Vineri seara incepusera sa cante unii, Dremshade, pe care i-am ascultat de langa corturi si care bagau un death metal destul de atragator. Procedura de intrare se facea cu clasica bratara de acces. Pentru ca eu purtam deja o bratara destul de mare la mana dreapta, unul dintr-un grup de romani vecin de cort m-a rugat sa i-o imprumut, sperand ca aia de la intrare ii vor pune bratara de acces mai sus si ca o va putea da jos si sa-l mai introduca pe unul care nu avea bilet. Din impulsul de a-l ajuta si a nu fi respingator, i-am imprumutat-o, dar la putin timp am inceput sa ma simt inconfortabil fara ea si am luat-o inapoi. N-a reusit sa-i pacaleasca pe cei de la intrare si, la urma urmei, mi se pare ok sa platesti un tribut trupelor pe care ai venit sa le asculti, asa ca saritul gardului la concerte nu e tocmai ok. Nu zic sa le cumperi albumele, dar macar la intrare poti sa platesti bilet.

In fine, am intrat si festivalul se tinea pe un ditamai stadionul plin de iarba, fiind foarte mult spatiu, chiar mai mult decat era necesar. Si la noi s-ar fi putut face la fel, mi se pare prostesc sa inghesui un festival de muzici pe asfaltul din fata de la Romexpo.

Cand am ajuns intr-una din toaletele ecologice, datorita cantitatii de bere consumata, au inceput Katatonia. Leaders am ascultat-o chiar de acolo, pentru ca din diverse motive nu reuseam sa ies oricat as fi vrut. Imi amintesc ca vibra toata cabina desi era amplasata in partea opusa a scenei, iar eu ma chinuiam sa ies de acolo ca doar incepuse concertul. Pana la urma am reusit sa ies si am plecat in fata scenei.

Sunetul era foarte bun si publicul era mereu cu mainile pe sus … tineau ritmul in aplauze, ovationau acordurile mai prelungite si aplaudau iar la final. In spatele scenei era pusa imens coperta ultimului album. Cand am ajuns in fata, trupa trecea la My Twin. Dupa aia, piesa sinceritatii, Ghost of the Sun, pe care am fredonat-o si eu cu pasiune. Toata trupa de pletosi era aliniata in fata scenei, iar in din spatele lor tobarul Jonas canta cu fata acoperita de plete. La un moment dat intreaba: Do you have a good time? Raspuns: Yeeees! Are you waiting for Paradise Lost? Raspuns: Noooo! Si este prezentata o piesa noua, Nephilim, de pe ultimul album, piesa misto, in spiritul autist al trupei. Fara nici o introducere, la piesa July toata suflarea dadea din cap. It’s violent here …

Au urmat Sonata Arctica, nume necunoscut pentru mine. Cand au inceput sa cante mi-am dat seama si de ce. Cantau un power metal complet infantil. Nu doar ca te pliciseau, dar daca incercai sa-i asculti te si cam enervau. Imi amintea de maimutoii din deschidere de la Haggard, la care am avut acelasi sentiment. Aveau se pare cativa sustinatori, dar incomparabil mai putini. Asa ca am ales sa nu-i ascultam si sa ne facem de lucru stand pe jos prin iarba, uitandu-ne la salturile din Bungie si asteptand Paradise Lost.

Grupurile de agitatori au inceput sa se regrupeze in jurul scenei. Paradise au intrat cu piese dinamice, animate de mult fum si jocuri de lumini. In jur de o ora atmosfera a fost bine intretinuta, cantatand multe din piesele vechi. Asta a tinut publicul foarte activ, fredonandu-se aproape toate versurile. Forever Failure a ridicat toate mainile in aer, la fel si bis-urile. Asta a incheiat prima seara a festivalului.

In a doua seara am intrat cu ceva timp inainte de Tiamat. Pentru ca la intrare era un Bungie, care-mi tot distragea mereu atentia, m-am hotarat sa sar pentru prima data. Senzatia de cadere in gol pentru cateva secunde este pe cat de unica, pe atat de agonica. Am sarit, eram perfect ‘purificat’ pentru Tiamat.

La bere coada mergea repede, dar era pusa in partea opusa a stadionului. Pentru ca turele de langa scena la celalat capat al stadionului sa nu mai fie asa dese, am ales sa trecem pe sticle de 1 litru in loc de drafturi. Asta m-a facut sa torn bine pe gat cu fiecare piesa a Timatilor. Pentru mine era trupa de rezistenta din tot festivalul, pe care o asteptasem atat de mult. A fost cam putina lume la inceput pentru asteptarile mele, dar asta nu avea prea mare importanta.

Johan Edlund a aparut cu o palarie pe cap si cu ochii ascunsi dupa niste ochelari de soare. Au inceput cu Fireflower, o piesa de pe albumul Judas Christ, care a introdus foarte bine in atmosfera Tiamat. Sunetul nu era chiar perfect, o microfonie pe ici pe colo, dar ce mai conta. Au fost si ceva piese mai noi pe care nu le mai ascultasem. Geniala Cain a fost una din piesele cantate la inceput, totul fiind reprodus ca pe disc, desi sunetistul nu parea ca tine prea mult cu ei. Mainile erau pe sus, ochii pe scena, capul in headbanging iar mintea in delir. Cand au anuntat Wildhoney era plin de tipete. Forta piesei Wahtever That Hurts a creat multa satisfactie.

Starea de spirit s-a mai relaxat cu cateva hituri simpatice ca Vote For Love. Au cantat si de pe A Deeper Kind of Slumber, Cold Seed ridicand publicul in aer. Dupa primul Bis au introdus pe scena un prieten al formatiei, Fernando Ribeiro, liderul trupei Moonspell, impreuna cu care au cantat The Sleeping Beauty. La al doilea bis, piesa Gaia a terminat concertul in valuri Tiamatice.

Dupa aia Fernando Ribeiro a revenit cu trupa lui si ne-a aratat ce poate. Concertul Moonspell mi-a facut mare placere …. au continuat perfect goth-ul si doom-ul Tiamatilor, cu riff-uri prelungite si foarte reusite. Au comunicat foarte bine cu publicul si intre piese si de zeci de ori in timpul lor salutand si publicul roman, prezent in numar destul de mare dupa raspuns. Probabil ca sunetistul a tinut cu ei pentru ca s-au auzit mult mai bine. Publicul adunat era mult mai mare si la fel de zgomotos. Poate si faptul ca s-a lasat intunericul i-a ajutat, muzica lor potrivindu-se destul de bine pe intuneric. Atmosfera creata era super … si clar suna mult mai bine live decat in studio. Si-au cantat succesele lor Vampiria, Opium .. iar pe la piesa Awake, auzindu-i cum repeta la infinit Awake! Awake! mi-am dat seama ca sunt cam prea luat de prea mult alcool si chiar pe cale sa ma duc la vale.

Cand au venit Opeth pe scena eram deja terminat. Am ajuns prin iarba de cateva ori in cautarea toaletei. Imi amintesc doar ca au interactionat destul de mult cu multimea, au glumit, au cantat, au incurajat headbangingul si au cantat In My Time Of Need! Am ajuns la cort impleticindu-ma, iar ziua urmatoare am luat-o de la capat cu bere, dar mai ponderat in asa fel incat sa ma tin totusi pe picioare seara la festival.

In a treia zi n-am mai prins Suicide Angels … Am intrat pe stadion cand incepusera lacrimogenii de la Lake of Tears. Ii mai vazusem cu 2 saptmani inainte la Arene. A fost cam acelasi lucru si in mare mi-au placut, mai ales ultimul album, Ilwill, din care au cantat mai tot concertul, nu e chiar rau, ba chiar destul de reusit. Oricum, sustinatorii lor au fost cam fazi iar spre sfarsit s-au multumit sa aplaude fara sa le mai ceara vreun bis. Noi cu o zi inainte, pe la aceasi ora, i-am tinut pe Tiamat inca vreun sfert de ora peste cerand bis-uri peste bis-uri pe care le-am si obtinut si ne-am manifestat incomparabil mult mai zgomotos.

Cu ochii pe coarda de la intrarea in stadion, Ana (prietena mea) s-a hotarat sa sara si ea, asa ca amandoi am avut 2 salturi spectaculoase de Bungie Jumping:

Au urmat Arch Enemy, care au rupt intr-adevar gura targului, s-au auzit cel mai bine din tot festivalul si cred ca asta conteaza la impresia finala. Aveam chef de o dezlantuire mai ales din cauza line up-ului prea soft de la festival. Din pacate bulgarii nu se prea inghesuie sa faca pogo, am observat asta pe parcursul celor 3 zile. La noi chiar si la trupele mai soft se mai creaza cate o mosheala in fata. Oricum, Arch Enemy m-au impresionat, iar ca vocal si atitudine Angela rupe. Au avut un solo foarte misto de tobe si unul de chiatara. Piese ca My Apocalypse sau Nemesis au facut atmosfera … ii astept cu interes si la noi in Ianuarie la un concert complet.

In ansamblu festivalul a fost o vacanta de cateva zile excelenta!

De data aceasta au fost cei de la Moonspell, la Amfiteatrul Eminescu.

Desi nu sunt mare fan al gothicului, portughezii de la Moonspell sunt o trupa care m-au incantat de la prima ascultare. Am inceput cu Irreligious si The Antidote, doua albume care mi s-au parut de mare arta. De atunci, desi nu pot sa zic ca Moonspell este in topul preferintelor mele, ramane o trupa care isi face prezenta regulat in playlist-ul meu.
M-am intalnit la Iancului, pe la ora 17.30, cu un prieten de-al meu – Alex – bun coleg in ale muzicilor si betiilor. Din pacate n-au fost prezenti Ciciocle si Radu, ceilalti doi betivi cu renume.

Ne-am invartit ceva vreme, pana sa gasim intrarea in Amfiteatru, intrucat era prima data cand vedeam un concert in acest loc, apoi am intrat, am facut un popas la standul cu bere, dupa care ne-am ocupat niste locuri.

Singurele minusuri despre care trebuie sa vorbesc sunt in numar de doua. In primul rand, nu mi-a placut ideea unui concert organizat in amfiteatru, deoarece d-abia poti sa te misti. Nu poti sa organizezi un mosh-pit sau alte lucruri desfasurate la un astfel de concert, placute zeului Metalului. Insa acest neajuns a fost eliminat de o prestatie ireprosabila a portughezilor. Despre asta un pic mai tarziu. Un lucru care m-a deranjat a fost proasta organizare- doar 2 standuri unde se vindea bere, la ditamai amfiteatrul. Cozi interminabile, nervi si deja cunoscutul cocktail de bere si apa. Dar asta este ceva foarte obisnuit pe la concertele de la noi.

Acum sa trecem la partea importanta.

Prima trupa care a cantat in deschidere a fost Sincarnate, o trupa romaneasca, de care am auzit prima data astazi. Baietii nu au sunat deloc rau, au cantat un fel de doom metal destul de elaborat, promitator din punct de vedere instrumental, un sound foarte bun si, una peste alta, o trupa cu potential. Nu mi-a placut in schimb rigiditatea membrilor trupei. Ca mai toate trupele romanesti, nu au stiut sa anime deloc publicul. Se vedea pe fata lor ca sunt crispati, mai ales dupa felul incordat in care cantau fiecare acord, de parca aveau o frica de moarte ca nu cumva sa greseasca ceva. Totusi, este primul astfel de recital pe care il sustin (adica la un concert de o mai mare anvergura), deci nu este tocmai de neinteles.

Dupa o jumatate de ora au urcat pe scena Indian Fall, trupa de black metal (?), romaneasca. I-am mai vazut odata in Live Metal Club si atunci mi s-au parut ok, lucru totusi usor de inteles, avand in vedere ca atunci avusesem o seara “incarcata” (sau imbibata). Au sunat foarte prost, sonorizarea fiind la pamant. Practic se auzea atat de “spart” , incat nu puteai sa distingi absolut nimic din muzica lor. Nu am sesizat absolut nici o diferenta, toate piesele avand exact aceeasi structura, sunand la fel. Practic dupa primele cateva minute mi-am/ne-am pierdut in totalitate concentrarea, vorbind despre alte chestii, savurand mai degraba berea decat muzica celor de la Indian Fall (care ne mai atragea atentia din cand in cand prin vreun sunet enervant).

Pe la ora 21 a urmat punctul culminant al serii. MOONSPELL ! Concertul lor a durat putin mai mult de o ora si jumatate (cu tot cu bisuri), insa , sincer sa fiu, nici nu stiu cand a trecut asa de repede timpul.

Prestatia celor de la Moonspell a fost absolut ireprosabila, o sonorizare excelenta, o tehnica de nota 10 a baietilor, la care se adauga prezenta scenica si spectacolul facut de acestia. Se vede ce inseamna o trupa cu experienta, care canta de aproape 20 de ani- nici nu a inceput bine intro-ul, ca toata lumea s-a ridicat instantaneu in picioare. De la primele acorduri au inceput sa “zboare” pletele in aer. Solistul (Fernando Ribeiro) a stiut sa tina pe toata durata concertului publicul in priza, a glumit, a zis cateva cuvinte in romana, si s-a aratat incantat de atmosfera . Vocea tipului este la fel cum o stiam de pe albume, surprinzandu-ma prin cat de bine reuseste sa cante pasajele “curate”. Totodata, a fost o adevarata placere sa-l vezi pe chitarist in actiune, executand niste solo-uri de chitara remarcabile. Spectacolul de lumini a intregit atmosfera, avand la randul sau o contributie importanta in acest concert.

Setlist-ul celor de la Moonspell, spre marea mea multumire, a cuprins multe piese de pe albumele vechi ale trupei, incluzand nu mai putin de 4 (PATRU) piese de pe Irreligious. Conform spuselor unora, care i-au mai prins si prin alte parti, setlist-ul a fost complet diferit, pe la alte concerte cantand foarte putin de pe albumele vechi, punand accent pe ultimele.

Au cantat intai o piesa de pe Wolfheart, primul lor album, al carui nume imi scapa (Love crimes, parca). Au urmat apoi Opium si Awake, de pa Irreligious, cantate la marea meserie, nefiind cu nimic mai prejos, din punct de vedere calitativ, decat variantele din studio. Dimpotriva. Imediat a urmat Tenebrarum Oratorium, de pe EP-ul Under the Moonspell, lansat in ’94, inainte albumului Wolfheart. Dupa aceea au cantat o piesa de pe Night Eternal- ultimul album, care urmeaza sa apara in doua zile, din cate am inteles. A fost chiar piesa care poarta numele albumului. Ascultasem acest album o singura data, deci nu am retinut mare lucru nici din reproducerea live. A urmat Everything Invaded, de pe The Antidote, o piesa pe care am sperat din tot sufletul ca o voi auzi astazi. Si asa a fost. Este o experienta extraordinara sa o auzi live . Nu mai stiu exact ordinea tuturor pieselor ce au urmat, dar voi insirui in continuare tot ce am mai auzit si ce m-a impresionat. Au cantat o alta piesa de pe noul album – Scorpion Flower- care nu mi-a placut in mod special, gasind-o destul de greu de urmarit si cam obositoare. Au cantat o piesa de pe Memorial (nu prea am ascultat albumul, deci nu-i stiu numele), dupa care mi-au incantat urechile cu Vampiria, de pe primul album, o piesa de pe Darkness and Hope (Nocturna), dupa care, spre sfarsit, au rupt, efectiv, cu piesele Mephisto si Full Moon Madness, de pe Irreligious. Absolut genial ! Dupa Full Moon Madness(ultima piesa, oficial) a urmat binecunoscuta pauza in care trupa s-a facut ca pleaca, in uralele noastre, care ceream cu disperare un bis. S-au intors pe scena si au plusat cu inca trei piese. Mai intai au cantat Finisterra (parca)- de pe Memorial- piesa destul de putin cunoscuta mie, foarte intensa, cu ritmuri extrem de rapide de tobe, din punctul meu de vedere, foarte bine aleasa ca prima piesa a bisului. A urmat From Lowering Skies, de pe The Antidote, apoi au incheiat concertul apoteotic cu Alma Mater- una dintre cele mai cunoscute piese Moonspell- fiind, cu siguranta, cea mai buna optiune pentru incheierea unui astfel de concert. Ca fapt divers, vocalul a purtat pe umeri un steag al Romaniei pe parcursul acestei ultime piese, multumind inca odata publicului.
Per total, nu puteam sa imi doresc mai mult decat atat la un concert Moonspell. Publicul a fost numeros, asa cum ma asteptam, umpland aproape in totalitate amfiteatrul. Chiar pot sa zic ca cine n-a venit, a avut mult de pierdut.Bineinteles, la 750 de mii biletul, nu poti avea pretentia sa vina la concert cineva “doar din curiozitate”. Dar pentru cei ca mine, care asculta Moonspell, a meritat fiecare banut.

Asadar, am ramas cu o impresie foarte placuta, dar si cu regretul ca toate lucrurile astea frumoase trec atat de rapid.

Sambata seara, vreme buna, aer liber, bere, concert metal. Ce altceva sa-ti mai doresti?