Dupa ce am crezut ca au adormit de-a binelea cu albumul din 2009, Don’t let your dreams fall asleep, pe albumul Pietre In Alb au reinviat din riff-urile vechi mai agresive cu care s-au consacrat la inceput. Dupa parerea mea, Luna Amara este una din cele mai interesante si contrastante trupe romanesti. Stiu, mai sunt multe altele, dar cam toate canta doar in engleza asa ca nu sunt chiar atat de romanesti. Spun contrastante pentru ca, asistand la concertul lor, am avut senzatia ca am fost la 2 trupe Luna Amara, am sa explic mai jos de ce.
Bun, voi povesti cum a fost aseara la concertul lor. Am ajuns in vechiul control (actual panic) dupa ora 9. Am inceput repede alcoolizarea cu berile ultimului sponsor si dupa o jumatate de ora de ascultat niste post punk-uri melodioase au intrat cei de la Luna Amara pe scena. Pe Nick aproape ca nu l-am mai recunoscut, tuns scurt, ziceai ca nu mai e acelasi. Au inceput cu piesele clasice de atitudine cu care inca mai fac ravagii, chiar si dupa atat de multi ani, dupa care au continuat cu piese mai lente si semi-acustice. Citeste articolul “Doua Luni Amare”→
Acum cateva zile, fara sa planuiesc, am ajuns in Control la concertul unei formatii despre care uitasem ca mai exista, Partizan, adica Timpuri Noi, ceva mai industriali si mai recenti. S-a tinut in noul Control, la 2 pasi mai incolo de cel vechi. Sala de concert era desprinsa dintr-o alta epoca, arata ca acel camin de cultura de la mine din sat, fara buget pentru decor, cu globul ala de anii ’80 si lumini colorate care se rotesc mereu. Nu stiu cat de intamplator era sau nu asta dar atomsfera era retro, parca tocmai se terminase revolutia. Citeste articolul “Antimanele industriale cu Artanu’”→
Nu stiu ce farmece au facut vrajitorii mexicani, dar romanii au scapat de sfarsitul lumii. Oricum, chiar daca acest sfarsit ar veni vreodata, probabil ar trece neobservat in Romania. Dar sa revenim la seara magica din Silver Church. Am ajuns in biserica pe la 9 fara ceva, cand pe scena isi faceau de cap baietii de la Negative Core Project. Localul deja gemea de lume, desi, cum am observat mai tarziu, inca mai era spatiu pentru metalistii intarziati (sau comozi). M-am interesat la un moment dat la intrare si mi s-a spus ca se vandusera peste 400 de bilete, si asta cu mult inainte de Brujeria. Probabil spre final au fost vreo 500 de oameni. Citeste articolul “Brujeria a salvat Romania!”→
Mai fusesem la doua din “Satan Klaus Party”-urile lui Coro pe vremea cand erau in LMC. Mi-a placut de fiecare data, desi nu auzisem de multe din formatiile invitate. Fiind sfarsit de an si perioada de asteptare a concediilor si “sarbatorilor”, toata lumea e vesela, sta cu botul in sticla de bere si se distreaza pe muzica extrema care se canta in cluburile afumate din Bucuresti. Citeste articolul “Satan Klaus ne-a adus cadouri”→
De mult nu mi s-a mai intamplat sa am o zi atat de buna cum am avut joi. Si totul a inceput cum nu se putea mai prost. Am ajuns la munca la ora 14 si am avut de infruntat toata ziua fanfaronada gaunoasa a poporului stelist. Imi smulgeam parul din cap la gandul ca urma sa stau la munca 12 ore si ma gandeam cu groaza la un eventual scenariu in care ar trebui sa suport si dupa meci bancurile, laudele si declaratiile sforaitoare ale colegilor mei care tin cu cea mai iubita echipa.
Din fericire n-a fost cazul. Mai mult decat atat, am castigat si 200 de lei la pariuri si am reusit si sa evadez mai devreme decat scria in program. La ora 00:40, am primit un sms de la ursu in care imi spunea ca GDR urmau sa inceapa recitalul in 10 minute. Profitand de deruta totala si de doliul general, am sters-o englezeste si m-am suit in primul taxi care mi-a iesit in cale (cu care ocazie am fost jecmanit de rechinul de la volan, care n-a vrut sa puna ceasul). Citeste articolul “GDR baga rep!”→
An interview with Trey Spruance, founder of Secret Chief 3 and former member of Mr. Bungle and Faith No More. The interview was shot just before Secret Chiefs 3’s second live show in Bucharest (07 November 2013).
3b: We’ll just start with a random question: when will the next Secret Chiefs album be released, The Book of Souls? I read on your website that it should have come out in the fall of 2010.
Trey: Actually it probably should’ve come out in 2006 and I think that was the last time… We might have mentioned it one other time and fans have been mentioning it ever since so we’ve stopped saying anything about it. We recorded yet another record this October.
De asta primavara am aflat ca SC3 vor veni a doua oara in Romania. Si de atunci am “fiert” in asteptarea evenimentului. Am scris data trecuta despre concertul din 2010, asa ca stiti cat de tare a fost, iar daca nu stiti va invit sa cititi articolul, e bine scris (cel putin asa mi-a zis prietenul Tase – care Tase, apropo, n-a venit nici atunci, nici acum la concert. Rusine!). In fine, sa n-o lungesc, cum evident trebuia sa lucrez pana la 1 noaptea, am facut tot felul de scamatorii si am reusit sa dispar de la serviciu ca David Copperfield. La ora 21 m-am infiintat cu toata trupa in fata bisericii de argint unde am intrat dupa cateva minute de dardaiala. M-am aprovizionat cu 2 tricouri de la standul cu marfa si apoi am bagat repede doua beri. Pentru cei care tin neaparat sa afle, e vorba de C*rlsberg (nu scriu numele real ca sa nu fac reclama) la 0,33l, 5 ron bucata. Daca nu voiati sa stiti acest amanunt, acum e prea tarziu. Apoi m-am strecurat in fata scenei (ceea ce n-a fost greu deloc, tinand cont ca acolo nu era nimeni). Citeste articolul “Concertul Secret”→
Environments, Mediocracy, AmenRa @ Fabrica, 6 oct 2012
Au trecut doua zile de cand am fost la concert si n-o sa va plictisesc cu povesti despre intarzierile concertelor de la noi; e deja ceva normal. Am ajuns si am baut doua beri pana sa inceapa concertul, deci va puteti da seama ca eram oarecum plictisit deja.
Environments? Meh…. Muzica de ascultat acasa cand esti intr-o depresie. Nu prea am inteles de ce au trebuit sa deschida ei…
Pentru Mediocracy a fost un fel de zi speciala, pentru ca a fost ultima oara cand au cantat cu Radu la chitara. La inceput sunetul a fost mai prost decat eram obisnuit sa aud la concertele lor, dar pe parcursul cantarii s-a auzit din ce in ce mai bine. N-o sa scriu despre cum au fost ei pe scena, pentru ca am scris de atatea ori! In schimb o sa-mi vars putin nervii pe toti labagiii tristi care au venit la concert si care stateau cu mainile-n san uitandu-se spre scena. Pai, ba, tristilor, la ce pula mea mai veniti la concerte hardcore/crust/metal daca stati si va uitati? Ramaneti, in pula mea, acasa si uitati-va pe youtube, ca e acelasi lucru! Si poate ca m-as fi asteptat sa se intample asta la un concert al unei trupe mai putin cunoscute, dar totusi era vorba de Mediocracy, o trupa care in doi ani de zile a facut mai multe decat aproape toate trupele underground din Romania!! Atat am avut de spus, cacatilor!
Si bineinteles, dupa pauza de rigoare – care chiar a fost scurta, toata lumea s-a bulucit in fata la AmenRa. M-a deranjat chestia asta, dupa ce cu 15 minute inainte stateau toti la 10m de scena. Dar, asta e, astia suntem noi romanii. Sa spun cateva vorbe despre belgieni. Ca mai toate trupele straine care au venit pe la noi, Amenra au inceput TARE, cu un sunet plin, fara “goluri” si cu o atitudine care nu te poate lasa indiferent. Mai toata lumea dadea din cap pe ritmurile lente si riffurile apasatoare ale sludge/doom-ului baietilor de pe scena. Tot concertul a fost o repriza mai lunga de “calcat pe cap” cu sunete joase dure si o voce stridenta care pune totul in miscare. Show-ul s-a terminat dupa vreo ora la fel de brusc cum a si inceput. Pur si simplu s-au stins luminile si belgienii au plecat de pe scena. Cam 2-3 minute lumea a aplaudat si a strigat “we want more!”, dar nu s-a mai intamplat nimic. Apoi, incet-incet, toti s-au mutat spre bar sau spre zona cu “merch” si spre case.
Marţi seara, pe la 8 fără 15 eram în faţa Fabricii. Stiam că la 8 trebuia să ocupe scena prima trupă. Mă uit în jur – pustiu. Eu mă aşteptam la puhoi de lume, că na, Maybeshewill sunt trupă de post-rock cunoscută şi ar trebui să adune toată hipsterimea bucureşteană. Incep să-mi verific din nou calendarul mintal dar totul pare corect. E 25 septembrie, e ora 8 seara. Pai hai să vedem cum dansăm atunci! In fine, urcăm, plătim cei 25 de lei pe bilet şi intrăm în sala propriu-zisă de concert. Maxim 20 de oameni adormiţi pe margini, pe scaune sau la bar. Trec de şocul iniţial şi mă gândesc că lasă, că or mai veni mai încolo. Imi iau o bere (aleluia, bere la 0.5 l, aproape că uitasem cum arată!) şi mă aşez pe canapeaua din camera alăturată. Mă rog, stau la o taclală, se face 8 destul de repede. Nimeni pe scenă. Fir-ar, o să întârzie! Mă gândesc că poate nu au început pentru că publicul era prea subţire şi publicul era prea subţire pentru că s-a obişnuit să nu se înceapă niciodata la timp. Cunoscutul cerc vicios al concertelor de club bucureştene. Dar, zic şi eu, când anunţi programul aşa detaliat, tu, ca organizator…băi, nene, te ţii de el fără doar şi poate! Aşa iţi înveţi publicul, arde-l un pic şi data viitoare vine când trebe. In fine, nu ştiu dacă asta a fost problema, cert e că Valerinne au început pe la 9 fără ceva când în sfârşit se adunase destulă lume. Cum ziceam mai sus, feţe oarecum necunoscute mie, oameni noi pe la concerte…lucru bun, nu?
1
