Dupa un concert “serios”, cum a fost cel cu Paradise Lost, am zis sa merg ieri seara si la un concert mai “friendly”, Crize si Romeo Must Die (metalcore/hardcore Anglia). Pentru ca nu prea cunosc fani Crize (in general metalistii pe care ii stiu nu suporta trupele romanesti din noul val), am fost cu un sigur amic, fara treaba cu forumul de fata.

Concertul trebuia sa inceapa pe la 20:00, asa ca ne-am intalnit la 21:00 in fata la Fire, convinsi ca punctualitatea romaneasca va fi cea “traditionala”. Binenteles, concertul a inceput la 22:00, ceea ce nu m-a deranjat, ptr ca am avut timp sa ma trotilez. Primii au urcat pe scena “crizatii”. E a doua oara cand i-am vazut live, prima oara fiind in deschidere la Misery Index. Tin minte ca atunci nu prea mi-au placut, dar acum trebuie sa recunosc ca au sunat bine. Nu stiu ce cantau ei acum cativa ani, probabil nu-metal, dar sound-ul lor a evoluat foarte mult, inspre un metalcore mai brutal, mai spre deathcore, tinzand spre un sunet Misery Index/Despised Icon (nu ca as fi eu marele critic de metale grele). Interpretarea a fost destul de “curata”, sunetul foarte bun ptr un concert in Fire. Tot timpul s-a auzit o “coloana sonora” pe fundal, cu fel de fel de sample-uri, asigurand o omogenitate reusita a intregului concert. Nu pot sa insir aici piesele interpretate, pentru ca nu le cunosc, dar multe au sunat foarte bine. Singura chestie care m-a deranjat a fost unul din chitaristi, care mai baga “voce” din cand in cand. Spun “voce” pentru ca de fapt era un fel de growl, mai degraba guitat. Imi plac growl-urile, dar nu alea bagat fara sens, doar ca sa para piesa mai brutala.

Dupa o pauza (de bere) au urmat cei de la Romeo Must Die. Registrul muzical a fost aproximativ acelasi, dar s-a vazut imediat ca pe scena era o trupa din afara. Fara a excela la capitolul tehnica, purul entuziasm si energia degajata de membrii trupei s-a rasfrant asupra sound-ului, parand ca spre cei prezenti cobora de pe scena un zid de sunet, care te obliga pur si simplu sa dai din cap, daca nu chiar sa te arunci in mijlocul mosh pit-ului. Pacat de badigarzii de c***t ai Fire-ului, care au reusit (ca de fiecare data) sa strice cheful celor prezenti. Adica solistul cerea publicului sa faca wall of death, sau circle pit-uri, pentru ca in doua secunde sa apara in mijloc doi badigarzi care urlau spre spectatori sa se potoleasca. Cu toate astea cei din fata au fost destul de activi, s-a mosh-it, s-a facut crowd surf-ing, a fost frumos. Chiar si mie, care stateam in zona pensionarilor, in spate, imi venea de multe ori sa merg in fata sa ma bag in mijlocul evenimentelor.

In fine, sa n-o mai lungesc, a fost o seara reusita. Am facut poze cu Romeo Must Die, am vorbit cu unul din chitaristi (care e sudor, intr-un orasel de langa Londra) despre muzica, despre fotbal, despre romani etc. Am mai baut niste beri, mi-am luat un tricou si am ajuns multumit acasa. Dpdv bugetar, bilet+tricou+beri au facut un pic mai putin decat cheltuiala de la Paradise Lost. Dar m-am simtit de 5 ori mai bine. Concertele de club sunt mult mai tari decat astea de sala. Abia astept sa se mai organizeze vreun eveniment.

Alt concert la care am ajuns datorita (sau din cauza, daca o credem pe nevasta-mea) lui Tase. Barbosu nu s-a lasat pana nu mi-a aratat niste clipuri misto cu baietii astai si mi-a bagat pe gat si doua albume, astfel incat, atunci cand a auzit ca Misery Index vin la Bucuresti, a facut ce-a facut si m-a convins sa merg si eu. Nu eram mare fan pe-atunci, imi placeau vreo doua piese, dar cam atat. Insa tentatia de a merge la un concert metal si de a BEA a fost prea mare. Asa incat am convins-o pe Roxana ca “e o trupa super tare, imi plac foarte mult” si, inarmat cu bani de bilet, bere si tricou m-am indreptat spre locul crimei.

In deschidere au bagat baietii de la Crize. Lansati la inceput pe stilul nu-metal (din ce am auzit, nu pot baga mana in foc), C. au dat-o de curand pe metalcore/deathcore, sub influenta unor trupe ca All Shall Perish, Despised Icon si, nu in cele din urma, Misery Index. Cu toate astea, pe mine nu m-au impresioanat prea tare, la momentul respectiv. Ce mi-a ramas in minte au fost figurile lor, mai ales ale unui chitarist, care incerca mult prea tare sa fie “trendy”. Dar nu m-au deranjat prea mult, fiind mult prea preocupat sa dau pe gat bere dupa bere. Ceea ce ulterior s-a dovedit a fi o greseala.

Si asta pentru ca, in momentul in care Misery Index au urcat pe scena, eram suficient de trotilat ca sa nu mai tin minte mai nimic din setlist-ul lor, si sa fac numai poze nasoale. Unde mai pui ca m-am si facut (putin) de ras la final, dar despre asta mai tarziu. Cat despre concert in sine, pai pot spune ca aia 80-100 de insi din Suburbia au fost cei mai fericit oameni din Bucuresti din joia respectiva. Pentru ca recitalul a fost exceptional. Piese brutale, riff-uri de grind si deathmetal, doi chitaristi in forma, un vocal dezlantuit si un tobar care batea draceste au facut publicul sa sara in toate directiile, ca floricelele de porumb, sa faca headbang, moshpit, crowdsurfing, totul in cea mai civilizata maniera posibila. Ce mai, un concert perfect, imi pare rau doar ca nu am avut tupeul sa ma bag mai in fata, sa fiu in “punctul zero” al exploziei. Acum nu as mai sta pe ganduri, m-as arunca cu capul inainte, ca in bazin.Despre piese, sincer, nu mai tin minte ce s-a cantat. Parca imi aduc aminte vag de Unmarked Graves si de Conquistadores.

Dupa show, a urmat inca un rand de bere (de fapt mai multe) si traditionala sedinta foto cu membrii trupei, unde eu (expertul international in metale) i-am convins ca ei cant deathgrind, desi solistul se incapatana sa spuna ca ei canta pur si simplu metal, dar ce stia el? Eu am mers pe principiu ca ala care urla mai tare are dreptate. Cred ca si acum isi aduce aminte de nebunu’ ala care ii urla in ureche si-i dadea lectii de teoria muzicii.

La final, mi-am achizitionat si un tricou, cu Discordia, care la ora respectiva nu mi-a placut deloc, dar nu voiam sa plec fara sa-mi iau o amintire. Binenteles, acum nu l-as da pentru nimic in lume, desi am primit deja doua oferte :) Intre timp, MI a devenit una din trupele mele favorite de metal. Sper din tot sufletul sa mai treaca odata prin Ro. iar atunci o sa fiu pregatit sa-i intampin cum se cuvine.

*cronica a fost scrisa la 10 luni de la concert