Asa cum m-am obisnuit in ultimii ani, a trebuit sa merg si vara asta la un festival mare in Europa. Sansa mi-a oferit festivalul Metal Camp din Slovenia, un festival care tine 5 zile si care promitea mult. N-o sa stau mult pe vorbe si o sa povestesc ceea ce am vazut. Tin de la inceput sa precizez ca ceea ce nu m-a interesat nu am vazut, iar unele trupe care meritau vazute le-am pierdut in principal din cauza conditiilor meteo nefavorabile.

Ziua I

Am ajuns in Tolmin, Slovenia, un oras de 10-12.000 de locuitori, pe la 9:30 dimineata. Am mers sa-mi iau acreditarea, dar mi s-a spus ca acestea se dau doar de la ora 10:00, asa ca, impreuna cu prietenul cu care am fost, ne-am indreptat spre prima terasa sa degustam berea slovena. Aici, plin de metalisti, plin de voie buna. Inafara de pretul cam piperat (1,50 Euro / 0,33l bere) totul a fost bine. In jur de 10:15 am mers inapoi la “biroul de acreditari” unde, dupa o scurta asteptare, mi-am luat bratara si ecusoanele de presa si am pornit sa ne punem cortul. Nu mai lungesc povestea cu aventurile din camping, ca nu e locul aici…

Am ajuns la scena cam tarziu, in timp ce cantau Hackneyed, o trupa de death metal germana. Sunau foarte bine, iar publicul deja era incins. De la prima vedere mi-am facut o idee despre cata lume o sa fie maxim la concerte, undeva pe la 7-8.000 de oameni. Prea multe despre muzica trupei nu pot sa va spun pentru ca i-am prins prea putin. Ceea ce m-a surprins destul de tare a fost ca, dupa ce au coborat de pe scena si au venit la cortul presei, am vazut ca baietii sunt de fapt niste pustani. Cred ca cel mai mare dintre ei are cam 20-22 de ani. Asta imi da speranta ca vom avea metal si peste 20 de ani.

Apoi a inceput Alestorm si asa cum spune si o bucata din numele lor (“storm”) furtuna nu s-a lasat si a coborat din nori. Asa ploaie ca in acele momente n-am mai vazut de multa vreme, insa muzica foarte melodica a scotienilor a facut ca publicul sa ramana pana la capat si sa se simta bine. In timp ce ploaia curgea de zori, pe scena sunau ritmurile de folk metal a celor patru “pirati” de pe scena. Spre sfarsitul concertului ploaia a incetat si de sub prelata terasei mari din partea opusa scenei au mai iesit cateva sute de metalisti veseli si gata de show. Din pacate programul trupei se incheiase si aplauzele publicului n-au putut s-o aduca inapoi.

Dupa o pauza regulamentara de 20 de minute, timp in care se faceau probele de sunet pentru trupa urmatoare, au urcat pe scena norvegienii de la Keep of Kalessin. Black metalul tehnic si rapid i-a pus pe fapte mari publicul care se afla chiar in fata scenei. Deja multi dintre ei erau plini de noroi, dar nu asta conta. Moshpit-ul format in fata nu s-a lasat intimidat doar de atat si s-a marit cu fiecare moment ce trecea. Riffurile rapide, vocea aspra si tobele “demente” nu au lasat loc de odihna si au tinut in priza populatia pana la sfarsit.

Din pacate, dupa Keep of Kalessin s-a apucat iar sa ploua torential si pentru ca nu aveam protectie pentru camera si eram deja ud pana la piele, m-am retras la cort, pierzand cele mai tari trupe din prima zi. Din ce am inteles de la prieteni, Death Angel si Kataklysm au fost super tari, dar despre Nightwish nu stiu nimic, pentru ca nimeni din grupul cu care am fost nu a fost interesat de ei.

A urmat apoi…

Ziua II

Ca si in ziua precedenta, nu am prins primele trupei. De data asta motivul a fost vremea infecta. Deja imi faceam ganduri ca o sa plec de la festival daca va continua sa fie asa. Dar am reusit sa-mi abtin frustrarile si m-am indreptat spre scena.

Prima trupa pe care am prins-o a fost Suidakra. Death-celtic-folkul nemtilor mi-a placut de la prima auditie, iar vederea publicului entuziasmat m-a facut sa-mi mai treaca nebuniile si sa fiu atent la ce se intampla pe scena. Metalul de calitate cu instrumente traditionale si cu un ritm destul de alert a mentinut o stare de bine intre cei prezenti la concert, un lucru foarte bun pentru trupa care urma…

Sodom – una din trupele despre care nu trebuie spus prea mult. Thrash metal de cea mai buna calitate. Tom Angelripper si trupa au trezit pana si mortii din cimitirul de alaturi, cred. La varsta lor si cu experienta lor, ar fi fost surprinzator ca publicul sa poata sta linistit. Am vazut la concertul lor si primul “crowd surfing”, un lucru promitator pentru restul zilei. Nemtii de pe scena si-au facut treaba asa cum scrie la carte. Solo-urile lui Bernemann si agitatia lui Angelripper au facut deliciul celor prezenti in fata. Din nou, aplauzele si uralele nu au reusit sa-i aduca inapoi pe cei din trupa, dar cu siguranta publicul isi va aminti spectacolul pentru ceva vreme.

Apoi trebuiau sa urmeze Satyricon, una din cele mai asteptate trupe de la festival. Si eu eram curios sa-i vad, ar fi fost pentru prima oara, numai ca “dumnezeu” nu a tinut cu ei si au avut o mica pana la avion, ceea ce i-a facut sa intarzie destul de mult. Organizatorii au anuntat ca in locul lor vor canta Soziedad Alkoholica, Satyricon urmand sa cante abia de la 2:00AM, dupa ultima trupa a serii.

Bascii de la Soziedad Alkoholika imi erau total necunoscuti si probabil si multora dintre cei din public. La inceput nici n-am inteles in ce limba canta, dar ritmul alert suna foarte bine. Combinatia de metal si hardcore a dat bine si trupa a prins destul de bine la cei prezenti.

Dupa o pauza care a durat mai mult de o ora, dupa nenumarate teste de sunet si de reprize de ploaie, au urcat intr-un final pe scena Testament. Pentru nimeni nu a contat asteptarea lunga, dupa ce Chuck Billy si compania s-au prezentat pe scena si si-au prezentat in stilul caracteristic thrash-ul de calitate. Nici nu se punea problema unui show banal, Testament avand in spate ani buni de experienta. Pe toata durata concertului, Chuck a stiut sa comunice cu publicul, ceea ce a dus la strangerea unui mare numar de spectatori in fata scenei. E clar pentru oricine ca a fost cel mai tare show de pana atunci la Metal Camp. Riff-urile si solourile chitaristilor sunau atat de bine incat nici nu m-am mai deplasat pana la terasa sa mai beau o bere. Am ramas cu ochii lipiti de scena pana la final, cand cei din trupa au facut o plecaciune adanca in fata publicului, in uralele acestuia.

Si ce sa mai zic acum? Eram atat de incantat de show-ul dinainte, incat Blind Guardian, care, pe langa ca nu-s genul meu, mi s-au parut banali. Nu o sa spun mai mult despre ei, pentru ca nu pot fi obiectiv. M-am plictisit la concertul lor si asta e…

Apoi, dupa toata plictiseala dinainte, m-am deplasat inapoi in fata scenei, pregatit pentru Belphegor. Ii mai vazusem si in Bucuresti, dar asteptam sa ii vad cu un public mult mai numeros si in aer liber. Austriecii nu s-au dezmintit si au pus pe jar pletele celor cateva mii de metalisti. Death-black metalul lor i-a tinut ocupati pe cei prezenti, iar in fata s-a format un moshpit imens. In stilul specific, Helmuth, a tinut sa fie cel mai bine vazut membru al trupei, ceea ce nu e un lucru rau, pentru ca a stiut si sa intretina dialoguri cu publicul si sa animeze spectacolul.

Dupa o zi atat de plina si obositoare n-am mai avut rabdarea si cheful sa-i mai astept pe Satyricon. Imi pare rau ca i-am pierdut, dar sper sa-i prind vreodata live in alte imprejurari.

Trupele care au cantat sambata au fost: Loudrage, Necrovile, Amon Din, Belphegor, Grave si ca headlineri – Nile.
Personal am venit in principal pentru Nile si oarecum pentru Grave, neascultand pana acum nici una din celelalte trupe (nici macar Belphegor).

Initial concertul trebuia sa inceapa la 18, dar deoarece cele trei trupele (adica cele trei principale) au avut probleme pe traseu, pe fenomenalele drumuri din Romania pe care le iubim cu totii si le visam noaptea, ora inceperii a fost mutata la 20.

Cam pe la 20 fix am ajuns in fata la Studio Martin, nestiind ca incepuse deja concertul. Prima trupa care a cantat a fost trupa romaneasca Loudrage, insa nici unul dintre noi n-a aflat asta decat a doua zi, crezand initial ca nu au mai venit pana la urma. Deci, despre ei nimic.

Am intrat cam pe la 20:10 in club, la timp pentru a prinde ultimele piese ale celei de-a doua trupe romanesti- adica Necrovile. Despre ei am auzit anul acesta ca au cantat la Cluj, in deschidere la Vader si Septicflesh. M-am interesat si am observat imediat ca sunt (sau mai degraba se viseaza) o copie fidela a americanilor de la Cannibal Corpse, atat din punct de vedere muzical, cat mai ales prin temele (de fapt tema) abordate/a- adica GOOOOREEEEE !!!! (original). Le-am ascultat finalul recitalului in timp ce ne procuram mult necesarul lichid de hamei si nu mi-a parut rau ca nu i-am vazut de la inceput. Toate cele trei piese au sunat IDENTIC (s-ar putea sa fi fost doar una de fapt si sa ne fi pacalit, ca oricum nu sesiza nimeni), fara pic de originalitate si, mai ales, fara pic de vlaga sau de prezenta scenica din partea trupei. Dupa ce au terminat, am iesit din nou din infernul acela de caldura, nu inainte de a sesiza cu consternare absenta mult indragitului glob disco, care cu alte ocazii domnea pe tavanul clubului si era un subiect bun de caterinca in contextul unor astfel de concerte.

Urmatoarea trupa pe care am vazut-o a fost Amon Din. Nu am auzit de baietii astia din Serbia pana sambata seara, dar pot sa spun ca sunt o trupa care merg la fix in deschiderile unor astfel de concerte. Cei patru, avand o infatisare fizica de sarbi 100%, au avut o atitudine placuta pe toata durata prestatiei. Muzica lor nu a fost in nici un fel originala, ritmuri accesibile, riffuri simple, dar cu toate astea ne-am simtit bine, am dat oleaca din cap si i-am aplaudat la sfarsit, macar pentru atitudinea lor, mult diferita fata de romanasii nostri de la Necrovile dinainte. Cum spuneam, muzica buna de ascultat, cu o bere in mana, inainte de un concert serios.

A urmat o pauza de vreo ora, timp in care am stat afara la o binevenita portie de bere si caterinca (din asta chiar a fost destula). Intre timp a ajuns si autocarul cu cele trei trupe majore ce urma sa cante, acestia fiind intampinati in urale de metalistii care ii asteptau, ca pe berea rece.

Dupa ce a mai trecut o jumatate de ora cu instalarea sculelor, am intrat inapoi pentru concertul Belphegor. Am spus la inceput ca nu-i mai ascultasem pana atunci, desi auzisem de ei, dar inca de la sound check am intuit perfect ceea ce urma- black metal fara ocolisuri. Sunetul insa a fost destul de prost, nu prea am reusit sa disting mai nimic din muzica lor. Printre mosheri s-a declansat haosul, si aici trebuie sa remarc cu mare neplacere atitudinea unora, care prin moshpit inteleg intratul cu cotul la nivelul pieptului sau fetei, sau cu talpa la nivelul genunchiului. Oricum, chestii d-astea se intampla destul de des si nu numai la noi.

Revenind la Belphegor, impresia generala ramane aceeasi- adica sunet prost, din punct de vedere muzical nu mi-au atras cu nimic atentia, iar pana sa termine recitalul noi am iesit afara, deoarece din nou caldura ne venise de hac.

Dupa o pauza, de data aceasta mult mai scurta, de bere si caterinca, am intrat din nou pentru concertul Grave. Suedezii sunt o trupa relativ cunoscuta, de death metal clasic, pe care personal i-am ascultat mai demult si care au revenit in playlistul meu acum cateva luni, cand am aflat ca vor trece pe la noi.

Sunetul a fost infinit mai bun decat la Belphegor, ca si calitatea prestatiei trupei. Majoritatea pieselor au fost luate de pe ultimul/ultimele album/e, destul de putin cunoscute mie, dar au existat si puncte culminante- piese precum Into the grave sau Soulless. De data aceasta n-am putut rezista sa nu ma bag la moshpit, insa acum participantii au fost ceva mai domoli si mai civilizati, asa ca in afara de o zgarietura si un cap in fata (chestii inevitabile) m-am simtit foarte bine, lucru la care au contribuit foarte mult si baietii de la Grave.

Dupa ce au pus si ei cruce (chiar se potriveste expresia asta in combinatie cu Grave), am iesit, cu cascade de transpiratie curgand de pe mine, dar si cu capul “antrenat” de catre Marele Lichid.

Dupa aproximativ 10 minute (sau cate or fi fost) a venit vremea pentru evenimentul mult asteptat de mine- Nile. Recitalul lor a fost exact asa cum speram. Un sunet curat, piesele executate la perfectie, in general au demonstrat cu varf si indesat de ce ei au fost headlineri.
Un tobar cum mai rar vezi in zilele astea, care s-a descurcat admirabil cu ritmurile infernale, pe care le cunosteam atat de bine de pe albume. Nu de putine ori m-am intrebat daca ma aflu intr-adevar la un concert metal si nu cumva in mijlocul unui tir neincetat de artilerie si mitraliera. Ceilalti trei instrumentisti- adica cei doi chitaristi si basistul- au fost de asemenea la cel mai inalt nivel, oferind o mostra de tehnicitate combinata cu viteza. De remarcat ca toti cei trei se ocupa, de asemenea, si cu partea vocala.

N-au dezamagit nici la capitolul comunicare cu publicul sau spectacol. Sanders si Toler-Wade (adica cei doi chitaristi) au “instigat” in permanenta publicul, felicitandu-ne in mai multe randuri pe parcursul concertului pentru contributia noastra la spectacolul total si “alintandu-ne” cu “you guys are true metal”. Si nu ma refer aici la TRV!
Singura parte sa zicem negativa a fost faptul ca recitalul lor s-a desfasurat la o ora atat de tarzie in noapte , oboseala spunandu-si cuvantul spre final , cand energia m-a cam lasat, pe mine si pe multi din cei din jur, unii, in special cei cu munca de la 8 dimineata, capituland si plecand spre casa inainte de sfarsit. Eu insa am ramas si nu am regretat nici o secunda. Cateva cuvinte si despre setlistul celor de la Nile: foarte variat, cuprinzand piese si de pe ultimul album – Ithyphallic – dar si de pe celelalte. Printre astea remarcam The Black Flame si Black Seeds of vengence – de pe “Black Seeds Of Vengeance”, si Anihilation of the wicked, de pe albumul cu acelasi nume si The blessed dead – de pe “In their darkened shrines”. Pacat ca nu am auzit si Unas, slayer of the gods, dar acest aspect este doar unul minor. Nota 10 pentru Nile !
In drum spre iesire mi-am luat un tricou si am luat-o catre Victoriei in cautarea unui taxi. E adevarat, cand am iesit afara ma simteam de parca am stat doua ore intr-o sauna, iar ameteala a fost inlocuita cu o oboseala profunda si cu dorinta disperata de somn.

Oricum, am mai bifat inca un eveniment reusit si placut pe plan metalistic! Ca deobicei – la cat mai multe!

Galerie foto: Belphegor, Grave si Nile in concert