Clubul era destul de gol pe la ora 21, atunci cand am ajuns acolo. Am venit insa la fix, pentru ca exact la vreo 5 minute a intrat pe scena prima trupa a serii- Days Before Disappearence.

Din pacate, primul lucru pe care l-am remarcat a fost sonorizarea destul de proasta- doar tobele auzindu-se bine si vocea mai mult decat bine, poate mai tare decat trebuia. Cel putin in prima parte a prestatiei lor, chitarile si bassul au fost aproape imposibil de distins. Spre sfarsit parca s-a mai remediat problema cat de cat. Trupa, din ce mi-am dat seama, canta un deathcore, pe felia unor trupe precum Despised Icon sau The Red Chord, gasindu-se in piesele lor multe influente cunoscute din scena metal de afara.

Dincolo de problema cu sunetul baietii au fost foarte energici, au aratat o dorinta si un entuziasm foarte mare de a canta, reusind foarte bine sa dezmorteasca pe cei destul de putini rataciti prin fata scenei, majoritatea preferand sa stea la o bere la mesele din dreapta (doar avem canapele acum).S-au facut cateva circle pit-uri, unul mai curajos facand si un mini crowd surf, tinut doar de vreo 2-3 oameni (un coleg betiv are obiceiul de a ateriza pe podea si cand nu mai e loc in sala nici sa arunci un ac, nu a fost cazul individului mentionat mai sus). In final, DBD (apropo, chiar ne intrebam inainte de concert cum se poate scanda numele acestei trupe) au fost insotiti pe scena si de Mihai (ex-solistul Proof), atmosfera incalzindu-se putin mai mult, fiind vorba si de un cover Despised Icon.

O pauza bine-meritata de bere si de “jeturi” a urmat, prilej sa-mi trag putin sufletul- de ce, nu stiu, pentru ca nu ma agitasem aproape deloc.

Pauza nu a durat deloc mult si dupa vreun sfert de ora au urmat Deliver The God, trupa pe care nici unul dintre noi nu o mai vazuse/ascultase pana acum, desi dupa concert ne-au spus (intr-un fel de interviu pe care o sa-l publicam aici curand) ca-s a sasea oara in Bucuresti. Cate o palma pe obrajii nostri, stiu. Recitalul lor a inceput cu niste riffuri rapide de melodic death metal, imediat terminandu-se intr-un breakdown specific deathcore. Dealtfel, muzica lor (asa cum chiar ei o definesc) este un amalgam de deathcore, melodic death metal cu cateva “injectii” de metalcore. Multe pasaje melodice, rapide, alternate de breakdownuri- un pic cam exagerate la numar si fortate am zice noi. Oricum, cu exceptia acestui aspect, trupa a facut un concert bun, a strans destul de multa lume in fata scenei, incepand astfel si un mic haos, fara prea multe eforturi sau indemnuri din partea trupei. Din pacate sunetul nu a fost cine stie ce nici acum, dar a fost putin mai decent decat inainte.

Concluzie: in cele 30 si ceva de minute in care au cantat, DTG si-au facut treaba excelent, au stiut sa instige lumea din sala si au reprezentat, in general, o surpriza placuta, fiind un semn ca scena metal autohtona, asa cum este ea in prezent, incepe sa se ridice incet-incet.

Ultima trupa a fost o prezenta deja clasica la concertele din Bucuresti- Deadeye Dick. Din pacate pentru ei, sau mai degraba pentru unul dintre solistii lor, Pava, inceputul nu a fost tocmai “pufos”, el facand un salt demn de centura neagra peste jumate de public, aterizand undeva pe la mijlocul salii, direct in cap. Din nefericire pentru el, aceasta incercare de stage dive s-a lasat cu urmari. Desi a incercat sa continue, dupa cateva piese a abnadonat si, din ce am inteles eu, a ajuns la spital. Dar sa revenim la partile bune. Deadeye a acumulat in ultimii ani o experienta concertistica deloc de neglijat, in plus au devenit foarte cunoscuti printre fanii metal, cel putin din Bucuresti. Si-au cantat muzica natural, fara probleme, in sala totul incepand sa arate a concert metal in toata regula. Solistul s-a plimbat cu microfonul prin toata sala in mai multe randuri, a invitat lumea la dansuri cat mai variate- de la circle si moshpit, pana la un wall of death spre sfarsitul concertului. Cel mai important- lumea s-a simtit foarte bine, iar trupa de asemenea a fost in elementul ei.

Dupa concert si inca o bere, am iesit afara impreuna cu doi membri de la Deliver The God- Alinesku (cu k) si spre rusinea am uitat celalalt nume (era ceva mult prea normal)- unde am facut un fel de interviu congelat la vreo -10 grade, dupa caz cu putini aburi de alcool.

Un 2011 cat mai plin de concerte !

Sorin edit: as vrea sa mai adaug si eu cateva chestii. In primul rand, o veste neplacuta: Deadeye Dick si-au anulat turneul din cauza accidentului amintit mai sus. Sa speram ca nu e nimic grav si lucrurile vor reveni la normal in cateva zile. Apoi vreau sa spun cateva lucruri despre public. Am fost surprins cand am vazut cata lume a venit la un concert 100% romanesc. Cred ca la un moment dat erau vreo 200 de persoane in Cage. Probabil asta se datoreaza in primul rand pretului mic al biletelor, dar si a calitatii trupelor. Publicul stia dinainte la ce sa se astepte, a reactionat zgomotos dupa piese, a cerut bisuri. Unii stiau si titlurile pieselor, sau chiar versurile. Un lucru care se vedea rar pe vremuri la concertele trupelor romanesti: s-a facut moshpit, circle pit, chiar si mini-crowd surfing (cu accidente incluse). Ce nu mi-a placut e faptul ca inca se mai gasesc tarzani care intra in moshpit cu tigara aprinsa in mana (ca fapt divers, daca amesteci literele din cuvantul tarzan obtii tzaran). In fine, a fost un mic minus intr-o mare de plusuri. Cu siguranta e un inceput bun pentru anul 2011, ceea ce imi da sperante.

P.S. numele chitaristului de la Deliver the God, pe care betivul meu prieten l-a uitat, este Silviu. Sau cel putin asa sper :) O sa stiu sigur dupa ce voi transcrie celebrul interviu.

Am ajuns in club, impreuna cu prietenul meu Alex, la 20:30, ora oficiala anuntata a inceperii concertului. Fiind venit din Norvegia, unde am vazut cateva concerte, ar fi fost o surpriza placuta pentru mine sa vad ca programul se respecta, dar ca sa se continue traditia romaneasca, a durat mult mai mult decat ma asteptam.

In jur de 21:15 au urcat pe scena Deadeye Dick. Ultima mea experienta la un concert al lor n-a fost prea placuta. Cantasera in deschidere la Pro-Pain, in “renovatul” LMC, cu un sunet execrabil. Atunci nu intelesesem de ce le trebuie doi vocali, pentru ca nici unul nu se auzea bine. La fel si chitarile, au sunat oribil. Insa in seara asta totul a fost la polul opus. Sonorizarea a fost foarte buna pentru ei si am putut aprecia prezenta celor doi vocali. Am fost foarte placut surprins sa observ ca cei doi se completeaza foarte bine. Unul din ei e cu vocea “racnita” si a fost plin de energie pe toata durata concertului. Al doilea a intrat pe prima piesa cu voce “clean”, pe o parte melodica si suna foarte bine, insa cateva masuri mai tarziu am observat si a doua “fata” a vocii lui, “growl”-ul de death metal. Pot spune cu destul de multa siguranta ca e una din cele mai bune voci de death pe care le-am auzit pana acum in Romania. Piesele pe care le-au prezentat Deadeye Dick au fost cele pe care le cunosteam, dar au fost si cateva (doua sau trei) piese noi care mi-au mers la inima – ca sa o ard poetic. Baietii astia, daca se tin de treaba, au toate sansele sa devina o trupa foarte buna de deathcore. Le trebuie rabdare si mult exercitiu. Fata de concertele lor anterioare la care am fost prezent, am remarcat o schimbare destul de radicala a interactiunii lor cu publicul. Ambii vocali au coborat de pe scena si si-au facut de cap in mijlocul audientei. La fel a facut de cateva ori si chitaristul (XYZ). Din pacate, in purul stil romanesc, nimeni din public nu a schitat vreo ceva. Ma simteam ca la un concert simfonic… Cam dupa o ora de cantat DED au coborat de pe scena, lasandu-le locul liber celor de le Nine Eleven.

Asteptarea a durat aproape 30 de minute, timp in care sunetistul a incercat sa se inteleaga cu cei ce urmau sa cante. Pana la urma s-au pus de acord si au inceput sa cante. Primul lucru care m-a “lovit” a fost sunetul EXTREM DE TARE care imi zapacea timpanele. Dupa o perioada de acomodare am inceput sa inteleg ce se canta in fata mea. E vorba de un hardcore punk destul de old school si destul de agresiv. Problema francezilor a fost ca volumul dat aproape la maxim nu prea atragea pe nimeni si primii care au inceput un moshpit au fost prietenii lor din FAW. Vazand ca publicul nu prea se agita pe muzica lor, baietii au coborat si ei de pe scena si s-au apropiat de noi. Vocalul, cu niste miscari foarte “lalai”, arata ca un Pinocchio scapat din sfori, dar omul chiar a incercat sa anime atmosfera. Pana spre final am inceput si noi (cativa din fata) sa ne agitam, iar la un moment dat, dintr-o mare eroare de plasare, microfonul i-a fost zburat din mana vocalului de catre subsemnatul. “Recitalul” a durat cam 45 de minute, iar spre final lumea se asezase inapoi la pozitiile statice, ceea ce semnaliza cumva ca voiau sa vada si altceva.

In pauza de doua beri, cat a durat pentru ca Fire At Will sa-si regleze sculele, am stat de vorba cu cine am mai prins pe acolo si am incercat sa nu spun prea des “in Norvegia nu era asa”. Cei patru “arcoristi” care au urmat au inceput in forta programul, ceea ce a facut ca lumea sa se adune din toate colurile in fata scenei. Inca din start se observa o schimbare de atitudine si mai mult energie pe scena, ceea ce ne-a facut si pe noi, cei din public, sa incepem un mosh mic. Stilistic, Fire At Will suna a hardcore modern, cu ceva influente de metal, cu ceva tente de tehnicitate, cel putin la partea ritmica. In pauza dintre doua piese, vocalul a tinut sa ne spuna ca se simte bine intr-un club ca Suburbia, mic si cu putina lume, loc care nu prea seamana cu cluburile din Franta. Nu stiu daca asta e un lucru bun sau rau, dar se pare ca ei s-au simtit foarte bine cantand in Bucuresti. Cantarea lor a durat aproape 40 de minute, dar au fost 40 de minute pline de energie si miscare.

Si, dragi tovarasi si pretini, am ajuns si la headlinerii serii, Deathdrive. Trecand peste aproape o ora de pauza, timp in care s-a montat un nou set de tobe, am ajuns sa-i vedem si pe cei cinci – Nede, Pixy, Sheriff, Adi, Hertzu – pe scena. Baietii si-au lansat acum cateva saptamani primul lor album, War Within – Opus one in C# Minor, pe care l-au promovat printr-un turneu prin toata tara. Am aflat din discutiile cu ei ca au fost primiti bine peste tot si au avut sali aproape pline, inafara de Cluj si Targu Mures. Insa nu va asteptati sa auziti ca le-a iesit ceva din asta. Inca o data pasiunea e pe primul loc cand e vorba de muzica underground. Nimeni in Romania nu te ajuta sa-ti promovezi muzica daca nu canti muzica pentru prosti.

Dar sa nu lungesc povestea aiurea…. Concertul a inceput cu piesa “Bathed in Blood”, al carei intro suna foarte bizantin/balcanic. Am stat foarte mult cu urechea pe ambele chitari si am observat ca se combina a naibii de bine, iar piesa are o fluenta foarte misto. Au urmat apoi toate piesele de pe album si, sunetul fiind foarte bun, am putut savura riffurile lui Sheriff si solo-urile lui Pixy. Pot spune cu siguranta ca baietii se apropie foarte mult de ceea ce auzim prin occident la trupele noi de metal. Energia lui Nede te pune pe jar, iar spectatorii din fata au simtit asta si au inceput sa faca circle pit, sa sara in toate directiile si la un moment dat chiar sa se ciocneasca destul de tare. Din fericire buna dispozitie a fost mai presus decat o lovitura si show-ul a continuat. Pe masura ce ascultam mai mult, cu atat apreciam mai mult muzica celor de pe scena. Locul unde ar mai trebui lucrat, totusi, sunt tobele, dar e de inteles ce se intampla, avand in vedere ca Hertzu e membru nou in trupa. Imi mai plac la ei si pasajele mai hardcore, in care Adi intra cu vocea. Sunt pasaje destul de subtile, dar in ansamblu fac ca trupa sa sune mai interesant si mai modern. Dupa aproape o ora si 10-15 minute, Deathdrive au coborat de pe scena, iar eu m-am indreptat cu o bere spre baieti sa mai stam de vorba.

Prima seara de muzica, dupa intoarcerea din tarile reci, a fost pentru mine o experienta placuta si inca una din serile in care am putut aprecia muzica facuta bine, din placere. Sper din toata inima ca cel putin trupele astea doua – Deadeye Dick si Deathdrive – sa persevereze si sa progreseze si astept de la ambele material nou si motive de mers in continuare la concerte.

Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.

Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate!

Au urmat, dupa 15-20 de minute de pauza, si DeathDrive. A fost pentru prima oara cand au cantat pe scena sub acest nume si lumea care ii cunostea deja astepta sa auda cum suna trupa. Din punctul de vedere al sunetului s-a stat mult mai bine. Vocea s-a auzit bine, chitarile la fel. Din punct de vedere al muzicii, baietii s-au schimbat putin, au mai multe parti melodice, solo-uri de chitara si parca atitudinea e una mult mai degajata. Daca stau sa ma gandesc, e si normal, dupa atatia ani de cand canta. Din pacate, cum se intampla pe la noi, publicul a fost jalnic. Toti stateau cu cate o bere in mana si se uitau contemplativ la scena. Urasc atitudinea asta la noi, la romani. In orice tara mai civilizata, la o trupa ca DeathDrive ar fi iesit un moshpit pe cinste, dar asta e alta poveste… Ii asteptam pe baieti cu lansarea albumului.

Apoi iarasi pauza de vreo 20-30 de minute.. Lumea s-a agitat pe scena, s-a facut soundcheck si au urcat in fata publicului mandrii nord-californieni de la Vengince. Nu auzisem de ei pana in ziua concertului, asa ca nu stiam la ce sa ma astept. Din primul moment s-a vazut ca sunt de pe alta planeta, din atitudinea lor, din energia pe care au emanat-o cand au urcat pe scena. Daaaaaar, din nou, sunetistii si-au facut “treaba”. Vocile, ba se auzeau, ba nu. Chitarile erau ba prea incet, ba rupeau boxele. Ce sa mai, asa ceva n-am mai auzit in viata mea. Era ca si cum m-as fi dus eu la mixer si as fi inceput sa ma joc pe acolo. De fapt, cred ca as fi facut treaba mult mai buna. Ce-am inteles din ce-au cantat americanii a fost un deathcore destul de ok, foarte bun pentru mosheala, dar din pacate mai mult nu va pot spune.

Si sa trecem si la headlinerii serii… nu inainte de a va spune ca Drone nu au mai ajuns sa cante din cauza unor probleme cu vizele. Asa, cum spuneam, sa trecem la Pro-Pain. Inca de cand am intrat in sala i-am vazut pe vocal si pe chitarist la standul cu tricouri, erau putin “atinsi” de vaporii alcoolului. Dupa ce am asteptat o ora, intr-un final au ajuns si ei pe scena si au inceput sa dea din chitari. Mai mult nici nu pot spune, pentru ca sunetul era atat de tare si de distorsionat, ca nu prea realizai daca chestiile alea care se auzeau din boxe erau riff-uri sau drujbe. Vocea, din nou execrabil, chitarile gajaite.. Nu am mai rezistat si pe la a sasea piesa m-am deplasat spre casa.

Si daca asta ar fi fost totul as fi zis ca poate s-a intamplat. Dupa ce a fost anuntat pompos pe metalhead.ro ca LMC revine intr-o noua forma, am zis ca e un semn bun. Dar, baieti, trei desene pe pereti, zece spoturi si o scena mai colorata nu inseamna schimbare. Budele au ramas aceleasi jeguri, cu pisoare facute pentru baschetbalisti. Paza a fost de doi lei. Se putea intra lejer cu obiecte contondente si chiar cu arme, daca cineva ar fi vrut. Ma gandeam si eu ca daca tot fac relansarea clubului, o sa gasesc mai multe tipuri de bere. Din pacate nu, tot cu alea trei dinainte au ramas. Si ca sa pun capac peste toate, de data asta nu din cauza organizarii, in pauza dintre Vengince si Pro-Pain, intrand inapoi in club, am fost primit cu un “sieg heil” tipat la unison de cativa “schinhezi”, niste tipi care habar nu au de doctrine politice, niste baietasi cu pantalonii in vine si cu busturile goale care venisera “sa-i bata pe antifa”. In primul rand nu sunt de acord cu manifestarile astea la un concert de muzica. In al doilea rand, daca tot faceti politica de dreapta, mai uitati-va in jurul vostru (Serbia, Ungaria) si vedeti cum se face o actiune si care sunt motivele pentru care se face. Daca tot sunteti atat de mari “dreptaci”, considerati ca cea mai tare actiune a voastra e sa va bateti cu niste pusti “antifa” care au aceeasi mentalitate ca si voi, doar ca le place Che?

Cam atat am de spus despre concertul de aseara, CEL MAI PROST CONCERT LA CARE AM FOST!

Si au urmat, dupa o pauza de jumatate de ora si o bere in plus, H8, batranii “hardcore-ului” romanesc. Nu sunt printre favoritii mei, asa ca nu m-a pasionat foarte tare sa stau sa-i ascult. Hardcore-ul pe care il canta nu m-a impresionat niciodata, desi e plin de energie. Am asistat de pe margine la show, vazand in sfarsit un moshpit calumea, multa agitatie si pana si vreo doua crowd surfing-uri, la ultimul din ele protagonistul cazand cu capul in jos. Pot sa spun cu siguranta ca 90% din publicul lor au fost oameni pe care ii stiam de 5-6 ani de prin Underworld, oameni de varsta mea si putin mai mici, care au ramas pe aceeasi pista cu muzica, pe acelasi drum cu mentalitatea, ceea ce nu e rau in cazul de fata. Spre deosebire de omorul de la concertul Belphegor, pit-ul baietilor astia hardcoristi, chiar daca a fost mai animat si mai energic, nu a produs victime, iar lumea s-a simtit bine, inclusiv formatia de pe scena.

Si cam asta a fost prima seara de underground din toamna 2008. Astept cu nerabdare alte show-uri sa va povestesc despre ele.

Galerie foto.

Nu mai lungesc bla-bla-ul si trec la fapte. Cand am intrat in club, dupa ce am platit intrarea, mi s-a oferit un tricou cu logo-ul primei formatii care urma sa cante. L-am refuzat politicos, nu pentru ca nu-mi placea tricoul, ci pentru ca imi era prea mic. In jur de ora 20:00 au inceput sa cante baietii de la Deadeye Dick, formatie despre care nu auzisem. Cat au facut probele de sunet am remarcat – impreuna cu betivul de Ciciocle – tobarul, care batea foarte ok. Apoi mi-a sunat foarte bine intro-ul lor, care pe alocuri semana cu Meshuggah. Baietii au fost ajutati la voce de vocalul de la Proof, care a dat chiar bine si pe stilul lor. Cam 20 de minute au cantat un deathcore bun, dinamic si surprinzator de “proaspat” pentru scena din Romania. Lumea nu prea s-a agitat la ei, decat pe final, poate si pentru ca nu ii cunostea bine. Sper sa continue munca pe care o fac si sa le iasa ceva bun. Mi-a placut ideea lor de a-si promova imaginea prin oferirea tricourilor cadou.

Proof, a doua trupa a serii, au ajuns pe scena dupa vreo 10-15 minute de soundcheck si apoi si-au inceput show-ul. Pe ei i-am mai vazut si am mai scris chiar aici pe site. O trupa de hardcore cu ceva influente “metalice”, o muzica foarte dinamica si rapida. Baietii astia ies din tiparele trupelor romanesti prin faptul ca chiar se misca pe scena. Unul din chitaristi mai avea putin si cadea de pe scena daca s-ar fi agitat mai mult. Publicul a raspuns pe masura cu moshpit-uri, stage diving, circle pit-uri si tot ce se poate. La un moment dat m-am bagat si eu “la joc”, dar se pare ca sunt atat de fioros (Ciciocle a zis) incat sperii publicul hardcorist. Ca sa trag o linie, Proof sunt chiar buni si astept sa reuseasca sa scoata un album, desi stiu ca e greu pe plaiurile noastre manelistice.

Si apoi au fost Protest Urban. Am auzit de mult timp de ei, dar nu ii ascultasem. Daca pana la ei s-a cantat putin metal si ceva hardcore, baietii astia au trecut inapoi la metal. Un metal rapid si brutal, pe multe pasaje chiar sunand foarte grindcore. Daca in alte cazuri as fi tentat sa spun ca m-a impresionat unul sau altul din membrii trupei, la ei nu pot spune asta. Chitara, bass-ul, tobele, vocea, toate suna foarte foarte bine. Chiar imi pare rau ca nu i-am ascultat de mai demult si nu am incercat sa-i vad intr-un concert. La ei a fost maximul in ceea ce priveste miscarea publicului. Lumea a sarit de pe scena, s-a agitat la maxim, ceea ce demonstreaza clar ca trupa e buna.

Recitalul celor de la Protest Urban s-a dovedit atat de energic si de antrenant, incat publicul era complet extenuat la finalul sau. Poate ca asta e explicatia faptului ca, in momentul in care Dodiez au ucat pe scena, aproape jumatate de spectatori plecasera sau se retrasesera in bar sa-si traga rasuflarea. O alta explicatie ar fi ora tarzie la care a inceput recitalul, intarziat de soundcheck-urile trupelor precedente. In ceea ce ma priveste, situatia mi-a convenit de minune, pentru ca am profitat de spatiul rarefiat din fata scenei pentru a ma manifesta in voie. Sincer, nu mai tin minte mare lucru din ce se petrecea pe scena, fiind prea preocupat sa “moshesc” si sa alerg in circle pit. Dar banuiesc ca mi-a placut, pentru ca altfel m-as fi dedicat celeilalte activitati preferate, anume bautul berii. Din amintirile mele incetosate de aburii alcoolului, reiese ca baietii au cantat ceva metal-trash (conform lui Alex, consultantul pe teme de Dodiez al site-ului). Cert e ca finalul concertului m-a gasit rupt de oboseala, dar fericit. Nu credeam ca ma pot simti atat de bine la un concert de metal romanesc. Si pot spune cu mana pe inima ca metalul underground de la noi a recuperat mult in ultimii ani din decalajul fata de ce se canta “afara”. Astept cu nerabdare urmatorul eveniment de gen. Poate data viitoare voi fi mai lucid si voi sti mai multe amanunte la finalul show-ului.