Dar asta nu mai conta pe la ora 8, cand am ajuns prin Silver Church. La o prima vedere, localul arata a orice mai putin loc de concerte metal- cu toate candelabrele, vitrinele, sfesnicele cu lumanari etc. Dar asta n-a deranjat in mod real pe nimeni, cred, din moment ce sala e spatioasa, cu o capacitate mare, cu garderoba si toate celelalte lucruri care-ti fac concertul mai placut. Singurul lucru scarbavnic este berea la 0.33 (doar in “formatul” asta se gaseste) la 5 lei bucata. Dar sa trecem peste.

Cand am ajuns in club, Darkrise tocmai terminau de cantat. N-am prins, deci, foarte mult, doar vreo 2 piese de death metal in stil old school. De remarcat, la sfarsit, solistul lor a tinut deasupra capului un steag al Romaniei pe care l-a aruncat apoi in public.

Nu dupa mult timp au inceput sa cante Zonaria, o trupa de melodic death metal, cu ceva influente black. Sincer sa fiu, n-am fost aproape deloc atent la ce-au prestat oamenii, nu mi-a atins nicio coarda sensibila muzica lor si nici sunetul nu a fost prea grozav ca sa fac din jumatatea de ora alocata lor o experienta notabila. Prin sala – 99% apatie si somnolenta.

A venit insa a treia trupa – Dew-Scented, din Germania – care a amintit celor prezenti ca au venit totusi la un concert de metal. Cu un death/thrash simplu, dar energic, nemtii au reusit instant sa puna lucrurile in miscare, lumea reactionand foarte bine la muzica lor. Din nou, sunetul a lasat de dorit in multe randuri, dar problema asta a fost totusi compensata de atitudinea trupei, care a aratat ca nu a venit doar sa faca figuratie in deschiderea evenimentelor principale, ci sa “lupte” cot la cot cu headlinerii. Cum spuneam, muzica lor nu are nimic iesit din comun, dar live suna foarte bine, iar cine gusta stilul lor de metal nu are cum sa ramana indiferent.

Pauza care a urmat nu a fost foarte lunga si pe scena au urcat Melechesh cu metalul lor mesopotamian. Din nou au existat ceva probleme cu sunetul la inceput, dar pe parcurs problema s-a remediat in totalitate si totul a mers ca la carte. Trupa si-a facut treaba bine, si pot sa spun ca recitalul lor a fost mereu in crestere, cu fiecare piesa cantata. Astfel, daca la inceput nu eram peste masura de entuziasmat, la final mi-a parut rau ca se termina. Stilul lor de metal, cu o multime de elemente si pasaje orientale, poate sa nu fie pe placul tuturor, dar a-i vedea live este cel putin o experienta interesanta. Trupa a cantat cu o placere deosebita, s-a straduit sa ofere cat mai mult, iar cea mai mare parte a publicului s-a bucurat de cele vreo 50 de minute in care au cantat. Ca setlist au pregatit ceva destul de variat, cu piese de pe cel mai nou album – Epigenesis- pana la Sphynx.

Pauza dintre Melechesh si Nile a fost ceva mai lunga, prilej pentru a experimenta un paradox- coada de la baia baietilor ajungea pana in hol, in timp ce la fete era liber. Se pare ca de efectele berii nu scapi, fie ea si la 0.33 (aka eprubeta).

Si au intrat in scena si Nile, cu putin inainte de miezul noptii. Ce se poate spune despre ei? Cu siguranta nu-s genul de trupa la care mergi ca sa-ti “rupi capul”. In multe momente parca ramaneam hipnotizat de muzica lor si de felul in care cei 4 muzicieni isi tortureaza instrumentele, incat nu mai simteam nevoia sa schitez niciun gest, ci doar sa ma holbez la scena. Am vazut tendinta asta si la restul celor din public, din jurul meu. Au fost, bineinteles, exceptii si pauze de zgaltait creieri si lovit coaste.

Personal, imi place foarte mult Nile pentru ca, spre deosebire de multi ce apar astazi pe felia lor, nu dau dovada de o tehnicitate dusa la extrem in cat isi pierde orice scop sau substanta si nu transmite nimic si nici nu apeleaza la complexitate doar de dragul ei. Melanjul tehnico-brutal da rezultate optime. Ca setlist au inclus multe piese de pe ultimul album. Inainte de concert am facut ceva mofturi cu privire la acest lucru, dar am avut in fata una din trupele care live pot suna mult mai bine decat in studio. Nu am crezut niciodata ca imi poate face placere sa ascult in concert o piesa precum “4th arra of Dagon”, dar…
In afara de piesele de pe ultimul album, care au format, deci, majoritatea playlistului, au inclus  si cam cate una de pe restul, inclusiv de pe primul album.

Sanders si compania au intretinut un dialog bun cu publicul, nelipsind si obisnuitele clisee cum ar fi ca d-abia asteptau sa se revina in Romania pentru a se reintalni cu cel mai inteligent public. Dar na, doar tre’ sa ne “simtem” bine.

In final as vrea sa spun si cateva cuvinte despre un aspect mai neplacut pe care l-am vazut in seara asta, anume legat de public. Pe langa combinatia nefasta de moshpit+bere+tigara, a mai intervenit si alta problema. Cea legata de sticlele de bere si paharele de la bar. Multi din cei aflati pe centrul scenei au preferat sa arunce aceste sticle sau pahare exact in locul in care se aflau, cu cea mai  profunda durere in pula de cioburile pe care le faceau. In cel putin trei randuri am gasit, si a trebuit sa strang, cateva astfel de cioburi si mai erau destule. Fratilor, chiar nu e un efort asa de mare sa faceti vreo 5-6 pasi mai la stanga sau mai la dreapta pentru a lasa sticla deoparte, pe o tejghea. E adevarat ca slalomul prin public nu e un sport misto, dar mult mai putin misto e sa cazi la moshpit cu incheietura in ditamai ciobul, sau sa aterizezi dintr-un crowd surf direct cu spatele in acelasi ceva ascutit. Din fericire nu s-a intamplat nimic din acestea, dar chiar nu e nevoie sa se ofere posibilitatea asta.

Galerie foto/video:

Trupele care au cantat sambata au fost: Loudrage, Necrovile, Amon Din, Belphegor, Grave si ca headlineri – Nile.
Personal am venit in principal pentru Nile si oarecum pentru Grave, neascultand pana acum nici una din celelalte trupe (nici macar Belphegor).

Initial concertul trebuia sa inceapa la 18, dar deoarece cele trei trupele (adica cele trei principale) au avut probleme pe traseu, pe fenomenalele drumuri din Romania pe care le iubim cu totii si le visam noaptea, ora inceperii a fost mutata la 20.

Cam pe la 20 fix am ajuns in fata la Studio Martin, nestiind ca incepuse deja concertul. Prima trupa care a cantat a fost trupa romaneasca Loudrage, insa nici unul dintre noi n-a aflat asta decat a doua zi, crezand initial ca nu au mai venit pana la urma. Deci, despre ei nimic.

Am intrat cam pe la 20:10 in club, la timp pentru a prinde ultimele piese ale celei de-a doua trupe romanesti- adica Necrovile. Despre ei am auzit anul acesta ca au cantat la Cluj, in deschidere la Vader si Septicflesh. M-am interesat si am observat imediat ca sunt (sau mai degraba se viseaza) o copie fidela a americanilor de la Cannibal Corpse, atat din punct de vedere muzical, cat mai ales prin temele (de fapt tema) abordate/a- adica GOOOOREEEEE !!!! (original). Le-am ascultat finalul recitalului in timp ce ne procuram mult necesarul lichid de hamei si nu mi-a parut rau ca nu i-am vazut de la inceput. Toate cele trei piese au sunat IDENTIC (s-ar putea sa fi fost doar una de fapt si sa ne fi pacalit, ca oricum nu sesiza nimeni), fara pic de originalitate si, mai ales, fara pic de vlaga sau de prezenta scenica din partea trupei. Dupa ce au terminat, am iesit din nou din infernul acela de caldura, nu inainte de a sesiza cu consternare absenta mult indragitului glob disco, care cu alte ocazii domnea pe tavanul clubului si era un subiect bun de caterinca in contextul unor astfel de concerte.

Urmatoarea trupa pe care am vazut-o a fost Amon Din. Nu am auzit de baietii astia din Serbia pana sambata seara, dar pot sa spun ca sunt o trupa care merg la fix in deschiderile unor astfel de concerte. Cei patru, avand o infatisare fizica de sarbi 100%, au avut o atitudine placuta pe toata durata prestatiei. Muzica lor nu a fost in nici un fel originala, ritmuri accesibile, riffuri simple, dar cu toate astea ne-am simtit bine, am dat oleaca din cap si i-am aplaudat la sfarsit, macar pentru atitudinea lor, mult diferita fata de romanasii nostri de la Necrovile dinainte. Cum spuneam, muzica buna de ascultat, cu o bere in mana, inainte de un concert serios.

A urmat o pauza de vreo ora, timp in care am stat afara la o binevenita portie de bere si caterinca (din asta chiar a fost destula). Intre timp a ajuns si autocarul cu cele trei trupe majore ce urma sa cante, acestia fiind intampinati in urale de metalistii care ii asteptau, ca pe berea rece.

Dupa ce a mai trecut o jumatate de ora cu instalarea sculelor, am intrat inapoi pentru concertul Belphegor. Am spus la inceput ca nu-i mai ascultasem pana atunci, desi auzisem de ei, dar inca de la sound check am intuit perfect ceea ce urma- black metal fara ocolisuri. Sunetul insa a fost destul de prost, nu prea am reusit sa disting mai nimic din muzica lor. Printre mosheri s-a declansat haosul, si aici trebuie sa remarc cu mare neplacere atitudinea unora, care prin moshpit inteleg intratul cu cotul la nivelul pieptului sau fetei, sau cu talpa la nivelul genunchiului. Oricum, chestii d-astea se intampla destul de des si nu numai la noi.

Revenind la Belphegor, impresia generala ramane aceeasi- adica sunet prost, din punct de vedere muzical nu mi-au atras cu nimic atentia, iar pana sa termine recitalul noi am iesit afara, deoarece din nou caldura ne venise de hac.

Dupa o pauza, de data aceasta mult mai scurta, de bere si caterinca, am intrat din nou pentru concertul Grave. Suedezii sunt o trupa relativ cunoscuta, de death metal clasic, pe care personal i-am ascultat mai demult si care au revenit in playlistul meu acum cateva luni, cand am aflat ca vor trece pe la noi.

Sunetul a fost infinit mai bun decat la Belphegor, ca si calitatea prestatiei trupei. Majoritatea pieselor au fost luate de pe ultimul/ultimele album/e, destul de putin cunoscute mie, dar au existat si puncte culminante- piese precum Into the grave sau Soulless. De data aceasta n-am putut rezista sa nu ma bag la moshpit, insa acum participantii au fost ceva mai domoli si mai civilizati, asa ca in afara de o zgarietura si un cap in fata (chestii inevitabile) m-am simtit foarte bine, lucru la care au contribuit foarte mult si baietii de la Grave.

Dupa ce au pus si ei cruce (chiar se potriveste expresia asta in combinatie cu Grave), am iesit, cu cascade de transpiratie curgand de pe mine, dar si cu capul “antrenat” de catre Marele Lichid.

Dupa aproximativ 10 minute (sau cate or fi fost) a venit vremea pentru evenimentul mult asteptat de mine- Nile. Recitalul lor a fost exact asa cum speram. Un sunet curat, piesele executate la perfectie, in general au demonstrat cu varf si indesat de ce ei au fost headlineri.
Un tobar cum mai rar vezi in zilele astea, care s-a descurcat admirabil cu ritmurile infernale, pe care le cunosteam atat de bine de pe albume. Nu de putine ori m-am intrebat daca ma aflu intr-adevar la un concert metal si nu cumva in mijlocul unui tir neincetat de artilerie si mitraliera. Ceilalti trei instrumentisti- adica cei doi chitaristi si basistul- au fost de asemenea la cel mai inalt nivel, oferind o mostra de tehnicitate combinata cu viteza. De remarcat ca toti cei trei se ocupa, de asemenea, si cu partea vocala.

N-au dezamagit nici la capitolul comunicare cu publicul sau spectacol. Sanders si Toler-Wade (adica cei doi chitaristi) au “instigat” in permanenta publicul, felicitandu-ne in mai multe randuri pe parcursul concertului pentru contributia noastra la spectacolul total si “alintandu-ne” cu “you guys are true metal”. Si nu ma refer aici la TRV!
Singura parte sa zicem negativa a fost faptul ca recitalul lor s-a desfasurat la o ora atat de tarzie in noapte , oboseala spunandu-si cuvantul spre final , cand energia m-a cam lasat, pe mine si pe multi din cei din jur, unii, in special cei cu munca de la 8 dimineata, capituland si plecand spre casa inainte de sfarsit. Eu insa am ramas si nu am regretat nici o secunda. Cateva cuvinte si despre setlistul celor de la Nile: foarte variat, cuprinzand piese si de pe ultimul album – Ithyphallic – dar si de pe celelalte. Printre astea remarcam The Black Flame si Black Seeds of vengence – de pe “Black Seeds Of Vengeance”, si Anihilation of the wicked, de pe albumul cu acelasi nume si The blessed dead – de pe “In their darkened shrines”. Pacat ca nu am auzit si Unas, slayer of the gods, dar acest aspect este doar unul minor. Nota 10 pentru Nile !
In drum spre iesire mi-am luat un tricou si am luat-o catre Victoriei in cautarea unui taxi. E adevarat, cand am iesit afara ma simteam de parca am stat doua ore intr-o sauna, iar ameteala a fost inlocuita cu o oboseala profunda si cu dorinta disperata de somn.

Oricum, am mai bifat inca un eveniment reusit si placut pe plan metalistic! Ca deobicei – la cat mai multe!

Galerie foto: Belphegor, Grave si Nile in concert