Dupa vreo 3 saptamani de sclavageala intensa si umflare de ficat, a apucat si eu sa prind cateva momente de relaxare. Scapat de la munca la o ora “normala”, am decis sa imi incep uichendul cu un concert. Bine, am zis sa vin la acest show pentru ca nu aveam rabdare sa astept concertul Pro-Pain de duminica. Dupa ce am primit invoire de la stapanire (cu limita fixata la 4 beri), m-am indreptat spre Underworld unde am facut jonctiunea cu Ursu’ si Ciprian. Prima supriza a fost numarul mare de oameni care se inghesuiau in cei 20 de metri patrati subterani. A doua surpriza a fost berea Gambrinus, din care nu mai bausem de un numar mare de ani. Referitor la numarul de spectatori, parerea mea e ca e criminal sa organizezi concerte rock intr-un spatiu cat o sufragerie, si cu un ditamai stalpul colturos in mijloc. E genul de loc unde iti trebuie asigurare inainte sa te apuci de moshpit, stage diving si alte activitati culturale.

In fine, sa revin la concert. Asa cum era firesc, concertul a inceput la 9 jumate, adica la un ceas dupa ora anuntata. Ceea ce nu m-a deranjat, pentru ca am avut timp sa beau o (1) bere si sa schimb cateva barfe. Primii care au spart gheata au fost compatriotii nostri de la Mediocracy. Ce pot sa spun despre show-ul lor? Mi-au placut cateva chestii. De exemplu, mi-a placut cum Parasuta, tobarul, dadea in tobe cu zambetul pe buze. Mi-a placut cum Costin, chitaristul, a fost luat pe sus si a facut crowd surfing in timp ce tinea un solo. Mi-a placut cum a recationat publicul si cum s-a realizat simbioza aia pe care o cauta toate trupele, de nu mai stii unde incepe si se termina scena. Mi-a placut cum Viez, vocalul, a facut si el crowd surfing, cu picioarele pe tavan. Mi-a placut chiar si faptul ca i-a picat microfonul dupa 2 piese, pentru ca astfel de incidente sunt sarea si piperul unor astfel de concerte. Daaaar… per total, nu pot spune ca mi-a placut Mediocracy. I-am vazut de mai multe ori incat sa-mi fac o parere. Pur si simplu nu se lipesc de mine. Vocea e o bariera peste care nu pot sa trec. Si nu sunt un tip nazuros. Ascult trupe cu o multime de stiluri vocale, de la screamo la growl-uri guturale, dar la show-ul asta (ca si la celelalte) am avut mereu senzatia ca vocea nu se muleaza pe acest gen de sound. Nu pot sa explic exact, nu sunt critic de muzica, pot spune doar ca imi place sau nu-mi place o anumita voce, intr-un anumit context. In fine, showul a fost ok, ultima piesa a fost senzationala, a fost o bucata lunga, cu un pic de dub (asa mi s-a parut), cu tot felul de distorsuri si efecte. Mi-ar fi placut sa ascult mai multe bucati la fel. Dupa ce s-a terminat recitalul Mediocracy, mi-am luat a doua (2) bere si m-am pregatit pentru partea a doua.

Dupa un sound check destul de lung, a inceput show-ul celor de la Downfall of Gaia. Sincer, nu mi-a placut nici asta (la faza asta sunt mai urs decat Ursu’). E genul de trupa de post-metal “clasica”. Piese lungi, power chords peste power chords, voci urlate… boring as hell. Au fost mult sub Mediocracy, ca originalitate, ca prestatie etc. Genul de trupa de care gasesti 3 la zece mii pe youtube. Va zic eu la plezneala cateva: Fall of Efrafa, Icos, Mouth of the Architect, Kodiak. Toate suna la fel: incep cu note grele si luuuungi, accelereaza la un moment dat si apoi iar se lungesc si se ingreuneaza. Si tot asa pana te ia somnul. Si toate suna la fel. Fara un solo de chitara sanatos, care sa te trezeasca. Singurul lucru interesant la aceasta trupa a fost tobarul. Dadea, tata, cu o furie in tobe de ziceai ca nu sunt ale lui (si probabil nu erau). Dupa prima piesa am zis ca o sa oboseasca si  sa ia o pauza. Dar n-a luat, a continuat sa dea cu ura in ele pana la final. Mai mai sa le plezneasca. Dar a fost cam putin pentru a ma convinge. Asa ca spre final am iesit afara sa iau o gura de aer si a treia (3) bere.

Dupa ce m-am intors, pe scena au inceput sa se desfasoare baietii de la Rosa Parks, niste baieti din Ungaria. Partea buna e ca sigur nu au confundat Bucharest cu Budapest. Tot la parti bune pot trece faptul ca nu s-au bazat pe power chords. Partea proasta e ca sunt o trupa instrumentala. Stiu ca pana acum i was bitching about vocals and shit, dar mai mult decat vocile urlate nu pot sa inghit trupele instrumentale. Baietii s-au bazat pe tot felul de tehnici interesante de ciupituri, tehnici mai spre jazz, solouri etc. Dar parca prea sunau numai a intro-uri, outro-uri si bridge-uri. Le-a lipsit unicitatea si omogenitatea data de voce. Parca ascultai negativul unor piese (banale) post-rock. Spre final mai ca ma luase somnul, noroc ca mi-am mai luat inca o bere (4) si ca n-au exagerat, au cantat vreo 35-40 de minute. Publicul (desi mai subtire spre final) i-a aplaudat, totusi, cum se cuvine. La fel de mult (poate mai mult) i-au aplaudat si pe precedentii, de la Downfall of Gaia. Semn ca (in afara de mine) restul lumii a apreciat show-ul. Probabil trebuie sa fac o pauza lunga de concerte post-rock/post-metal. Noroc ca vine duminica Pro-Pain si o sa-mi relaxez urechile cu niste hardcore sincer, fara pretentii.

Seara a inceput cu brasovenii de la I Stared Into The Forest, o trupa care mi s-a parut ceva post-metal/hardcore. Cu doar trei membri – vocal, chitarist si tobar – trupa a sunat bine, iar lumea s-a strans in fata si i-a urmarit cu interes. Si eu am ramas surprins de cat de bine poate suna o trupa in trei oameni, mai ales ca tobarul cica venise doar de doua saptamani in trupa. Dupa cum ziceam, lumea s-a adunat in fata si i-a aplaudat dupa fiecare din cele trei piese pe care le-au cantat si, chiar daca nu s-a agitat nimeni, showul a fost foarte OK.

Apoi au urmat Mediocracy, fara bassist, dar cu aceeasi pofta de haos ca de fiecare data. Nu mai are rost sa povestesc ce si cum. Trupa a fost la inaltime si publicul a inceput sa-si faca incalzirea pentru ce urma dupa ei…

Run With The Hunted e o trupa de care nu auzisem pana la concertul din Fabrica si eram curios sa vad ce iese. Au urcat pe scena cu atitudinea tipica trupelor straine, cu multa dezinvoltura si cu multa energie. Nici n-au dat bine doua-trei acorduri, ca lumea deja a inceput cu datul din coate si din picioare, iar la primul refren deja se rotea circle pit-ul. Dupa o sesiune scurta de fotografie n-am putut sa mai stau deoparte si m-am bagat si eu in mijlocul valtorii. Americanii au stat de vorba cu publicul intre piese si, pe langa mesajul pe care-l transmit prin muzica, ne-au spus cat de mult se bucura sa fie pe la noi si sa vada ca chiar si dincolo de jumatate de glob pamantesc lumea e la fel cu cei de acasa, cu aceeasi atitudine, cu acelasi stil de a trai si a simti. La ei a inceput si stage divingul, care nu s-a oprit pana la finalul concertului.

Dupa americani au venit suedezii de la Anchor, inca o trupa de care nu auzisem. Cu un hardcore ceva mai melodic, dar si cu ceva breakdown-uri care iti rupeau capul, scandinavii au fost si ei la inaltime, iar lumea s-a simtit bine, desi la inceput s-a cam facut o pauza de *pit-uri.

Pana la final, insa, mare parte din public era cu mainile pe sus, iar “dansatorii” din fata si-au facut datoria din plin. Cineva chiar si-a pierdut cheile in timpul show-ului si, chiar daca au fost “afisate” de cateva ori, nimeni nu le-a revendicat; sper sa le fi recuperat pana la urma cine trebuie. Inca o data am vazut pe scena din Fabrica o trupa buna care a pus in miscare spectatorii si sangele din ei.

And then there was Trial! Dupa intro-ul “clasic” pe care l-am vazut in ultimele luni de nenumarate ori pe youtube, a inceput haosul direct. Din secunda 1 din care au inceput piesa “Reflections” a inceput si haosul. Eu cu siguranta n-am inteles nimic din ce era in fata: lumea alerga, dadea din coate, sarea de pe scena, tot ce trebuie ca un show de hardcore sa inceapa bine. Si faza frumoasa e ca nu s-a oprit nimeni pana la final. Am prins in maini stagediver-ii de cel putin 30-40 de ori, iar de pe jos am adunat oameni tot de atatea ori. La un moment dat si eu mi-am pierdut un adidas si l-am gasit cu greu in pauza dinaintea piesei care a urmat. In multe ocazii vocalul a lasat pe cei din public sa cante versurile si, spre surprinderea mea, au fost cativa oameni care stiau aproape toate piesele. Mi-a placut ca in haosul care era in fata am vazut si doua tipe care au sarit de cateva ori de pe scena, lucru care se intampla mai rar pe la noi. Cativa din stagediveri au avut ceva probleme cu boxele de deasupra scenei, iar Viezure, vocalul de la Mediocracy, a luat una din plin inainte de a cadea in mainile celor din fata. Din fericire nimeni n-a fost ranit si chiar daca multi au plecat cu vanatai acasa (si eu, si eu!) sunt sigur ca nu regreta absolut nimic.

La final am mers cu Tase si am stat putin de vorba cu vocalul, un tip super misto, dupa care ne-am pozat cu el, dar nu dupa ce mi-am luat un tricou si am primit un poster cu semnatura.

Pot spune cu destul de mare siguranta ca a fost concertul de hardcore al anului in Bucuresti! Multumim inca o data Paul pentru tot ce faci si tine-o tot asa!

Mai multe poze aici:

In deschidere au fost Deliver the God din Brasov, o trupa despre care auzisem, dar pe care nu o ascultasem. Baietii ne-au “cantat” un deathcore modern, cu multe accente pe death metal, dar si cu ceva (cam multe – as putea spune ca abuzeaza de ele) breakdown-uri. Muzica lor e antrenanta, dar cum se intampla cam des pe la noi, publicul a stat la 5m de scena, iar in fata au fost doar 3-4 oameni care dadeau din cap si la un moment dat au incercat un circlepit. Chiar cu mica problema tehnica (s-a rupt o coarda la bass), trupa a sunat foarte bine si pot spune ca instrumentistii sunt destul de tehnici. Pe langa piesele lor, brasovenii au avut si trei cover-uri, Doomsayer de la Hatebreed, o piesa de la Kreator (n-am retinut numele si nu sunt fan) si “Blinded by Fear” de la At The Gates. Pe cea din urma pe scena au urcat si Costin si Viezure de la Mediocracy si au cantat impreuna cu Deliver the God.

Dupa pauza de o bere, pe scena au urcat bucurestenii care isi lansau albumul, Mediocracy. Pe langa piesele pe care le-au cantat au avut companie si cateva imagini sugestive pe cateva piese, imaginile din filme si documentare fiind companie perfecta pentru mesajul pe care cei de pe scena vor sa-l transmita. Combinatia complexa de hardcore/crust/metal ar fi trebuit sa puna in miscare toata sala, dar numai in fata s-au agitat cativa oameni, ca de obicei, restul preferand sa stea “ca la spectacol” si sa aplaude. Pe langa piesele de pe noul album, baietii au cantat si doua piese “vechi” de-ale lor, Suffocation si Changes (parca). Ca de obicei la show-urile lor, au fost cateva circle pit-uri, iar vocalul a fost purtat pe sus de catre publicul din fata, care avea chef de haos. La un moment dat Radu, unul din chitaristi, a invitat lumea pe scena, dar dupa ce un tip din public a urcat, a fost tras imediat jos de catre unul din bounceri. La final lumea a cerut un bis, dar trupa a ales sa nu revina, pentru a ramane show-ul inchis cu ultima piesa de pe album. Avand in vedere ca in timpul concertului nu am putut savura complet muzica lor, dupa ce s-a terminat mi-am cumparat CD-ul lor si m-am ofticat putin ca nu aveau si tricouri XL sa-mi fi luat unul…

Urmeaza pentru Mediocracy un turneu european prin care isi vor promova albumul, asa ca le urez bafta si poate albumul urmator o sa-l scoata la un label “de afara” care sa-i expuna mai bine, pentru ca merita.

Pe la 7 jumate (la doar jumatate de ceas de ora anuntata) au inceput recitalul niste baieti bulgari: Overdawn. Un metalcore/deathcore cinstit, fara floricele, executat corect, o surpriza placuta pentru o prima trupa de pe afis. Vocalul a “bagat” pe doua voci, chitaristii si-au facut si ei treaba, am auzit soluri bine executate, a fost energie, una peste alta o trupa grozava pentru deschidere. Publicul a fost multumit, desi pe la ora aia erau in sala vreo 70-80 de persoane (intr-o locatie de vreo 300, ca sa va faceti o idee). Un mare plus pentru organizator, anume Axa Valaha. Sper sa mai vina bulgarii, sa-i ascult mai atent, intr-un recital mai lung.

Dupa vreo jumatate de ora, vecinii de la sud de Dunare au lasat locul romanilor nostri de la Mediocracy. Cum sa zic acum… am auzit in sala numai pareri bune. Oamenii au fost apreciati, publicul i-a aplaudat, dar mie… nu prea imi plac. Cam mult “screamo”, inclusiv pe bucatile lente. Ca sa nu o “ard” aiurea prin sala am preferat sa ies pe hol sa ma trag in poza cu baietii de la Misery Index si sa-mi iau autografe pe cd-ul (original) cu Traitors (mersi Billy!)

Dupa ce am dat o tura si pe la toaleta (cam mica) m-am intors in sala pentru a-i asculta pe slovacii de la Killchain. Inca o supriza placuta, lantul ucigas a bagat cateva piese deathcore bine inchegate, “apasate”, asezonate cu cateva breakdown-uri, dar nu exagerat… Cred ca au fost cea mai buna trupa din deschidere, cu un tobar excelent, care a mitraliat niste blast beat-uri de m-a lasat masca. Si vocalistul a fost ok, a dat si growl-uri, si squeal-uri, tot tacamul. Sper sa-i mai vad si pe ei prin Bucuresti, desi stiu ca o sa fie cam greu. Slovacia e totusi destul de departe.

Dupa o pauza stropita din belsug cu bere (picurata, de fapt, cu sticlutele de 0,33) au urcat pe scena oradenii de la Spiritual Ravishment. O alta surpriza placuta pentru mine (a treia a serii), tinand cont ca a fost prima oara cand i-am vazut. Au fost la nivelul bulgarilor; nu mi-au dat de inteles ca sunt romani (am ramas chiar surprins cand am auzit asta). Au inceput recitalul cu niste piese mai death metal old school, terminand apoi cu vreo 2-3 piese deathcore… De fapt as fi nedrept sa-i cataloghez atat de simplu. As putea mai degraba sa le zic modern death metal. Adica e clar ca “filonul” din care provin e death, dar graviteaza destul de departe in jurul lui, culegand influente din mai multe “ramuri”: deathcore, grindcore, groove metal etc. Oricum, merita ascultati pe indelete. Au reusit sa incinga atmosfera destul de bine, montand publicul pentru ceea ce urma: Misery Index!!!

Pe baietii din Maryland i-am mai vazut si in urma cu 4 ani, pe atunci nefiind foarte familiarizat cu ce canta ei. Cei care au avut curiozitatea sa intre pe contul meu de Lastfm au vazut ca MI sunt trupa de metal cu cele mai multe ascultari (pentru mine). n-as putea sa explic exact de ce, dar e clar ca totul a inceput cu concertul din 2007, organizat tot de Coro (Axa Valaha). Oamenii canta un deathgrind foarte “curat”, ceea ce ii avantajeaza mult cand canta live, pentru ca majoritatea pieselor cantate de ei sunt fara inflorituri, fara pasaje suprapuse, fara voci trase de doua ori etc. Dupa un sound check relativ lung, cei 4 indexisti au dat drumul la recital. Au urmat vreo 50 de minute de asalt brutal, intrerupt din cand in cand de niste piese asa-zis “lente”. Publicul, aproape 100 de persoane (rusinos, Bucuresti! rusinos) a reactionat zgomotos, s-a agitat, a creat un mic haos in fata scenei, in fine, i-a facut pe baieti sa se simta bine. Au existat si obisnuitele “derapaje” (si nu ma refer aici la berea varsata pe jos). Cei 3 (aproximativ) bounceri si-au facut treaba relativ civilizat (semn ca sunt obisnuiti cu astfel de manifestari), dandu-le timp de gandire (afara) celor mai infierbantati. Sper ca nu le-au dat si altceva, n-am avut curiozitatea sa ma duc dupa ei.

Pe scena, imperturbabili, indexistii au bagat “hit” dupa “hit”, cu accent pe ultimele doua albume. Din ce am retinut, au fost “The Carrion Call“, “Heirs To Thievery”, ”The Seventh Cavalry”, “Ghosts of Catalonia”, ”Ruling Class Cancelled”, “Traitors“, “Conquistadores” etc. Recitalul s-a incheiat apoteotic cu “We Never Come In Peace” si “Theocracy“, una din preferatele mele (intamplator si “subiectul” tricoului cumparat de mine). Din pacate pentru mine nu a existat obisnuitul bis, poate si pentru ca trupetii erau rupti de oboseala, Dar chiar si asa m-au “rupt”, mi-au aratat inca o data de ce sunt trupa mea preferata de metal extrem. Practic au cantat perfect, eu nu le pot gasi nicio hiba (astept detractorii). Daca… (inevitabilul “daca”) ar fi beneficiat si de o sonorizare mai buna, ar fi fost lejer in top 3 concerte la care am asistat. Asa, ma simt nevoit sa ii bag “doar” in top 10. Bine, am exagerat cu top3, poate un top 5… Sau top 7… In fine, ar fi fost mult mai sus. Si nu inteleg de ce sonorizarea n-a fost buna, au existat toate premisele: sala ok, rezonanta ok… Aplauzele se auzeau extraordinar.. Ma rog, asta e un subiect secundar, marunt chiar… Una peste alta a fost o seara perfecta: m-am tras in vreo 3 poze, mi-am luat autografe, m-am ales cu un tricou si cu un afis, am baut bere cu o multime de prieteni… Mi-am adus aminte ce inseamna sa fii metalist si sa iti petreci seara intr-un mod TRV. Astept urmatorul eveniment: First Blood in Fabrica. Rock! (sau ‘arcor’!)

Cu ocazia sarbatorilor de iarna, am zis sa merg si eu la un ultim concert pe 2010. Am profitat si de faptul ca evenimentul avea loc la 200 de metri de casa asa ca sambata seara (opspe’ decembrie) am facut jonctiunea cu Ursu’ in clubul Cage. Al treilea betiv de serviciu a lipsit (din motive de 2 lei), dar Tase si gasca lui de betivi veseli au contrabalansat situatia. Deja trotilat dupa un chef anterior, aterizasem in club cu gandul sa nu consum alcool. Dar, vazand zecile de gaturi insetate si mainile harnice care duceau sticle la gura, am cedat tentatiei si m-am pus pe treaba. Adica l-am pus pe Tase sa-mi aleaga niste bauturi exotice din lista pusa la dispozitie de gazde. Inarmat astfel cu “intaritoare”, m-am asezat strategic in fata scenei ca sa vad ce se petrece.

Gheata a fost sparta de baietii de la Days Before Disappearance (sper ca asa se scrie). Deja a scris Ursu’ niste smenuri despre ei. Ca au vocal bun and shit. Asta o sa scriu si eu: au un vocal bun. Poate cel mai bun de la noi pe felia lui. Dar nu vreau sa mananc rahat, asa ca o sa zic doar ca e unul dintre cei mai buni. Cat despre restul trupei zic doar atat: the drummer are nevoie sa mai munceasca. Iar chitaristii sa faca rost de niste partituri diferite. Ca, desi erau doi pe scena, amandoi bagau cam aceleasi smecherii. Basistul nu l-am auzit. Asta pentru ca sunetul a fost cam naspa. Am avut tot timpul senzatia ca boxele “sparg”. Si nu in senesul bun. Initial am crezut ca e de la dotarea tehnica a scenei, dar baietii care au urmat mi-au dovedit ca m-am inselat. Adica bulgarii de la Mizerere.

Cica Mizerere inseamna in latina a vomita cu rahat. Nu-mi aduc aminte sa fi citit asa ceva in manualul de latina din clasa a 9-a, dar nici nu ma intereseaza subiectul. Cert e ca pe scena s-au urcat niste baieti imbracati in niste maieuri de casapi (macelari, in turceste), patate de sange si cu masti chirurgicale pe fata. Au bagat un grind relativ curat, care s-a auzit foarte bine, cu bass and shit, fara dureri de urechi. Cand bagau niste bucati mai groove erau chiar amuzanti baietii. Una peste alta, mi-au placut. Cel putin asa imi aduc aminte, ca deja treaba devine din ce in ce mai blurata.

Dupa Mizerere au urcat pe scena… tot Mizerere. Ma rog, doar tobarul si un chitarist, adica Coprostasis. Ajutati de un alt basist, un nene foarte trv cult grind, cu pantaloni de trening, tricou nike si fes rosu pe cap. Imi cer scuze, dar habar nu am ce au cantat baietii. Stiu doar ca au bagat bine si mi-au placut foarte mult, poate cel mai mult din seara respectiva (sau cel putin asa cred). Am de gand sa fac o excursie in Bulgaria, sa aprofundez subiectul. Mai ales ca bulgarii mi-au zis ca o sa lanseze in curand un nou album.

Dupa Coprostasis, pe scena au urcat suedezii de la The Arson Project. Ar fi trebuit sa cante mai tarziu, dar se pare ca solistul lor a condus vreo 12 ore de la Istanbul la Bucuresti si era rupt de oboseala, asa ca a cerut sa cante mai devreme. As vrea sa imi spun parerea referitoare la aceasta parte a concertului, dar sa mor daca imi amintesc ceva. Imi aduc aminte doar ca s-a facut mult stage diving, inclusiv din partea solistului. Lumea deja era intrata in forma, asa ca s-a produs destula agitatie. Muzica era ceva cu grind, cu voce tip “angry yell”, stil hardcore. A fost mult inainte si inapoi, circle pit, crowd surfing etc. (astea le-am bagat de la mine, ca sa para ca am habar de ceva, dar eram varza).

Noroc ca dupa aia au venit niste bulgari de pe o alta felie: Eufobia. Cred ca au picat din greseala la concertul asta, ca n-au avut nici in clin nici in maneca cu ce s-a intamplat in rest. Mai precis (bine, “precis” asta e un fel de a spune) au bagat un fel de br00tal melodic death metal… zic… cred… Cert e ca la momentul respectiv mi-a placut. Am stat undeva in stanga-fata, m-am leganat pe ritmul muzicii si am dat din cap. ceea ce facea si restul lumii. cert e ca nu s-a bagat nimeni la dansuri populare. A fost o muzica perfecta ca sa iti tragi fortele. Si sa mai introduci niste alcool in sange. Ceea ce am facut cu placere.

Dupa ultimii bulgari, pe scena s-au suit Mediocracy. Sludge, post-metal, hardcore, something. Cu multe pasaje lente, psihedelice, de suflet etc. alternate cu pasaje brutale, dure, si periculoase. Daca eram treaz, probabil mi-ar fi placut. Asa… habar n-am. Tre’ sa-i mai vad intr-un alt concert ca sa-mi dau cu parerea. Parca tin minte (vag) ca ultima piesa mi-a placut. Dar nu pot sa bag mana in foc. Oricum, nu mai conta, urma sa cante capul de afis: Agathocles.

Bine, e un fel de a spune ca au cantat. Piese ultra-mega rapide, de 30 de secunde. Nici nu incepea bine smecheria si se si termina. Sincer, a sunat mult mai bine decat pare. Scurt si la obiect. Grind old school (sau old skull, cum vreti). Lumea facea stage diving intr-o veselie, aruncari ca in bazin, dar ca intr-un bazin fara apa. S-a lasat cu de toate, arcade sparte etc. Eram in culmea veseliei cand deodata…. PAF! Mi-am luat una in ochi si s-a terminat smecheria. De-aici incolo nu m-a mai interesat. Mai mult decat atat, cred ca lovitura mi-a sters si o parte din amintiri, adica aproape toate. Mi-am petrecut restul concertului la toaleta, spalandu-ma la ochi. La finalul evenimentului am tras o fuga pana la Urs, la o narghilea. Dupa aia m-am distrat cu farmacii, spitale, bandaj pe ochi, picaturi etc. Oficial, am interdictie la concerte vreun an de zile. Neoficial, sper sa merg la Nile & Melechesh si sa fac si excursia aia in Bulgaria. Anyways, rock iz forever! Mergem inainte si facem orice sacrificii!

Intr-o seara rece de noiembrie am mers la un concert in memoria unui baiat simplu, dar cu sufletul mare. Nu ma intereseaza cauza care a dus la moartea lui, desi poate e importanta in unele cazuri (nu sunt aici sa fac pe tabloidul), important e ca in acea seara de noiembrie in clubul Fabrica s-au adunat 300 de oameni sa-l comemoreze, alaturi de o trupa in care a cantat si alte trupe cu membrii carora el a fost prieten. Iar pentru cei ce nu stiu cine a fost Tom: a fost tobar la mai multe trupe de metal/rock din Bucuresti, printre care Dodiez (acum Deathdrive), Firma, Negative Core. Si cum nu-mi place sa o lungesc, iata cateva cuvinte despre ce s-a intamplat…

Cu putina intarziere fata de ora anuntata, in jur de 20:30, tatal lui Tom (Bogdan Gabriel Groman) a tinut un cuvant de deschidere, dupa care s-a pastrat un moment de reculegere. Lumea deja se stransese cat mai in fata, asa ca trupele puteau sa inceapa sa cante.

Primii au fost Negative Core Project, trupa al carei membru fondator a fost si Tom. Baietii canta un death metal/deathcore destul de OK, cu unele efecte de sintetizator, dar cu o voce foarte buna. Din pacate lumea nu prea s-a miscat cat timp au cantat ei, asa ca au trebuit sa se multumeasca cu ce-au avut. Nu mi-au sarit in ochi cu nimic special, dar clar mai e loc de imbunatatiri in sunetul lor si in idei.

Au urmat apoi Days Before Disappearance, o trupa care m-a lasat foarte surprins. Nu ii mai vazusem in concert si nici nu-i mai auzisem. Canta un deathcore/death metal brutal destul de bine pus la punct, cu doua puncte forte: tobarul si vocalul. Cel din urma mi s-a parut cel mai tare vocal al serii. Nu puteam crede ca un tip atat de slab poate avea o voce atat de brutala! Trupa a cantat destul de mult, iar piesele mi s-au parut destul de legate. Muzica e clar de mosheala, numai ca lumea era cam timida sa inceapa ceva, nu am inteles de ce. Chiar si cei din trupa s-au sesizat de lucrul asta si au indemnat publicul la “dans”, insa era prea tarziu cand au facut asta, inaintea ultimei piese. Sper sa-i mai vad pe baieti si intr-o situatie ideala, cu mult mosh si cu mult pit.

Dupa o pauza care a durat cam 30 de minute, ceea ce mi se pare cam mult pentru un concert intr-un club mic, au venit si Nevergoinghome. Din pacate pentru ei interesul meu pentru metalcore e foarte scazut, iar din ceea ce am auzit (vreo 2-3 piese) mi s-au parut o trupa generica din acest gen, cu nimic iesit din comun. Singurul lucru care i-a facut sa fie buni, in ochii mei, a fost faptul ca au stiut sa incinga publicul si sa inceapa un circlepit si apoi ceva mai multa miscare in fata.

White Walls din Constanta au fost urmatorii pe scena si pentru mine au fost revelatia serii. Fosti membri din Protest Urban/Murther au pus pe picioare trupa care canta un progressive deathcore de foarte buna calitate. Am ramas surprins sa aud combinatiile de riffuri, ruperile de ritm si pasaje de jazz, iar vocalul a fost inca unul din punctele lor forte. Spre deosebire de alte trupe care au vocal (chiar doi) care canta si “death growl” si “clean vocals”, tipul de la White Walls mi-a placut pentru ca nu o da in “plangaceli”, ci isi tine vocea clara si hotarata pe toate piesele. Singurul lucru pe care as vrea sa-l vad la ei ar fi si a doua chitara, care sa umple golurile in momentul in care chitara de acum face un solo si chiar au fost parti care sunau putin “gol” si parca lipsea ceva. Publicul s-a simtit bine si la ei si am vazut de cateva ori un circlepit destul de marisor si ceva agitatie in fata. Trupa merita din plin sa o ascultati, e una din trupele de viitor de la noi.

La final au venit baietii din Mediocracy, o trupa pe care o mai vazusem acum ceva vreme. Spre deosebire de data trecuta, cand au cantat doar 3-4 piese, acum mi s-au parut foarte schimbati din punct de vedere al stilului – poate nu am fost eu foarte atent prima oara, dar atunci mi s-au parut putin mai lenti si axati mai mult spre post-metal/sludge. Am auzit la ei o combinatie destul de ciudata de crust, sludge si post-metal. Au avut un intro si un outro foarte sludge/post-metal cu riff-uri care se repetau la nesfarsit, foarte lente si foarte apasatoare, dar in timpul concertului am vazut o agitatie foarte mare, un crust/core/hardcore cu o voce foarte buna si cu chitari pe masura. In unele momente chitarile sunau foarte metal, iar ritmurile erau perfecte pentru dat din cap. Publicul a raspuns foarte bine la energia de pe scena si nu au fost putine circlepit-uri, si nici putine stage-dive-uri, unele din ele sfarsindu-se – din pacate – cu cazaturi caraghioase. Foarte tari au fost tipii de pe scena si astept sa mai prind ceva concerte cu ei pe viitor.

Seara de noiembrie s-a incheiat dupa cinci ore de muzica buna cu un moment lung de aplauze pentru cel ce a fost Tom, cel care ar fi apreciat cu siguranta tot ce s-a cantat acolo pentru el.

Fac si o mica paranteza aici si incurajez pe toti cei care citesc acest articol sa mearga pe www.asiluum.com si sa downloadeze albumele celor de la White Walls si Mediocracy, pentru ca sunt doua albume care suna foarte bine si care dau sperante “scenei” de la noi.

Pe final tin sa-i multumesc lui VladDracul1 pentru clipurile postate.

Ramas bun, Tom!

(Nici n-ar mai trebui să menționez) Concertul din Fire a început la 21:30, deși pe afiș era anunțată ora 20:00. Oricum, fiind deja o obișnuință, nimeni nu s-a arătat surprins și totul a mers ca și cum ar fi normal… Primii care au cântat au fost Mediocracy din București, o surpriză plăcută pentru mine. Cu un sunet “fresh”, o combinație de sludge, hardcore și metalcore, băieții au cantat vreo cinci piese care au durat cam 20-25 de minute, dar aceste minute puține cât s-au aflat pe scenă au fost pline de energie și de pe scenă, dar și în fața ei. Publicul, format în mare parte din prieteni ai trupei și cunoscători, a făcut moshpit, stage diving și tot ce trebuie la un concert de acest gen. Sunetul a fost foarte bun la ei și pot spune că ăsta a fost un mare avantaj. Pe final au avut chiar și un bis (datorită în special tipului de lângă noi care a strigat ritmat, la fiecare 10 secunde “ÎNCĂ UNA!!!”), chestie care nu prea se întâmplă la trupele de deschidere.

Iar după o pauză de vreo 15 minute au venit în fața noastră Stuck In A Rut, prima trupă de hardcore de la noi cu tobar o tipă. Cu un hardcore foarte “raw”, au pus pe mișcare toată suflarea de nebuni din față și pot spune că au fost foarte puține momentele în care s-au oprit din “dans”. Piese scurte și la obiect, instrumentație simplă, sunt exact genul de hardcore care se cânta la începutul anilor ’80 in USA. Asta nu e deloc un lucru rău, mai ales ca și atmosfera a fost exact ca în cluburile underground americane de acum 25-30 de ani, cu spectatori urcând pe scenă și cântând împreună cu trupa. “Recitalul” lor a durat cam 30-40 de minute, timp în care au cântat vreo 10-12 piese. Un minus la ei a fost faptul că nu au avut pe cineva care să-i cunoască la sunet și vocile s-au auzit destul de aiurea, mai ales dacă stăteai mai în spatele sălii. Keep the good work, guys!

Și apoi, după mai bine de jumătate de oră de pauză, au urcat pe scenă brazilienii din Korrozão, mai vechii noștri “prieteni”. Înainte de a cânta, am stat cu ei de vorbă și au fost surprinși să afle că a mai venit lume la concert din cei care fuseseră acum trei ani. După ce și-au reglat instrumentele, nu au stat mult pe gânduri și au început să cânte un hardcore/grindcore direct “de la mama lui”, straight-in-the-face. Instrumentația mai dură, growl-urile vocale și ritmul nebun duc foarte mult spre metal, dar nu e de ajuns asta, pentru că punk-ul se simte și el foarte bine in piesele lor. Din păcate, din anumite motive pe care o să vi le spun la final, rămăseseră foarte puțini spectatori în fața scenei, dar din fericire câțiva care am fost în față ne-am manifestat și ne-am simțit foarte bine. Pe final au avut două cover-uri, primul la “Roots bloody roots” de la Sepultura, pe care m-am trezit la un moment dat cu microfonul în mână și am fost nevoit să cânt o strofă, iar al doilea la “Crucificados pelo sistema” de la Ratos de Porao. Cum altfel era mai frumos să se termine un concert al unei trupe hardcore/punk/grindcore braziliană?

Și acum să vă spun și ce evenimente s-au întâmplat în timpul concertului.. Se pare că niște idioți “nazi” s-au luat afară de unii dintre spectatorii veniți la concert și s-a iscat o bătaie. Nu știu prea multe, pentru că nu am înțeles prea multe. Știu doar că la un moment dat, chiar înainte de a începe să cânte Stuck In A Rut, un grup din față a plecat brusc afară și s-au întors dupa câteva minute mai puțini, iar apoi, chiar înainte să urce brazilienii pe scenă, un tip s-a suit la microfon si a anunțat “haideți, în pula mea, cu toții afară că sunt niște naziști care au făcut scandal, să-i caftim”, moment în care din fața scenei au mai plecat cam 6-7 oameni, inclusiv organizatorii. Nu e de mirare că apoi Korrozão au avut sunet prost, că a trebuit eu să merg la mixer și să reglez pe acolo atât cât m-a dus capul. În situația care a fost, dacă chiar a existat afară un conflict, tot ce trebuiau să facă organizatorii era să cheme poliția și apoi să-și vadă de treabă. Nu poți lăsa o trupă care vine de la celălalt capăt al pământului să cânte fără o sonorizare cât de cât decentă și tu să ieși afară la bătaie. Iar chestia asta cu bătăile între “nazi” și “anti-fa” mi se pare cea mai mare prostie. La urma urmei, venisem la un concert de muzică, nu la o manifestație politică.