Cristos beat mort in Quantic

•  

Stoned Jesus cu pietre sau cu bere …

Asta e ultimul concert la care am fost si despre care o sa scriu ce-mi amintesc, pana nu trece prea mult timp si uit totul. S-a intamplat la festivalul SoundArt de stoner rock si metal, dar fiind prea batran si blazat, m-a interesat doar aceasta trupa din tot festivalul, pe care o stiu si o ascult de mai multi ani. Sunt niste ucrainieni exceptionali care fac si promit mult.

Cand am intrat in Quantic pe scena erau Nightstalker, niste greci care cantau un fel de rock and roll in maniera stoner. Piesele nu erau foarte diferite unele de altele, dar mergeau in asteptarea concertului pentru care venisem.

M-am gasit cu colegii de consum alcoolic si muzical din legandarul Fri Kultur, acum aka Trei Betivi, Caras si Hariton, care erau deja destul de dezarticulati de la multa bere. Festivalul s-a anuntat initial in gradina de vara din Quantic, iar asta mi s-a parut foarte misto, fiind doarte curios cum va fi, dar din pacate n-a fost afara si a trebuit sa intram tot in aceeasi sala foarte mare dar fara rezonanta.

Dupa ce-am palavragit o vreme, ne-am adunat in fata scenei pentru Stoned Jesus, acolo fiind singurul loc recomandat in care se poate auzi sunetul mai bine.  Dupa multimea si forfota concentrata acolo se vedea ca tot festivalul se coagula defapt in jurul acestei trupe. O componenta simpla din trei oameni, cu un stoner doom scris si cantat intr-o maniera simpla si puternica, care aduce cu anii ’90. De la stanga la dreapta in ordinea de pe scena: Igor la voce si chitara, Viktor la tobe si Sid la bas.

Trupa asta fabrica unul din cele mai bune si directe genuri de stoner pe care l-am gasit. Acum 2 ani, din lipsa de planificare si chibzuinta am pierdut concertul din Question Mark, care a fost sold out. Ziua urmatoare, s-a mai organizat repede unul tot acolo, si … ghici ce, a fost si ala sold out. Asa se intampla cu trupele bune si in ascensiune. Bravo domne! Din auzite a fost un concert tare, pacat ca l-am ratat atunci. Aici a fost insa suficent spatiu incat sa incapa destui oameni veniti pentru tupa asta si sa nu mai fie sold out. Este o trupa care a facut valuri inca de la primul album si creste tot timpul, iar faptul ca in Roamania e primita atat de bine, nu poate decat sa ma bucure.

Riff-urile repetative, dar nu la modul obsedant cum se intampla in general la trupele de post rock, au facut deliciul capetelor leganate back and forth. Chiar daca piesele sunt foarte lungi, modul natural in care decurge ritmul si evolueaza piesele te duce cu gandul la grunge-ul si doom-ul anilor ’90, iar faptul ca o trupa tanara face asta atat de bine, nu poate decat sa dea speranta nostalgicilor.

Si n-a trecut mult timp si am rupt randurile in fata, si ne-am izbit cu sete unii de altii, ne-am exorcizat, am fredonat si am baut fara sa ne pese, dezbracati de uniforme de comportament si clisee sociale. Iar la sfarsit am fost mantuiti.

Indian a fost prima piesa pe care am recunoscut-o. I am an Indian … I am an indian … iar agitatia riff-urilor si berea mi-au luat capul pe sus. Si a fost pogo si a fost bine!

Au cantat integral albumul Seven Thunders Road, si publicul a cerut bis si Jesus Stoned a zis sa fie bis, si a fost bis, si a fost bine.

Cand s-a sfarsit concertul lor eram praf. Cu cei doi tovarasi de bar eram atat de beti si de autosuficienti, incat in loc sa facem poza cu trupa am facut cu noi:

Am rezistat apoi pe baricade la Rising Sabotage, si-am fost suficient de drogat de alcool incat sa nu-mi mai amintesc mare lucru. La un moment dat, Hariton dansa cu picioarele goale un stoner rock simpatic, dar care dupa atatea beri parea cel mai genial. La urma umei muzica asta nu e facuta sa o asculti neaaparat lucid. Ne referim aici bineanteles la cel mai excesiv si universal drog al rockarilor: berea. Dar nu excludem si alte alcooale tari ca pantheist, atheist, melt-banana, melvins etc etc, multe din ele putand fi gasite pe pereti in si in aer la bar la trei betivi.

Cred ca am mai prins o trupa dupa asta, dar nici macar nu mai sunt sigur, dar sa-mi mai amintesc numele si cum cantau. Nu mai stiu nici cum eram eu, iar dupa o vreme am realizat ca sunt atat de pulbere si terminat incat trebuie sa plec acasa, cat mai stiam inca cum sa ajung.

 

 

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Scris de: Ciprian , 23 May 2017

Ultima modificare: Ciprian , 1 July 2017




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *