Decapitated si metalul mortal brutal polonez

•  

Aseara am plecat cu Sorin in Fabrica sa vedem ce ravagii mai face death metalul printre oameni. Desi am vrut sa prindem primele trupe, am ajuns acolo pe la 8 si ceva, si am intrat direct la Thy Disease. Sunetul nu era chiar la inaltime, dar polonezii erau chiar buni, au cantat un death industrial, foarte tribal si antrenant.

Au urmat Hate, care desi erau vopsiti pe fata si aratau ca niste blackari suparati, au etalat forta si tehnica death concreta. Au avut si niste rafale curate de tobe, pe care s-a dat la greu din cap. Din chitari a iesit o mare cantitate de note pe secunda de care lumea s-a bucurat din plin. Nu s-a cerut bis, dar interventia lor a fost una reusita.

Si in sfarsit au urmat Decapitated care au desavarsit puterea death metalului brutal. Sunetul a fost la inatime, iar pe scena si in public a inceput un razboi de plete, trupa punand repede stapanire pe urechile noastre. Pentru urmatoarea ora era clar ca suntem ai lor.

Au cantat The Blasphemous Psalm of Dummy God Creation si aflu de la Sorin: Day 69. Imi plac mult versurile lor, care ironizeaza si incrimineaza constant crucile, credintele si dumnezeii. O trupa pe gustul meu, asa ca n-am stat pe ganduri si mi-am luat un tricou de-al lor.

Spre final am stat chiar langa omul de la sunet care si-a facut bine treaba, schimband configuratia butoanelor la fiecare pasaj, iar rezultatul a fost foarte ok, s-a auzit constant foarte bine. Si a fost si pogo, au fost si maini ridicate cu sign of horns, aplauze puternice si bis cu tot ce trebuie. In ultimele minute de concert, am observat ca vocalului ii siroiau niste fire de sange pe fata. Asta m-a dus cu gandul la niste trupe punk care isi provoaca asta intentionat, dar am inteles ca de fapt s-a lovit din greseala cu capul de tocul usii.

Si cateva cuvinte despre mediul inconjurator. La un moment dat, am intalnit un betiv, care se clatina peste oameni cu un aparat foto super profesional, si ii intreba pe rand pe toti cei veniti la concert daca vor cate o poza. Oamenii acceptau, le facea cate o poza, doua cu prietenii si apoi erau luati in brate si felicitati de personaj, care spunea ca pozele vor aparea pe pagina evenimentului. Acelasi lucru mi s-a intamplat si la Doom Over Bucharest, dar pozele n-au aparut nicicand pe nicaieri. Pe urma l-am vazut facand pogo tinand aparatul ala de cateva mii de euro in aer. In fine, in rest aceleasi persoane si personaje care semneaza condica de prezenta la toate concertele de metal, doar ca asta era o figura noua.

Aaa, si daca zilele trecute blamam marea parte a localurilor unde se tin concerte, Fabrica ramane unul din locurile prietenoase pentru asta, cu preturi decente la bere incepand cu 6 lei. Dupa concert metalul continua in fundal si poti sa te bucuri in continuare de cate o bere, doua, trei, pana te imbeti si incepi sa trimiti aiurea mesaje la prieteni. Ma rog, sau pana se inchide barul si cu greu mai poti obtine niste beri.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterPin on Pinterest

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,

,


Scris de: Ciprian , 26 April 2016

Ultima modificare: ursu' , 27 April 2016




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *