Arkan şi Pământul Orfan în Biserică

•  

Arkan, Myrath, Orphaned Land – Silver Church, 9.12.2011

Orphaned Land e una din trupele alea care nu au cum să-ţi rămână indiferente. Ori iţi place şi apreciezi influenţele orientale, ori le asociezi cu acel gen foarte popular la noi şi ajungi să deteşti şi Pământul Orfan. Eu mă consider norocoasă că am reuşit să trec peste anumite stereotipuri şi să pot să mă bucur de Orphaned Land aşa cum trebuie.

Orphaned Land

Joi seară exoticul turneu The Tour to OR Shalem 2011 trebuia să treacă prin Cluj dar se pare că vestitul Sandor a făcut din nou ceea ce ştie el să facă mai bine, adică să lase trupele şi publicul cu buza umflată. Dacă tot se încăpăţânează să continue aşa, sper ca măcar să işi facă un renume negativ pe afară cât mai repede, să se ştie cu cine NU trebuie lucrat (mai e nevoie să spun şi că trebuie să facă cineva un pustiu de bine şi să-i dea o mamă de bătaie bine-meritată?).

In fine, am ajuns în Biserică în jur de ora 7, ştiind că ratez prima trupa, Artweg, dar în timp pentru Arkan. Am avut un mini-şoc când am văzut cât de puţină lume era, mai ales că a trecut deja o lună de la ultimul eveniment metal mai semnificativ (Amon Amarth) şi mai e mai bine de o lună până la următorul (Arch Enemy). Aceleaşi feţe cunoscute, aceiaşi susţinatori ai scenei metal de la noi. Mi-am luat o eprubetă cu bere şi am ajuns, fără niciun stres sau obstacol, în rândul 2.

Pe Arkan îi stiu de vreo 3 ani, de când au scos primul lor album, Hilal. Deşi le-am disecat destul de mult albumul de debut la vremea lui, uitasem de ei până anul ăsta, când au venit cu un nou material – Salam (hai, râdeţî). Arkan sunt nişte franţuji mai atipici care au cam pus punctul pe i în death-ul melodic cu influenţe orientale. Oamenii fac o muzică foarte bine gândită şi structurată dar care trebuie un pic digerată.

Arkan

Au început cu Origins, piesă în care juma’ de timp m-am mirat de cât de mic şi pricăjit mi-ar părea în mod normal Florent Jannier, tipul cu groh-groh-ul. Piesa Deus Vult a fost cântată împreună cu Kobi Farhi, solistul de la Orphaned Land. De fapt, această colaborare, împreună cu multe altele ce au urmat, mi s-au parut atuul serii. Nu am simţit că am venit la o seară cu trei concerte diferite, cu formaţii care nu interacţionează deloc una cu cealaltă (aşa cum se întâmplă de obicei), ci că am venit sa văd o gaşcă mare de prieteni. Cred că eu, dacă aş fi fost mare fan Orphaned Land şi în rest nu mi-ar fi plăcut niciuna din formaţiile din deschidere, tot aş fi regretat dacă nu aş fi venit mai devreme. Pe lângă piesele mai sus menţionate, Arkan ne-au tratat în jumătatea de oră acordată lor şi cu Tied Fates, Inner Slaves, Groans of The Abyss şi, o piesă cerută şi recunoscută de câţiva fani, Salam. Concluzia e că nu o să ratez următoarea lor apariţie pe la noi.

Myrath

In pauză am văzut că Arkanii ajunseseră deja mai în spate şi făceau poze cu fanii, deci am bifat şi aprecierea pentru fani de pe lista de plusuri. După o scurtă hidratare, am revenit undeva în centrul sălii şi am constatat că totuşi primele rânduri se mai împliniseră. Se face 19:40. Urmau Myrath, o trupă pe care nu am mai ascultat-o până vineri şi aşteptam să mă surprindă, fiindu-mi recomandaţi de mai mulţi metalişti. Pe scurt spus, au fost…ok. Muzică nu atât de impresionantă cum mi s-a spus, dar departe de a fi deranjantă. Da, cred că sunt o trupă care va creşte destul de mult şi destul de repede pentru că, spre deosebire de Arkan, au piese ce te prind imediat. Sunt uşurei, au un vocal carismatic şi sunt axaţi pe partea progressive a metal-ului pe care o amestecă cu influenţele orientale. Pentru mine au fost un pic cam prea lenţi şi vocea lor clean nu m-a mişcat prea mult, mai ales venind după Arkan. Si la ei au apărut baieţii din Orphaned Land pe multe din piese (aici am ajuns la concluzia că publicul nu fusese la Sonisphere/nu mai văzuse OL live, că au fost foarte puţine reacţii). Mi-a plăcut atmosfera şi voia bună ce radia dinspre scenă.

In pauză organizatorii au anunţat cele 10 bilete câştigătoare de invitaţii la concertele Arch Enemy şi Tarja Turunen. Amuzant a fost că iniţial au strigat un cod care se găsea pe toate biletele cumpărate în avans aşa că, pentru câteva minute, a fost o mică buluceală înspre scenă.

Pe la 20:40 au intrat pe scenă capii de afiş, Orphaned Land, şi parcă se strânsese ceva mai multă lume, dar, din nou, nu era deloc greu să ajungi în rândurile 1-2. In mare setlist-ul s-a bazat pe ultimele albume din discografia trupei: Mabool – The Story of The Three Sons of Seven (2005) (Halo Dies, Birth of the Three, The Kiss of Babylon, Ocean Land, The Storm Still Rages Inside, Norra el Norra) si The Never Ending Way of ORwarriOR (2010) (Sapari, Barakah, From Broken Vessels, The Parth, Part 1: Treading Through Darkness, Vayehi Or, The Warrior, Olat Ha’tamid, In Thy Never Ending Way). In fine, găsiţi setlistul complet pe setlist.fm. E de menţionat faptul că, spre deosebire de Sonisphere, aici prezenţa feminină de pe Sapari a fost reprezentată de Sarah Layssac, de la Arkan, care s-a descurcat excelent în rolul Shlomitei Levi, vocea originală. Cu un mare chef de cântat şi simţindu-se vizibil excelent pe scena Bisericii , “Jesus Christ” şi compania au susţnut un ultim show din turneu ca la carte. Păcat că publicul nostru nu e la fel ca publicul lor, atmosfera fiind destul de departe de ceea ce se vede în dvd-uri, pentru că noi am fost mult mai blegi. Un moment interesant al serii a fost cel în care Kobi Farhi, solistul, a prezentat scopul şi mesajul trupei. Am auzit de nşpe ori ideea de “metal is our religion, we believe in metal” dar de tot atâtea ori a sunat fals, fără un fundal adecvat şi spusă doar pentru că “dă bine”. Kobi ne-a mărturisit că în cele patru trupe care au plecat împreună în acest turneu găseşti creştini, evrei şi musulmani dar că asta nu are nicio importanţă, limba si religia universală fiind metal-ul.

Concertul s-a încheiat cu Norra el Norra, o piesă tocmai buna de ţopăit, aşa că m-am strecurat cât mai în faţă şi m-am bucurat de show. Imi pare rău totuşi de încercările nereuşite de stage-diving, eram prea răsfiraţi. In încheierea concertului şi a turneului, toţi membrii trupelor au venit pe scenă, au mulţumit publicului şi au facut poze.

La 10 fix, conform programului, trupele şi-au luat la revedere şi a început foiala legată de strângerea sculelor, că imediat urma programul obişnuit de club. De la sunet aveam aşteptări ceva mai mari, nu a fost prea limpede dar…să zicem, ca tot românul, las’ că merge şi aşa…

Per total, un concert frumos ce şi-a meritat banii şi la care aş fi regretat dacă nu aş fi ajuns. Shalom!

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:

,

,


Scris de: Lucia , 11 December 2011

Ultima modificare: ursu' , 7 July 2012