20 de ani de Korn la Arenele Romane

Cat de tare as fi vrut sa merg la un concert Korn acum o decada, cand inca ii mai ascultam cu toata pasiunea si cu tot corpul! Au trecut anii si m-au gasit blazat, dar inca cu dorinta de a-i vedea, macar sa-mi amintesc, asa… de vremurile tineretii. I-am mai vazut acum cativa ani la Peninsula, printre prea multe pahare de alcool, dar m-am gandit ca n-ar strica sa-i revad, asa ca, in ultimul moment, m-am hotarat sa merg. I-am ratat astfel pe Hefe, Coma, Implant pentru Refuz, care au fost alesi (ori s-au ales) perfect pentru deschidere. Korn a inceput fix la ora anuntata, 9:30, adica atunci cand am ajuns si auzeam de afara, cu ciuda, “…you don’t know the chances…”, adica intonatiile de la Blind si urletele isterice ca raspuns: “What if I should die?!”.

Inauntru, lumea foarte vie petrecea si se agita, iar pe scena trupa stapanea arenele si arata ca odinioara. Aceeasi prezenta, aceeasi infatisare, aceeasi voce, acelasi Jonathan Davis, neschimbat de 20 de ani. Publicul a fost super: numeros, activ, vesel, nervos, interiorizat, exteriorizat, viata si atmosfera, ce mai! Toata lumea canta versurile si traia momentele. Berea la pahar, diluata, ieftina si fara prea multa coada, cu suficiente standuri, jetoane …detalii. Sunetul ok, din spate nu s-a auzit perfect, dar in fata te simteai chiar acolo, direct in albumul Korn. Citește articolul

BFP

Well, well, se pare ca mi-a venit iar randul sa scriu pe site. Da, am fost din nou la un concert si da, iar in Fabrica si da, iar la hardcore. Si da, stiam deja toate trupele inafara de prima, pe care am mai ratat-o si la ultimul concert hardcore din Fabrica. Dar, deh, poate o sa aiba si ei noroc sa scriem despre ei vreodata.

Dar nu vreau sa ma lungesc, asa ca o sa scriu cate putin despre fiecare trupa. Am ajuns fix inainte sa cante Deadeye Dick. La intrare m-am intalnit cu Sorin, desi nu ne vorbisem. Am intrat, ne-am luat cate o bere si am aruncat un ochi prin sala. Citește articolul

Fabrica Hardcore

O vineri seara nu poate fi mai dulce decat atunci cand ai o zi care iti fute creierul la munca si apoi mergi la un concert hardcore. Cel putin asta e reteta ideala pentru mine. Iar vinerea care a trecut a fost una din zilele alea care se termina perfect si care incep un weekend perfect.

Breathelast

Am ajuns in club in jur de ora 21:00, adica cu intarziere, adica nu asa cum imi sta in fire, dar am avut motive destul de serioase. Cand am intrat, pe scena deja cantau Breathelast, iar in club erau maxim 50 de oameni. Nu va speriati, asta e tipic pentru scena noastra. Oricum, cei 20-30 de oameni din fata scenei isi faceau treaba bine, mai ales ca Mihai – recunoscut pentru energia lui – ii tinea in priza de la o piesa la alta. Inafara de tipicul unui show Breathelast, am observat o chestie foarte misto: sunetul era destul de tare dat, dar chiar si asa instrumentele se auzeau perfect, fiecare in parte, deci baietii de la sunet (Greensound din nou!) isi faceau treaba asa cum ne-au tot obisnuit. Citește articolul

De ce se cheama Control… Control? (Division of Joy)

Voiam sa scriu o recenzie pentru ca n-am mai scris demult. Dar pentru ca vineri seara in nauceala mea am crezut ca merg la Stoned Jesus si din gresala am ajuns la un alt concert (Talbot), o sa scriu despre ultimul concert vazut cu cateva zile inainte, un tribut la Joy Division care s-a tinut nu intamplator in Control.

In deschiderea concetului cineva a citit mai multe pasaje dintr-o cate sau poate toata cartea, nu stiu, probabil era interesanta, o poveste despre o adolescenta la scoala in perioada comunista, dar recunosc ca n-am avut rabdarea sa urmaresc povestea, poate si din cauza zumzetului publicului dezinteresat din sala.

Bun. Formatia tribut s-a numit Division of Joy si a fost construita de membrii de la diverse trupe ca Sfinx (Sorin Chifiriuc), Firma, Kumm, Zob (Vlase) si altel. Si a inceput cantarea. Vlase purta in loc de pantaloni un prosop, iar celalalt chitarist era imbracat in pompier. La voce a fost ales Gaby Andries, un tip putin grasut care nu aducea cu nimic din statura si pesonalitatatea lui Ian Curtis. Vocea in schimb semna perfect, era identica cu originalul. Mi-ar fi placut sa vad miscarea si dansul lui Ian dar nu le poti avea pe toate.

Citește articolul