Arta ca o crimă

•  

N-a mai fost răcoare în iunie de multă vreme, iar faptul că acest concert urma să fie în aer liber a făcut ca totul să iasă foarte mişto – am avut atmosferă de festival.. care va continua şi mâine.

N-am ajuns la prima formaţie, pentru că a fost prea devreme, dar trebuie să menţionez că As I Fall merită ascultaţi şi văzuţi în concert.

Divided By PerceptionDivided By Perception

Când am ajuns tocmai se pregăteau să înceapă clujenii de la Divided By Perception, trupă pe care n-o mai văzusem/ascultasem. Lumea era destul de puţină şi mulţi dintre spectatori stăteau cu berile în faţă pe băncile din lateral. Asta nu i-a oprit pe ardeleni să ia atitudine şi să cheme lumea în faţa scenei, lucru care s-a întâmplat foarte lent, opus percepţiei despre bucureşteni, care se spune că sunt grăbiţi. Dar să revenim la trupă. Au cântat bine de tot şi au avut o atitudine mişto – când au văzut că publicul nu vine la ei, au venit ei la public. La un moment dat a coborât chitaristul de pe scena şi a încins un circle pit cu puştii din faţă, iar mai spre final, când se adunaseră mai mulţi a coborât şi vocalul să-i mai anime.

Walk The AbyssWalk The Abyss

Apoi a fost clasica pauză de bere, în care am mai stat de vorbă cu prietenii… Iar după vreo 15 minute de aranjat sculele pe scenă, i-am urmărit pe Walk The Abyss, pe care nu-i mai văzusem de multă vreme. Şi ce pot să spun? Am fost foarte impresionat de evoluţia lor. Pe lângă faptul că acum sunt doi vocalişti, mi-a plăcut şi îmbunătăţirea tehnică pe care am auzit-o. Toate astea, combinate cu prezenţa scenică, au făcut ca publicul să o ţină într-o moşeală de la început până la final. Ei au avut parte de public mai mult, pentru că deja se adunase mai multă lume şi începea să se însereze, deci era mai răcoare. Oricum, o prestaţie foarte bună!

Şi nu mai stau acum la poveşti despre ce am făcut în pauză. Trec direct la subiectul serii, adică Thy Art Is Murder, pe care îi mai văzusem în formulă incompletă acum doi ani în fabrica. La fel ca şi atunci, ştiam că o să fie nebunie, dar de data asta îl aveam şi pe CJ McMahon – vocalistul original – la microfon, aşa că se anunţa haos distractiv, ceea ce a şi fost.

Băieţii nu prea au stat la poveşti şi au început tare. Publicul, la fel, nu a stat la poveşti şi a început cu moshpit-ul din secunda 1. De mult n-am mai văzut atâta energie la un concert, dar erau motive pentru asta. Deathcore-ul australienilor, cu ritmurile alea demente şi riff-urile la fel, e imposibil să nu te bage în priză. Piesă după piesă ne-am agitat de nu ştiam ce e cu noi. Eu, un moş corporatist venit de la muncă, n-am putut să mă abţin şi m-am băgat de câteva ori la circle pit, să mai simt puţin nebunia tinereţii.

Am avut parte şi de o surpriză: australienii au cântat în germană! Şi bănuiesc că n-ar fi o surpriză pentru nimeni să afle că una din formaţiile care i-au influenţat a fost Rammstein. Au băgat mare şi tare un cover la clasicul “Du Hast”, pe care tot poporul a dat din cap şi a urlat versurile.

Şi bineînţeles că n-a lipsit “la pièce de résistance”, piesa “Holy Wars”, la care m-am băgat din inerţie în circle pit, şi la care lumea a urlat în disperare refrenul. Şi aşa a fost toată seara. Nici nu cred că are rost să mai repet…

Iar mâine (azi, în momentul în care scriu) avem Dead Kennedys în acelaşi loc genial, scena outdoor de la Quantic. A… dar să nu uit: muie la poliţie şi la primăriile locale care fac caz din orice căcat şi care “îşi fac treaba” numai când au ei chef şi când nişte oameni încearcă să aduca cultura în ţara asta. Bine că concertele organizate de psd şi curva de firea sunt 100% legale, pe banii noştri!


Scris de: ursu' , 3 July 2018

Ultima modificare: Ciprian , 3 July 2018