Asadar, sunt la al patrulea – si posibil ultimul – concert pe taramurile scandinave. Din nou in clubul John Dee, un club mic, in care incap maxim 300-350 de persoane. Am ajuns cu putin dupa ora deschiderii, dar deja clubul era pe jumatate plin. Mi-am dus geaca la garderoba (da, ca e civilizatie, nu tre’ sa stai cu ea in mana ca in LMC, sa nu cumva sa ti-o fure careva) si am facut stop direct la standul cu produse promotionale. Nici o secunda nu m-am uitat la jumatatea de stand a celor de la Amon Amarth, pentru ca de cand eram in liceu imi doream sa am un tricou cu Entombed. Asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si mi-am luat un hanorac si un fes cu taticii death-ului suedez. Urmatorul stop a fost la bar, unde m-am alimentat cu o bere, dupa care m-am indreptat spre scena, asteptand sa inceapa show-ul.

Pe afis erau anuntati in deschidere si thrash-erii de la Evile, dar din pacate si-au intrerupt turneul, bassistul lor decedand in Suedia…

Am asteptat momentul urcarii pe scena al lui LG Petrov si Alex Hellid cam 45 de minute. Intro-ul, cu niste lovituri de timpane care-ti faceau toate organele sa vibreze, a prefatat piesa Amok, de pe ultimul album, o piesa de pus publicul in miscare. Insa surpriza, lumea statea si se uita fix la scena, doar cativa oameni in fata ridicand mainile si gesticuland pe ritmurile piesei. A urmat, insa, un concert de o ora de mare clasa, cu piese de pe toate albumele suedezilor, printre care imi amintesc “Hollowman”, “Night of the vampire”, “When in Sodom”, “Rotten Soil”, “Chief rebel angel”, “I for an Eye”, “Stranger Aeons”, “Sinners bleed” si clasicele “Bitter Loss”, “Supposed to rot”. Multe din piese au influente clare de hardcore, si mai ales in concert suna foarte, foarte bine. Alex Hellid m-a terminat cu riffurile si solo-urile, iar Petrov m-a ametit cu energia lui, umbland pe scena de colo-colo. Pe final s-a mai destins atmosfera si in public si lumea a inceput headbanging-ul, impingerile usoare si alte manifestari tipice rockului metalifer (ha!). Spre satisfactia mea – si probabil a multora din public – concertul s-a terminat cu piesa “Left hand path”, piesa pe care mai toata sala dadea din cap. Petrov & co. s-au retras apoi de pe scena dupa ce ne-au salutat impreuna cu o plecaciune de respect, in aplauzele puternice ale publicului.

In pauza dintre trupe m-am mai alimentat cu o bere si am avut o mica discutie cu vocalul de la Entombed, care auzind ca sunt roman imi zice “dude, FIVE – NILL??? that’s a shame!!!” (apropo la meciul Serbia 5-0 romania), la care i-am intors-o “yes, but you’re not much better. you lost to Denmark”, remarca cu care l-am cam ranit, raspunsul lui fiind “please don’t remind me!”…

Iar dupa jumatate de ora, au venit pe scena si “nepotii” celor de la Entombed, Amon Amarth. Spun nepoti pentru ca, fara muzica lor, Amon Amarth e posibil sa nu fi existat, dar asta e alta discutie. Pe mine, sincer, nu prea ma atrage stilul vikingilor, dar in vara i-am vazut la Metalcamp in Slovenia si mi-a placut spectacolul. Insa cu totul alta discutie e cand vine vorba sa cante intr-un club mic. Muzica lor e prea epica pentru a avea grandoare intr-un loc mic. Sunetul mi s-a parut cam “infundat”, iar prestatia lor pe scena cam “ieftina”. Nu as vrea sa-i critic prea mult, pentru ca n-ar fi ok din partea mea. Pot spune doar ca publicul a fost foarte incantat de ei, cantand piesele impreuna cu trupa si raspunzand mereu la discutiile cu vocalul intre piese. Mi-a placut momentul in care a fost invitat pe scena Lars Goran Petrov, pentru a canta cu ei piesa “Guardians of Asgaard”, moment in care Johan Hegg l-a salutat cu respect pe “taticul” lui. Vikingii au cantat cam o ora si 20 de minute, dupa care s-au facut ca-si iau la revedere de la noi, insa era clar ca vor reveni cu un bis, care – normal – a constat in piesa de referinta “Pursuit of the vikings”.

Dupa cele cateva ore de metal bun, mi-am luat la revedere de la calitatea cluburilor underground norvegiene, cu gandul ca o sa ma intorc intr-o tara unde, daca faci o recenzie si o pui pe site, se gaseste mereu cineva sa se simta jignit. Dar, asta e viata, mergem inainte.