nevoie de vreo prezentare la noi pe “site”. Am fost la cateva concerte ale lor si nu ne-am schimbat prea mult parerea nici de data asta. Intr-o formula noua, cu un nou bassist, hardcoristii bucuresteni au pus publicul in miscare, au dinamizat toata sala, chiar si pe cei care n-au baut alcool (eu!). Pur si simplu, muzica celor de la Proof nu e o muzica pe care sa stai sa o asculti, e atat de ritmata si de dinamica incat abia te abtii sa nu te bagi in moshpit sau sa nu incerci sa sari de pe scena. Cu cat trece timpul si ii vad la mai multe concerte imi dau seama ca experienta inseamna mult pentru orice formatie. Sa o tina tot asa si poate o sa avem si noi un nume in hardcore care sa ajunga pe scenele festivalurilor straine.

Sorin: Nu prea am ce sa zic despre Proof. Pur si simplu hardcore. Pe timpul recitalului am fost prea ocupat sa bag in mine bere si sa socializez cu oamenii, in special cu Tase, cel de-al patrulea betiv (onorific!), care venise gata magnetizat si a facut show apoi pe toata durata serii.

Despre Avatar o sa ne spuna Sorin, cand o sa ajunga pe net si o sa aiba chef de asa ceva… a promis!

Sorin: Pe Avatar ii mai vazusem o singura data live, in deschidere la Sepultura, si mi s-au parut o super trupa in concert. Asa ca aveam mari asteptari cand am auzit ca o sa vina in LMC. Pentru ei am facut marele efort de a ma baga in fatza, cu berea in mana, pentru a da si eu din cap. Din pacate pentru aceasta recenzie, imi cam disparuse si ultima farama de luciditate, asa ca nu va pot spune absolut nimc despre tehnica trupe, despre stilul abordat, setlist sau mai stiu eu ce. Pot sa va spun un singur lucru: AU RUPT! Pure Fuckin’ Death Metal, vorba unui tricou al amicului Tase. Avatar au intrat la fix, dupa o trupa de hardcore, pentru a-mi aminti inca o data cat de mult imi place death metalul. Cred ca daca nu ar fi fost contrastul atat de puternic, nu ar fi avut acelasi efect asupra mea. Cu toate astea, la final vocalul Avatar nu era foarte multumit de concert. Nu mi-am dat seama daca se referea la prestatia trupei, sau reactia publicului, sau ambele la un loc. A fost incantat insa sa auda ca macar mie mi-a mers la inima. Oricum, alaturi de Dead Eye Dick, Avatar este trupa mea favorita live (chiar daca, repet, i-am vazut doar de doua ori). Apropo de Dead Eye Dick, la concert ne-am intalnit cu chitaristul trupei, care a declarat (in exclusivitate pentru treibetivi :P ) ca trupa a ramas fara solist si ca momenan viitorul e incert. Le-am propus sa-l “imprumute” pe Fane, ca acolo unde merg 5 trupe, merge si a 6-a (banc). Oricum, ar fi pacat ca drumul DED sa se opreasca aici. Le doresc succesuri in continuare.

Dupa aproape 3 ani am ajuns sa-i vad din nou si pe Implant Pentru Refuz. Ultimul lor album nu m-a incantat cu nimic, nu gasisem nimic nou in el si eram dezamagit. Am vazut recent ca si-au luat un al doilea chitarist si au schimbat bassistul, iar pe afisul evenimentului erau trecuti ca “modern metal”. Asteptam cu nerabdare sa aud cum suna si daca au ceva nou. Primul lucru pe care l-am observat la ei a fost ca acum canta mai metalic, cu o gama sau doua mai jos, cu efectele mai “strong” si au renuntat partial la partile de “voce plangacioasa” (cum ii spun eu) ale lui Pupilu. Asta nu inseamna ca au renuntat si la el; nu, el e in continuare in formatie si foloseste mai mult vocea lui “suparata” alternata cu cateva parti melodioase la unele piese unde chiar nu se putea schimba. Multe din piesele vechi au fost refacute pe noul stil al lor, care suna putin mai in pas cu ceea ce se intampla “pe la altii”. Insa asta nu e neaparat un motiv de lauda, pentru ca pana la urma riffurile sunt aceleasi, ritmurile sunt neschimbate. Apoi a venit momentul care m-a dezamagit cel mai tare: au facut cover la Rage Against The Machine, piesele “Bullet in the head” si “Killing in the name”. A fost un mix intre aceste doua piese, dar care m-a cam zgariat pe timpane. Ma asteptam de la ei, cu experienta pe care o au, sa sune mai apropiat de piesele originale. Nu pot spune ca nu au avut un show bun. Dimpotriva, publicul a fost super incantat de muzica lor si a fost la inaltime. Am vazut si stage diving, am vazut si circle pit si mosheala cat cuprinde, ceea ce e un semn bun, dar as vrea sa aud de la IPR chestii noi, inovatii…

Sorin: Cand au urcat pe scena IPR chiar ca mi se cam taiase filmul. La fel ca Ursu’, nu-i mai vazusem de ani de zile. Dar mie mi s-a parut ca suna la fel ca inainte. Poate ca am eu urechile infundate si nu am sesizat gamele alea mai joase. In schimb, spre deosebire de Urs, mie mi-au placut cover-urile RATM. Cel mai mult mi-au placut, insa, In Interior si Rezist, piese pe care le ascultam la greu “in tinerete”. Mi-au placut suficient de mult ca sa-l sun pe un prieten care dormea linistit si sa-l oblig sa le asculte. Dupa care i-am inchis politicos telefonul in nas.

Si apoi am crezut ca totul s-a terminat, desi Sorin imi spusese ca dupa IPR mai e o trupa… Si asa a si fost, desi mai mult de jumatate din public deja plecase. Insideout au urcat pe scena cu doi vocali, fara bassist si cu un sampler, ceea ce n-am mai vazut de multa vreme intr-un club de metal. Am stat si am ascultat doar doua piese la ei, asa ca parerea mea poate fi considerata concludenta. Mi s-au parut ca practica un metalcore destul de banal, cu nimic special. Ma asteptam ca, avand doua chitari, sa fie si niste solouri, dar m-am inselat… Apoi m-am plictisit si am hotarat sa plec acasa.

Asa ca “Bucharest Metal Nights 7″ a fost o seara reusita in general, doar ca poate ar trebui sa isi schimbe numele in altceva, pentru ca sigur n-a fost o seara doar de metal.

Sorin: Dupa IPR mi-am mai luat o bere, din inertie, dar n-am mai fost in stare sa o beau. Eram rupt asa ca i-am facut semn Ursului sa o luam din loc. Habar n-am ce trupa era pe scena sau ce canta, eram aproape orb si surd. Am ajuns acasa, am luat o aspirina si m-am culcat. Dar, per total, pot spune ca a fost o seara buna. Mi-a placut faptul ca au fost invitate trupe cu stiluri diferite. Cata vreme muzica e de calitate, nu are importanta din ce arie a metalului sau core-ului provine. Astept editia urmatoare. Pana atunci, sper sa ajung la concertul Quo Vadis, tot in LMC. E un show care nu trebuie ratat de nici un metalist trv sau non-trv.

Nu mai lungesc bla-bla-ul si trec la fapte. Cand am intrat in club, dupa ce am platit intrarea, mi s-a oferit un tricou cu logo-ul primei formatii care urma sa cante. L-am refuzat politicos, nu pentru ca nu-mi placea tricoul, ci pentru ca imi era prea mic. In jur de ora 20:00 au inceput sa cante baietii de la Deadeye Dick, formatie despre care nu auzisem. Cat au facut probele de sunet am remarcat – impreuna cu betivul de Ciciocle – tobarul, care batea foarte ok. Apoi mi-a sunat foarte bine intro-ul lor, care pe alocuri semana cu Meshuggah. Baietii au fost ajutati la voce de vocalul de la Proof, care a dat chiar bine si pe stilul lor. Cam 20 de minute au cantat un deathcore bun, dinamic si surprinzator de “proaspat” pentru scena din Romania. Lumea nu prea s-a agitat la ei, decat pe final, poate si pentru ca nu ii cunostea bine. Sper sa continue munca pe care o fac si sa le iasa ceva bun. Mi-a placut ideea lor de a-si promova imaginea prin oferirea tricourilor cadou.

Proof, a doua trupa a serii, au ajuns pe scena dupa vreo 10-15 minute de soundcheck si apoi si-au inceput show-ul. Pe ei i-am mai vazut si am mai scris chiar aici pe site. O trupa de hardcore cu ceva influente “metalice”, o muzica foarte dinamica si rapida. Baietii astia ies din tiparele trupelor romanesti prin faptul ca chiar se misca pe scena. Unul din chitaristi mai avea putin si cadea de pe scena daca s-ar fi agitat mai mult. Publicul a raspuns pe masura cu moshpit-uri, stage diving, circle pit-uri si tot ce se poate. La un moment dat m-am bagat si eu “la joc”, dar se pare ca sunt atat de fioros (Ciciocle a zis) incat sperii publicul hardcorist. Ca sa trag o linie, Proof sunt chiar buni si astept sa reuseasca sa scoata un album, desi stiu ca e greu pe plaiurile noastre manelistice.

Si apoi au fost Protest Urban. Am auzit de mult timp de ei, dar nu ii ascultasem. Daca pana la ei s-a cantat putin metal si ceva hardcore, baietii astia au trecut inapoi la metal. Un metal rapid si brutal, pe multe pasaje chiar sunand foarte grindcore. Daca in alte cazuri as fi tentat sa spun ca m-a impresionat unul sau altul din membrii trupei, la ei nu pot spune asta. Chitara, bass-ul, tobele, vocea, toate suna foarte foarte bine. Chiar imi pare rau ca nu i-am ascultat de mai demult si nu am incercat sa-i vad intr-un concert. La ei a fost maximul in ceea ce priveste miscarea publicului. Lumea a sarit de pe scena, s-a agitat la maxim, ceea ce demonstreaza clar ca trupa e buna.

Recitalul celor de la Protest Urban s-a dovedit atat de energic si de antrenant, incat publicul era complet extenuat la finalul sau. Poate ca asta e explicatia faptului ca, in momentul in care Dodiez au ucat pe scena, aproape jumatate de spectatori plecasera sau se retrasesera in bar sa-si traga rasuflarea. O alta explicatie ar fi ora tarzie la care a inceput recitalul, intarziat de soundcheck-urile trupelor precedente. In ceea ce ma priveste, situatia mi-a convenit de minune, pentru ca am profitat de spatiul rarefiat din fata scenei pentru a ma manifesta in voie. Sincer, nu mai tin minte mare lucru din ce se petrecea pe scena, fiind prea preocupat sa “moshesc” si sa alerg in circle pit. Dar banuiesc ca mi-a placut, pentru ca altfel m-as fi dedicat celeilalte activitati preferate, anume bautul berii. Din amintirile mele incetosate de aburii alcoolului, reiese ca baietii au cantat ceva metal-trash (conform lui Alex, consultantul pe teme de Dodiez al site-ului). Cert e ca finalul concertului m-a gasit rupt de oboseala, dar fericit. Nu credeam ca ma pot simti atat de bine la un concert de metal romanesc. Si pot spune cu mana pe inima ca metalul underground de la noi a recuperat mult in ultimii ani din decalajul fata de ce se canta “afara”. Astept cu nerabdare urmatorul eveniment de gen. Poate data viitoare voi fi mai lucid si voi sti mai multe amanunte la finalul show-ului.

Si asa am ajuns joi seara, pe la 20:30 in Fire. Pentru inceput am stat pe afara, pentru ca jos, unde e scena, nu era deschis. Tase deja daduse verdictul: daca incepe la 10 e bine. Pe la 21:00 s-a dat drumul in sala si am coborat sa bem o bere in asteptarea concertului. S-au adunat cam 50-60 de oameni, dupa care…

In jur de 22:00 au urcat pe scena baietii de la Proof, o formatie de care auzisem, dar pe care nu o ascultasem.
Un hardcore destul de curat, cu ceva influente de metal. Trupa suna bine, pe unele pasaje semanand cu Terror, Madball sau Atreyu, dar in mare e ceva bun pentru scena noastra. Chiar cred ca e printre putinele trupe romanesti adevarate de hardcore. Publicul din fata scenei s-a agitat cat de cat, avand in vedere ca duminica fusese festivalul de hardcore “Noisefun” si isi pierdusera energia acolo. Astept sa-i mai vad in viitor, sa le vad evolutia.

La 15-20 de minute dupa ce au terminat cei de la Proof, dupa ce si-au facut soundcheck-ul, au inceput sa cante Smut, trupa de hardcore din Macedonia. De la primele piese mi-am dat seama (si Tase) ca baietii astia suna mult mai bine decat multe trupe din Romania. Canta ceva in genul Hatebreed, dar au trecut in timpul concertului prin multe faze metalcore. Vocea e mai spre growl-urile de metal, iar pe unele pasaje a fost clara, melodioasa. Din pacate nimeni din sala nu ii ascultase inainte si putini s-au bagat la “dans”, preferand sa stea si sa ii asculte. Pe final au avut un cover Hatebreed (imi scapa numele piesei), care a mai animat putin lumea.

Apoi au urmat Guerrillas, cei care isi promoveaza nou lansatul album, “Guerrilla Spirit”. I-am mai vazut live acum 2-3 ani in Underworld, in deschidere la IPR. Am scris atunci despre ei si am spus ca sunt o combinatie de thrash/core, ceva in gen Soulfly. Ei se prezinta, insa, ca fiind o trupa de hardcore. Din pacate pentru ei, avand in deschidere trupe (mult mai) de hardcore, publicul prezent nu s-a implicat aproape deloc, nefiind pe “felie” cu cei din sala. Ma asteptam sa se fi schimbat ceva in muzica lor de la ultima auditie, insa nu am observat deloc lucrul acesta. Muzica lor e ritmata, cu multa forta, insa lipseste originalitatea. In schimb pot spune ca au investit ceva bani pentru a-si promova albumul, desi doar prin concerte nu cred ca o sa reuseasca prea multe. Mi-a parut bine ca nu s-au descurajat si la urma au multumit tuturor care au fost prezenti si si-au exprimat dorinta de a mai veni in Bucuresti, dar sa prinda o sala plina. Asta le doresc si eu si multa bafta cu albumul.

Pe final trebuie sa trag si o mica concluzie. Organizarea a fost, ca de multe ori in Fire, cam la pamant. Concertul era anuntat la 21:00, dar a inceput la 22:00. Sunetul a fost cam varza. Daca stateai mai in spate se auzea vocea foarte tare, in schimb daca mergeai in fata nu se auzea aproape deloc. Apoi m-a deranjat mult faptul ca in deschiderea unei trupe de metal (chiar daca ei spun ca-s hardcore) au cantat doua trupe de hardcore. Era clar ca publicul o sa stea ca la spectacol la ei. Si nu in ultimul rand, nu am inteles ce cautau cei cativa cocalari veniti o parte imbracati in trening si o parte la costum/camasa. Daca nu era Tase sa ma potoleasca, cred ca ii lipeam de pereti pe acolo, cu riscul de a fi dat afara in forta. Si astea fiind spuse, dragii mei, la mai mare… si la mai multa originalitate trupelor romanesti!!!