Leprous in Quantic (Malina tour)

•  

La inceput de toamna, intr-o seara de joi, am fost in Quantic sa vad concertul trupei Leprous. Norvegienii sunt in turneul ”Malina”, ultimul lor album, aparut in 2017. Nu au fost doar in Bucuresti, au ajuns si in Cluj cu o zi inainte de a ajunge la noi. ”Malina” cred ca este cel de-al cincilea album din cariera trupei de progressive/experimental, rock/avant-garde metal. Nu este neaparat unul dintre albumele mele preferate, il consider un picut comercial fata de restul albumelor, dar este doar o chestie subiectiva, desigur. Ma asteptam sa fie ceva oameni, insa am ramas surprinsa sa vad Quanticul plin ochi.

Leprousii ne fac incalzirea cu piesa ”Bonneville”, o piesa lenta pe care te poti legana agale si poti asculta limpede fiecare instrument in parte. Apoi ii auzi vocea lui Einar: ”Am I dreaming? Am I dreaming?” Iar legat de voce, chiar mi se pare o voce super buna pentru progressive, la concurenta cu cea a lui Daniel de la Pain of Salvation.

Chiar daca au venit sa-si promoveze noul album, continua cu ”The Valley”, o piesa de pe albumul Coal, timp in care ma gandesc sa filmez macar un pasaj mic pentru Trei betivi bar, desi nu prea cochetez cu ideea de a sta cu telefonul pe sus, de data asta am incercat. Odata cu The Valley incepe actiunea si urmeaza ”Golden Prayers” si aproape toate piesele de pe ”Malina”. Spre final canta ”Angel” de la Massive Attack, iar eu sar de la primul acord recunoscand piesa. Toata lumea a fost in extaz… To love you, love you, love you, daca era in aer liber s-ar fi aprins brichetele ca pe vremuri (NOT).

La encore mai canta vreo 4-5 piese, inclusiv ”Malina”, piesa reprezentativa pentru album. Atunci mi-a venit in minte un text vazut pe undeva, intr-o nu stiu care zi in care colindam strazile orasului: Clanul sensibililor. Da, este o piesa lenta si sensibila, depresiva chiar (depresso expresso), care te duce pe taramuri dark si te pune pe ganduri mai ales daca asculti si versurile. Numai bine dupa asta urmeaza „Stuck”, o piesa nitel mai alerta ca sa ne scoata din mrejele tristetii.

Si incheierea se face apoteotic cu ”Slave” de pe “The Congregation“, mi s-a parut piesa potrivita pentru final, fiindca o consider cea mai buna piesa de pe albumul asta. Forta, energie, oleaca de screamo = perfect combo.

All in all, a fost un concert reusit cu un public pi masura.

*Filmari:  Diana Cretu.

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:


Scris de: Ana , 9 September 2018

Ultima modificare: Ana , 10 September 2018