Maybeshewill ? Certainlywedid !

•  

Maybeshewill, 25 septembrie 2012, club Fabrica

Marţi seara, pe la 8 fără 15 eram în faţa Fabricii. Stiam că la 8 trebuia să ocupe scena prima trupă. Mă uit în jur – pustiu. Eu mă aşteptam la puhoi de lume, că na, Maybeshewill sunt trupă de post-rock cunoscută şi ar trebui să adune toată hipsterimea bucureşteană. Incep să-mi verific din nou calendarul mintal dar totul pare corect. E 25 septembrie, e ora 8 seara. Pai hai să vedem cum dansăm atunci! In fine, urcăm, plătim cei 25 de lei pe bilet şi intrăm în sala propriu-zisă de concert. Maxim 20 de oameni adormiţi pe margini, pe scaune sau la bar. Trec de şocul iniţial şi mă gândesc că lasă, că or mai veni mai încolo. Imi iau o bere (aleluia, bere la 0.5 l, aproape că uitasem cum arată!) şi mă aşez pe canapeaua din camera alăturată. Mă rog, stau la o taclală, se face 8 destul de repede. Nimeni pe scenă. Fir-ar, o să întârzie! Mă gândesc că poate nu au început pentru că publicul era prea subţire şi publicul era prea subţire pentru că s-a obişnuit să nu se înceapă niciodata la timp. Cunoscutul cerc vicios al concertelor de club bucureştene. Dar, zic şi eu, când anunţi programul aşa detaliat, tu, ca organizator…băi, nene, te ţii de el fără doar şi poate! Aşa iţi înveţi publicul, arde-l un pic şi data viitoare vine când trebe. In fine, nu ştiu dacă asta a fost problema, cert e că Valerinne au început pe la 9 fără ceva când în sfârşit se adunase destulă lume. Cum ziceam mai sus, feţe oarecum necunoscute mie, oameni noi pe la concerte…lucru bun, nu?

Citeste articolul “Maybeshewill ? Certainlywedid !”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Anathema, internal landscapes

•  
comments 5

Anathema, 23 septembrie 2012

Pe la 8:20, când am ajuns pe Strada Turturelelor (Mihai, esti mulţumit?) în faţa Jukebox-ului/Becker Brau/Why Not (sau cum i-o mai zice acum, aceeaşi Marie cu altă pălărie), mi-am format prima impresie legată de concert: coada foarte civilizată în faţa intrării. Nu prea înteleg eu de ce acest aspect a ajuns să fie atât de anormal şi să mă impresioneze pozitiv atât de puternic, dar să trecem frumuşel peste. Aşa, cum ziceam, coada se întindea destul de mult pe trotuar dar cu toate astea nu am văzut pe nimeni să taie rândul. Taxiurile veneau grămadă, opreau în faţa clubului, oamenii se dădeau jos şi porneau cuminţi spre capătul cozii (şi acesta nu era deloc aproape). Ne-am mai prins cum ar trebui să stea lucrurile? M-am apropiat de intrare destul de repede, în vreo 10-15 minute eram deja înconjurată de fumul obişnuit din cluburi. Am analizat rapid situaţia şi, observând haosul din stânga scenei (acolo unde era barul…cum să ai barul chiar lângă scenă?!), m-am îndreptat spre dreapta ei şi am reuşit, surprinzător, să-mi găsesc un loc cu o mână pe gard.

Citeste articolul “Anathema, internal landscapes”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Everybody Knows Leonard Cohen

•  

Aseara, asa cum fac in mod traditional de fiecare data cand acest domn vine sa cante la noi, m-am prezentat la datorie, la concert, de data asta in Piata Republica Socialismului, acum zisa Constitutiei.

Leonard Choen este unul din cei mai covaruiti si recoveruiti artisti ever, si a fost aici de la inceputurile Rock and Roll-ului. (Cum adica inceputurile? Acum juma’ de secol cand Dylan sau Beatlesii au creat rock and roll-ul psychedelic in numai 6 zile iar in a 7-a s-au odihnit impreuna la un joint, mai exact Dylan le-a adus iarba Beatelsilor, si apoi le-a cerut banii pe ea).

Asa ca, am pornit printre blocurile comuniste pe Republica Socialismului, pana am ajuns in cartierul Dudesti, acum numit si Palatul Parlamentului. Dupa mici probleme tipice la intrare legate de incurcarea bratarilor am intrat intr-o zona marginalizata din spate, a celor care si-au luat bilet in picioare. Acum 2 ani am avut bilet pe scaun pentru ca asa se dadeau toate, dar pentru ca sunt inca prea zbuciumat sa stau asezat, am mers tot la zona din spate din picioare, unde oricum am vazut si am simtit concertul mai bine.

Citeste articolul “Everybody Knows Leonard Cohen”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete: