De data asta nu a mai fost vorba de durere de urechi cauzata de sunetul prost, ci pur si simplu imi tiuie urechile dupa concert.
Sa va spun sincer, nu cred ca as fi mers la concertul de duminica seara daca nu as fi aflat ca un prieten de-al nostru, cunoscut prin alte medii decat cele concertistice, e noul chitarist Deathdrive si urmeaza sa cante in deschidere. Si cum nu era sa dau aproape juma’ de milion pe un bilet  ca sa vad doar o juma’ de ora de concert, m-am ales cu o seara hardcore.

Dupa ce ne-am grupat, am facut gestul cu scosul banilor din buzunar si ne-am ales cu cate o bratara, am intrat, cam pe la 7 jumate in sala de concert a clubului Wings.  Era aproape gol, asa ca a mai durat inca vreun sfert de ora pana au inceput sa cante Deathdrive. Partea buna, in Wings, este ca au bagat bere la 0.5 (Tuborg si Holsten), asa ca macar acum stim pentru ce dam cate 6 lei.

Asa, ziceam de Deathdrive. Primele trei piese au fost cantate cu vechiul chitarist- Sheriff- iar una dintre ele l-a avut ca invitat, drept vocalist, pe Cata de la Coma. Nu i-am mai vazut live de mai bine de un an, cand am fost impresionat de atitudinea pe care au avut-o, si nici acum nu au dezamagit. In ciuda faptului ca in sala nu erau mai mult de cateva zeci de persoane, dispersate, si in mare parte catre barul din spate, oamenii si-au facut treaba bine, cu energie si pasiune, incercand pe alocuri sa arunce niste scantei de agitatie prin public, fara prea mare succes.

Dupa trei piese, Sheriff i-a predat stafeta lui Ingy (Catalin Ingeaua), care a cantat ultimele patru piese ale recitalului. Cum, dupa spusele lui, nu avea decat vreo 4 repetitii cu trupa, si inainte de asta cam era colbul de un deget pe chitara lui, se vedea pe fata lui ca e cam ingrijorat. Dar si-a intrat bine in rol, si cu exceptia unei greseli la un moment dat (nu, n-a sesizat-o niciunul dintre noi, ni s-a sugerat), a servit destul de bine riffurile de groove metal. Noi ii uram succes lui si intregii trupe. Pacat ca au fost primii si atmosfera in sala a fost inexistenta.

A urmat o pauza de bere si discutii, dupa care a inceput a doua trupa, una din Cehia (edit: sunt din Elvetia, de fapt), din cate am inteles – pe numele ei Moriggu. Deja in sala incepeau sa intre tot mai multi oameni, dar toti se inghesuiau catre partea din spate, in fata fiind pustiu. Oricum nici nu a fost rost de agitatie. Trupa in cauza a cantat un fel de metalcore, cu parti melodic death (asta din ce am putut sa-mi dau seama), dar nimic de scos ochii. Muzica lor a fost, practic, de duzina, cu un sunet generic, pe care il auzi cam pe la toate deschiderile de concerte metal. Inca o dovada ca scena e suprasaturata.

Dupa momentul asta, si inca o pauza de alimentare, au urcat pe scena Undivided – conationali cu Pro-Pain. Nici de trupa asta nu am auzit vreodata, dar m-au facut sa ciulesc urechile, in momentul in care au inceput. Dupa lalaiala trupei precedente, baietii astia au inceput cu un hardcore clasic, mai apropiat de radacinile genului- de punk, decat de metal, iar ritmurile lor alerte au pus destul de repede lumea in miscare- ma rog, o parte din lume. S-a incins destul de repede un circle pit, putin pogo si cateva incercari de crowd surfing, destul de esuate tinand cont ca marea parte a publicului inca mai facea baricade in fata usii din spate. Au cantat, presupun, vreo 40 de minute, destul de antrenante, care ne-au mai bagat putin in atmosfera de concert.

Si a sosit si ora 21.30(~45), cand au urmat la aparat Pro-Pain, care au incheiat seara, cu o ora jumate de hardcore, cu destula garnitura metal. Nu sunt un fan declarat al trupei, nici macar al stilului abordat, deci nu o sa intru in detalii prea mari despre muzica lor in sine sau despre setlist. Au cantat cam o ora jumate, intr-o sala in care, desi nu gemea de plina ce era, se stransesera, totusi, peste 100 de persoane, pe undeva pe la 150. In general publicul a fost apatic, cu exceptia celor aproximativ 15 din fata, care sareau, se impingeau, cateodata mai faceau cate un circle pit si, evident, mai luau si cateva cazaturi.

Pro-Pain au cantat conform “exigentelor” stilului, adica in forta, energic, fara prea multe subtilitati, cu volumul dat catre pragul superior. Se vede ca trupa dadea tot ce avea, pe scena, camasa vocalului intrand serios “la apa” pe masura ce se derulau piesele. Spuneam ca publicul n-a debordat de entuziasm, cu exceptia catorva din fata scenei, in rest, in cea mai mare parte a salii, era destul de rara si cate o mana ridicata.

Personal, concertul mi s-a parut, calitativ, cam prin zona medie, nici nu m-a dezamagit, nici nu m-a impresionat in vreun fel.

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate!

Au urmat, dupa 15-20 de minute de pauza, si DeathDrive. A fost pentru prima oara cand au cantat pe scena sub acest nume si lumea care ii cunostea deja astepta sa auda cum suna trupa. Din punctul de vedere al sunetului s-a stat mult mai bine. Vocea s-a auzit bine, chitarile la fel. Din punct de vedere al muzicii, baietii s-au schimbat putin, au mai multe parti melodice, solo-uri de chitara si parca atitudinea e una mult mai degajata. Daca stau sa ma gandesc, e si normal, dupa atatia ani de cand canta. Din pacate, cum se intampla pe la noi, publicul a fost jalnic. Toti stateau cu cate o bere in mana si se uitau contemplativ la scena. Urasc atitudinea asta la noi, la romani. In orice tara mai civilizata, la o trupa ca DeathDrive ar fi iesit un moshpit pe cinste, dar asta e alta poveste… Ii asteptam pe baieti cu lansarea albumului.

Apoi iarasi pauza de vreo 20-30 de minute.. Lumea s-a agitat pe scena, s-a facut soundcheck si au urcat in fata publicului mandrii nord-californieni de la Vengince. Nu auzisem de ei pana in ziua concertului, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Din primul moment s-a vazut ca sunt de pe alta planeta, din atitudinea lor, din energia pe care au emanat-o cand au urcat pe scena. Daaaaaar, din nou, sunetistii si-au facut “treaba”. Vocile, ba se auzeau, ba nu. Chitarile erau ba prea incet, ba rupeau boxele. Ce sa mai, asa ceva n-am mai auzit in viata mea. Era ca si cum m-as fi dus eu la mixer si as fi inceput sa ma joc pe acolo. De fapt, cred ca as fi facut treaba mult mai buna. Ce-am inteles din ce-au cantat americanii a fost un deathcore destul de ok, foarte bun pentru mosheala, dar din pacate mai mult nu va pot spune.

Si sa trecem si la headlinerii serii… nu inainte de a va spune ca Drone nu au mai ajuns sa cante din cauza unor probleme cu vizele. Asa, cum spuneam, sa trecem la Pro-Pain. Inca de cand am intrat in sala i-am vazut pe vocal si pe chitarist la standul cu tricouri, erau putin “atinsi” de vaporii alcoolului. Dupa ce am asteptat o ora, intr-un final au ajuns si ei pe scena si au inceput sa dea din chitari. Mai mult nici nu pot spune, pentru ca sunetul era atat de tare si de distorsionat, ca nu prea realizai daca chestiile alea care se auzeau din boxe erau riff-uri sau drujbe. Vocea, din nou execrabil, chitarile gajaite.. Nu am mai rezistat si pe la a sasea piesa m-am deplasat spre casa.

Si daca asta ar fi fost totul as fi zis ca poate s-a intamplat. Dupa ce a fost anuntat pompos pe metalhead.ro ca LMC revine intr-o noua forma, am zis ca e un semn bun. Dar, baieti, trei desene pe pereti, zece spoturi si o scena mai colorata nu inseamna schimbare. Budele au ramas aceleasi jeguri, cu pisoare facute pentru baschetbalisti. Paza a fost de doi lei. Se putea intra lejer cu obiecte contondente si chiar cu arme, daca cineva ar fi vrut. Ma gandeam si eu ca daca tot fac relansarea clubului, o sa gasesc mai multe tipuri de bere. Din pacate nu, tot cu alea trei dinainte au ramas. Si ca sa pun capac peste toate, de data asta nu din cauza organizarii, in pauza dintre Vengince si Pro-Pain, intrand inapoi in club, am fost primit cu un “sieg heil” tipat la unison de cativa “schinhezi”, niste tipi care habar nu au de doctrine politice, niste baietasi cu pantalonii in vine si cu busturile goale care venisera “sa-i bata pe antifa”. In primul rand nu sunt de acord cu manifestarile astea la un concert de muzica. In al doilea rand, daca tot faceti politica de dreapta, mai uitati-va in jurul vostru (Serbia, Ungaria) si vedeti cum se face o actiune si care sunt motivele pentru care se face. Daca tot sunteti atat de mari “dreptaci”, considerati ca cea mai tare actiune a voastra e sa va bateti cu niste pusti “antifa” care au aceeasi mentalitate ca si voi, doar ca le place Che?

Cam atat am de spus despre concertul de aseara, CEL MAI PROST CONCERT LA CARE AM FOST!

Am ajuns la Fabrica la ora 19:00, dar am amanat intrarea in locatie, ochind (cu ajutorul unor binevoitori) o terasa la doi pasi, cu bere ceva mai ieftina. Ne-am facut acolo “incalzirea”, pierzand insa doua din trupele din deschidere, Blasted si X-Core. Asta e baieti, imi pare rau, dar site-ul asta se cheama trei betivi, nu trei oameni seriosi, care ajung la timp la concerte. Insa am parasit terasa la fix, ca sa ajungem in club tocmai cand incepea recitalul Zuul FX. Deja erau prezenti pe baricade spre 100 de roacheri, gata sa se jertfeasca pe altarul Metalului. Prezenta unui numar relativ ridicat de badigarzi a impiedicat poprul sa se dezlantuie, cel putin la inceput. Treptat, realizand ca bronecii au consemn sa nu se dezlipeasca de scena, spiritele s-au incins si a avut loc prima dezlantuire de energie, lucru apreciat de francezii de pe scena. Ca veni vorba, Zuul FX ar merita oricand sa fie cap de afis la ce recital au oferit. O combinatie de hardcore si metalcore, suficient de energetic incat sa te faca sa te sui cu picioarele pe tavanul salii. Insa recitalul lor a fost scurt si fara bis. Urma Pro-Pain…

… a urmat repede o sesiune de poze cu francezii, apoi o fuga spre coada interminabila de la bere. Nici n-am apucat sa dau juma de pahar pe gat ca, in acorduri de Pantera, pe scena au urcat veteranii de la Pro-Pain. Deja sala era arhiplina, spre 200 de persoane (poate mai mult, dar nu am ajuns in fundul salii ca sa vad). Gata incalzita de Zuul FX, multimea nu a stat pe ganduri si a sarit in aer de la primele acorduri. Am un singur cuvant sa scriu: HAOS!!! Rar mi-a fost dat sa vad o asemenea descarcare brusca de energie. O pot compara, fara sa exagerez, cu eruptia de bucurie in urma unui gol asteptat 90 de minute intr-un derby. Pur si simplu sala a sarit in sus, apoi s-a rupt de la jumatate. Ma mir ca peretii nu s-au pravalit peste noi si ca sandramaua a ramas in picioare. Am “reusit” sa stau calm o piesa, dar apoi nu am mai rezistat si m-am napustit in ochiul ciclonului. Un pumn in ureche, un cot in arcada, un cap in obraz, zeci de calcari pe picioare…. Un pret mic platit pentru a spune acum, cu mandrie, ca AM FOST ACOLO. A fost o experienta atat de intensa ca, la un moment dat, imi doream sa se termine odata concertul, ca simteam ca mor. Au fost momente cand eram paralizat de oboseala, abia puteam sa-mi ridic bratele si sa trag un racnet aprobator… Dar, dupa 1-2 minute in linia a doua, eram gata de lupta si ma aruncam iar in mijlocul furtunii.

Cat despre concert in sine, nu am foarte multe de spus. Sunetul a fost ok. Baietii s-au comportat admirabil, stimulati si de reactia publicului. Au cantat cantece mai noi, sau mai vechi, s-au facut ca pleaca, s-au intors… Au mai cantat dupa aia vreo 7 piese, impingand recitalul undeva spre ora 1:45 , poate chiar 2. La final, Gary a facut o baie de multime, fiind aproape sufocat de multimea doritoare de poze si autografe. Cred ca si el a fost uimit de explozia de simpatie cu care a fost intampinat. Una peste alta, am asistat la un concert “one of a kind”, unul de povestit la nepoti, la gura sobei. Sunt frant cand scriu aceste randuri, dar extrem de multumit. Am mai bifat un eveniment pe lista, mi-am luat doua tricouri, am petrecut o seara minunata cu prietenii. Ce poate sa-si doreasca mai mult un betiv de la viata?

(fotografiile au fost “imprumutate” de pe www.metalhead.ro, mai precis http://www.metalhead.ro/Galerie-Foto-Concert_Pro_Pain_la_Fabrica-345.html)

Prima trupa care a cantat a fost X-Core, trupa ceheasca care canta ceva spre metalcore. Cam monotona muzica si, ca multe trupe si de pe la noi, nu stiu sa atraga publicul. Nu am vazut decat 2-3 persoane sa se miste in fata. Nici nu ma asteptam la mai mult, avand in vedere experientele trecute. Am luat apoi o pauza de bere si am asteptat trupa urmatoare.

Au urcat pe scena americanii Hemlock din Las Vegas, o trupa cu un sound puternic si cu ritmuri foarte antrenante. Baietii canta un metalcore bunut, care in Romania ar fi facut o sala de 200 de oameni sa se miste. Insa nu si in Brno (nu vreau sa spun Cehia, pentru ca nu am fost in alte orase sa vad cum e). M-am dus la un moment dat in fata impreuna cu un prieten polonez sa “dansam” si noi putin. Dupa doua piese, in care am incercat sa pornesc un circle pit si sa ii fac pe cei de langa mine sa ii prinda pe tipii care sareau de pe scena, am renuntat sa mai fac ceva. M-am retras in spate la inca o bere si am ascultat frumos ceea ce ne cantau americanii.

Dupa cantarea lor am iesit putin afara cu prietenii si am avut o discutie interesanta despre argoul limbilor poloneza si romana. Am tras concluzia ca ambele sunt mai bogate decat ceha.

Si ne-am luat avant spre sala din nou, unde cantau germanii de la Silent Overdrive. Lumea parca incepuse sa se mai miste. Nu stiu exact ce canta formatia pentru ca eram foarte plictisit si nu aveam chef sa-mi consum neuronii.

Si ca sa nu va mai plictisesc si pe voi, ajungem la Pro Pain. Am auzit de trupa asta prin anii 95-96, cand eram in liceu. Am ascultat primul lor album si stiu ca imi placuse. Dar de atunci n-am mai avut nici un contact cu ei. Asa…. si s-au urcat oamenii pe scena. Cam (prea) beti, cu berile in mana. Au inceput sa cante. Metal de la mama lui, cum se spune, combinat cu ceva hardcore. Sunetul, insa, a lasat de dorit, ceea ce m-a mirat. Am ajuns din nou in fata si am incercat sa ma misc, insa in jurul meu lumea se ferea, de parca toti erau din portelan. Partea proasta la toata chestia e ca unii incercau sa sara de pe scena si se loveau de cimentul de jos, pentru ca restul lumii se dadea in laturi. Dupa ceva vreme m-am retras si eu de acolo, scarbit de prestatia slaba si a formatiei si a publicului.

In drum spre bar am dat cu ochii peste doi tipi care dormeau!!! Unde s-a mai vazut ca la un concert de metal sa dormi? Eu inca nu am vazut! Dupa ce mi-am mai luat o bere am ajuns sa vorbesc cu tipii de la Hemlock, care erau dezamagiti si ei de public, si le-am recomandat sa mearga in Romania sa incerce. Mi-am cumparat o sapca de la ei, ca sa-i ajut intr-un fel si mi-au cerut sa le dau adresa de mail sa-mi spuna cand mai vin prin tarisoarile astea mici din centrul si estul Europei. Chiar as vrea sa-i vad in Romania si sa fac o comparatie cu ce a fost aici.

Si cam asta e povestea de aseara. Bere, prieteni, baietii de la Hemlock au fost OK si m-am simtit bine cu ei. In rest sunt dezamagit de publicul din Brno si de atitudinea celor de la Pro Pain.