De data asta nu a mai fost vorba de durere de urechi cauzata de sunetul prost, ci pur si simplu imi tiuie urechile dupa concert.
Sa va spun sincer, nu cred ca as fi mers la concertul de duminica seara daca nu as fi aflat ca un prieten de-al nostru, cunoscut prin alte medii decat cele concertistice, e noul chitarist Deathdrive si urmeaza sa cante in deschidere. Si cum nu era sa dau aproape juma’ de milion pe un bilet  ca sa vad doar o juma’ de ora de concert, m-am ales cu o seara hardcore.

Dupa ce ne-am grupat, am facut gestul cu scosul banilor din buzunar si ne-am ales cu cate o bratara, am intrat, cam pe la 7 jumate in sala de concert a clubului Wings.  Era aproape gol, asa ca a mai durat inca vreun sfert de ora pana au inceput sa cante Deathdrive. Partea buna, in Wings, este ca au bagat bere la 0.5 (Tuborg si Holsten), asa ca macar acum stim pentru ce dam cate 6 lei.

Asa, ziceam de Deathdrive. Primele trei piese au fost cantate cu vechiul chitarist- Sheriff- iar una dintre ele l-a avut ca invitat, drept vocalist, pe Cata de la Coma. Nu i-am mai vazut live de mai bine de un an, cand am fost impresionat de atitudinea pe care au avut-o, si nici acum nu au dezamagit. In ciuda faptului ca in sala nu erau mai mult de cateva zeci de persoane, dispersate, si in mare parte catre barul din spate, oamenii si-au facut treaba bine, cu energie si pasiune, incercand pe alocuri sa arunce niste scantei de agitatie prin public, fara prea mare succes.

Dupa trei piese, Sheriff i-a predat stafeta lui Ingy (Catalin Ingeaua), care a cantat ultimele patru piese ale recitalului. Cum, dupa spusele lui, nu avea decat vreo 4 repetitii cu trupa, si inainte de asta cam era colbul de un deget pe chitara lui, se vedea pe fata lui ca e cam ingrijorat. Dar si-a intrat bine in rol, si cu exceptia unei greseli la un moment dat (nu, n-a sesizat-o niciunul dintre noi, ni s-a sugerat), a servit destul de bine riffurile de groove metal. Noi ii uram succes lui si intregii trupe. Pacat ca au fost primii si atmosfera in sala a fost inexistenta.

A urmat o pauza de bere si discutii, dupa care a inceput a doua trupa, una din Cehia (edit: sunt din Elvetia, de fapt), din cate am inteles – pe numele ei Moriggu. Deja in sala incepeau sa intre tot mai multi oameni, dar toti se inghesuiau catre partea din spate, in fata fiind pustiu. Oricum nici nu a fost rost de agitatie. Trupa in cauza a cantat un fel de metalcore, cu parti melodic death (asta din ce am putut sa-mi dau seama), dar nimic de scos ochii. Muzica lor a fost, practic, de duzina, cu un sunet generic, pe care il auzi cam pe la toate deschiderile de concerte metal. Inca o dovada ca scena e suprasaturata.

Dupa momentul asta, si inca o pauza de alimentare, au urcat pe scena Undivided – conationali cu Pro-Pain. Nici de trupa asta nu am auzit vreodata, dar m-au facut sa ciulesc urechile, in momentul in care au inceput. Dupa lalaiala trupei precedente, baietii astia au inceput cu un hardcore clasic, mai apropiat de radacinile genului- de punk, decat de metal, iar ritmurile lor alerte au pus destul de repede lumea in miscare- ma rog, o parte din lume. S-a incins destul de repede un circle pit, putin pogo si cateva incercari de crowd surfing, destul de esuate tinand cont ca marea parte a publicului inca mai facea baricade in fata usii din spate. Au cantat, presupun, vreo 40 de minute, destul de antrenante, care ne-au mai bagat putin in atmosfera de concert.

Si a sosit si ora 21.30(~45), cand au urmat la aparat Pro-Pain, care au incheiat seara, cu o ora jumate de hardcore, cu destula garnitura metal. Nu sunt un fan declarat al trupei, nici macar al stilului abordat, deci nu o sa intru in detalii prea mari despre muzica lor in sine sau despre setlist. Au cantat cam o ora jumate, intr-o sala in care, desi nu gemea de plina ce era, se stransesera, totusi, peste 100 de persoane, pe undeva pe la 150. In general publicul a fost apatic, cu exceptia celor aproximativ 15 din fata, care sareau, se impingeau, cateodata mai faceau cate un circle pit si, evident, mai luau si cateva cazaturi.

Pro-Pain au cantat conform “exigentelor” stilului, adica in forta, energic, fara prea multe subtilitati, cu volumul dat catre pragul superior. Se vede ca trupa dadea tot ce avea, pe scena, camasa vocalului intrand serios “la apa” pe masura ce se derulau piesele. Spuneam ca publicul n-a debordat de entuziasm, cu exceptia catorva din fata scenei, in rest, in cea mai mare parte a salii, era destul de rara si cate o mana ridicata.

Personal, concertul mi s-a parut, calitativ, cam prin zona medie, nici nu m-a dezamagit, nici nu m-a impresionat in vreun fel.

Si sa incep cu prima seara…

…seara de hip hop. Prima trupa pe scena a fost Triplu F, o trupa din Iasi care combina hip-hop-ul cu ceva elemente de raeggae. Chestia interesanta la trupa e ca au o chitara care suna putin spre ska. Lumea s-a adunat in fata scenei si a inceput sa dea din maini si sa se agite, semn ca incepeau sa se incalzeasca (dupa o zi de canicula) pentru ce urma sa fie.

Apoi a urmat “omul meu din Vaslui” Afty, prezentat de Yehova. Fiind putin reticent la ce puteam sa vad, am fost foarte placut surprins sa observ ca Afty chiar stie ce face si da bine de tot pe rime. O mare parte din piesele lui au fost acapella si pot spune ca am ramas masca stand si ascultandu-l. Bineinteles ca publicul era extaziat, mai ales ca majoritatea ii erau prieteni sau il stiau de prin oras. Ii urez bafta si sa se tina de treaba.

Ceilalti au venit tocmai din Suceava, pentru a doua oara, si au dat-o si ei bine de tot. Lumea deja era “pe felie” si s-a simtit bine in continuare. Eu deja eram “pe alta felie” cu prietenii la o bere si sincer nu am fost prea atent la ce mai era pe scena. Am prins doar o faza in care baietii au dat-o cam naspa sustinand Otelul Galati, moment in care publicul i-a cam huiduit. In rest a fost bine…

Apoi inca o pauza de Cojones, dar deja eram prea afundat in discutii si in beri, asa ca n-am vazut prea bine ce s-a intamplat. Sorry.

Si a urmat Raku… dupa ce statuse cam retras si era atent la scena. Chiar la un moment dat am fost si l-am intrebat daca e plictisit, dar mi-a raspuns “nu, sunt atent la Ceilalti”, asa ca l-am lasat in pace. Si cum sa spun, Raku e Raku. Se vede de la o posta experienta si modul de abordare a unui concert. Inca de la prima piesa toata lumea era cu mainile pe sus si sarea, iar tot showul a durat putin peste o ora. Ce pot spune e ca am fost impresionat de cat de bine si clar poate “baga” Raku. Cand il auzi inregistrat pe CD sau intr-un clip la TV iti poti inchipui ca poate e lucrat totul din studio, dar cand il vezi live cu acelasi “flow” ramai masca. Eu cel putin asa am ramas… Ce sa mai zic, nota 10 din partea mea.

Si dupa o scurta pauza au venit Cedry2k si Dragonu – invitat surpriza. De cum au urcat pe scena au facut show, dar din pacate din nou eram prea ocupat de beri si de prieteni, asa ca am vazut prea putin. Stiu, imi puteti da in cap, dar in ultima vreme sunt pasionat mai mult de hardcore si metal decat de hip-hop.

A doua seara…

a fost show. Dar din pacate un show de prost gust din partea tipului cu sonorizarea. Adica, inteleg ca a dat jdemii de euro pe fiecare scula si ca scena n-a fost asa cum trebuia sa fie, dar nu cred ca o picatura de ploaie ii topea boxele. Pentru ca de la ora 19 si pana la 21 am stat cu totii ca prostii si am privit norii, fara urma de picatura de ploaie si am asteptat ca boxele sa porneasca si sa auzim ceva. Pana la urma, dupa multe insistente si rugaminti, si-a dat acordul si a putut incepe concertul.

Primii pe scena au fost Qeta din Vaslui. Despre ei nu spun nimic, pentru ca sunt ZERO. Mai multe intr-un PS la acest articol.

Apoi au venit Lefters, o trupa din Bucuresti pe al carei stil nu-l pot defini. Au cantat un fel de alternative metal, cu influente de punk, thrash, hardcore si cu piese care sunau diferit una de alta. In schimb am vazut un vocal super bun si o atitudine foarte buna pe scena. Lumea deja s-a agitat incontinuu si a facut incalzirea pentru trupele care urmau. Am ramas cu o impresie placuta despre baieti si sper sa-i mai vad si cu alte ocazii.

Si apooooooiiii a venit ce asteptasem de multa vreme. Prietenii mei de la Proof au urcat pe scena la Vaslui!!! Acum nu ca ma laud, dar cred ca a fost unul din cele mai tari concerte ale lor la care am fost prezent. Chiar daca in fata era putina lume – in jur de 100 de oameni, maxim – totul a fost PERFECT. Mosheala a fost prezenta, la fel si numeroase circle pit-uri, iar in cateva ocazii Georgica (vocalul) a fost luat pe sus si purtat de public. Ca sa nu mai spun de Lego, care a urcat pe gard si a facut un “fence diving” :) Iar pe piesele cover la Madball (Pride) si Biohazard (Punishment) a iesit haos total. A fost o mega-surpriza sa aud Punishment cantat atat de bine de o trupa de la noi, iar publicul sa fie si el la inaltime. Cu mana pe inima spun ca am fost fericit sa-i pot vedea pe baieti in orasul meu natal si sa ma pot “desfasura” la un mosh impreuna cu prietenii mei vechi.

Din pacate vremea a fost apoi impotriva noastra si in timp ce Guerrillas isi pregateau sculele a inceput o ploaie torentiala care a durat foarte mult si care a facut ca Proof sa ramana capul de afis al serii. A fost un moment neplacut, pentru ca Implant Pentru Refuz n-au reusit nici ei sa mai cante si asta dupa ce venisera din capatul celalalt al tarii. La toata chestia asta se mai adauga si faptul ca daca tipul cu sonorizarea nu facea atatea mofturi nu s-ar fi ajuns la momentele penibile de la miezul noptii… Pe la o ora tarzie in noapte eu m-am carat de acolo impreuna cu baietii de la Proof si Deathdrive si am stat cu ei putin la o relaxare in camera de hostel unde erau cazati.

A treia seara

a inceput cu un cer senin si cu speranta ca totul va fi mai bine decat cu o zi inainte.

In jur de ora 19:00, Targ3t din Deva au urcat pe scena si nu mica mi-a fost surprinderea cand i-am auzit. Chiar daca in momentul in care au inceput sa cante nu era nimeni in fata scenei, baietii si-au facut treaba in mod profesionist si au cantat cum au stiut ei mai bine. Asta i-a facut pe toti cei prezenti la corturi sa se apropie de scena si pe parcursul concertului sa se adune vreo 30-40 de oameni. Targ3t e una din trupele pe care nu le ascultasem si nu le vazusem inainte de concertul de la Vaslui, dar e una din trupele pe care cu siguranta vreau sa le mai vad. Mi-a plaut foarte mult atitudinea lor pe scena, iar wall of death-ul cu 10 oameni pe care l-am facut in timpul uneia din piesele lor a fost punctul culminant al lor. A, si sa nu uit de coverul la “Davidian” de la Machine Head, cand toata lumea alerga de nebuna si dadea din cap si din maini cat mai mult.

Apoi a urmat o trupa care mi-a lasat un gust cam ciudat, daca pot spune asa. Open Fire din Iasi incearca sa cante un melodic/technical death metal si poate ca le iese oarecum, dar din pacate atitudinea lor pe scena – sau mai bine spus lipsa ei – a lasat de dorit. Lumea se pusese in fund pe iarba si privea ca la teatru. Si pentru ca nu prea mi-au placut, am facut bine si m-am alimentat cu inca doua-trei beri si am stat de vorba cu Andi si Youtube :D

Si din nou un moment pe care il asteptam de ceva vreme: Death(fuckin’)drive live in Vaslui. Ii cunosc pe oamenii astia de ceva timp si am ajuns sa fim prieteni, dar nu credeam acum ceva timp ca o sa-i vad vreodata “la noi”. Dar iata ca venise momentul, iar eu si toti vasluienii din fata scenei am fost pregatiti si la inaltime – zic eu. Ca sa nu mai spun ca trupa a fost si ea – asa cum m-a obisnuit – foarte pregatita pentru show. Nede a dat startul la circle pit-uri, a venit la gard si a cantat cu lumea, iar pe piesa Circular Serpent a reusit sa-i convinga pe toti sa faca un wall of death mult mai reusit decat cel de la Targ3t – bine, deja venise mai multa lume, deci nu se pune. Mai mult nici nu e de zis. Am fost incantat sa vad ca si la Vaslui se poate sa vad un public bun in fata unei trupe care “da bine” in concerte… Ii mai asteptam!

Interitus Dei au venit pentru a doua oara in Vaslui, dupa ce fusesera la una din editiile “Rock Chance”-ului care s-a tinut prin anii ’96-’97, dar din membrii originali au ramas doar doi – din ce-am inteles. Chestia placuta e ca actualul lor tobar eu un tip care a stat in Vaslui o perioada de timp si a fost misto sa ne intalnim din nou si sa mai stam la o vorba-doua. Din pacate nu mi-a placut deloc ce au cantat. De fapt nici nu am inteles prea bine ce au vrut sa cante. Ba o dadeau cu Che Guevara, ba mai dadeau putin death metal, ba mai spre black, ba un cover la nu stiu ce trupa. Deja pe la mijlocul cantarii ma plictisisem sa-i vad si m-am deplasat la o masa cu berea in fata. Din ce am vazut nici publicul nu s-a agitat prea mult la ei… Poate ar trebui, dupa atata activitate muzicala, sa-si puna ideile cap la cap si sa cante ceva serios… Sau poate nu-i inteleg eu.

Finalul serii – si al festivalului – a fost facut de catre Bucovina, o trupa de folk/pagan metal din Iasi. Stilul nu prea e pe placul meu, dar trebuie sa recunosc ca la o bere merge de minune. Am fost doar cateva minute in fata sa fac poze, dupa care m-am retras la o masa cu cativa prieteni si am ascultat de acolo totul. Surpriza placuta, pentru mine, a fost ca s-a vazut ca iesenii au experienta in concerte si au pus publicul in miscare din nou, dupa pauza pe care o facuse la Interitus. Piesa dupa piesa lumea devenea mai vesela si chiar si ‘nea Costica (sau cum l-o fi chemand) de la bere/micarie incepuse sa danseze si sa se simta bine. Faza aiurea – pe care n-am inteles-o – a fost cand au venit doi motociclisti aproape de scena si, in timp ce trupa canta, au turat motoarele la maxim. Nu pot sa concep chestia asta: vii la concert sa asculti o trupa sau sa te bagi in seama ca ai motor si sa nu-i lasi nici pe restul sa asculte? Dar, deh, cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? Una peste alta, Bucovina au fost finalul perfect pentru Open Camp-ul de anul asta.

Cu toate relele si toate problemele care au fost, pot spune ca Open Camp – Editia a II-a a fost un festival reusit. Finantele slabe si-au spus cuvantul, iar lipsa publicului la fel. Apropo de asta, as vrea sa stiu si eu ce e in capul multora: de ce cand e “moca” toata lumea vine si se imbulzeste la concerte, iar cand se pune bilet, chiar si la un pret modic, vin doar cativa oameni? Cat de greu era sa dai 15 lei pentru o seara de muzica buna sau 30 de lei pentru toate trei serile? Cu ce iesi mai castigat daca bei doua PET-uri de bere in parc decat daca vezi niste baieti si fete care isi dedica o gramada din timpul lor sa faca muzica si sa ne faca pe noi restul sa ne simtim bine?

Un fel de PS, cu dedicatie pentru vasluienii mei. Stiu ca o sa supar pe multi, dar asta e situatia. As vrea sa stiu si eu, cu tot respectul pe care il am pentru Mihai (stie el care), ce pula mea e Qeta? Baietilor din trupa, voi nu va dati seama cat de jalnici sunteti? Nu datorita faptului ca nu stiti muzica, pentru ca unii din voi chiar stiu, ci datorita faptului ca nu aveti idee ce faceti. Muzica voastra nu suna a nimic. Vocalul vostru e VARZA! Si peste asta, mai aveti si un public de cacat! Da, uitati ca am spus-o si am vrut sa v-o spun si in fata, la “usile” corturilor la care stateati. Nu v-a fost rusine sa veniti si sa tipati ca disperatii la gluma asta de trupa, ca apoi sa plecati cu totii la corturi si sa beti ca idiotii, iar trupele serioase sa ramana fara public? V-a trecut vreun moment prin cap ideea ca baietii aia care au venit din Bucuresti, Deva, Timisoara, Iasi, Suceava poate au mult mai multe de spus din punct de vedere muzical decat tristii astia ai vostri cu care stati la Secu? Oare voi stiti ca acum 15-16 ani aveam trupe in Vaslui care sunau de 10000 de ori mai bine decat Qeta si cu care ne mandream cand mergeau la festivaluri de rock si metal? Nu cred ca aveti de unde sti, pentru ca pentru voi mai important e sa beti ca ultimii oameni si sa racniti in fata scenei la niste clovni. Mi-a lasat un gust amar si faptul ca am vazut cativa prieteni despre care aveam o parere buna care au disparut imediat dupa ce au “cantat” Qeta… Mi-e mila de voi, sincer. Poate vreodata o sa invatati, totusi, ce e aia muzica rock.

Si al doilea PS, dar poate nu ultimul: sunt intristat sa vad cata lipsa de interes fata de cultura exista in orasul meu natal. Muzica, domnilor afaceristi si politicieni din Vaslui – si stiu ca nu o sa cititi vreodata ce scriu eu, nu e doar muzica populara, fratii Chiriac si Mihai Traistariu. Nu, muzica e cu totul altceva. Nu aveti idee cat de mult ar ajuta Vasluiul ca un festival ca Open Camp sa ajunga sa fie cunoscut in tara si in strainatate. Nu aveti nici cea mai vaga idee ce inseamna ca economia unui oras sa profite de pe urma a trei zile de festival de rock. V-as trimite sa cautati ce e ala un Wacken sau un Tolmin sau un Clisson, dar stiu cu siguranta ca nu v-ar interesa. Orasele alea sunt mult mai mici decat Vasluiul, dar cu ajutorul unor festivaluri de metal au ajuns sa fie celebre, iar ele sa profite de pe urma acestui lucru. Nu am nici o speranta ca in viitor va fi vreo schimbare in atitudinea voastra, dar totusi sper ca in viitorul ala voi putea ajuta eu mai mult la organizarea Open Camp si la promovarea lui.

PS3 (parca): Nu vreau sa fiu inteles gresit in prinvita sonorizarii. Sunetul a fost beton pe toata durata festivalului si pot spune ca toate formatiile (cel putin cele de metal/hardcore) care au cantat au fost impresionate de dotarile celor de la Vox MTV. Singura mea problema cu ei e atitudinea lor fata de formatii si fata de organizatori. Poate in viitor va fi mai bine.

Cam asta a fost cu Open Camp… astept comentarii.

Primii care au urcat pe scena au fost Psychogod. Din pacate pentru ei, fiind prima trupa de deschidere, au avut un public nu prea numeros: la un moment dat chiar am numarat lumea din sala si erau doar 30 de oameni. Baietii incearca sa cante o combinatie de death metal/grindcore cu ceva hardcore (foarte putin), dar nu prea le iese. Fiind la inceput de drum nici nu ma asteptam sa fie o trupa WOW, iar la capitolul instrumentatie mai au ceva de munca. Vocalul, in schimb, a fost super tare! Si asta nu pentru ca e o tipa, ci pentru ca chiar are o voce super buna de death/grind. Daca si restul trupei ar face progrese, cred ca pot ajunge destul de departe. Un moment interesant in “recitalul” lor a fost piesa la care au avut invitat pe un anume “Poetul” care a dat cateva rime bune pe una din piesele lor si chiar a sunat bine.

Intre timp s-a mai adunat si lumea in sala, ajungandu-se ca in fata sa fie ceva aglomeratie, dar nu exagerat. Oricum, chiar daca erau doar doi oameni, baietii de la Proof i-ar fi pus in miscare si pe ei. Pentru mine a fost primul concert in care i-am vazut in noua formula, cu vocalul nou si cu al doilea chitarist. Wow, ce sa spun! Un mare bravo pentru vocal, care e plin de energie si are atitudine (oricum, se poate si mai bine) si inca un wow pentru sunetul mult mai “plin” pe care il au acum, cu doua chitari. Pe mai toate piesele, pe langa riff-uri, au bagat si cateva solouri, dar nu doar asta a facut sa sune bine. Atmosfera in public s-a mai destins si lumea a inceput un mic moshpit urmat de cateva circle pit-uri si o ingramadeala mare la microfon de fiecare data cand vocalul il oferea celor din fata. Per total a fost bine, dar se putea si mai bine (din partea publicului), insa la noi incalzirea se face greu, mai ales acum pe frigurile iernii.

Dupa o pauza destul de scurta au venit si cei de la Shesdead sa ne cante cate ceva. Nu ii mai vazusem inainte, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Vocalul lor e Shole, de la Crize, o trupa care nu prea ma incanta, avand in vedere ca nu sunt un mare ascultator de nu-metal/core. Un punct mare, insa, pentru el e faptul ca avand experienta in concerte stie sa comunice cu publicul, iar aseara nu a fost o exceptie. Pe toata durata concertului, intre piese, a discutat cu cei din sala. Muzica e destul de ok, o combinatie de metal, hardcore, si ceva “atmosfera”. Din punct de vedere instrumental mi-au placut destul de mult, avand combinatii de riff-uri de black/death metal, cu ceva pasaje mai ritmate de hardcore, iar de multe ori orga crea un sunet interesant, pe care nu prea multi il incearca. In schimb, vocea nu prea mi-a placut. Nu stiu daca faptul ca Shole era putin cam “rupt” a contribuit la asta, dar pe pasajele in care nu baga growl-uri vocea nu prea il tinea. Melodicitatea pe care o incerca nu prea ii iesea si de multe ori aveam impresia ca falseaza si ca strica tot ceea ce construiesc bine instrumentistii. Cantarea lor s-a terminat cu un moment emotionant, in care Shole si-a amintit de Tom si a spus cateva cuvinte despre el si despre miscarea hardcore/metal de la noi. Pot spune ca sunt 100% de acord cu ceea ce a spus el: in vremurile astea in care toata lumea o arde cu dubstep, electro-shit si toate mizeriile, noi ar trebui sa ramanem impreuna si sa continuam spiritul rock/metal/hardcore-ului…

A urmat apoi jumatate de ora de pauza, timp in care scena a fost “inchisa” cu o cortina neagra, iar pe un perete a fost proiectat un filmlet de 20 de minute cu imagini cu Deathdrive in turneu si in studio. Mixul de filmari a fost foarte misto, iar pe final fiecare din membrii trupei au vorbit despre ceilalti colegi. Brusc, insa, s-a lasat cortina jos si pe scena au aparut Pixy, Nede, Sherifu, Aditza si Hertzu. Au inceput in forta, cu “Roots bloody roots” de la Sepultura si inca din primul moment a fost haos in fata. Nu mai stau sa povestesc despre muzica lor si despre cum suna. Am mai facut-o de destul de multe ori. O sa va spun doar ce s-a intamplat in public: un moshpit aproape continuu, o gramada de circle-pit-uri, cateva stage dive-uri si crowdsurf-uri si multa distractie. Pot spune cu mana pe inima ca a fost cel mai tare concert Deathdrive la care am fost. Lumea n-a mai fost apatica, dimpotriva, nu stiam pe unde sa ma mai duc sa scap de inbulzeala. Ca sunet a fost super ok, s-a auzit totul clar. De multe ori cativa oameni din public au cantat impreuna cu Nede versurile. A fost surprinzator de bine totul, mai ales ca inainte de concert ma uitam cu Pixy prin sala si vazand lume putina ne gandeam ca o sa fie aiurea. Din fericire, pana la final s-au adunat aproximativ 100-150 de oameni, ceea ce a facut ca atmosfera sa fie super tare. Avand in vedere ca Tom a fost primul tobar al trupei (pe vremea cand se chemau Dodiez), concertul si DVD-ul au fost dedicate memoriei lui, lumanarile si pozele de pe scena, impreuna cu manechinul atarnat de tavan facand parte din respectul aratat unui om care a fost unul din cei mai sufletisti metalisti de pe la noi. In timpul concertului Nede si Pixy au vorbit cate putin despre ce a insemnat Tom pentru ei si pentru trupa, iar la final, dupa ce terminasera, au revenit in aplauzele publicului sa mai cante o data “Roots”, una din piesele lui preferate.

A fost inca o seara minunata, impreuna cu prietenii si cu muzica care ne aduce impreuna. Suntem o familie, e clar, chiar daca una nu prea numeroasa. Dar vorba aia, mai bine putini si buni. La urmatorul DVD o sa iasa si mai haos, promit!

Dupa o lunga pauza de concerte am reusit sa prind o “gaura” de la munca si sa trag o fuga pana in Control. Cauza: un concert de hardcore/metal, cap de afis fiind brazilienii de la Confronto, la al doilea lor concert in Romania. Am facut jonctiunea cu ceilalti doi betivi la fata locului, plus alti doi betivi asociati, si ne-am cinstit cu cateva beri reci. Un punct minus pentru locatie a fost lipsa berii la draft. Am apucat sa beau o singura halba bere nefiltrata dupa care am fost informat ca nu mai exista bere la dozator. Nu-mi explic cum s-a terminat cata vreme in club erau vreo 40 de persoane. Dar probabil ca erau foarte insetate.

In fine, am platit taxa de intrare (10 ron) si am purces spre zona scenei. Primii care au spart caldura (ca nu pot zice gheata) au fost baietii de la Proof. Fara menajamente, cei 4 au tras un “pumn” hardcore in fata putinilor oameni prezenti. Ca sa folosesc niste termeni “elevati”, au cantat un straightforward in-your-face hardcore, fara subtilitati, fara “floricele”, si suficient de energic ca sa incalzeasca atmosfera dincolo de limita suportabila. Dovada erau valurile de sudoare care curgeau pe toti cei prezenti. Sunetul a fost bun, poate putin vocea cam in spate, dar asta nu m-a deranjat, pentru ca se auzeau foarte bine instrumentele. Mi-a placut in mod special cum se auzea bass-ul, un instrument de multe ori ignorat (pe nedrept) de sunetisti, dar care a sunat exact asa cum trebuie (Sick Of It All style, cum a remarcat ursu). Baietii mi s-au parut foarte relaxati, stapani pe instrumente. S-a vazut asta clar cand a picat la un moment dat lumina (complet) dar nu s-a auzit nici-un “sughit”, piesa a curs normal, fara vreo sincopa. Pentru mine, momentul culminant al recitalului Proof a fost cover-ul dupa piesa Pride de la Madball, la care Ursu (intr-un acces de entuziasm) a facut backing vocals la microfonul basistului. In fine, a fost deschiderea perfecta pentru un concert de gen.

Dupa o pauza de hidratare de vreo 2 beri, si dupa o scurta raita la sectiune de merchandise, au urmat show-ul brazilienilor de la Confronto. Baietii se afla la a doua vizita in Romania, dupa ce in 2007 au deschis in Suburbia concertul celor de la Misery Index. Spre rusinea mea, desi prezent la acel eveniment, uitasem complet ca au cantat si brazilienii. Asta desi aveam tricou cu ei si stiam ca ii vazusem in concert in Bucuresti. In fine, revenind, ca la orice alt show in care sunt invitate trupe romanesti si straine, s-a auzit/vazut imediat faptul ca baietii sunt din afara Romaniei. Nu stiu ce se intampla cu trupele noastre, ce le lipseste, poate ca nu au mancat destule cereale dimineata cand erau mici, sau au chiulit la orele de sport din tara, dar imediat se simte cand urca strainii pe scena. Poate e pedala dubla mai prezenta, poate chitara suna mai “plin”, sunt mai multe acorduri, nu stiu, dar am aceeasi senzatie de fiecare data. Ma rog, sa revin la Confronto, trupa canta un fel de hardcore-metal, cu un sound ce aduce pe alocuri a metalcore, dar si cu multe pasaje de thrash. Dar totusi, soundul hardcore mi s-a parut cel mai evident. Probabil acest lucru se datoreaza mesajului social promovat de trupa, mesaj ce se regaseste la majoritatea trupelor braziliene. Publicul a reactionat imediat la sound-ul energic, incingand un mini-moshpit in fata scenei, dar majoritatea a stat totusi retrasa, in ciuda semnelor solistului care incerca sa “instige” oamenii la activitati anti-sociale. Probabil ca si caldura a avut un cuvant greu de spus. Cu toate astea, brazilienii au fost multumiti de reactia spectatorilor, tinand sa multumeasca celor prezenti aproape dupa fiecare piesa.

Dupa aproximativ o ora, s-a incheiat si recitalul Confronto. A urmat o pauza lunga, udata din belsug cu bere. Profitand ca brazilienii nu se indurau sa plece, i-am rugat sa acorde un interviu pentru site-ul treibetivi, baietii acceptand imediat. Prin urmare, timp de 22 de minute, rabdatori, Felipe Chehuan (vocalul) si Felipe Ribeiro (tobarul) au raspuns intrebarilor noastre. Intre timp incepuse show-ul Deathdrive, din care am pierdut destul de mult. Dupa ce am revenit in fata scenei, am observat cu stupoare ca publicul nu plecase acasa (cum se intampla de obicei cand se apropie ora ultimului metrou). Mai mult, pastrase suficienta energie pentru a-si face de cap pe acordurile groove metal ale ex-dodiezilor. Despre muzica nu prea pot spune multe, eram incredibil de obosit si deja consumul ridicat de sirop de malt si hamei isi facea efectul. Adica dadusem in amorteala si surzenie partiala. Stiu doar ca dupa ce s-a terminat concertul am reusit cumva sa mai beau 3/4 de bere dupa care am taiat-o spre casa, sa ma odihnesc pentru o noua zi de sclavageala.

Una peste alta a fost un concert reusit. Sunetul a fost ok, locatia bunicica, dar fi fost totusi bun un aer conditionat si o rezerva mai mare de bere la draft. Oricum, m-am simtit grozav, mai ales tinand cont ca am ajuns sa vad un concert la 4-5 luni. Sau poate tocmai de-aia. Acum nu mai ramane decat sa ma relaxez 3 saptamani pana la masacrul de la Brutal Assault.

Czech Republic, here we come!

Ca de obicei la noi, concertul a inceput cam cu o ora intarziere. De fapt, nici n-ar mai trebui sa scriu chestia asta, ca e la ordinea zilei. Dupa ce am salutat lumea prezenta in sala si m-am informat cu privire la marfa de acolo (mama, ce limbaj!), mi-am luat o bere si am asteptat cumintel sa inceapa spectacolul.

Primii au fost Proof. Obisnuiti deja cu faptul ca mereu canta in deschiderea concertelor, baietii au incercat si de data asta sa puna lumea in miscare. Din pacate, nu prea au avut cu cine, pentru ca “pustii” din fata sunt prea plictisiti de concerte, desi pe net se plang ca nu au parte de ele. Sa trec si peste asta, prestatia celor de la Proof mi s-a parut mai slaba decat in trecut. La inceput au avut si ceva probleme cu sunetul, vocea auzindu-se cu mult mai tare decat instrumentele. Dar instrumentele au fost alea care le-au dat de furca baietilor. Probabil din cauza oboselii sau a unor alte motive, de cateva ori in timpul concertului tobarul s-a cam pierdut si era pe alt ritm decat chitaristul si bassistul. Bineinteles ca pana la final s-a reglat totul, dar deja au ceva experienta si nu ma asteptam la asta…

Urmatorii au fost Deathdrive, cam in contrast cu ce s-a cantat in restul serii. Ei sunt mai mult metal decat hardcore, dar asta nu a fost o problema. Spre surprinderea mea, au avut ceva lume animata in fata si chiar spre sfarsit a iesit un circle pit foarte ok. La capitolul prestatie pe scena, le-as da o nota destul de mare. Se cunoaste ca au experienta si se aude de la o posta sunetul mult mai legat decat al celor de la Proof – de exemplu. Cu cat lumea vine mai des si ii aude mai bine, cu atat am impresia ca show-urile lor cresc in valoare.

Si-apoi au urmat “strainii”.. Au urcat pe scena The Setup, trupa de care nu mai auzisem pana acum. De la prima piesa au pus publicul in miscare si asta a fost un semn bun. Deja la a doua piesa eram si eu in mijlocul multimii, iar pana la final a fost intr-adevar incalzirea generala pentru ce urma sa vina… Hardcoristii belgieni au dat foarte bine pe scena, au fost plini de energie si au stiut sa miste publicul. Din muzica sincer n-am prea inteles nimic si nu pentru ca nu ma duce mintea, ci pentru ca am fost mai mult concentrat sa ma feresc de coate si sa sar in fata scenei. Ce pot spune mai mult e ca mai vreau sa-i mai vad.

Born From Pain sunt deja la a treia prezenta in Romania si, cum spuneau si ei, au fost mereu bine primiti si multumiti de publicul de la noi. Nici pe ei nu prea i-am ascultat, dar stiam ca sunt foarte energici si ma asteptam sa iasa ceva tare. Insa nu ma asteptam sa vad ploaia de oameni care a fost. Oricine avea putin curaj se urca pe scena si sarea in public. Aproape ca nu ma mai tineau mainile sa-i car pe sus pe cei care faceau stage diving. Si pe langa pustanii de 50-60 de kile mai prindeam si cate un “purcel” de 80-90 de kile pe care abia puteam sa-l tinem cu totii. Dar ce conteaza din moment ce toata lumea se simte bine? Ce conteaza ca te mai impiedici la un circle pit si trec zece oameni peste tine? Ce conteaza ca iti pierzi adidasii si sari intr-un picior de parca nimic nu s-a intamplat? Ce conteaza ca nu mai ai sapca pe cap si o gasesti apoi plina de urme de talpi? Pana la urma asta e esenta hardcore-ului. Si Born From Pain au stiut foarte bine sa ne faca sa simtim chestiile astea. De mult n-am mai prins un asa show si ma bucur enorm ca am fost acolo printre prieteni. la fel ca si la The Setup, nu prea am fost atent la muzica, pentru ca ma simteam bine doar auzind vocea si ritmurile. Am inteles si am fost de acord si cu “speech-urile” vocalului dintre piese, cand ne-a zis despre “pace” si despre razboaiele in care suntem bagati fara sa fim intrebati, despre libertate, despre ceea ce inseamna sa fii liber. Am fost de acord cu indemnul de a nu baga in seama politica si politicienii, un mesaj care se potriveste la fix cu vremurile pe care le traim, cand la TV e plin de circul psd-pnl-pdl…

Insa cel mai important aseara a fost faptul ca am vazut atmosfera tipica unui concert de hardcore. Prietenii vechi se imbratisau, stateau la vorbe si apoi sareau impreuna in pit. Printre ei, Vlad din Tecuci (aka Reikoon), Gebaila, Cicerone, Piticu’, Leul si alte nume celebre din vremurile bune ale tineretilor noastre. Sa tot fie concerte din astea!

Am ajuns in club, impreuna cu prietenul meu Alex, la 20:30, ora oficiala anuntata a inceperii concertului. Fiind venit din Norvegia, unde am vazut cateva concerte, ar fi fost o surpriza placuta pentru mine sa vad ca programul se respecta, dar ca sa se continue traditia romaneasca, a durat mult mai mult decat ma asteptam.

In jur de 21:15 au urcat pe scena Deadeye Dick. Ultima mea experienta la un concert al lor n-a fost prea placuta. Cantasera in deschidere la Pro-Pain, in “renovatul” LMC, cu un sunet execrabil. Atunci nu intelesesem de ce le trebuie doi vocali, pentru ca nici unul nu se auzea bine. La fel si chitarile, au sunat oribil. Insa in seara asta totul a fost la polul opus. Sonorizarea a fost foarte buna pentru ei si am putut aprecia prezenta celor doi vocali. Am fost foarte placut surprins sa observ ca cei doi se completeaza foarte bine. Unul din ei e cu vocea “racnita” si a fost plin de energie pe toata durata concertului. Al doilea a intrat pe prima piesa cu voce “clean”, pe o parte melodica si suna foarte bine, insa cateva masuri mai tarziu am observat si a doua “fata” a vocii lui, “growl”-ul de death metal. Pot spune cu destul de multa siguranta ca e una din cele mai bune voci de death pe care le-am auzit pana acum in Romania. Piesele pe care le-au prezentat Deadeye Dick au fost cele pe care le cunosteam, dar au fost si cateva (doua sau trei) piese noi care mi-au mers la inima – ca sa o ard poetic. Baietii astia, daca se tin de treaba, au toate sansele sa devina o trupa foarte buna de deathcore. Le trebuie rabdare si mult exercitiu. Fata de concertele lor anterioare la care am fost prezent, am remarcat o schimbare destul de radicala a interactiunii lor cu publicul. Ambii vocali au coborat de pe scena si si-au facut de cap in mijlocul audientei. La fel a facut de cateva ori si chitaristul (XYZ). Din pacate, in purul stil romanesc, nimeni din public nu a schitat vreo ceva. Ma simteam ca la un concert simfonic… Cam dupa o ora de cantat DED au coborat de pe scena, lasandu-le locul liber celor de le Nine Eleven.

Asteptarea a durat aproape 30 de minute, timp in care sunetistul a incercat sa se inteleaga cu cei ce urmau sa cante. Pana la urma s-au pus de acord si au inceput sa cante. Primul lucru care m-a “lovit” a fost sunetul EXTREM DE TARE care imi zapacea timpanele. Dupa o perioada de acomodare am inceput sa inteleg ce se canta in fata mea. E vorba de un hardcore punk destul de old school si destul de agresiv. Problema francezilor a fost ca volumul dat aproape la maxim nu prea atragea pe nimeni si primii care au inceput un moshpit au fost prietenii lor din FAW. Vazand ca publicul nu prea se agita pe muzica lor, baietii au coborat si ei de pe scena si s-au apropiat de noi. Vocalul, cu niste miscari foarte “lalai”, arata ca un Pinocchio scapat din sfori, dar omul chiar a incercat sa anime atmosfera. Pana spre final am inceput si noi (cativa din fata) sa ne agitam, iar la un moment dat, dintr-o mare eroare de plasare, microfonul i-a fost zburat din mana vocalului de catre subsemnatul. “Recitalul” a durat cam 45 de minute, iar spre final lumea se asezase inapoi la pozitiile statice, ceea ce semnaliza cumva ca voiau sa vada si altceva.

In pauza de doua beri, cat a durat pentru ca Fire At Will sa-si regleze sculele, am stat de vorba cu cine am mai prins pe acolo si am incercat sa nu spun prea des “in Norvegia nu era asa”. Cei patru “arcoristi” care au urmat au inceput in forta programul, ceea ce a facut ca lumea sa se adune din toate colurile in fata scenei. Inca din start se observa o schimbare de atitudine si mai mult energie pe scena, ceea ce ne-a facut si pe noi, cei din public, sa incepem un mosh mic. Stilistic, Fire At Will suna a hardcore modern, cu ceva influente de metal, cu ceva tente de tehnicitate, cel putin la partea ritmica. In pauza dintre doua piese, vocalul a tinut sa ne spuna ca se simte bine intr-un club ca Suburbia, mic si cu putina lume, loc care nu prea seamana cu cluburile din Franta. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar se pare ca ei s-au simtit foarte bine cantand in Bucuresti. Cantarea lor a durat aproape 40 de minute, dar au fost 40 de minute pline de energie si miscare.

Si, dragi tovarasi si pretini, am ajuns si la headlinerii serii, Deathdrive. Trecand peste aproape o ora de pauza, timp in care s-a montat un nou set de tobe, am ajuns sa-i vedem si pe cei cinci – Nede, Pixy, Sheriff, Adi, Hertzu – pe scena. Baietii si-au lansat acum cateva saptamani primul lor album, War Within – Opus one in C# Minor, pe care l-au promovat printr-un turneu prin toata tara. Am aflat din discutiile cu ei ca au fost primiti bine peste tot si au avut sali aproape pline, inafara de Cluj si Targu Mures. Insa nu va asteptati sa auziti ca le-a iesit ceva din asta. Inca o data pasiunea e pe primul loc cand e vorba de muzica underground. Nimeni in Romania nu te ajuta sa-ti promovezi muzica daca nu canti muzica pentru prosti.

Dar sa nu lungesc povestea aiurea…. Concertul a inceput cu piesa “Bathed in Blood”, al carei intro suna foarte bizantin/balcanic. Am stat foarte mult cu urechea pe ambele chitari si am observat ca se combina a naibii de bine, iar piesa are o fluenta foarte misto. Au urmat apoi toate piesele de pe album si, sunetul fiind foarte bun, am putut savura riffurile lui Sheriff si solo-urile lui Pixy. Pot spune cu siguranta ca baietii se apropie foarte mult de ceea ce auzim prin occident la trupele noi de metal. Energia lui Nede te pune pe jar, iar spectatorii din fata au simtit asta si au inceput sa faca circle pit, sa sara in toate directiile si la un moment dat chiar sa se ciocneasca destul de tare. Din fericire buna dispozitie a fost mai presus decat o lovitura si show-ul a continuat. Pe masura ce ascultam mai mult, cu atat apreciam mai mult muzica celor de pe scena. Locul unde ar mai trebui lucrat, totusi, sunt tobele, dar e de inteles ce se intampla, avand in vedere ca Hertzu e membru nou in trupa. Imi mai plac la ei si pasajele mai hardcore, in care Adi intra cu vocea. Sunt pasaje destul de subtile, dar in ansamblu fac ca trupa sa sune mai interesant si mai modern. Dupa aproape o ora si 10-15 minute, Deathdrive au coborat de pe scena, iar eu m-am indreptat cu o bere spre baieti sa mai stam de vorba.

Prima seara de muzica, dupa intoarcerea din tarile reci, a fost pentru mine o experienta placuta si inca una din serile in care am putut aprecia muzica facuta bine, din placere. Sper din toata inima ca cel putin trupele astea doua – Deadeye Dick si Deathdrive – sa persevereze si sa progreseze si astept de la ambele material nou si motive de mers in continuare la concerte.

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate!

Au urmat, dupa 15-20 de minute de pauza, si DeathDrive. A fost pentru prima oara cand au cantat pe scena sub acest nume si lumea care ii cunostea deja astepta sa auda cum suna trupa. Din punctul de vedere al sunetului s-a stat mult mai bine. Vocea s-a auzit bine, chitarile la fel. Din punct de vedere al muzicii, baietii s-au schimbat putin, au mai multe parti melodice, solo-uri de chitara si parca atitudinea e una mult mai degajata. Daca stau sa ma gandesc, e si normal, dupa atatia ani de cand canta. Din pacate, cum se intampla pe la noi, publicul a fost jalnic. Toti stateau cu cate o bere in mana si se uitau contemplativ la scena. Urasc atitudinea asta la noi, la romani. In orice tara mai civilizata, la o trupa ca DeathDrive ar fi iesit un moshpit pe cinste, dar asta e alta poveste… Ii asteptam pe baieti cu lansarea albumului.

Apoi iarasi pauza de vreo 20-30 de minute.. Lumea s-a agitat pe scena, s-a facut soundcheck si au urcat in fata publicului mandrii nord-californieni de la Vengince. Nu auzisem de ei pana in ziua concertului, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Din primul moment s-a vazut ca sunt de pe alta planeta, din atitudinea lor, din energia pe care au emanat-o cand au urcat pe scena. Daaaaaar, din nou, sunetistii si-au facut “treaba”. Vocile, ba se auzeau, ba nu. Chitarile erau ba prea incet, ba rupeau boxele. Ce sa mai, asa ceva n-am mai auzit in viata mea. Era ca si cum m-as fi dus eu la mixer si as fi inceput sa ma joc pe acolo. De fapt, cred ca as fi facut treaba mult mai buna. Ce-am inteles din ce-au cantat americanii a fost un deathcore destul de ok, foarte bun pentru mosheala, dar din pacate mai mult nu va pot spune.

Si sa trecem si la headlinerii serii… nu inainte de a va spune ca Drone nu au mai ajuns sa cante din cauza unor probleme cu vizele. Asa, cum spuneam, sa trecem la Pro-Pain. Inca de cand am intrat in sala i-am vazut pe vocal si pe chitarist la standul cu tricouri, erau putin “atinsi” de vaporii alcoolului. Dupa ce am asteptat o ora, intr-un final au ajuns si ei pe scena si au inceput sa dea din chitari. Mai mult nici nu pot spune, pentru ca sunetul era atat de tare si de distorsionat, ca nu prea realizai daca chestiile alea care se auzeau din boxe erau riff-uri sau drujbe. Vocea, din nou execrabil, chitarile gajaite.. Nu am mai rezistat si pe la a sasea piesa m-am deplasat spre casa.

Si daca asta ar fi fost totul as fi zis ca poate s-a intamplat. Dupa ce a fost anuntat pompos pe metalhead.ro ca LMC revine intr-o noua forma, am zis ca e un semn bun. Dar, baieti, trei desene pe pereti, zece spoturi si o scena mai colorata nu inseamna schimbare. Budele au ramas aceleasi jeguri, cu pisoare facute pentru baschetbalisti. Paza a fost de doi lei. Se putea intra lejer cu obiecte contondente si chiar cu arme, daca cineva ar fi vrut. Ma gandeam si eu ca daca tot fac relansarea clubului, o sa gasesc mai multe tipuri de bere. Din pacate nu, tot cu alea trei dinainte au ramas. Si ca sa pun capac peste toate, de data asta nu din cauza organizarii, in pauza dintre Vengince si Pro-Pain, intrand inapoi in club, am fost primit cu un “sieg heil” tipat la unison de cativa “schinhezi”, niste tipi care habar nu au de doctrine politice, niste baietasi cu pantalonii in vine si cu busturile goale care venisera “sa-i bata pe antifa”. In primul rand nu sunt de acord cu manifestarile astea la un concert de muzica. In al doilea rand, daca tot faceti politica de dreapta, mai uitati-va in jurul vostru (Serbia, Ungaria) si vedeti cum se face o actiune si care sunt motivele pentru care se face. Daca tot sunteti atat de mari “dreptaci”, considerati ca cea mai tare actiune a voastra e sa va bateti cu niste pusti “antifa” care au aceeasi mentalitate ca si voi, doar ca le place Che?

Cam atat am de spus despre concertul de aseara, CEL MAI PROST CONCERT LA CARE AM FOST!