Cristos beat mort in Quantic

•  

Stoned Jesus cu pietre sau cu bere …

Asta e ultimul concert la care am fost si despre care o sa scriu ce-mi amintesc, pana nu trece prea mult timp si uit totul. S-a intamplat la festivalul SoundArt de stoner rock si metal, dar fiind prea batran si blazat, m-a interesat doar aceasta trupa din tot festivalul, pe care o stiu si o ascult de mai multi ani. Sunt niste ucrainieni exceptionali care fac si promit mult.

Cand am intrat in Quantic pe scena erau Nightstalker, niste greci care cantau un fel de rock and roll in maniera stoner. Piesele nu erau foarte diferite unele de altele, dar mergeau in asteptarea concertului pentru care venisem.

M-am gasit cu colegii de consum alcoolic si muzical din legandarul Fri Kultur, acum aka Trei Betivi, Caras si Hariton, care erau deja destul de dezarticulati de la multa bere. Festivalul s-a anuntat initial in gradina de vara din Quantic, iar asta mi s-a parut foarte misto, fiind doarte curios cum va fi, dar din pacate n-a fost afara si a trebuit sa intram tot in aceeasi sala foarte mare dar fara rezonanta.

Dupa ce-am palavragit o vreme, ne-am adunat in fata scenei pentru Stoned Jesus, acolo fiind singurul loc recomandat in care se poate auzi sunetul mai bine.  Dupa multimea si forfota concentrata acolo se vedea ca tot festivalul se coagula defapt in jurul acestei trupe. O componenta simpla din trei oameni, cu un stoner doom scris si cantat intr-o maniera simpla si puternica, care aduce cu anii ’90. De la stanga la dreapta in ordinea de pe scena: Igor la voce si chitara, Viktor la tobe si Sid la bas.

Trupa asta fabrica unul din cele mai bune si directe genuri de stoner pe care l-am gasit. Acum 2 ani, din lipsa de planificare si chibzuinta am pierdut concertul din Question Mark, care a fost sold out. Ziua urmatoare, s-a mai organizat repede unul tot acolo, si … ghici ce, a fost si ala sold out. Asa se intampla cu trupele bune si in ascensiune. Bravo domne! Din auzite a fost un concert tare, pacat ca l-am ratat atunci. Aici a fost insa suficent spatiu incat sa incapa destui oameni veniti pentru tupa asta si sa nu mai fie sold out. Este o trupa care a facut valuri inca de la primul album si creste tot timpul, iar faptul ca in Roamania e primita atat de bine, nu poate decat sa ma bucure.

Riff-urile repetative, dar nu la modul obsedant cum se intampla in general la trupele de post rock, au facut deliciul capetelor leganate back and forth. Chiar daca piesele sunt foarte lungi, modul natural in care decurge ritmul si evolueaza piesele te duce cu gandul la grunge-ul si doom-ul anilor ’90, iar faptul ca o trupa tanara face asta atat de bine, nu poate decat sa dea speranta nostalgicilor.

Si n-a trecut mult timp si am rupt randurile in fata, si ne-am izbit cu sete unii de altii, ne-am exorcizat, am fredonat si am baut fara sa ne pese, dezbracati de uniforme de comportament si clisee sociale. Iar la sfarsit am fost mantuiti.

Indian a fost prima piesa pe care am recunoscut-o. I am an Indian … I am an indian … iar agitatia riff-urilor si berea mi-au luat capul pe sus. Si a fost pogo si a fost bine!

Au cantat integral albumul Seven Thunders Road, si publicul a cerut bis si Jesus Stoned a zis sa fie bis, si a fost bis, si a fost bine.

Cand s-a sfarsit concertul lor eram praf. Cu cei doi tovarasi de bar eram atat de beti si de autosuficienti, incat in loc sa facem poza cu trupa am facut cu noi:

Am rezistat apoi pe baricade la Rising Sabotage, si-am fost suficient de drogat de alcool incat sa nu-mi mai amintesc mare lucru. La un moment dat, Hariton dansa cu picioarele goale un stoner rock simpatic, dar care dupa atatea beri parea cel mai genial. La urma umei muzica asta nu e facuta sa o asculti neaaparat lucid. Ne referim aici bineanteles la cel mai excesiv si universal drog al rockarilor: berea. Dar nu excludem si alte alcooale tari ca pantheist, atheist, melt-banana, melvins etc etc, multe din ele putand fi gasite pe pereti in si in aer la bar la trei betivi.

Cred ca am mai prins o trupa dupa asta, dar nici macar nu mai sunt sigur, dar sa-mi mai amintesc numele si cum cantau. Nu mai stiu nici cum eram eu, iar dupa o vreme am realizat ca sunt atat de pulbere si terminat incat trebuie sa plec acasa, cat mai stiam inca cum sa ajung.

 

 



Doom over Bucharest III… in Quantic

•  

Am incheiat sfarsitul lunii aprilie cu Doom over Bucharest III. La fel ca cea de-a doua editie, Live Nation Promotion a organizat a III-a seara de doom metal in Quantic Club, unde, de altfel se organizeaza majoritatea concertelor de acest gen. Despre prima editie din Music Club am scris aici, fiind si preferata mea.

A devenit un fel de traditie se merg la aceste ”serate doom”, chiar daca de data asta nu am mers pentru vreo trupa anume, dar recunosc ca voiam mai mult sa vad Shape of Despair, despre care il las pe Ciprian sa scrie mai spre final, fiindca eu eram deja prea pierduta in spatiu. Incerc sa fiu putin organizata cu aceasta scriere, asa ca o sa las line-upul serii, sa vedem cu cine am calatorit pe taramuri dark doom, si avem asa: Descent into Despair (Ro), Abigail (Ro), Clouds (UK), Funeral (N) si Shape of Despair (Fin).

Am ajuns in Quantic in jur de ora 21, bazandu-ma pe faptul ca mereu se intarzie, si asa a fost, programul a fost decalat cu o ora si ceva, poate chiar doua, e ceva natural si firesc la concerte, rare fiind cele la care am mers si chiar s-a respecat programul. Ar fi foarte fain sa se respecte. Anyway, am intrat pe ultima piesa a celor de la Descent into Despair, dar nu e ca si cum am tinut neaparat sa ii vad, dar ascultand ultimele acorduri, parca mi-a cam parut rau ca nu i-am prins, acum am vazut ca au fost si la prima editie, maybe next time…

Dupa o pauza de vreo 15-20 de minute i-am revazut pe cei de la Abigail, dar de data asta nu erau in formula completa, lipsindu-le tobosarul. Chiar si asa, Abigail au avut acea doza de energie care te face sa-ti dantuiesti pletele haotic, iar eu ii ascult cu incantare de fiecare data. Au cantat piese mai vechi, dar si ”Respir”, un single de pe viitorul si mult asteptatul album, la care lumea a fost cam inerta, dar pe mine m-a ”gasit acolo”.

”Sunt nor luat de vant…
Infrant, vreau sa simt iar.
Inspir.
Expir.”

La un momentant dat a fost invitata pe scena Laura Balla, o tipa care a cant din ce-mi amintesc 2 piese tribut pentru Aleah Starbridge Memorial, o piesa de la Three of Solitude si una de la Anathema. Momentul in sine nu m-a atins deloc, dar a fost un bun prilej de a ma aseza putin, ca sa ma hidratez in tihna cu berea mea fara alcool. Dupa momentul Laurei, ne-am ridicat pentru ultimele piese abigailiene, care au reusit sa ma duca in starea perfecta pentru o noapte de doom.

Au urmat Clouds, si ”mon dieu, cat mi-au placut”. I-am descoperit in joaca mea de pe youtube, cred ca ascultam Eye of Solitude, care este unul din proiectele lui Daniel Neagoe, romanul care a fondat si Clouds, de altfel. Ascultasem albumul lor Doliu si chiar ma gandeam ca mi-ar placea sa-i vad in concert. Clouds e un tribut dedicat celor care au plecat dintre noi, de aici si numele albumului de debut. Toti membrii proiectului fac parte si din alte trupe din sfera doom metal: Pantheist, Shape of Despair, Officium Triste, mai sunt, dar nu mi-i amintesc pe toti. Tot albumul este de o intensitate deosebita, trecerile de la vocea clean la groh-ul specific, pasajele de pian melancolic, dezvaluie parca valurile de tristete si neliniste pe care le simti cand pierzi pe cineva. Clouds m-au purtat printre nori, si toata calatoria asta mi s-a parut mult prea scurta, sper sa nu se opresca aici cu proiectele lor. Una din piesele mele preferata este ”You went so silent”.

Revenind cu picioarele pamant, ne-a cam luat foamea si am comandat o pizza cu care sa ne delectam papile gustative in pauza. Ca idee, pizza a fost supeeer buna, sa comandati cu incredere daca treceti pe-acolo.

Intre timp au aparut pe scena cei de la Funeral, dupa 2 piese am zis pas si am iesit sa mai schimbam o vorba, doua. Il las pe Ciprian sa continue…

Ciprian: Din pacate nu i-am rabdat prea mult pe Funeral, poate ca a fost si din cauza numelui, ne asteptam la ceva mai mult funeral doom decat emana trupa, cantau mai mult un gotic melodios, care nu ne-a tinut prea mult in sala.

Dar nu-i nimic ca au venit Shape of Dispair si au bagat doom si funeral doom la greu. Tonalitati foarte joase, incete, bune de meditatii morbide si alcoolizate la ore tarzii. Inveliti in umbre si-n fum, nu prea reuseai sa vezi membrii truperi la fata. Din cand in cand o voce feminina tinea isonul ritmurilor extrem de incete pe care se dadea extrem de incet din cap, completand atmosfera sinistra de cimitir, pe care aproape ca iti puteai auzi si ingropa gandurile.

Dupa Shape of Dispair nu mai tin minte mare lucru, dar stiu ca am reusit si de data asta sa ma tin pe picioare pana acasa.



Swans was here

•  

Cateodata imi fac lectiile mai tarziu dar tot mi le fac, asa ca de data asta am sa povestesc despre concertul Swans din Control, unii din cei mai experimentati experimentali.

A fost sold out dar nu-i nimic, mi-am luat bilet din timp. Am ajuns acolo cand incepuse deja sa cante Littile Annie. Acompaniata doar de un pian delirant, a cantat niste romante psihedelice de toata frumusetea. Cu o voce feminina coapta si o tonalitate nostalgica, a instaurat o atmosfera tocmai buna de contemplat si aplaudat. Citeste articolul “Swans was here”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



Rotten Sound @ Rockstadt Grind Fest

•  

Nu prea des ai parte sa vezi formatii misto in orase ceva mai mici decat Bucurestiul, dar in ultima vreme, datorita unor oameni pasionati, incepem sa vedem si fenomenul asta la noi. Weekend-ul 18-19 martie 2017 a fost un prilej foarte bun de a vedea o formatie (sau toate?) foarte buna de grindcore, fix in inima tarii, la Brasov.

Deplasarea am facut-o impreuna cu Sorin si cu Razvan, iar la tura asta am renuntat la a merge cu masina si ne-am transportat cu trenul. Am plecat sambata pe la 10:30 din Bucuresti, unde era senin si frumos si am ajuns in Brasov dupa pranz, pe racoare si o ploaie marunta si insistenta. Dupa ce ne-am cazat, ne-am luat picioarele la pas si am mers in centrul vechi sa mancam ceva si sa incepem cu berile. Citeste articolul “Rotten Sound @ Rockstadt Grind Fest”



Flaut cantat intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?

•  

Da, nimeni altul decat Ian Anderson si flautul fermecat au fost de curand la Sala Palatului. N-ai fi zis ca Jethro Tull mai exista acum in 2017. Dar pentru ca mai exista am zis sa-mi iau bilete ceva mai in fata, sa vad cat mai de aproape unul din cele mai importante personaje din istoria progresivului, ajuns acum la aproape 70 de ani. Asa ca tocmai cand ma pregateam sa introduc datele cardului am primit vestea de la Ana ca vinde cineva pe net bilete la categoria B la jumatate de pret. N-am stat pe ganduri si le-am ‘rezervat’ imediat.

Carevasazica pe la 8 fara ceva m-am infatisat la Sala Palatului, urcand deja treptele spre sectorul locurilor repartizate, in atmosfera vechilor sedinte de partid care emanau din toti porii peretilor, covoarelor si scaunelor tapitate grena. Consumul si vanzarea de alcool erau interzise cu desavarsire. Citeste articolul “Flaut cantat intr-un picior, ghici ciuperca ce-i?”

Postat în:

Cronica de concert

|

Etichete:



2 Paie la 3 Betivi

•  

Cu ajutorul Tudoritei care e la bar in fiecare vineri seara, lacasul nostru de cult a gazduit primul concert. Doi ‘muschetari’, zisi Corbu si Igor de la trupa Ad Hoc (trupa cu 8 membrii de inspiratie folclorica si medievala), fac impreuna duetul 2 Fire 2 Paie. Asa ca ne-am vorbit, ne-am sfatuit, am anuntat concertul pe ici, pe colo, ca sa vina lumea. Barul, fiind micut si limitat in locuri, n-a fost greu de umplut. Fiind insa si limitat in decibeli (probleme cu vecinii) totul a fost complet acustic, n-a fost nimic trecut prin statie si din cauza asta a iesit foarte bine.

Gazda fiind, am ajuns mai devreme acolo, am dereticat una alta prin bar, rearanjat mesele, scos canapeaua din bar si asezat scena cu 2 scaune si 2 lumini. Odata veniti, baietii au si pus mana pe chitara si vioara sa testeze acustica locului care, dupa spusele lor, s-a prezentat bine. Am stat apoi la bere si la vorba cu Corbu, povestind de una de alta pana a inceput sa se adune lumea. Pe la 10 si ceva s-a umplut barul si s-au ocupat toate mesele rezervate, asa ca baietii s-au apucat de treaba.

Citeste articolul “2 Paie la 3 Betivi”