Dupa o lunga pauza de concerte am reusit sa prind o “gaura” de la munca si sa trag o fuga pana in Control. Cauza: un concert de hardcore/metal, cap de afis fiind brazilienii de la Confronto, la al doilea lor concert in Romania. Am facut jonctiunea cu ceilalti doi betivi la fata locului, plus alti doi betivi asociati, si ne-am cinstit cu cateva beri reci. Un punct minus pentru locatie a fost lipsa berii la draft. Am apucat sa beau o singura halba bere nefiltrata dupa care am fost informat ca nu mai exista bere la dozator. Nu-mi explic cum s-a terminat cata vreme in club erau vreo 40 de persoane. Dar probabil ca erau foarte insetate.

In fine, am platit taxa de intrare (10 ron) si am purces spre zona scenei. Primii care au spart caldura (ca nu pot zice gheata) au fost baietii de la Proof. Fara menajamente, cei 4 au tras un “pumn” hardcore in fata putinilor oameni prezenti. Ca sa folosesc niste termeni “elevati”, au cantat un straightforward in-your-face hardcore, fara subtilitati, fara “floricele”, si suficient de energic ca sa incalzeasca atmosfera dincolo de limita suportabila. Dovada erau valurile de sudoare care curgeau pe toti cei prezenti. Sunetul a fost bun, poate putin vocea cam in spate, dar asta nu m-a deranjat, pentru ca se auzeau foarte bine instrumentele. Mi-a placut in mod special cum se auzea bass-ul, un instrument de multe ori ignorat (pe nedrept) de sunetisti, dar care a sunat exact asa cum trebuie (Sick Of It All style, cum a remarcat ursu). Baietii mi s-au parut foarte relaxati, stapani pe instrumente. S-a vazut asta clar cand a picat la un moment dat lumina (complet) dar nu s-a auzit nici-un “sughit”, piesa a curs normal, fara vreo sincopa. Pentru mine, momentul culminant al recitalului Proof a fost cover-ul dupa piesa Pride de la Madball, la care Ursu (intr-un acces de entuziasm) a facut backing vocals la microfonul basistului. In fine, a fost deschiderea perfecta pentru un concert de gen.

Dupa o pauza de hidratare de vreo 2 beri, si dupa o scurta raita la sectiune de merchandise, au urmat show-ul brazilienilor de la Confronto. Baietii se afla la a doua vizita in Romania, dupa ce in 2007 au deschis in Suburbia concertul celor de la Misery Index. Spre rusinea mea, desi prezent la acel eveniment, uitasem complet ca au cantat si brazilienii. Asta desi aveam tricou cu ei si stiam ca ii vazusem in concert in Bucuresti. In fine, revenind, ca la orice alt show in care sunt invitate trupe romanesti si straine, s-a auzit/vazut imediat faptul ca baietii sunt din afara Romaniei. Nu stiu ce se intampla cu trupele noastre, ce le lipseste, poate ca nu au mancat destule cereale dimineata cand erau mici, sau au chiulit la orele de sport din tara, dar imediat se simte cand urca strainii pe scena. Poate e pedala dubla mai prezenta, poate chitara suna mai “plin”, sunt mai multe acorduri, nu stiu, dar am aceeasi senzatie de fiecare data. Ma rog, sa revin la Confronto, trupa canta un fel de hardcore-metal, cu un sound ce aduce pe alocuri a metalcore, dar si cu multe pasaje de thrash. Dar totusi, soundul hardcore mi s-a parut cel mai evident. Probabil acest lucru se datoreaza mesajului social promovat de trupa, mesaj ce se regaseste la majoritatea trupelor braziliene. Publicul a reactionat imediat la sound-ul energic, incingand un mini-moshpit in fata scenei, dar majoritatea a stat totusi retrasa, in ciuda semnelor solistului care incerca sa “instige” oamenii la activitati anti-sociale. Probabil ca si caldura a avut un cuvant greu de spus. Cu toate astea, brazilienii au fost multumiti de reactia spectatorilor, tinand sa multumeasca celor prezenti aproape dupa fiecare piesa.

Dupa aproximativ o ora, s-a incheiat si recitalul Confronto. A urmat o pauza lunga, udata din belsug cu bere. Profitand ca brazilienii nu se indurau sa plece, i-am rugat sa acorde un interviu pentru site-ul treibetivi, baietii acceptand imediat. Prin urmare, timp de 22 de minute, rabdatori, Felipe Chehuan (vocalul) si Felipe Ribeiro (tobarul) au raspuns intrebarilor noastre. Intre timp incepuse show-ul Deathdrive, din care am pierdut destul de mult. Dupa ce am revenit in fata scenei, am observat cu stupoare ca publicul nu plecase acasa (cum se intampla de obicei cand se apropie ora ultimului metrou). Mai mult, pastrase suficienta energie pentru a-si face de cap pe acordurile groove metal ale ex-dodiezilor. Despre muzica nu prea pot spune multe, eram incredibil de obosit si deja consumul ridicat de sirop de malt si hamei isi facea efectul. Adica dadusem in amorteala si surzenie partiala. Stiu doar ca dupa ce s-a terminat concertul am reusit cumva sa mai beau 3/4 de bere dupa care am taiat-o spre casa, sa ma odihnesc pentru o noua zi de sclavageala.

Una peste alta a fost un concert reusit. Sunetul a fost ok, locatia bunicica, dar fi fost totusi bun un aer conditionat si o rezerva mai mare de bere la draft. Oricum, m-am simtit grozav, mai ales tinand cont ca am ajuns sa vad un concert la 4-5 luni. Sau poate tocmai de-aia. Acum nu mai ramane decat sa ma relaxez 3 saptamani pana la masacrul de la Brutal Assault.

Czech Republic, here we come!

Ca de obicei la noi, concertul a inceput cam cu o ora intarziere. De fapt, nici n-ar mai trebui sa scriu chestia asta, ca e la ordinea zilei. Dupa ce am salutat lumea prezenta in sala si m-am informat cu privire la marfa de acolo (mama, ce limbaj!), mi-am luat o bere si am asteptat cumintel sa inceapa spectacolul.

Primii au fost Proof. Obisnuiti deja cu faptul ca mereu canta in deschiderea concertelor, baietii au incercat si de data asta sa puna lumea in miscare. Din pacate, nu prea au avut cu cine, pentru ca “pustii” din fata sunt prea plictisiti de concerte, desi pe net se plang ca nu au parte de ele. Sa trec si peste asta, prestatia celor de la Proof mi s-a parut mai slaba decat in trecut. La inceput au avut si ceva probleme cu sunetul, vocea auzindu-se cu mult mai tare decat instrumentele. Dar instrumentele au fost alea care le-au dat de furca baietilor. Probabil din cauza oboselii sau a unor alte motive, de cateva ori in timpul concertului tobarul s-a cam pierdut si era pe alt ritm decat chitaristul si bassistul. Bineinteles ca pana la final s-a reglat totul, dar deja au ceva experienta si nu ma asteptam la asta…

Urmatorii au fost Deathdrive, cam in contrast cu ce s-a cantat in restul serii. Ei sunt mai mult metal decat hardcore, dar asta nu a fost o problema. Spre surprinderea mea, au avut ceva lume animata in fata si chiar spre sfarsit a iesit un circle pit foarte ok. La capitolul prestatie pe scena, le-as da o nota destul de mare. Se cunoaste ca au experienta si se aude de la o posta sunetul mult mai legat decat al celor de la Proof – de exemplu. Cu cat lumea vine mai des si ii aude mai bine, cu atat am impresia ca show-urile lor cresc in valoare.

Si-apoi au urmat “strainii”.. Au urcat pe scena The Setup, trupa de care nu mai auzisem pana acum. De la prima piesa au pus publicul in miscare si asta a fost un semn bun. Deja la a doua piesa eram si eu in mijlocul multimii, iar pana la final a fost intr-adevar incalzirea generala pentru ce urma sa vina… Hardcoristii belgieni au dat foarte bine pe scena, au fost plini de energie si au stiut sa miste publicul. Din muzica sincer n-am prea inteles nimic si nu pentru ca nu ma duce mintea, ci pentru ca am fost mai mult concentrat sa ma feresc de coate si sa sar in fata scenei. Ce pot spune mai mult e ca mai vreau sa-i mai vad.

Born From Pain sunt deja la a treia prezenta in Romania si, cum spuneau si ei, au fost mereu bine primiti si multumiti de publicul de la noi. Nici pe ei nu prea i-am ascultat, dar stiam ca sunt foarte energici si ma asteptam sa iasa ceva tare. Insa nu ma asteptam sa vad ploaia de oameni care a fost. Oricine avea putin curaj se urca pe scena si sarea in public. Aproape ca nu ma mai tineau mainile sa-i car pe sus pe cei care faceau stage diving. Si pe langa pustanii de 50-60 de kile mai prindeam si cate un “purcel” de 80-90 de kile pe care abia puteam sa-l tinem cu totii. Dar ce conteaza din moment ce toata lumea se simte bine? Ce conteaza ca te mai impiedici la un circle pit si trec zece oameni peste tine? Ce conteaza ca iti pierzi adidasii si sari intr-un picior de parca nimic nu s-a intamplat? Ce conteaza ca nu mai ai sapca pe cap si o gasesti apoi plina de urme de talpi? Pana la urma asta e esenta hardcore-ului. Si Born From Pain au stiut foarte bine sa ne faca sa simtim chestiile astea. De mult n-am mai prins un asa show si ma bucur enorm ca am fost acolo printre prieteni. la fel ca si la The Setup, nu prea am fost atent la muzica, pentru ca ma simteam bine doar auzind vocea si ritmurile. Am inteles si am fost de acord si cu “speech-urile” vocalului dintre piese, cand ne-a zis despre “pace” si despre razboaiele in care suntem bagati fara sa fim intrebati, despre libertate, despre ceea ce inseamna sa fii liber. Am fost de acord cu indemnul de a nu baga in seama politica si politicienii, un mesaj care se potriveste la fix cu vremurile pe care le traim, cand la TV e plin de circul psd-pnl-pdl…

Insa cel mai important aseara a fost faptul ca am vazut atmosfera tipica unui concert de hardcore. Prietenii vechi se imbratisau, stateau la vorbe si apoi sareau impreuna in pit. Printre ei, Vlad din Tecuci (aka Reikoon), Gebaila, Cicerone, Piticu’, Leul si alte nume celebre din vremurile bune ale tineretilor noastre. Sa tot fie concerte din astea!

Am ajuns in club, impreuna cu prietenul meu Alex, la 20:30, ora oficiala anuntata a inceperii concertului. Fiind venit din Norvegia, unde am vazut cateva concerte, ar fi fost o surpriza placuta pentru mine sa vad ca programul se respecta, dar ca sa se continue traditia romaneasca, a durat mult mai mult decat ma asteptam.

In jur de 21:15 au urcat pe scena Deadeye Dick. Ultima mea experienta la un concert al lor n-a fost prea placuta. Cantasera in deschidere la Pro-Pain, in “renovatul” LMC, cu un sunet execrabil. Atunci nu intelesesem de ce le trebuie doi vocali, pentru ca nici unul nu se auzea bine. La fel si chitarile, au sunat oribil. Insa in seara asta totul a fost la polul opus. Sonorizarea a fost foarte buna pentru ei si am putut aprecia prezenta celor doi vocali. Am fost foarte placut surprins sa observ ca cei doi se completeaza foarte bine. Unul din ei e cu vocea “racnita” si a fost plin de energie pe toata durata concertului. Al doilea a intrat pe prima piesa cu voce “clean”, pe o parte melodica si suna foarte bine, insa cateva masuri mai tarziu am observat si a doua “fata” a vocii lui, “growl”-ul de death metal. Pot spune cu destul de multa siguranta ca e una din cele mai bune voci de death pe care le-am auzit pana acum in Romania. Piesele pe care le-au prezentat Deadeye Dick au fost cele pe care le cunosteam, dar au fost si cateva (doua sau trei) piese noi care mi-au mers la inima – ca sa o ard poetic. Baietii astia, daca se tin de treaba, au toate sansele sa devina o trupa foarte buna de deathcore. Le trebuie rabdare si mult exercitiu. Fata de concertele lor anterioare la care am fost prezent, am remarcat o schimbare destul de radicala a interactiunii lor cu publicul. Ambii vocali au coborat de pe scena si si-au facut de cap in mijlocul audientei. La fel a facut de cateva ori si chitaristul (XYZ). Din pacate, in purul stil romanesc, nimeni din public nu a schitat vreo ceva. Ma simteam ca la un concert simfonic… Cam dupa o ora de cantat DED au coborat de pe scena, lasandu-le locul liber celor de le Nine Eleven.

Asteptarea a durat aproape 30 de minute, timp in care sunetistul a incercat sa se inteleaga cu cei ce urmau sa cante. Pana la urma s-au pus de acord si au inceput sa cante. Primul lucru care m-a “lovit” a fost sunetul EXTREM DE TARE care imi zapacea timpanele. Dupa o perioada de acomodare am inceput sa inteleg ce se canta in fata mea. E vorba de un hardcore punk destul de old school si destul de agresiv. Problema francezilor a fost ca volumul dat aproape la maxim nu prea atragea pe nimeni si primii care au inceput un moshpit au fost prietenii lor din FAW. Vazand ca publicul nu prea se agita pe muzica lor, baietii au coborat si ei de pe scena si s-au apropiat de noi. Vocalul, cu niste miscari foarte “lalai”, arata ca un Pinocchio scapat din sfori, dar omul chiar a incercat sa anime atmosfera. Pana spre final am inceput si noi (cativa din fata) sa ne agitam, iar la un moment dat, dintr-o mare eroare de plasare, microfonul i-a fost zburat din mana vocalului de catre subsemnatul. “Recitalul” a durat cam 45 de minute, iar spre final lumea se asezase inapoi la pozitiile statice, ceea ce semnaliza cumva ca voiau sa vada si altceva.

In pauza de doua beri, cat a durat pentru ca Fire At Will sa-si regleze sculele, am stat de vorba cu cine am mai prins pe acolo si am incercat sa nu spun prea des “in Norvegia nu era asa”. Cei patru “arcoristi” care au urmat au inceput in forta programul, ceea ce a facut ca lumea sa se adune din toate colurile in fata scenei. Inca din start se observa o schimbare de atitudine si mai mult energie pe scena, ceea ce ne-a facut si pe noi, cei din public, sa incepem un mosh mic. Stilistic, Fire At Will suna a hardcore modern, cu ceva influente de metal, cu ceva tente de tehnicitate, cel putin la partea ritmica. In pauza dintre doua piese, vocalul a tinut sa ne spuna ca se simte bine intr-un club ca Suburbia, mic si cu putina lume, loc care nu prea seamana cu cluburile din Franta. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar se pare ca ei s-au simtit foarte bine cantand in Bucuresti. Cantarea lor a durat aproape 40 de minute, dar au fost 40 de minute pline de energie si miscare.

Si, dragi tovarasi si pretini, am ajuns si la headlinerii serii, Deathdrive. Trecand peste aproape o ora de pauza, timp in care s-a montat un nou set de tobe, am ajuns sa-i vedem si pe cei cinci – Nede, Pixy, Sheriff, Adi, Hertzu – pe scena. Baietii si-au lansat acum cateva saptamani primul lor album, War Within – Opus one in C# Minor, pe care l-au promovat printr-un turneu prin toata tara. Am aflat din discutiile cu ei ca au fost primiti bine peste tot si au avut sali aproape pline, inafara de Cluj si Targu Mures. Insa nu va asteptati sa auziti ca le-a iesit ceva din asta. Inca o data pasiunea e pe primul loc cand e vorba de muzica underground. Nimeni in Romania nu te ajuta sa-ti promovezi muzica daca nu canti muzica pentru prosti.

Dar sa nu lungesc povestea aiurea…. Concertul a inceput cu piesa “Bathed in Blood”, al carei intro suna foarte bizantin/balcanic. Am stat foarte mult cu urechea pe ambele chitari si am observat ca se combina a naibii de bine, iar piesa are o fluenta foarte misto. Au urmat apoi toate piesele de pe album si, sunetul fiind foarte bun, am putut savura riffurile lui Sheriff si solo-urile lui Pixy. Pot spune cu siguranta ca baietii se apropie foarte mult de ceea ce auzim prin occident la trupele noi de metal. Energia lui Nede te pune pe jar, iar spectatorii din fata au simtit asta si au inceput sa faca circle pit, sa sara in toate directiile si la un moment dat chiar sa se ciocneasca destul de tare. Din fericire buna dispozitie a fost mai presus decat o lovitura si show-ul a continuat. Pe masura ce ascultam mai mult, cu atat apreciam mai mult muzica celor de pe scena. Locul unde ar mai trebui lucrat, totusi, sunt tobele, dar e de inteles ce se intampla, avand in vedere ca Hertzu e membru nou in trupa. Imi mai plac la ei si pasajele mai hardcore, in care Adi intra cu vocea. Sunt pasaje destul de subtile, dar in ansamblu fac ca trupa sa sune mai interesant si mai modern. Dupa aproape o ora si 10-15 minute, Deathdrive au coborat de pe scena, iar eu m-am indreptat cu o bere spre baieti sa mai stam de vorba.

Prima seara de muzica, dupa intoarcerea din tarile reci, a fost pentru mine o experienta placuta si inca una din serile in care am putut aprecia muzica facuta bine, din placere. Sper din toata inima ca cel putin trupele astea doua – Deadeye Dick si Deathdrive – sa persevereze si sa progreseze si astept de la ambele material nou si motive de mers in continuare la concerte.

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate!

Au urmat, dupa 15-20 de minute de pauza, si DeathDrive. A fost pentru prima oara cand au cantat pe scena sub acest nume si lumea care ii cunostea deja astepta sa auda cum suna trupa. Din punctul de vedere al sunetului s-a stat mult mai bine. Vocea s-a auzit bine, chitarile la fel. Din punct de vedere al muzicii, baietii s-au schimbat putin, au mai multe parti melodice, solo-uri de chitara si parca atitudinea e una mult mai degajata. Daca stau sa ma gandesc, e si normal, dupa atatia ani de cand canta. Din pacate, cum se intampla pe la noi, publicul a fost jalnic. Toti stateau cu cate o bere in mana si se uitau contemplativ la scena. Urasc atitudinea asta la noi, la romani. In orice tara mai civilizata, la o trupa ca DeathDrive ar fi iesit un moshpit pe cinste, dar asta e alta poveste… Ii asteptam pe baieti cu lansarea albumului.

Apoi iarasi pauza de vreo 20-30 de minute.. Lumea s-a agitat pe scena, s-a facut soundcheck si au urcat in fata publicului mandrii nord-californieni de la Vengince. Nu auzisem de ei pana in ziua concertului, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Din primul moment s-a vazut ca sunt de pe alta planeta, din atitudinea lor, din energia pe care au emanat-o cand au urcat pe scena. Daaaaaar, din nou, sunetistii si-au facut “treaba”. Vocile, ba se auzeau, ba nu. Chitarile erau ba prea incet, ba rupeau boxele. Ce sa mai, asa ceva n-am mai auzit in viata mea. Era ca si cum m-as fi dus eu la mixer si as fi inceput sa ma joc pe acolo. De fapt, cred ca as fi facut treaba mult mai buna. Ce-am inteles din ce-au cantat americanii a fost un deathcore destul de ok, foarte bun pentru mosheala, dar din pacate mai mult nu va pot spune.

Si sa trecem si la headlinerii serii… nu inainte de a va spune ca Drone nu au mai ajuns sa cante din cauza unor probleme cu vizele. Asa, cum spuneam, sa trecem la Pro-Pain. Inca de cand am intrat in sala i-am vazut pe vocal si pe chitarist la standul cu tricouri, erau putin “atinsi” de vaporii alcoolului. Dupa ce am asteptat o ora, intr-un final au ajuns si ei pe scena si au inceput sa dea din chitari. Mai mult nici nu pot spune, pentru ca sunetul era atat de tare si de distorsionat, ca nu prea realizai daca chestiile alea care se auzeau din boxe erau riff-uri sau drujbe. Vocea, din nou execrabil, chitarile gajaite.. Nu am mai rezistat si pe la a sasea piesa m-am deplasat spre casa.

Si daca asta ar fi fost totul as fi zis ca poate s-a intamplat. Dupa ce a fost anuntat pompos pe metalhead.ro ca LMC revine intr-o noua forma, am zis ca e un semn bun. Dar, baieti, trei desene pe pereti, zece spoturi si o scena mai colorata nu inseamna schimbare. Budele au ramas aceleasi jeguri, cu pisoare facute pentru baschetbalisti. Paza a fost de doi lei. Se putea intra lejer cu obiecte contondente si chiar cu arme, daca cineva ar fi vrut. Ma gandeam si eu ca daca tot fac relansarea clubului, o sa gasesc mai multe tipuri de bere. Din pacate nu, tot cu alea trei dinainte au ramas. Si ca sa pun capac peste toate, de data asta nu din cauza organizarii, in pauza dintre Vengince si Pro-Pain, intrand inapoi in club, am fost primit cu un “sieg heil” tipat la unison de cativa “schinhezi”, niste tipi care habar nu au de doctrine politice, niste baietasi cu pantalonii in vine si cu busturile goale care venisera “sa-i bata pe antifa”. In primul rand nu sunt de acord cu manifestarile astea la un concert de muzica. In al doilea rand, daca tot faceti politica de dreapta, mai uitati-va in jurul vostru (Serbia, Ungaria) si vedeti cum se face o actiune si care sunt motivele pentru care se face. Daca tot sunteti atat de mari “dreptaci”, considerati ca cea mai tare actiune a voastra e sa va bateti cu niste pusti “antifa” care au aceeasi mentalitate ca si voi, doar ca le place Che?

Cam atat am de spus despre concertul de aseara, CEL MAI PROST CONCERT LA CARE AM FOST!