Rockstadt Extreme Fest 2016

•  

Asa cum o cere traditia, merg macar o data pe an la cate un festival. Anul asta am ajuns iar la Rockstadt. Un festival ambitios pentru Romania, care daca ar fi ceva mai bine organizat ar fi si mai reusit. Dar ne bucuram cu ce avem, de cativa ani metalistii din toate colturile tarii se aduna aici, in padurea din Valea Cetatii din Rasnov.

REF_2016_BANNER_FB_FINAL

Pentru ca primele zile se anuntau foarte ploioase, ne-am hotarat sa plecam joi dimineata la prima ora in formula eu (Cip), Ana si Sorin, sa prindem macar una din cele 30 de casute. Sorin m-a avertizat ca alea sigur sunt deja date dinainte pe sub mana, dar eu am zis ca nu se poate domne, romanul e nascut cinstit (nu poet), prindem noi ceva. Asa ca am ajuns acolo la 9 dimineata si am gasit o coada de peste 300 de oameni veniti toti sa prinda una din cele 30 de casute. Si in spiritul oricarei cozi ne asezam si noi la ea, neavand altceva mai bun de facut. Pe le 10 se deschid portile si s-a raspandit repede vestea ca inca de la deschidere mai erau doar 7 casute si restul fusesera date intr-adevar dinainte, iar primul venit de la coada le-ar fi luat pe toate cele 7 ramase. Si ca sa nu ni se para ca am stat degeaba la coada, am zis sa prindem macar bilete la vip camp, care cica ar fi avut apa mai calda acolo sau ceva.

Aaa, pe drum cand eram aproape de Rasnov am realizat ca am uitat biletele acasa in Bucuresti. Am zis ca rezolvam cu un telefon, poze, cod de bare, ca doar e epoca digitala. Cand am ajuns in fata la intrare, nu exista niciun device pentru scanat codul de bare si biletele trebuiau prezentate doar in original. Nu stiu daca mai exista un loc in Europa unde nu se poate scana codul de bare la bilete. Am facut ceva loby sa intram asa, un organizator a notat seriile de pe bilete si am aranjat sa ne vina biletele ziua urmatoare prin Linda, sa ne legitimam cumva intrarea.

Foarte aiurea mi se pare si drumul de la corturi la festival, pe strada pe langa masini, fix pe langa un parc imens si gol, ingradit si ocupat de Rockstadt, dar complet nefolosit. Mi s-a parut mult mai ok asa cum a fost la prima editie sa se faca intrarea in festival pe acolo. Dar sunt prea carcotas, hai sa spun cate ceva si despre concerte ca doar de aia venisem, nu sa ma plang de serviciile de trei stele de la un festival de metale.

Prima zi.

Odata cu festivalul a inceput si ploaia, frigul si noroiul, care au tinut neaintrerupt doua zile si doua nopti. Printre rafalele de ploaie am reusit sa ajung in cort la Ordinul Negru, dar din pacate pe final. Bucata atmosferica pe care am ascultat-o m-a impresionat, iar sunetul a fost destul de ingrijit pentru o trupa de black. Merita in mod clar mai multa atentie si abia astept sa-i vad intr-un concert intreg.

Urmatorii au fost Ura De Dupa Usa. Baieti voiosi si pusi pe treaba, au starnit multe rasete si au facut atmosfera in cort. Au cantat si chestii mai serioase ca You Saved My Life, dar si foarte multe bascalii punk ca Ete-te la Tine sau memorabila Sticluta, vocalul gras fiind imbracat doar in niste slipi stramti si subtiri. Au umplut cortul si au creat veslie.

Am luat o pauza si ne-am intors la Hypno5e, despre care mi-ar fi placut sa scrie Sorin doua vorbe, mai ales ca de la el i-am ascultat. Au inceput cu un check sound foarte lung, dupa care au pornit in sfarsit hipnotizarea prin metal. Francezii astia scriu un metal foarte creativ si partea frumoasa este ca nu prea merge incadrat in nicio categorie. Acum auzi elemente de post metal, apoi progresiv sau match metal intens si agresiv, iar in urmatorul moment totul devine linistit si atmosferic, pentru ca de acolo sa dai in pasaje linistite si instrumentale, iar mai apoi sa intri in rafale puternice de tobe care te duc intr-o dimensiune noua. Se simte cum compun muzica cu o forta creativa puternica, nu respecta tiparele si sparg usor barierele metalului conventional. Se vede ca dau o atentie deosebita sunetului limpede si curat. Nu s-a auzit ca in studio, dar calitatea sunetului in concert a fost superioara.

Si cum m-am lasam purtat asa de directiile in care ma duceau Hypno5e, am observat la un moment dat un pusti care ocupa mult timp scena si sarea incontinuu in crowd surfing de acolo ca pe topogan, fiind vizibil neconectat cu nimic din muzica care se desfasura acolo. Dupa ce a facut figura asta o vreme, a fost foarte amuzant cand un bouncer l-a luat frumos in brate si l-a dat jos in aplauzele publicului, parca ar fi spus: gata cu joaca, nu mai ai voie pe topogan. Fireste ca a tot revenit si l-a tot dat jos, dar reactia celor de acolo mi-a placut foarte mult, asta arata ca nu toti venisera acolo sa se joace cu mingii gobflabile, sa se hlizeasca si sa se dea in caruselul de crowd surf.

A doua zi.

Dupa o noapte friguroasa in cort am ajuns la Soulfly care au creat ceva coada la intrare. Max si echipa au iesit cam cu acelasi repertoriu pe care il au de ani de zile, si piese de pe ultimul album ca We Sold Our Souls to Metal. In rest, aceleasi ritmuri tribale si “primitive” … si aceleasi indemnari la sarituri: jump, jump, jump, jump, and now … jump, jump, si tot asa. S-a dat ca de obicei si cu Refuse/ Resist, Arise, si Bloody Roots. Am facut si un wall of death cu valuri de oameni, care ne-am spart peste ale alte valuri de oameni. A urmat un encore in forta cu Jumpdafuckup unde gues what, da, jump, jump, s-a sarit din nou… si s-a sfarsit cu Eye for an Eye. M-am dat si eu in sarituri si in oameni, ca sa fac onorurile festivalului.

N-am apucat sa ma odihnesc ca am nimerit in cort la hardcoristii din Alba Iulia de la Targ3t care m-au pus in miscare. Sunete intense, piese mai filozofice, tobe dense, chiar daca au fost mai putini oameni, m-am prins in hora in fata scenei si m-am bucurat de nebunie.

1200

Au urmat pe scena mare Carach Angren, care au cantat un black metal simfonic ce s-a auzit limpede si excelent. Au incercat sa creeze o atmosfera de supranatural, cu fantome si povesti de admormit copiii mici, usor amuzante, dar n-am putut sa nu ma bucur de orchestratia clapelor in ritm alert de black.

Urmatorii au fost Negura Bunget care ne-au amintit ca suntem intr-o padure in amurg, invocand iar fortele naturii si ale Cunoasterii Tacute. Bufnitescu a facut o treaba buna la voce, iar totul s-a terminat cu triumfala Dacia Hiperboreana, Sorin tinand sa ne explice iar ce inseamna de fapt hiperborean. Da, piesa e destul de dacopata, dar buna.

Dupa ce am mancat un delicios tauras la protap, am intrat in cort la un death grind in sange. Holocausto Canibal, care erau inveliti intr-un rosu scurs direct din macelarie, au executat un death core ca la carte care m-a pus involuntar pe fuga intr-un mosh pit nervos care nu s-a oprit pana la sfarsit.

Alungat de Bucovina la cort n-am mai ajuns la H8, dar am stat cu ochii pe ceas sa prind Mireasa mea Muribunda. Si-am ajuns la timp, s-a facut liniste si au inceput sa se auda chitarile dramatice din Your River.

Cand incep My Dying Bride mi se pare ca se face o liniste asa adanca ca nu-i mai aud nici pe cei mai vehementi agitatori. Incepe From Darkest Skies … si nu stii daca Aaron canta suspinand sau vioara plange cantand. Si capetele se sparg in riff-uri, si de aia am batut eu atata drum pana la Rasnov. Fiecare vers si ritm imi aduce aminte de ceva, de un alt gand, care e legat de un alt gand. Cum sa-i comentez tehnic cand My Dying Bride sunt atat de lirici muzical, si sunt mult mai atent la ce se intampla in urechea mea interioara decat pe scena.

My Body, a Funeral … si nici Aaron nu pare prea ancorat in realitate.

Nu trece mult timp si se aud sunetele apocaliptice de la The Cry of Mankind. Ultimul album si Feel of Misery nu e mai prejos, poezie neagra.

For those of you, who exist, I lay for you, three numbers six
Over the hill and under the ground, sing as you like,
There is no sound.

Si s-a terminat ca un ritual, fara bis, fara teatru si proza. Si iar liniste.

Inainte de ultima piesa She is the Dark, unu din fata mea care urmarea linistit tot concertul, pleaca nervos injurand ca n-au cantat ce-a vrut el. Ca o observatie, My Dying Bride n-au cantat la niciun concert nici una din piesele mele preferate, niciodata, nici macar odata. As fi vrut sa fie macar una din cele atat de multe, dar nu s-a intamplat. Ce sa zic, nu sunt lautari, canta ce vor ei si scriu mult si complex. E opera doom cu un singur dirijor, iar artistul nu presteaza servicii muzicale, chiar daca noi platim biletul.

A treia zi.

Se anunta cel mai neinteresant line-up asa ca ne gandim sa ne dam pe o parapanta si pe un munte la Bunloc. Dupa ce pierdem timpul prin Brasov si spre Poiana, intru direct la o agitatie numita Infected Rain, cu o duduie hotarata la voce care zbiera tare din toti plamanii. N-am apucat sa-i ascult prea bine ca am nimerit spre sfarsit, dar sunt alternativ ok.

Dupa aia mi-am inecat fara sa vreau gandurile in alcool si nu-mi aduc aminte mare lucru. Din Morgoth n-am inteles nimic, asa ca mi-am dat seama ca e timpul sa trag pe dreapta la cort, dar in loc sa dorm am frecat-o aiurea beat prin tabara. La camping erai controlat la intrare si nu aveai voie cu alcool inauntru, asa ca am zis sau dau un vin peste gard. Dar era noapte, eram destul de beat si am cazut aproape cu totul intr-o groapa cu apa, pusa parca la deruta in interiorul incintei. Mergeam asa prin noapte si hop, deodata imi intra un picior in apa. Pun urmatorul picior in fata sa ies si surpiza, imi intra si celalalt picior in apa, dupa care ma dezechilibrez si cad in sant aproape cu totul. Nu mi-a mai ars de vin si pe frigul ala si pe ploaie m-am dus direct la dus. Se pare ca groapa nu era nici inchisa, nici ingradita, si era fix langa o casuta din VIP camp – “vrajala, ironie, prosteala”.

vip

Bem, vorbim, fumam, glumim, mai dormim, dar nu puteam sa ratez Mayhem si De Misteriis Don Sathanis! ..concert tematic. Asa ca il iau pe Sorin din timp sa dam o raita pe la concerte. Nimerim la Borknagar, si dupa o piesa doua ne dam seama ca mai bine ne caram si bem linistiti in sus printre paduri.

Ne intoacem cand se faceau pregatirile pentru Mayhem, si nu era orice concert Mayhem. Urmau sa reproduca conceptual cel mai bun si patat de sange album din istoria lor si al black metalului, considerand ca albumele lor sunt cumva bune (not evil). Si se aud clopotele mortii, si apar preotii satanici pe scena toti in mantii negre si inveliti intr-o ceata densa. Reflectez. Gandurile imbibate in alcool ma duc la satanism, nu ma intereseaza ca e satanism teist sau ateist, acum vreau sa rasucesc sabia in tot ce are crestinismul mai sfant! Si incep rafalele mortii!! AAAAAhhhhhh… !! Dead, Euronymous, cum sa faci rugaciunea mortii daca n-o stropesti cu autenticitatea dementa a sangelui tau.

Trei soldati satanici negrii inarmati cu chitari imprastie rajaitul ala difuz la care trebuie sa-ti chinui urechea. Tobele bat suprapus in blast beats si o voce malefica racneste din mijlocul unui altar aranjat ciudat de ortodox cu lumanari mari si candele de biserica. Urletele diabolice de diavol in exorcizare scuipa toata ura si dispretul fara de tot ce e mai sfant. Cum sa nu ma bucur?

Life eternal! Fetele lor arata a cadavre in putrefactie. Attila si vocea lui inumana iese din altarul din care a predicat toata noaptea si incepe sa “sfinteasca” publicul cu cadelnita otravita. E atat de macabru si frumnos! Si-au batut joc in ultimul hal si complet! Si show-ul s-a terminat cu punctul culimant … Misteriis Don Satanis!!

A meritat fiecare clipa, imi pare doar rau ca fiind tarziu in noapte si alcoolizat, nu m-am mai dus sa trezesc si restul echipei de la cort, care doreau sa vada show-ul.

Ultima zi.

In ultima zi am ajuns la sfarsitul concertului Excrementory Grindfuckers, care am inteles de la Sorin ca au tinut-o tot intr-o veselie saltareata. Dupa nume ma asteptam la niste rautati grind sau ceva, dar abia urmarindu-i la final m-am prins ca faceau de fapt totul la misto, in fata instaurandu-se un party de carnaval. Au urmat Tesseract pe care i-am auzit pasiv de pe margine, cantau prea mult progresiv modern pentru mine.

Am ajuns apoi la scena doi unde m-am simtit bine urmarind Jack the Stripper. Publicul era rarefiat, dar tot s-a creat ceva actiune in fata. Australienii au executat un death extrem si flexibil, trecand usor de la inflexiuni brutale la hardcore.

Am mers apoi la scena mare la si mai brutalii Cattle Decapitation care au fost foarte interesanti de ascultat. Mai ales dupa ce afli ca ei canta un deathgrind vegetarian despre distrugerea rasei umane, cu teme ca ferme de oameni din care mananca vacile sau oameni folositi ca ingrasamant pentru cresterea plantelor.

Ca o paranteza, daca anul trecut m-au enervat steagurile cu romania ale unor “patrioti” din Galati, care n-au inteles ca festivalul asta are culoare neagra si e prin natura lui antinationalist si anti simboluri guvernamentale, acum m-au distras toate chestiile alea gonflabile cu care unii faceau involuntar volei stricand cumva atmosfera. Poate mi se pare doar mie, dar mingile alea gonflabile merg mai degraba pe plaja sau la untold, nu la un death metal consistent si nervos, iar barcile gonflabile merg lansate mai degraba intr-un parc de distractii sau cel mult la trupe funny cum sunt Excrementory Grindfuckers, nu la trupe de grindcore si brutalitati.

In fine, pe scena au venit apoi Destruction, care dupa urechea mea exterioara recicleaza heavy metal-ul clasic cu trash-ul intr-un stil nu foarte atragator. Merg probabil intr-o deschidere sau ceva dar nu dupa brutalitatile de mai devreme, asa ca am plecat sa vedem care-i gluma cu E-An-Na. Am gasit cortul plin ochi de copii care se dadeau cu bucurie in caruselul crowd surf, formatia cantand de fapt muzica populara romaneasca intr-o nota metal simpla, nu departe de Zdob si Zdub. Nu stiu de ce prind asa bine trupele astea de folk metal romanesc gen Bucovina, dar astept cu interes si manelele metal, ca sa fie etno metal pana la capat.

Si am ajuns la Insommnium care i-au placut Anei, asa ca o las pe ea sa se exprime si sa termine recenzia.

Ana: Anul asta pentru a treia oara la Rockstadt. Stiam de anul trecut ca o sa cante MDB, dar i-am mai vazut de 3 ori deja, asa ca mi-am zis ca merg pentru Hypno5e si Insomnium. La inceput ploaia mi s-a parut atat de frumoasa, acolo intre copacii, dar cum 2 zile nu s-a mai oprit, am avut momente cand mi-a venit sa-mi strang catrafusele si sa plec. Am decis cu totii sa ramanem pana la final, iar finalul pentru noi a fost Insomnium. Au venit pentru prima oara pe meleagurile noastre (si cred ca au fost mult asteptati) cu acordurile lor de melodic death si 7 albume la activ. Ma uitam in jur, multaaaa lume, plete in vant si zbucium. M-am lasat leganata in multumime, pierduta in ganduri si versuri negre, darkness and sorrow and pain, and pain again. Au cantat ”Down with the sun”, una din piesele mele preferate, si am auzit tipete, asta inseamna ca nu era doar preferata mea. M-am bucurat sa inchei festivalul cu finlandezii insomniaci, care ne-au promis ca se intorc la noi, si bine ar face.

”For vain is all the toil and trouble,
Vain is all the heartbreak
In the end I’ll find my solace
In an earthen cradle

So good night.”

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Scris de: Ciprian , 21 August 2016

Ultima modificare: Ciprian , 5 September 2017




One thought on “Rockstadt Extreme Fest 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *