Am aflat prin decembrie de concertul asta si am fost imediat entuziasmat de faptul ca Vader se intorc in Romania. In 2008 au venit doar in Cluj, iar cu un an inainte ii ratasem din motive diverse. I-am prins in schimb anul trecut la Metalcamp si d-abia asteptam sa-i vad iar, mai ales ca intre timp au scos si album nou. Cat despre celalalt eveniment al serii, Marduk, cei care ma cunosc stiu ca eu nu prea “gust” black metal, decat cu mici exceptii, iar Marduk nu se afla printre ele, deci pentru evenimentul principal am fost indiferent.
Read the rest of this entry »
O vineri seara la un concert de metal nu e niciodata o alegere proasta, chiar si cand nu sunt neaparat setat pe “concert mode”.Pretul a fost de doar 20 de ron, in el intrand si noul EP al celor de la Altar.
Ca sa trec peste vorbarie inutila, am ajuns in Suburbia pe la ora 20:30, pe scena cantand deja cei de la Conflict Mental- lucru pe care l-am remarcat datorita tricourilor membrilor trupei, pentru ca nu stiam cine sunt. In afara de asta, trupa a cantat un fel de groove metal, din ce-am putut eu sa-mi dau seama, avand o prestatie destul de energica. Piesele au sunat chiar bine, impresia generala fiind ca trupa chiar “merge” la un concert, sa dezmorteasca masele de metalisti amortiti.iar in plus, cu un vocal destul de simpatic si ceva mai alcoolizat, lumea din fata scenei a inceput sa miste din plete. Sunetul a fost chiar peste asteptari, cu cateva sincope. din partea sunetistului.
Dupa o pauza de jumatate de ora a urmat trupa Negative Core, fost Tarantula, din cate am inteles. Din pacate sunetul n-a mai fost ca la trupa precedenta, lucru care a fost destul de deranjant urechilor. N-am inteles prea mult din recitalul trupei, tot ce-am remarcat fiind ca baga un fel de death-thrash, destul de sec totusi, lucru care a facut sa nu simt prea mare suparare atunci cand s-a terminat.
Ultimii au urcat Altar, evenimentul principal al serii. Altar este o trupa pe care o ascultam destul de mult pe vremea cand eram in liceu, iar concertul din seara de vineri mi-a reamintit de ce. Pe scena romaneasca ramane o forta, atat din punct de vedere muzical, cat si al prestatiei live.Muzical, am avut parte de un hardcore, cu influente thrash de genul Soulfly si Sepultura. Chiar daca nu am avut chef sa ma bag in fata la “scandal”, nu am putut sa nu apreciez energia si implicarea baietilor, in special cea a lui Andy, care a reusit foarte bine sa mobilizeze toata lumea prezenta la concert. Pot spune ca Altar este printre putinele trupe romanesti care stiu sa faca atmosfera, iar aici se vede foarte bine experienta.
Ca playlist- multe piese de pe “Atitudine”, cateva de pe “Respect”, plus cele doua piese de pe noul EP. In finalul concertului, au bisat cu piesa “Under control” ( de pe EP), apoi au continuat cu un melange de fragmente din piese ale unor trupe precum Slayer, Metallica, Sepultura, Prodigy si altele pe care acum nu le mai tin minte.
Oricum, per total un concert la care ma bucur ca am fost si sper ca pe viitor sa vedem cat mai multe exemple pozitive pe scena romaneasca de metal/hardcore si orice-de-prin-zona-asta.
Parca nu mai aveam chef azi sa mai fac o recenzie la un concert, dar am stat si m-am gandit si mi-am amintit cat de misto a fost, asa ca o sa scriu cate ceva despre concertul Proof, DeathDrive, The Setup si Born From Pain de aseara din Fabrica.
Ca de obicei la noi, concertul a inceput cam cu o ora intarziere. De fapt, nici n-ar mai trebui sa scriu chestia asta, ca e la ordinea zilei. Dupa ce am salutat lumea prezenta in sala si m-am informat cu privire la marfa de acolo (mama, ce limbaj!), mi-am luat o bere si am asteptat cumintel sa inceapa spectacolul.
Primii au fost Proof. Obisnuiti deja cu faptul ca mereu canta in deschiderea concertelor, baietii au incercat si de data asta sa puna lumea in miscare. Din pacate, nu prea au avut cu cine, pentru ca “pustii” din fata sunt prea plictisiti de concerte, desi pe net se plang ca nu au parte de ele. Sa trec si peste asta, prestatia celor de la Proof mi s-a parut mai slaba decat in trecut. La inceput au avut si ceva probleme cu sunetul, vocea auzindu-se cu mult mai tare decat instrumentele. Dar instrumentele au fost alea care le-au dat de furca baietilor. Probabil din cauza oboselii sau a unor alte motive, de cateva ori in timpul concertului tobarul s-a cam pierdut si era pe alt ritm decat chitaristul si bassistul. Bineinteles ca pana la final s-a reglat totul, dar deja au ceva experienta si nu ma asteptam la asta…
Read the rest of this entry »
La doar cateva zile dupa ce m-am intors din Norvegia, a trebuit sa onorez invitatia prietenilor de la Deathdrive de a merge la concertul din Suburbia, pe care l-au tinut in compania celor de la Deadeye Dick si a francezilor de la Nine Eleven si Fire At Will. Dintre cele doua trupe franceze, am cautat pe net doar Nine Eleven si vazusem ca suna hardcore. Cealalta trupa era pentru mine o necunoscuta totala.
Am ajuns in club, impreuna cu prietenul meu Alex, la 20:30, ora oficiala anuntata a inceperii concertului. Fiind venit din Norvegia, unde am vazut cateva concerte, ar fi fost o surpriza placuta pentru mine sa vad ca programul se respecta, dar ca sa se continue traditia romaneasca, a durat mult mai mult decat ma asteptam.
In jur de 21:15 au urcat pe scena Deadeye Dick. Ultima mea experienta la un concert al lor n-a fost prea placuta. Cantasera in deschidere la Pro-Pain, in “renovatul” LMC, cu un sunet execrabil. Atunci nu intelesesem de ce le trebuie doi vocali, pentru ca nici unul nu se auzea bine. La fel si chitarile, au sunat oribil. Insa in seara asta totul a fost la polul opus. Sonorizarea a fost foarte buna pentru ei si am putut aprecia prezenta celor doi vocali. Am fost foarte placut surprins sa observ ca cei doi se completeaza foarte bine. Unul din ei e cu vocea “racnita” si a fost plin de energie pe toata durata concertului. Al doilea a intrat pe prima piesa cu voce “clean”, pe o parte melodica si suna foarte bine, insa cateva masuri mai tarziu am observat si a doua “fata” a vocii lui, “growl”-ul de death metal. Pot spune cu destul de multa siguranta ca e una din cele mai bune voci de death pe care le-am auzit pana acum in Romania. Piesele pe care le-au prezentat Deadeye Dick au fost cele pe care le cunosteam, dar au fost si cateva (doua sau trei) piese noi care mi-au mers la inima – ca sa o ard poetic. Baietii astia, daca se tin de treaba, au toate sansele sa devina o trupa foarte buna de deathcore. Le trebuie rabdare si mult exercitiu. Fata de concertele lor anterioare la care am fost prezent, am remarcat o schimbare destul de radicala a interactiunii lor cu publicul. Ambii vocali au coborat de pe scena si si-au facut de cap in mijlocul audientei. La fel a facut de cateva ori si chitaristul (XYZ). Din pacate, in purul stil romanesc, nimeni din public nu a schitat vreo ceva. Ma simteam ca la un concert simfonic… Cam dupa o ora de cantat DED au coborat de pe scena, lasandu-le locul liber celor de le Nine Eleven.
Inopia, Lotul National de Hardcore, Indian Fall – Suburbia, 30 octombrie 2009
Vineri seara, scapat de la munca mai devreme, trebuia sa particip la o intalnire de afaceri cu un mogul al alcoolului, dar din motive subiective obiective nu am mai ajuns. In schimb, m-am pomenit in Suburbia, unde, culmea obrazniciei, la intrare mi s-au cerut 11 lei. Motivul: cica in interior actionau la limita legalitatii Indian Fall si acolitii: Inopia, Lotul National de Hardcore si inca o trupa (al carei nume nu l-am retinut). Dupa o scurta lupta interioara am decis ca suma ceruta este prea mica pentru a justifica pretul unui taxi spre alta locatie cu licenta de vanzare a bauturilor alcoolice, asa ca m-am hotarat sa risc si sa intru in obiectiv. Unde mai pui ca sloganul evenimentului pretindea ca in pretul biletului e inclus si un shot (cu un continut neprecizat). Read the rest of this entry »
Prin 1994 am descoperit o trupa de death metal care si-a lasat o amprenta destul de importanta in istoria muzicii: Entombed. Suedezii sunt printre trupele care au inventat stilul, dar care l-au dus si mai departe, spre noi directii. De 15 ani mi-am tot dorit sa-i vad intr-un concert si iata ca, ajuns in Oslo, am reusit sa-i prind si m-am bucurat enorm.
Asadar, sunt la al patrulea – si posibil ultimul – concert pe taramurile scandinave. Din nou in clubul John Dee, un club mic, in care incap maxim 300-350 de persoane. Am ajuns cu putin dupa ora deschiderii, dar deja clubul era pe jumatate plin. Mi-am dus geaca la garderoba (da, ca e civilizatie, nu tre’ sa stai cu ea in mana ca in LMC, sa nu cumva sa ti-o fure careva) si am facut stop direct la standul cu produse promotionale. Nici o secunda nu m-am uitat la jumatatea de stand a celor de la Amon Amarth, pentru ca de cand eram in liceu imi doream sa am un tricou cu Entombed. Asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si mi-am luat un hanorac si un fes cu taticii death-ului suedez. Urmatorul stop a fost la bar, unde m-am alimentat cu o bere, dupa care m-am indreptat spre scena, asteptand sa inceapa show-ul.
Pe afis erau anuntati in deschidere si thrash-erii de la Evile, dar din pacate si-au intrerupt turneul, bassistul lor decedand in Suedia…
Am asteptat momentul urcarii pe scena al lui LG Petrov si Alex Hellid cam 45 de minute. Intro-ul, cu niste lovituri de timpane care-ti faceau toate organele sa vibreze, a prefatat piesa Amok, de pe ultimul album, o piesa de pus publicul in miscare. Insa surpriza, lumea statea si se uita fix la scena, doar cativa oameni in fata ridicand mainile si gesticuland pe ritmurile piesei. A urmat, insa, un concert de o ora de mare clasa, cu piese de pe toate albumele suedezilor, printre care imi amintesc “Hollowman”, “Night of the vampire”, “When in Sodom”, “Rotten Soil”, “Chief rebel angel”, “I for an Eye”, “Stranger Aeons”, “Sinners bleed” si clasicele “Bitter Loss”, “Supposed to rot”. Multe din piese au influente clare de hardcore, si mai ales in concert suna foarte, foarte bine. Alex Hellid m-a terminat cu riffurile si solo-urile, iar Petrov m-a ametit cu energia lui, umbland pe scena de colo-colo. Pe final s-a mai destins atmosfera si in public si lumea a inceput headbanging-ul, impingerile usoare si alte manifestari tipice rockului metalifer (ha!). Spre satisfactia mea – si probabil a multora din public – concertul s-a terminat cu piesa “Left hand path”, piesa pe care mai toata sala dadea din cap. Petrov & co. s-au retras apoi de pe scena dupa ce ne-au salutat impreuna cu o plecaciune de respect, in aplauzele puternice ale publicului.
In pauza dintre trupe m-am mai alimentat cu o bere si am avut o mica discutie cu vocalul de la Entombed, care auzind ca sunt roman imi zice “dude, FIVE – NILL??? that’s a shame!!!” (apropo la meciul Serbia 5-0 romania), la care i-am intors-o “yes, but you’re not much better. you lost to Denmark”, remarca cu care l-am cam ranit, raspunsul lui fiind “please don’t remind me!”…
Iar dupa jumatate de ora, au venit pe scena si “nepotii” celor de la Entombed, Amon Amarth. Spun nepoti pentru ca, fara muzica lor, Amon Amarth e posibil sa nu fi existat, dar asta e alta discutie. Pe mine, sincer, nu prea ma atrage stilul vikingilor, dar in vara i-am vazut la Metalcamp in Slovenia si mi-a placut spectacolul. Insa cu totul alta discutie e cand vine vorba sa cante intr-un club mic. Muzica lor e prea epica pentru a avea grandoare intr-un loc mic. Sunetul mi s-a parut cam “infundat”, iar prestatia lor pe scena cam “ieftina”. Nu as vrea sa-i critic prea mult, pentru ca n-ar fi ok din partea mea. Pot spune doar ca publicul a fost foarte incantat de ei, cantand piesele impreuna cu trupa si raspunzand mereu la discutiile cu vocalul intre piese. Mi-a placut momentul in care a fost invitat pe scena Lars Goran Petrov, pentru a canta cu ei piesa “Guardians of Asgaard”, moment in care Johan Hegg l-a salutat cu respect pe “taticul” lui. Vikingii au cantat cam o ora si 20 de minute, dupa care s-au facut ca-si iau la revedere de la noi, insa era clar ca vor reveni cu un bis, care – normal – a constat in piesa de referinta “Pursuit of the vikings”.
Dupa cele cateva ore de metal bun, mi-am luat la revedere de la calitatea cluburilor underground norvegiene, cu gandul ca o sa ma intorc intr-o tara unde, daca faci o recenzie si o pui pe site, se gaseste mereu cineva sa se simta jignit. Dar, asta e viata, mergem inainte.
Dupa o saptamana mai relaxata la munca, am asteptat cu mare interes vineri seara, pentru a merge la primul concert hardcore de cand sunt in Norvegia. Timpul a trecut repede si s-a facut vineri seara, ora 21:00. M-am deplasat la locatia clubului, unde deja era lume adunata la intrare. Urma sa vad pentru prima oara doua trupe necunoscute pentru mine – Pilgrimz si Your Demise – si una cunoscuta – Raised Fist. Pe Raised Fist ii stiu de ceva vreme, dupa ce, cu aproape doi ani inainte de a-i asculta, imi pusesem nick “RaisedFist” pe net… Dar nu mai lungesc povestea, si o sa fiu scurt si la obiect, hardcore.
La 21:30, dupa ce consumasem prima bere si m-am acomodat in club, au urcat pe scena Pilgrimz, o trupa din Danemarca. Lume nu era chiar multa si toti cei care venisera in fata scenei aveau chef de incalzire. Danezii canta o fuziune de hardcore cu metal, dar mai mult spre hardcore-ul modern. Muzica, foarte dinamica, si energia vocalului au facut ca cei din club sa se apropie de scena si sa inceapa sa dea din cap, un semn bun pentru ce urma sa vina. La un moment dat trupa a anuntat ca va canta doua piese noi, a doua din ele neavand titlu. Vocalul a intrebat publicul cum ar vrea sa se cheme piesa, la care raspunsul a fost super tare: “fuckin’ biatch”. Asa ca Pilgrimz au cantat “FUUUUUCKIN’ BIAAAAATCH” si au incheiat jumatatea de ora pe care o aveau.
Apoi am urmarit cu interes cum se lucreaza cu succes pentru a monta sculele pentru a doua trupa. In mai putin de 15 minute scena arata cu totul diferit, tobele fiind pozitionate mai pe centru, iar statiile chitarilor mai in spate. Bineinteles ca in astea 15 minute s-a facut si sound check-ul.
Si mai apoi au urcat pe scena englezii Your Demise. Nu auzisem de ei pana in ziua concertului. Am cautat pe youtube si am vazut 2-3 piese cat sa-mi fac o idee. Au inceput furtunos, cu o piesa super rapida, asa ca publicul abia a inteles ce se petrece. Apoi au urmat piese una si una, cu cat trecea timpul, cu cat mai mare agitatie fiind in fata scenei. Hardcore-ul modern al englezilor, cu ceva melodicitate si ritmuri demente a fost motivul pentru care n-am mai rezistat sa stau in coltul meu si m-am bagat direct in gramada cam statica din mijlocul clubului. Restul e poveste: moshpit, circle pit, stage diving (nu eu!), haos, beri aruncate pe mine si pe restul, intr-un singur cuvant – DISTRACTIE! La final mai ca lumea ar fi vrut un bis, dar cum trupele de deschidere nu prea au privilegiul asta, ne-am multumit cu doar 45 de minute de englezisme.
And then there was Raised Fist. Trupa suedeza imi place in masura in care ii ascult de 2-3 ori pe an. Sunt undeva la limita dintre hardcore si metal, foarte melodiosi, dar si foarte “taiosi”. Inca de cand au urcat pe scena, in public abia mai aveai loc sa arunci un ac. Lumea se inghesuise ca sa-i vada/auda cat mai bine, dar bineinteles ca deja la a doua piesa era o animatie de nedescris. Baieteii mai tineri au inceput sa sara de pe scena unul dupa altul, muzica ne ungea pe neuroni si totul era SUPERB! Au cantat piese de pe albumul nou, piese mai putin cunoscute de mine, dar spre final au dat-o pe “old school” si lumea chiar a inceput sa cante cu ei. Din multele piese pe care le-au cantat, am reusit sa-mi amintesc si eu cateva versuri, dar deja ma dusesem mai in spate, ca eram ud de la berea aruncata de nebuni…. si cand ma gandesc cat costa!!! Concertul s-a incheiat cu un mare circle pit, pe riffurile uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lor, “Killing it”.
A fost, dupa o saptamana de munca monotona, concertul perfect pentru a ma pune in functiune… Astept duminica, cu Entombed si Amon Amarth.
Daca tot am ajuns in tarile astea reci, mi-am promis sa nu ratez nici un concert care ar putea fi interesant, asa ca nu puteam lipsi de la concertul celor de la Enslaved. Mi-am luat biletul cu 3 zile inainte si am asteptat cu nerabdare seara concertului.
Am ajuns in club la 21:00, pentru ca asa era anuntat concertul peste tot. Cand colo, surprize-surprize, concertul incepea la 23:00. Avand in vedere ca era prea rece afara sa ma mai plimb prin oras, am ramas sa savurez o bere-doua in compania catorva metalisti care nu m-au bagat in seama. Clubul e mic, in genul fostului Underground din Bucuresti, deci ar fi incaput maxim 150 de persoane acolo. Pe toata durata asteptarii am ascultat o trupa care mi-a placut, dar pe care, din pacate, nu o cunosc… o sa mai cercetez.
Dupa ce-am terminat si a doua bere, ceasul arata ca mai sunt zece minute pana sa inceapa concertul. Deja clubul se umpluse si lumea isi cauta locul pentru a vedea cat mai bine. La 23:00 fix, cum se intampla si la noi in Romania (nu ma credeti), trupa a urcat pe scena si a inceput show-ul. Cum nu-i ascultasem in viata mea, si stiind doar din auzite ca sunt baieti buni, am fost foarte atent la ceea ce se auzea din boxe. Pot spune ca am avut o surpriza placuta sa aud un metal tehnic de calitate, cu riff-uri complicate, cu solouri si ritmuri aritmice (daca pot spune asa). Nu credeam vreodata ca o sa ajung sa-mi placa o trupa de black metal. Bine, nu e black metal norvegian clasic, dar totusi nu ma asteptam sa-mi placa. Si totusi, ceea ce am auzit, m-a facut sa-mi planific o tura de downloaduri cu discografia Enslaved. Atmosfera a fost misto. La inceput toata lumea era retinuta, dar pe parcursul concertului agitatia a devenit din ce in ce mai mare, asa ca spre sfarsit se aplauda indelung dupa fiecare piesa. Cand deja ma obisnuisem cu stilul si incepusem si eu sa ma agit cu lumea, am aflat ca urma ultima piesa. Bineinteles ca a mai urmat si un bis, cu doua piese mai vechi ale lor, care mi-au placut din cauza vitezei si dinamismului.
La 00:20 fix (astia parca-s programati, sa mor) sunetul s-a oprit pe scena si lumea a inceput sa plece spre casa. Eu m-am intors in hotel, de unde scriu acum textul asta, si o sa ma pun la un somn binemeritat.
Sunt in Oslo si mi-am facut planuri, inca dinainte de a veni, sa merg la cateva concerte pe care le prind in perioada cat stau aici. Am fost intr-o mare dilema daca sa merg sau nu la Progressive Nation, un “festival mobil” in care canta Dream Theater, Opeth, Bigelf si Unexpect. Dintre toate trupele, Unexpect si Opeth imi erau cel mai pe plac, desi trebuie sa recunosc ca si Dream Theater imi plac intr-o anumita masura.
Sambata, in ziua concertului, inca nu stiam daca o sa ma duc sau nu. Asteptam colegii sa-mi spuna ce planuri au. Am aflat in jur de 10 dimineata ca n-o sa mergem in excursie, asa ca m-am dus direct la casa de bilete a salii de concerte (care e la doi pasi de hotel, la propriu). Normal ca era inchis, ca doar asa mi se intampla mereu. M-am dus apoi la un magazin de muzica sa intreb de unde as putea sa-mi cumpar bilet. M-au trimis la un alt magazin care vinde de obicei bilete. De acolo m-au trimis in alta parte, unde mi s-a spus ca la Oslo Spektrum – sala de concerte – se vand bilete doar la casele lor. Putin dezamagit, m-am intors la hotel si am inceput sa caut pe net, sa vad de unde pot lua un bilet. Am cumparat unul online, direct de pe site-ul salii.
Seara, la ora 18:00, in piata din fata hotelului, erau adunati sute de rockeri care asteptau sa intre la concert. Dupa ce am stat la o coada si am intrat in sala, in momentul in care am prezentat biletul, mi s-a spus ca nu pot intra pe acolo, ca nu am bilet in zona respectiva. Am facut inconjurul salii si pana la urma am reusit sa intru. In sala, am intrat direct spre standul cu tricouri si produse cu formatiile din concert. M-am uitat in mod special dupa un tricou cu Unexpect si chiar am pus ochii pe unul. Apoi am facut o scanare dupa un loc de unde as putea sa-mi iau o bere. Am vazut pe unde era locul cu pricina si cand am ajuns acolo am vazut doua tipe care verificau buletinele celor care intrau sa cumpere bere, sa nu cumva sa fie minori printre ei. M-am dus si eu mai cu tupeu si le-am zis ca nu am buletinul la mine, moment in care tipele au zambit si au zis frumos “pai se vede ca esti mai matur de 18 ani” si mi-au dat voie sa intru… Si asa m-am alimentat cu singura bere pe seara asta, pentru ca la 65 de coroane (aproximativ 33 ron) nu imi permiteam mai mult.
Dar, gata cu palavrele, sa trecem la concertele trupelor. Eram foarte curios cum suna live Unexpect, una din trupele pe care le-am ascultat destul de recent (in ultimul an). Au urcat pe scena toti sapte (da, 7) si au inceput in forta. Am fost impresionat inca de la inceput de sunetul clar, de felul in care se auzea fiecare instrument in parte. Vioara se combina perfect cu vocea tipei. Bass-ul cu 8 corzi iti intorcea stomacul in toate directiile. Am fost surprins si de reactia publicului, una foarte buna, pentru ca stiu ca stilul lor nu e prea usor de inghitit. In jumatate de ora, atat cat au cantat, Unexpect au fost mai mult decat ma asteptam. Din pacate, din cauza ca au piese lungi, au cantat doar 5 piese, ceea ce nu prea a fost de ajuns pentru asteptarile mele. Dar poate o sa-i mai prind vreodata intr-un concert full. Read the rest of this entry »
Pentru cine nu stie engleza, “hearing” inseamna auz. Aseara, in LMC, am fost la cel mai prost concert la care am fost in viata mea, din toate punctele de vedere. De ce spun asta?
Pai sa incepem cu inceputul: concertul trebuia sa inceapa la ora 18:00, cu Deadeye Dick. Am ajuns in jur de 18:45 si nu se intrevedea nimic. In boxe suna muzica disco (da, DISCO) si lumea, putina, statea la palavre. Am stat putin de vorba cu baietii de la DeathDrive (ex-Dodiez) si mi-au spus ca Pro-Pain abia ajunsesera, asa ca o sa se inceapa mai tarziu.
Dupa ce am frecat menta vreo ora si ceva, pe la 20:15 au reusit sa urce pe scena Deadeye Dick. Nu mai spun ca sound check-ul a durat mult mai mult decat era normal. Si chiar dupa atata strofocare cu sunetul, toata lumea a ramas surprinsa cand de pe scena nu se auzeau vocile. Si chestia asta nu a durat doar cateva secunde, ci minute in sir. Cand in sfarsit s-au prins si cei de la sunet care e treaba, a inceput o alta chestie misto: volumul vocilor alterna in intensitate, cand unul mai tare, cand celalalt. Ce sa mai zic, a fost dezastru total! Baietii au coborat de pe scena dupa cinci piese si se vedea de la o posta ca sunt suparati din cauza organizarii. Si pe buna dreptate! Read the rest of this entry »