Prin 1994 am descoperit o trupa de death metal care si-a lasat o amprenta destul de importanta in istoria muzicii: Entombed. Suedezii sunt printre trupele care au inventat stilul, dar care l-au dus si mai departe, spre noi directii. De 15 ani mi-am tot dorit sa-i vad intr-un concert si iata ca, ajuns in Oslo, am reusit sa-i prind si m-am bucurat enorm.

Asadar, sunt la al patrulea – si posibil ultimul – concert pe taramurile scandinave. Din nou in clubul John Dee, un club mic, in care incap maxim 300-350 de persoane. Am ajuns cu putin dupa ora deschiderii, dar deja clubul era pe jumatate plin. Mi-am dus geaca la garderoba (da, ca e civilizatie, nu tre’ sa stai cu ea in mana ca in LMC, sa nu cumva sa ti-o fure careva) si am facut stop direct la standul cu produse promotionale. Nici o secunda nu m-am uitat la jumatatea de stand a celor de la Amon Amarth, pentru ca de cand eram in liceu imi doream sa am un tricou cu Entombed. Asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si mi-am luat un hanorac si un fes cu taticii death-ului suedez. Urmatorul stop a fost la bar, unde m-am alimentat cu o bere, dupa care m-am indreptat spre scena, asteptand sa inceapa show-ul.

Pe afis erau anuntati in deschidere si thrash-erii de la Evile, dar din pacate si-au intrerupt turneul, bassistul lor decedand in Suedia…

Read the rest of this entry »

Ziua III

M-am pornit de dimineata impreuna cu prietenul meu spre un deal impozant din apropierea orasului. Pe varful lui a fost construita o cetate pe la 1100, ale carei ruine mai exista si acum. Curiozitatea ne-a impins spre acel loc si am facut o plimbare. Asta a fost principalul motiv pentru care n-am reusit sa ajung la primele doua trupe din ziua a treia.

Cand am ajuns la scena, pe un soare puternic, cantau Sonic Syndicate. Inca de la primele sunete si de la primul contact vizual mi-am dat seama ca-s “pusti” din generatia noua de metal. Ceea ce vor ei sa cante e un death metal melodic, insa, din pacate, cam ii fac de rusine pe conationalii lor suedezi care au inventat genul. Pe scena am vazut doi chitaristi si o bassista care aratau ca niste robotei: stateau nemiscati si dadeau din cap de mama focului. Pe langa ei se agitau de zori doi vocali, unul din ei pierzandu-si vocea la un moment dat. Chestia asta m-a facut sa zambesc amar si sa ma intorc sa beau o bere fara a-i mai baga prea mult in seama. Ziua continua cu nume mari si nu avea rost sa-mi consum nervii cu pustii astia. (Da, sunt cam arogant.) Read the rest of this entry »